Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poezie italiană contemporană

Poezie italiană contemporană

 

LUCIA GUIDORIZZI
(Volume publicate la „Editoria Universitaria”: Confini, 2005; Scandalose entropie, 2006; Ibrida Hybris, 2007; Quadrilunio. Una tetralogia dell’Anima, 2009; Milagros, 2011; Nel paese dei castelli di sabbia, 2013; Controcanto, 2015; Pietre Esile, 2017)

 

Copilaș cu smartphone
(Bambino con smartphone)

Palid cu ochelari
Pe care se răsfrâng
Lumini reci
Amorf pe divan

Scufundat în
Mlaștina lui cerească
Capturat de strălucirile ecranului

Otrăvit de pierderea sa
Solitară
Cu priviri înșelate
de solicitări virtuale

Cu un corp care nu știe
Alergarea și căderea
Care nu știe ce-s rănile

Copil sihastru
Copil mistuit
Ca un idol uitat
Devorat de luminile reci

Nimic mai mult decât o umbră
În tăcerea casei goale
În care fiecare stă nemișcat
Înaintea unei tăblițe luminoase
Fără să scoată o vorbă.

 

MONICA AMADUCCI
(Trăiește la Cesena. A publicat volumul Afonie (Il Ponte Vecchio, 1983) și Orme di piedi nudi nell’anima (Il Ponte Vecchio, 2018 ). Este cuprinsă în antologia Voce Donna (Il Vicolo di Cesena). Este interesată de poezia vizuală, scrie texte teatrale.)

 

 

Cercuri infinite
(Infiniti cerchi)

Astfel, cu lacrimile
care îți țin tovărășie
rostogolindu-se pe piele
în fața plafonului
unde se strivesc
zilele de mâine:

pete de mucegai
de numărat și iarăși numărat
strângând dinții
și cearceaful într-un pumn,
în celălalt, bucăți
de întrebări
săltând ca niște broaște

și pe pereți reflectate
fețele privegherii
înrămate în rând
(și a ta) mărite mult
smulse alibiurilor
gălăgiei din jur
ridicole nemișcate
blocate pe stop imagine

privirile bete
în guri deschise.

Și tu le desenezi lor
cu creionul pe zid
nourași enormi
de desene animate fără vreun înscris
intercalate de crăpături.

 

PAOLO POLVANI
(Născut la Barletta în 1951, a publicat mai multe volume de poezie, printre care: Una fame chiara (Terra d’ulivi edizioni, 2014); Cucine abitabili (MR editori, 2014); Il mondo come un clamoroso errore (Pietre vive, 2017). Fondator și redactor al platformei on-line Versante ripido)

 

Coada
(La fila)

Capătul cozii se îndepărtează, ca tinerețea.
Unul râde și își arată ostentativ proteza strălucitoare,
altul arată gingii întărite dar încă vii. În schimb, unul
are copilul mort, ba chiar căzut de pe schele după cum
spune jurnalul. Altul are soția
cu alzheimer și o leagă atunci când vine aici
pentru pensie. Prietene, fii atent, la ceasul acesta
se deșteaptă porumbeii și ți-l fac pe cap.
Respect? Ce sens are cuvântul acesta?
Între timp unul iese cu o frumoasă agoniseală în buzunar și se gândește
că dorința de parmezan mai rămâne încă pe listă
și luna aceasta. Și unul zice: l’a
strousc tutt ch’i m’nenn, în dialect, vesel,
o să-i cheltuiești pe toți cu fetele. Dar celălalt e atent
să-i strângă în buzunar, îi e greu să zâmbească.
Și totuși nimeni nu pare trist, par niște școlari
cu paltoanele prea mari și cu pantalonii
desperecheați ai costumului de căsătorie.

 

PIER FRANCESCO DE IULIO
(S-a născut și trăiește la Roma. Poemele sale sunt publicate în diverse reviste literare și au fost traduse în mai multe limbi)

*
Aprilie
este după colț
și
promisiunea sa –
e după colț.
Chipul
și sânul foarte alb –
sunt în colț,
Ca respirație geometrică
sau număr cuantic.
Zvâcnet,
trup zgâlțâit –
corimb ce taie totul
și iarăși unește.
Din orice unghi
viitoare – este forma.
Nervura care se deschide,
în această suprinzătoare
formă de adio.

 

FRANCESCA DEL MORO
(S-a născut la Livorno în 1971 și trăiește la Bologna. A publicat volumele de poezie: Fuori Tempo (Giraldi, 2005); Non a sua immagine (Giraldi, 2007); Quella che resta (Giraldi, 2008); Gabbiani Ipotetici (Cicorivolta, 2013); Le conseguenze della musica (Cicorivolta, 2014); Gli obbedienti (Cicorivolta, 2016); Una piccolissima morte (edizionifolli, 2017) și biografia muzicală La rosa e la corda. Placebo 20 Years (Sound and Vision, 2013).)

*
Resursa umană s-a rupt în mai multe locuri.
Este prea puțin flexibilă, se spune, prea puțin rezistentă,
sau poate a fost din cauza părții incluse rău.
Odată înlocuită, nu i se cunoaște destinația.
Râzând, piețele asistă ca niște mușcate la fereastră.

Selecție făcută de
Serena Piccoli și Giorgia Monti

În românește de
Ștefan Damian

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg