Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

O scurtă istorie culturală a Rusiei postcomuniste

În perioada începutului anilor ‘90 din secolul XX ideile și modelele culturii ruse reflectau starea declinului URSS, se decriptau ideile mișcărilor democratice și era dezbătută destructurarea în relațiile tradiționale pe care le avea cultura rusă cu atelierele culturale din fostele republici sovietice, contradicțiile din vârfurile puterii din anul 1993 și modificarea poziției Federației Ruse în lume1. Cultura reacționa într-un mod propriu la noile configurații sociale, la proclamata libertate a creației și la reducerea investițiilor
statului în instituțiile culturale, la deschiderea către procesul cultural global și la diminuarea nivelului cultural al populației, la eliminarea cenzurii și la o dependență materială a culturii față de deținătorii de capital financiar.
Din perioada anilor 30 ai secolului XX în URSS în mod oficial a fost recunoscută ca fiind exclusivă metoda realismului socialist. Dar la sfârșitul anilor 80 realismul socialist este supus criticii și mai multe personalități din siajul cultural se convertesc la idealurile artei avangardiste (conceptualism, postmodernism, neoavangardism). Arta avangardistă este adresată elitei și dispune de un cerc restrâns de admiratori, valorificatori și protectori. În acelaşi timp în anii ‘90 în Rusia sunt recunoscute și apreciate operele literare și de artă care au fost elaborate în acordurile realismului tradițional. Dar porțile deschise ale culturii occidentale nu au contribuit la formarea unui orizont cultural pozitiv. În Rusia ajung și produse decadente, false și imorale care își aduc aportul la decadența morală a noilor generații și sporește nivelul infracționalității.
În schimb începutul mileniului III a indicat o efervescență culturală în Federația Rusă.
Literatura. Scriitorii consacrați, din generațiile mai vârstnice, au întâmpinat diverse dificultăți. Unii din ei au intrat în criză, alții au fost contestați. O particularitate caracteristică a literaturii din această perioadă l-a reprezentat-o recursul la publicistică. Aceasta oferea oportunitatea să fie înțeleasă și conceptualizată în mod critic reorganizarea socială care a fost inaugurată în anii ‘90. Apar culegeri de texte ale scriitorului disident V. Maximov, „Auto lichidarea”, articolele publicistice ale lui A. Soljenițân, L. Borodin, V. Belov, versurile meditații ale lui S. Vikulov „Poporul meu” etc.
Literatura din perioada anilor ‘90 din secolul XX s-a reflectat prin debusolare, neînțelegerea fenomenelor sociale, printr-o nostalgie față de decesul statului unitar sovietic (povestirea lui F. Iskander „Pșada” etc.). În cadrul noilor viziuni literare s-a alocat spațiu pentru eroii din sfera socială a „noilor ruși” (lumea interlopă), șomerilor, refugiaților, oamenilor homelles (povestirea Z. Boguslavskaya „Cu ferestrele la sud: Schiță pentru portretul noilor ruși”).
Regretul față de viața apusă, dar și față de idealul Rusiei patriarhale îl receptăm în creația lui V. Rasputin. El devine unul din formatorii noului curent literar al prozei post rurale. Rasputin dedică orașului și intelectualității urbane mai multe opere literare, printre care – „În unul din orașele siberiene”, „Rusia tânără” etc.
Ca un produs al unei evoluții spirituale bogate în decursul mai multor ani a lui L. Leonov a devenit ultimul roman „Piramida” (1994). Scriitorul dezbate în această operă contradicțiile progresului, abordează propria relație pe care o manifestă față de ortodoxie și biserică.
În romanul „Blestemați și uciși” scriitorul V. Astafiev, care a fost pe frontul de luptă, ne atrage în mrejele reflecțiilor sale concluzive. În roman sunt reflectate ororile războiului, singurătatea „omului”, calvarul și suferințele care îl însoțesc în viață.
Scriitorul V. Aksenov, în romanul „Noul stil dulce” redă cititorului propria sa viziune legată de starea omului contemporan, atât în reflectarea sa internă cât și în cea externă. Noua generație din literatura anilor ‘90 creează alte reprezentări, genuri, metode artistice decât cele anterioare din perioada sovietică. Anii ‘90 anunță noi nume de scriitori, necunoscute sau puțin cunoscute, cum ar fi cele ale V. Pelevin, A. Dmitriev, Y. Buyda, I. Ivanov, S. Sorokin, T. Tolstoi, A. Slapovskiy, Y. Polyakova etc.
Unul dintre cei mai populari scriitori ruși este considerat V. Pelevin, creatorul romanelor „Ceapaev și vidul” și „Generation Pi”, care se remarcă prin secvențe fantastice și ironice groteşti față de tot ce se leagă de perioada sovietică. În schimb Y. Buyda, în operele sale „Oamenii de pe Insulă” și „Don Domino”, ne solicită să privim mai clar și mai proaspăt lumea din jur. Buyda combină tematica contemporană și expunerea tradițională a genului literar. Povestirea lui A. Dmitreiev „Cartea închisă” prezintă trei generații din viața intelectualității ruse din secolul XX și continuă tradiția literaturii realiste ruse.
Istoricul V. Danilov ne spune că poemele poetului D. Prigov sunt în spiritul postmodernismului – „Cincizeci de picături de sânge”2. Cartea poetului avangardist V. Sosnor „Unde ai plecat? Și unde este fereastra?” a fost distinsă cu Premiul lui Apollon Grigoriev în anul 2000. Ca lideri recunoscuți ai poeziei metaforelor din anii ‘90 au fost percepuți A. Eremenko – „Un volum imens era frunzărit intuitiv”- și I. Jdanov – „Prorocul”.
Un autor extrem de apreciat în Rusia și în Occident, care se bucură de popularitate în perioada mileniului III este Boris Akunin3. Scriitorul a semnat foarte multe opere literare care au captivat cititorul și care l-au indicat ca fiind unul dintre cei mai apreciați și solicitați scriitori din Federația Rusă. Unele cărți ale lui Boris Akunin prezintă istorii detectiv, iar alte romane sunt încătușate cu multă fantezie sau sunt seduse de spiritul istoriei. Seria romanelor întitulate „Genuri” (Жанры) ale lui Boris Akunin sunt văzute ca fiind cele mai populare și mai reprezentative, în care scriitorul experimentează în felul său literatura, prin care fiecare tip de model este prezentat într-o operă distinctă. Aici ne referim la seria de cărți: „Cartea pentru copiii destinată băieților”, „Romanul spionilor”, „Fantastica”, „Kvest”, „Cartea pentru copiii destinată fetelor” (coautor cu Gloria Mu), Ecranizare: 2001 – Azazel (regizor Aleksandr Adabașyan), 2004 – Gambitul turcesc (regizor Janik Faiziev), 2005 – Consilierul de stat (regizor Filipp Yankovskiy), 2009 – Pelaghiya și buldogul alb (regizor Yurii Moroz), 2012 – Spionul (regizor Alexei Adrianov) – a fost ecranizat „Romanul spionilor”. La 1 ianuarie 2012 Boris Akunin a confirmat pe blogul său „Jurnalul viu” (http://borisakunin.livejournal.com) că el este autorul care se ascunde sub pseudonimul Anatoli Brusnikin. Sub numele acesta au fost publicate trei romane istorice: „Al nouălea salvat”, „Eroul altor timpuri” și „Bellona”. Totodată el a dezvăluit că este autorul romanelor ce se ascund sub pseudonimul de Anna Borisova: „Acolo…”, „Creatorul” și „Perioadele anului”.
Un alt autor reprezentativ al noului val literar din mileniul III este Evgheniy Vodolazkin, care se recomandă ca doctor în ştiințe filologice, iar tema lui de doctorat a fost „Istoria universală în literatura Rusiei Vechi din perioada sec. XI-XV”. Cele două cărți care l-au făcut apreciat pe E. Vodolazkin sunt romanele „Laur” şi „Soloviov şi Larionov”. Printre numele sonore ale literaturii secolului XXI se numără Dmitrii Bâkov, Ludmila Ulițkaya, Igori Yarkevici, Vladimir Makanin, Leonid Yuzefoci, Pavel Basinskiy, Mihail Şişkin, Daniil Granin, Zahar Prilepin, Guzel Yahina, Aleksandr Kabakov, Alexei Varlamov, Ludmila Saraskina, Aleksandr Terehov, Alexandr Ilichevskiy, Vladimir Sorokin, Dina Rubina, Rustam Rahmatulin, Leonid Zorin, Victor Pelevin, Marina Stepanova, Yurii Buyda, Vladimir Şarov, Roman Sencin, Darya Donțova etc.
Cinematografia. În anii ‘90 cinematograful intră într-o nouă etapă de exprimare mondială. Pozițiile cinematografului francez și italian sunt înghesuite de cinemateca de autor cu un buget redus. Noul curent a renunțat la formele clare și la liniile sugestive din semiotica filmografică și aceasta a fost denumită ca fiind punk-regie.
Cinematograful rus de la sfârșitul secolului XX nu a adus mari schimbări în arta creativă. Tendințele internaționale din cinematografie au relevat că tematica impusă a violenței și a abjectului îi era specifică și filmului rus. Impasul creativ al cinematografului rus a fost motivat în această perioadă de profunda criză financiară care domnea în societatea rusă. În această perioadă se bucură de succes filme cu tematică criminală precum ar fi „Petersburgul banditesc”, „Șobolanul”, „Brat 1”(Fratele 1) sau „Brat 2” „(Fratele 2) etc. Brusc s-a diminuat producția de filme ruse. Foarte relevante se prezintă noile produse filmografice ale noii generații din cadrul filmului rus: P. Lunghin (”Taxi bluz”), A. Balabanov (”Despre abjecți și oameni”), A. Hvana (”Scârnăvia bună și scârnăvia rea”), S. Selyanov (”Ziua spiritelor”) etc.
În anii ‘90 au fost produse filme care au cunoscut faimă și au intrat în panteonul cinematografiei internaționale și ruse: „Sufocați de soare” și „Bărbierul siberian” de N. Mihalkov, „Ostaticul caucazian” de S. Bodrov – seniorul, „Țara surzilor” de V. Todorovskii, „Musulmanul” de A. Hotinenko, „Moloh” și „Taurul” de A.Sokurov etc.
La sfârșitul anilor ‘90 a fost relansat Festivalul internațional de cinema de la Moscova. În fiecare an se desfășoară festivalul cinematografic din Rusia „Kinotavr” de la Soci.
Începutul mileniului III a surprins cinematograful rus prin diversitate și o expansiune a produselor artistice. În același timp se prefigurează o competiție acerbă între generațiile producătoare de film. Ilustrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov ne surprinde cu câteva produse
excepționale printre care „12” (2007) și „Insolația” (2015). O retrospectivă a cinematografiei ruse în anii 2000 ne prezintă o adevărată zestre cinematografică. În anul 2001 Alexandr Mitta își reconfirmă măiestria prin producția cinematografică „Granița / Taejnyi roman” (Granița / Roman deszăpezit). Serghei Bodrov debutează cu filmul „Sestry” (Surorile), iar pelicula filmografică se axează pe o societate în care interferează crima organizată și poliția. În anul 2002 sunt produse 61 de filme. Prezintă interes debutul lui F. Yankovskiy „V dvijenii” (În mișcare). Filme atractive prezintă regizorii V. Todorovskiy – „Liubovnik” (Amantul), Al. Rogojin – „Kukușka”. Dramele militare „Zvezda” (Steaua) – N. Lebedev și „Voina” (Războiul) – A. Balabanov produc un ecou puternic în cadrul festivalurilor cinematografice rusești. Filmul lui Andrei Konchalovskiy „Dom durakov” (Casa proștilor) obține premiul Festivalului de la Veneția. În anul 2003 producția cinematografică rusă, după defaultul din anul 1998, începe încetul cu încetul să-și revină. Sunt expuse 75 de filme artistice. Are loc debutul în cinema al regizorului necunoscut A. Zveaghințev, iar filmul „Vozvrașenie” (Reîntoarcerea) ajunge să triumfe la Festivalul de cinema de la Veneția (două premii ale Leului de aur Sf. Mark) și obține mari profituri în comercializarea art-haus din Europa și America. Totodată filmul lui P. Buslov „Bumer” obține un mare succes și devine foarte apreciat de către cinefili, mai ales de cei tineri. Regizorul V. Bortko, autorul ecranizării lui M. Bulgakov „Inimă de câine”, proiectează cinematografic pentru televiziune romanul „Idiotul” lui F. Dostoievsky.
Anul 2004 aduce în atenție 83 de filme care au fost realizate pentru marele ecran, iar cele mai convingătoare au fost cele ale lui: V. Todorovski „Fratele meu vitreg Frankenstein”, P. Ciuhrai realizează filmul „Șofer pentru Vera”, care se bucură de un imens succes ca și filmul lui D. Meshiev „Svoi” (Ai noștri) sau a lui V. Hotinencko „72 de metri”.
În anul 2005 sunt expuse pe piața cinematografică 82 de filme ruse. Regizorul și actorul F. Bondarciuk reușește să captiveze publicul prin filmul său „9 rota” (Batalionul 9). A. Sokurov prezintă pelicula filmografică „Soarele”, care a fost filmată în Japonia. Cele mai bune filme și cel mai profesionist realizate pentru cinematografia distractivă trebuie considerate, pentru acest an, ca fiind cele ecranizate după romanele lui Boris Akunin – „Statskiy sovietnik” (Consilierul de stat), în regia lui F. Yankovskiy și „Turetskiy gambit” (Gambitul turcesc), în regia lui D. Fayziev.
În anul 2006 numărul de filme de pe piața cinematografică a sporit la 106. Din nou au bucurat publicul cinefil debutanții – „Piter FM”, regia O. Bâchkovoy și „Euforia”, regia I. Vârâpaev. Drama lui E. Reazanov „Andersen. Viață fără dragoste” nu i-a convins pe critici chiar dacă s-a plasta ca lider autoritar pe ecranele televizoarelor. Serialele „Maestrul și Margarita” (V. Bortko) și „Doctor Jivago” (A. Proșkin) au intrat imediat în „fondul de aur” clasic al artei cinematografice din Federația Rusă.
În anul 2007 continuă creșterea producției filmografice. În consecință sunt expuse 146 de filme pentru cinematografe și 142 pentru televiziune. Este apreciată drama lui A. Popogrebskiy „Lucrurile simple” și este foarte dezbătută de critica și cinefilul rus drama criminală „Gruz-200” (Încărcătura – 200) de A. Balabanov. Măiestria regizorului A. Zveaghințev și a filmului său „Izgnanenie” (Exodul) este recompensată de premiul Festivalului de la Cann. Filmul lui Nikita Mihalkov „12” obține premiul Festivalului de la Veneția și este nominalizat la premiul Oscar.
În anul 2008, când se produce criza economică mondială, producția cinematografică rusă este în ascensiune. Indiscutabil, unele producții au fost sistate, dar au fost lansate 162 de filme. Regizorul K. Șahnazarov a prezentat o retro-dramă din epoca anilor 1970, „Imperiul dispărut”.
Cel mai important eveniment al anului l-a reprezentat filmul „Stileagy” (Stilații) de
V. Todorovskiy. Este un film de excepție al cinematografului rusesc, în care genul muzical se combină perfect cu jocul emancipat al actorilor și cu perioada pe care aceștia o redau. Au atras atenție drama „Prizonierul” de A. Uciteli și „Câmpul sălbatic” de M. Kalatozișvili.
Ca lider absolut pe ecranele de televiziune s-a plasat serialul „Likvidația” (Lichidarea) de S. Ursulyak, care a încercat să reconstituie atmosfera criminală a Odesei în perioada anului 1946. Anul 2009 ne indică faptul că numărul de filme ruse se apropie de cifra două sute (194). Filmele lui P. Lunghin „Țarul” și a lui A. Hrjanovskiy „O cameră jumătate”, care au fost extrem de mult așteptate, au produs contradicții de opinie în rândul criticilor de cinema. Meritat a obținut premiul de la festivalul din Locarno filmul „Buben, baraban” de A. Mizghirev. Tragicomedia lui B. Hlebnikov „Salvarea nebună” l-a impresionat pe consumatorul de film. Au fost nominalizate pentru premii în cadrul festivalurilor de cinema ruse filmele „Anna Karenina” și „2-Assa-2” de S. Soloviov.
Anul 2010 ne bucură cu 160 de filme ruse pe piața cinematografică. Cel mai semnificativ în anul 2010 este considerat drama „Crai”(Meleagul) de A. Ucitely, care a fost nominalizat la Globul
de aur.
Anul 2012 se remarcă prin filmul „Povestiri” de Mihail Segal, în care sunt prezentate câteva istorii încinse în diverse forme și genuri. În anul 2012 – „Jiti”(A trăi) a lui Vasili Sigarev, reprezintă un film „negru” în cinematografie care este recomandabil în anumite doze moderate. De asemenea se face remarcată pelicula „Kokoko” de Avdotia Smirnov, reprezintă un film relaxant și inteligent în care este tratată o mare amiciție între o intelectuală și o femeie din provincie.
În schimb anul 2013 ne seduce cu filmul „Maiorul” de Yurii Bâkov, un thriller psihologic, neliniar și ireal, dar care îl impresionează realmente pe cinefil. În același an apare filmul  „Rolul” de Constantin Lopușanskiy, o peliculă cinematografică frumoasă a filmului alb-negru, care posedă un sens pozitiv al trecutului învechit. Filmul „Încă un an” de Oxana Bâchkova ne propune un realism rudimentar, fără efecte și meta-sensuri, dar în logica căruia ne putem regăsi fiecare din noi. Filmul „Jajda” (Setea) de Dmitri Tiurin, care nu reprezintă o capodoperă, totuși, este un film simplu în care este expusă viața unor tineri care au trăit ororile războiului.
Pelicula „Leviatan” de Andrei Zveaghințev a reprezentat capodopera anului 2014 căreia i-a lipsit puțină șansă ca să obțină Oscarul. Tot în anul 2014 ne este oferit filmul „Prostul” de Yurii Bâkov, care este un film înspăimântător și plin de dinamism. De asemenea anul 2014 ne surprinde prin filmul „Combinatul Nadejda” de Natalia Meșaninova, care este un film tragedie și în care este prezentată o istorie în care în mod fatidic se năruie speranțele omului.
Anul 2015 ne aduce filmul „Despre dragoste” de Anna Melikyan, care este o melodramă comedie pseudo romantică în care persistă elementele absurdului. Un adevărat ecou în lumea cinematografică îl are filmul lui N. Mihalkov „Insolația”, care a aspirat la premiul „Oscar”.
Muzica. Contradicțiile din societate au influențat și viața muzicală din Federația Rusă. Un fenomen îngrijorător la începutul anilor ‘90 l-a constituit plecarea în străinătate a celor mai importante personalități din cadrul artei muzicale ruse. La mijlocul anilor ‘90 mulți dintre aceștia, cultivând și exploatând aceste contracte artistice cu teatrele și orchestrele din străinătate, devin conducătorii principalelor colective de creație din Federația Rusă. Aici îi nominalizăm pe V. Fedoseev, V. Temirkanov, V. Spivakov etc. Orchestra națională rusă, care a fost formată de irepetabilul pianist M. Pletnev și Teatrul Mariinsk din Sankt-Peterburg, condus de V. Gherghiev devin populari și sunt apreciați în lumea muzicală internațională.
În context s-a produs o îmbunătățire a repertoriului artistic al celor mai impunătoare teatre de operă și balet din Rusia, au fost proiectate noi abordări ale muzicii clasice din secolul XX. Repertoriul celor mai importante orchestre din Federația Rusă a fost extins și auditoriul a fost familiarizat cu operele lui A. Șnitke, S. Gabaydaullina, V. Artemov, E. Denisov dar și a altor compozitori. Un fenomen remarcat în viața culturală a fost cel al concertelor de muzică clasică în spațiile mari și deschise (un prim concert de acest fel a fost cel din Piața Roșie din anul 1992). V. Gherghiev a organizat în anul 1999 un concert al Orchestrei Păcii Piața Roșie, care a fost inclus în Cartea Recordurilor, întrucât circa două sute dintre cei mai mari muzicieni au prezentat un program de melodii capodoperă din patrimoniul muzicii clasice.
Recunoaștere și apreciere la nivel internațional au obținut cântăreții de operă D. Hvosrostovkiy, O. Borodin, balerinele A. Volochkova, D. Vișneva, A. Liepa, N. Țiskaridze.
Anii ‘90 au fost remarcați ca fiind cei care au format cultura muzicală în rândul tinerilor. Stațiile muzicale ale radioului comercial au lichidat deficitul informațional muzical. În anii ‘90 în Federația Rusă se produce o efervescență a muzicii dansante, iar „urletele” discotecilor adunau câte 10 mii de persoane. În anul 1999 a fost pusă în scenă opera muzicală Metro, care a reprezentat un eveniment special în viața culturală a Moscovei.
Anii ‘90 ai secolului XX au fost unii de cotitură pentru muzica rock rusă. În schimbul rockului social, foarte popular în perioada sovietică prin muzicienii Y. Șevchiuk, B. Grebenșikov, V. Țoi, V. Găină, A. Makarevici, apar melodii care revendică dramatismul, dragostea, spaima, emoțiile, visurile, speranțele și dezamăgirile. Ca lideri ai acestui curent al generației culturale tinere au fost percepute formațiile „Na-na”, „Mumii Troly” (I. Lagutenko), „Laskovâi mai”, „Miraj”, „Brigada”, „Akvarium”, „Arya” și mulți alții. Foarte populară în rândul tinerilor a devenit „domnișoara cu ghitară” Zemfira. Moscova anilor ‘90 a devenit un oraș deschis pentru tinerele talente din toată Rusia.
Teatrul. Viața teatrală rusă din anii ‘90 ai secolului XX a fost marcată de un suflu nou. Nu mai erau actuale formele și directivele sovietice și nu se mai aprobau planificările de repertoriu, nu mai exista un limbaj camuflat, esopic, care îi obliga pe spectatori și pe actori să identifice sensul ascuns în fiecare enunț și replică. Pe primul plan apar problemele artistice, dar și deciziile regizorale, claritatea modelelor, capacitatea de-a le transpune și a le expune. Actorii obțin noi oportunități care le oferă șansa să realizeze propriile scenarii teatrale. Tinerii actori A. Sokolov, O. Menșikov, S. Prohanov, A. Tabakov ajung în postura de regizori ai propriilor piese de teatru. Obțin recunoaștere la sfârșitul anilor ‘80 teatrele studio, teatrele dramatice de cameră – Teatrul Lunii, Tabachera, Teatrul studio de la Sud-Vest etc.
Regizorii devin mai curajoși în interpretarea secvențelor clasice. Premiul de stat al Rusiei îl obține spectacolul teatrului din Moscova „La Pokrovka” prin prezentarea piesei lui N. Gogol „Căsătoria”. Teatrul sub conducerea lui P. Fomenko perseverează prin tradiția regizorală rusă. O difuzare largă au obținut scenariile comerciale, spectacolele sezoniere care au atras în formatul lor actori populari, dar și spectacolele antreprenoriale. Au apărut spectacolele de crâșmă care își aveau propriul repertoriu.
În anii 2000 devin populare grupul teatral „Cvartet I” și teatrul cu un singur actor „Grajdanin poet” (Cetățeanul poet) al lui Mihail Efremov.
Anii 2000 ne prezintă o Rusie în care viața teatrală este una vie și bogată în piese foarte bune și apreciate de public. Au loc numeroase festivaluri și concursuri internaționale și naționale ale teatrelor ruse. Agenda teatrelor din provincii (TYZ din Perm, Teatrul regional de dramă „A.V. Lunacharskiy” din Kemerovo, teatrele din Kasnoyarsk, Nijegorod, Tomsk, Mariynsk etc.) intră în competiție cu cele mai importante teatre din metropolă – Moscova (МHT, Teatrul Mic, Teatrul Roman Viktiuk, Teatrul academic de artă „M. Gorki”, Teatrul „A.P. Cehov” Teatrul de pe Taganka etc.) și din Sankt-Peterburg („Marele Teatru Dramatic „G.A. Tovstogonov”, Teatrul Europa, Teatrul de pe Liteyna, Teatrul „Lensovet”, Teatrul „Priyut Komedianta” (Adăpostul comediantului), Teatrul de tineret de pe Fontanka, „Baltiiskiy Dom” (Casa Baltică) etc4.
Arte plastice. În anii ‘90 pictura rusă s-a dezvoltat sub diverse curente artistice. Dacă în epoca sovietică picturile revendicau problematica socială, atunci noile tendințe din anii ‘90 revendicau proiecte abstracționiste, dar și pictură realistă, peisagistică și natiur-mort (natură moartă). A fost revigorată practica picturii comandate, care s-a pierdut în perioada revoluției, când picturile de gen erau create conform doleanțelor și indicațiilor comandate de clienții bogați și de către stat.
Arta portretistică a fost reprezentată de maeștri arhicunoscuți ca A. Șilov și ații. Noua generație de artiști în frunte cu Nikas Safonov a devenit foarte apreciată în Rusia și în Occident și a fost recompensată pe merit de către consumatorul de artă.
Eroi ai proiectelor artistice au devenit personajele istorice, care anterior erau evaluați critic de literatura istorică. Serialul de portrete și monumente dedicate țarului Nicolae al II-lea și familiei imperiale, lui P. Stolâpin și generalilor armatei albgardiste se impun ca repere în arta exploatată în anii ‘90 din sec. XX, dar și la începutul anilor 2000.
Între timp s-a dezvoltat arta monumentală. Președintele Academiei de Arte din Federația Rusă Z. Țereteli a devenit autorul complexului memorial de pe Poklonskaya gora (Închinarea către munte) și a monumentului lui Petru I din Moscova. Au fost inaugurate galerii artistice, la baza cărora au stat colecțiile de pictură ale celor mai importanți maeștri de artă și colecționari, care la rândul lor și-au dăruit o parte din propriile opere Moscovei și altor orașe. Pentru prima dată după mulți ani au apărut galerii private de artă – galeria lui M. Ghelman etc. A renăscut tradiția mecenatului rus. Înapoi în Rusia s-au întors valori artistice care s-au pierdut în anii revoluției și ai celui de-a doilea război mondial. Numeroase expoziții ale principalelor muzee din Rusia a fost organizate în Statele Unite ale Americii, în cele mai importante orașe europene. În același timp are loc renașterea iconografiei ruse. Restaurările din anii ‘90 ale bisericilor au fost realizate de cei mai buni maeștri din sfera iconografiei.
Muzeele, bienalele, festivalurile și târgurile de artă contemporană devin instrumente de atragere a capitalului, a politicilor investiționale din bissnes-ul turistic și reprezintă o interfață a politicii de stat. Trebuie precizat că la expoziția artei contemporane de la Moscova sunt expuși cei mai buni pictori contemporani, inclusiv din Federația Rusă. Mulți pictori din țările occidentale sosesc cu mare satisfacție și cu speranță la Moscova. Mulți pictori din provincie sunt atrași de magia marelui oraș și cei mai mulți dintre pictorii ruși s-au născut la Moscova.
În Rusia din anii ‘90 ai secolului XX se utilizează termenul de „artă actuală”, care este apropiat de sensul „artă contemporană”, dar înseamnă altceva. Participanții la procesul artistic din Federația Rusă înțeleg prin artă actuală abordările inovatoare din lumea artei contemporane (în plan ideatic și ca resurse tehnice). Arta actuală a îmbătrânit, între timp, iar accederea ei în istoria secolului XX și XXI rămâne deschisă. Participanții procesului artistic din Federația Rusă acordau un anumit sens „artei actuale”, care anterior îi era atribuit avangardismului (inovație, radicalism, utilizarea de noi tehnici și metode).
În Rusia există una dintre cele mai impunătoare colecții de lucrări din sfera artelor contemporane care se află în posesia muzeului de artă contemporană (non-statal) Erarta din Sankt-Peterburg.
În alt context expoziția lui Ilia Yusupov „Furnicarul” au reprezentat în ultima perioadă un real succes. Tema expoziției ne invită să adulmecăm ca niște persoane hipnotizate activitatea veșnică și viața rigid organizată a furnicarului. Alți pictori care se remarcă prin utilizarea limbajului umbrelor, variind în modele și care obțin o bogată expresivitate a efectelor acontate sunt Alexei Politov și Marina Belova5.
Mass-media. Reorganizări radicale se produc în mass-media în anii ‘90, care revendică mai târziu o nouă școală media de prestigiu. Au apărut în anii ‘90 câteva sute și ziare și reviste.
Stațiile radio ruse care emiteau până în perioada anilor ‘90 din secolul XX în diapazonul UKW se lansau conform standardelor internaționale în diapazonul FM. Apar primele stații radio comerciale. Sunt deschise primele posturi de televiziune cu capital privat – REN TV, NTV etc. În toate orașele din Federația Rusă se formează un sistem al televiziunii prin cablu. Tot în anii ‘90 din secolul XX este creată televiziunea publică rusă – Ostankino, fondatorii căreia devin pentru prima dată statul, structurile comerciale și persoane private. O însemnătate aparte în rândul telespectatorilor o obține postul de televiziune „Kultura”, care îl informează pe telespectatorul rus cu patrimoniul cultural mondial și cu cel rus.
În anul 2005 președintele Vladimir Putin, alături de prestigioși publiciști și regizori, creează o importantă industrie media destinată propagării culturii și imaginii Rusiei în lume. Se nasc industrii media ca RT, Sputnik. În această perioadă apare corporația de stat Nano-tehnologii, care este condusă de A. Ciubais.
Realitatea secolului XXI este reprezentată de societatea informațională, prin care noile resurse de comunicare în masă prind rădăcini adânci și se dezvoltă în Rusia. La sfârșitul anilor ‘90 circa 4 mln. de persoane utilizau rețeaua globală a Internetului. În consecință au apărut internet-cafe-urile, care au facilitat utilizatorilor să însușească și să se folosească de această resursă informațională, mai ales pentru persoanele care nu aveau posibilitatea să-și achiziționeze un calculator propriu.
Din anul 2014 are loc o deschidere culturală la nivel global a Rusiei și care indică faptul că țara se angajează să devină un pilon important în cadrul procesului cultural în noua configurație a globalizării. Rusia se impune printr-un amplu proces de expansiune culturală prin intermediul Internetului, care avansează și captivează opinia publică internațională.

Note
1 Данилов А. А., История России, XX — начало XXI века : Учеб. для 9 кл. общеобразоват. учреждений / А. А. Данилов, Л. Г. Косулина, А. В. Пыжиков. — 10-е изд. — М. : Просвещение, 2003.
2 Idem.
3 Numele adevărat a lui Boris Akunin este Grigorii Chartișvili. El s-a născut la 20 mai 1956, în orașul Zestofani, în Republica Georgia. Boris Akunin este scriitor rus, savant-niponist, translator, om de cultură. Boris Akunin s-a publicat sub pseudonimenele de Ana Borisova și Anatolii Brusnikin.
4 Н. Барабаш, Современный отечественный театр конца ХХ — начала XXI века, Учебное пособие по курсу «История русского театра», Московский государственный университет им. М.В. Ломоносова, Факультет искусств, Москва, АКАДЕМИКА, 2010.
5 http://cultobzor.ru/2013/03/sny-dlya-teh-kto-bodrstvuet/16-52/

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg