Înger de pază

Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;

Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.
Eşti demon, copilă, că numai c-o zare

Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?

Ori poate! O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale –
Căci tu – tu eşti el.

 

 

Angelo custode

Di notte che l’alma vegliava rapita,
Tra sogno mio angelo custode scorgevo,
D’un manto di ombre e raggi era cinto,
E l’ali spiegava su di me sorridendo;

Ma come ti vidi in veste ialina,
Fanciulla d’arcano anelito avvinta,
Quell’angiol fuggì dal tuo ciglio, sconfitto.
Fanciulla sei demone, che solo d’un vampo

Dei grandi tuoi occhi a ciglia velate
Facesti mio angelo, sgomento, volare,
Lui, sacro custode, amico fidato;

Oh forse! Deh chiudi le ciglia velate,
Ch’io possa i pallidi tratti avvistare,
Perché tu – tu sei lui!

 

 

De câte ori, iubito…

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;

Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche-nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.

Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
…………………………………………………

Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec şi îngheţ,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi.

 

 

Ogni qual volta, amore…

Ogni qual volta, amore, di noi io mi rammento,
L’oceano di ghiaccio davanti a me si stende:
Sulla bincastra volta non sale nessun astro,
Solo la gialla luna – lontano – una macchia;

Sui ghiacci a migliaia dai flutti sbatacchiati,
Svolazza un uccello, le ali svigorite,
Mentre la sua compagna si è allontanata,
Perdendosi al tramonto con uno stuolo intero.

Lui getta dietro lei addolorati sguardi,
Adesso non gli incresce, né si rallegra…muore
Coll’improvviso sogno di tanti anni addietro.
…………………………………………………

Noi sempre più distante siam una dall’altro,
Sempre più solo io rabbuio e raggelo,
Mentre te’n vai perduta all’alba luce eterna.

 

 

Afară-i toamnă…

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţă creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

 

 

L’autunno fuori…

L’autunno fuori sperde i fogliami
E grevi gocce il vento lancia ai vetri,
Tu lettere da buste logore rileggi
E in un’ora pensi tutti i tuoi anni.

Perdendo il tempo in dolci bagattelle,
Tu non vorresti che alla porta alcuno bussi;
Ma meglio ancor è quando fuori gronda,
Al fuoco star sognando e sonnecchiare.

Così nella poltrona in pensieri assorto
La fiaba della fata Dochia sogno;
Intorno a me la nebbia sta crescendo;

A un tratto il fruscio d’un vestito avverto,
Un mite passo appena tocca il palco…
E frali mani fredde mi coprono lo sguardo.

 

 

Sunt ani la mijloc…

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte

 

 

Son già molti anni…

Son già molti anni e più si daran fretta
Dall’ora sacra quando c’incontrammo,
Ma pur ripenso quanto ci amammo,
Prodigio dai grandi occhi e man fredda.

Oh vieni ancor! Ispirami poesia,
Il tuo sguardo su di me piegato,
Consenti ch’io viva del suo raggio,
E nuovi carmi affranchi dalla lira.

Nemmeno sai come l’averti appresso
I miei torbidi precordi placa,
Al par del quieto sorger della luna,

Quando ti vedo rider da fanciulla
Si spegne tutta una vita di dolor,
Lo sguardo brucia, l’alma mi s’allarga

 

 

Când însuşi glasul…

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta – vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

 

 

Quando la stessa voce…

Quando la stessa voce dei pensieri tace,
Il canto d’una dolce pietà mi culla –
Allor ti chiamo, tu mi ascolterai?
Da freddi nembi a volo ti dipartirai?

Tu mite chiarirai il cuore della notte
Con gli occhi grandi pacificatori?
Dall’ombra dell’età fin qua risorgi,
Venir ti vegga – come in sogno vieni!

Discendi piano…vicino, più vicino,
Sul mio volto ripiega il tuo sorriso!
Con un sospiro rivela la tua fiamma,

Col ciglio le mie palpebre rasenta,
Del nostro abbraccio i brividi io senta –
Tu, in eterno persa, per sempre adorata!

 

 

Iubind în taină…

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe-al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se- mbete.
Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.

 

 

Segretamente amando…

Segretamente amando non mi confessai,
Pensando ciò di tuo gradimento,
Chè nei tuoi occhi leggevo un eterno
Di micidiali sogni di diletto.

Ma più non posso. Il forte del desio
Dà ai soavi arcani una voce;
Vo’ affogar nel dolce avvampare
Del tuo cuor gemello al mio.

Non vedi che la bocca mi è arsa per la sete,
E febbrili gli occhi di tormento,
Fanciulla mia a lunghe e bionde trecce?

D’un alito lenisci il mio pianto,
Con un sorriso il pensier m’inebri,
Al cruccio metti fin… vienmi allato.

 

 

Trecut-au anii…

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

 

 

Passaron gli anni…

Passaron gli anni – sui piani tarde nubi –
Per non tornar indietro più giammai,
Chè non m’incantan oggi come una volta
Indovinelli, miti, doine, fiabe

Che la fanciulla fronte allor rasserenaron,
Intese appena, cariche di sensi –
Invan mi assalgon oggi le tue ombre,
Oh, ora dell’arcano, tramonto della sera.

Strappare un suon alla vissuta vita,
Commuoverti ancor, animo mio,
Invan la mano tenta di sfiorar la lira;

Tutto è perduto della giovinezza,
E’ muto il dolce canto dell’età estinte,
Il tempo ingigantisce dietro a me…m’abbuio!

 

 

Veneţia

S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreţii.

Okeanos se plânge pe canaluri…
El numa-n veci e-n floarea tinereţii,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,
Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rosteşte lin în clipe cadenţate:
„Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!

 

 

Venezia

Spirò la fiera vita di Venezia,
Non vi si canta, i balli spenti tutti,
Fra scale in vecchio marmo, fra portali,
S’addentra luna, lumeggiando i muri.

Okeanos si lagna sui canali…
Lui solo fior di gioventù perenne,
La vita alla dolce sposa ridarebbe,
I vecchi muri urta d’onde echeggianti.

Qual cimitero è la città, di quiete.
Apostolo dei tempi invecchiati,
San Marco, orrendo, mezzanotte fende.

Con voce fonda, verso sibillino,
Pronunzia piano gli attimi ritmati:
„I morti non risorgon – figlio mi

 

 

Gândind la tine

Gândind la tine fruntea-acum mă doare,
Nu ştiu ce rost mai are-a mea viaţă
Când n-am avut o clipă de dulceaţă:
Amar etern şi visuri peritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheaţă!
Vedea-vor ochii-mi încă-o dată oare
Frumosul trup, – femeie zâmbitoare! –
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n braţe?

Tu, blond noroc al unui vis deşert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să ştii că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie
Şi sărutându-te am să te cert
Cu desmierdări cum n-am spus nimăruie.

 

 

Pensando a te

Pensando a te la fronte addolorata,
Non so che senso abbia più la vita,
Chè un attimo non ebbi di delizia:
Perenne amaro e sogni dileguanti!

Perché nel buio agghiaccia la tua voce!
Vedranno mai ancora i miei sguardi
La tua forma – donna sorridente! –
Che sorte volle ch’io abbracciassi?

Tu, bionda sorte di un vano sogno,
Tu, sogno biondo d’una sorte che non c’è,
Se ancor verrai, vedrai che non perdono.

Che il mio anelito t’ammonirà parecchio,
E tra i baci pur ti sgriderò
Con vezzo che mai dissi ad altri, né dirò.

 

 

traduceri în limba italiană de Geo Vasile