Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

 

 

1.

Îţi dau dreptate pe scena de fiecare zi
oamenii de rând recită altfel se întrec
unii cu alţii cine–i mai sus
devine o bulă de aer
cei de la mijloc vor să lase Purgatoriul obişnuit
şuieră bârfe prin toate mijloacele
se bulucesc devin inconsistenţi
în timp ce jos pe plaja fierbinte
se coc la soare scandaluri
de grupuri mai mari mai mici
mă rog după puterea fiecăruia
dintre cei tatuaţi care strâng
în palme aplauze
moi ca şi ca aerul.

2.

Te duce gândul piciorul vede şi ştie
fiecare loc unde
se înfundă pasul.
Îl urmezi ca un câine plouat: viaţa o ia singură
înainte înapoi la dreapta
la stânga se vede mai bine
te supui bolnav unor prescripţii
scrise de medici atât de competenţi
încât incompetenţa ta într–ale mersului
e ca a celui care
ia pentru prima dată drajeul amar
al hăului ce se deschide
înaintea piciorului.

3.

S–a vorbit de multe ori cum îşi bate dimineaţa în geam
pasul de pisică
fără cadenţă. Şi viaţa Ioanei
pulsează fără cadenţă. Noaptea
de la bară zăreşte lumea cu capul în jos
rânjete de plăcere sau poftă
şi nu vorbeşte. Mai important este arcul
ei încordat pătrunde în toţi ca unul voltaic
o propulsează aplauzele
jucăuşă jivină cu părul roşcat
descompusă de ochii ce atârnă
de–o lăcomie aprinsă.
Ştie că numai ea
îl poate încorda când e nevoie
să fie ca dimineaţa
care bate în geam cu întreaga ei
nimicnicie.

4.

Cei de la cinci stăm striviţi cu o atenţie
binevoitoare.
Vieţile se întind pe balcoane
la uscat ca nişte piei de oaie. Nu mai mult
decât puţin în fiecare zi
aşa încât să nu uite că pot fi pătrunse
de razele ucigaşe bacteriile
necesare.
Ni se aruncă
priviri fără rost. Ar fi de dorit
să nu fim priviţi. Ni s–ar sfâşia
mai puţin
pielea pe care alţii scriu documente
pentru un viitor numai al lor.

5.

Aspirăm cu voluptate mizeriile
zilelor risipite. Ne ucid
sfâşierile cu care au fost umplute.
Sunt ale noastre fie că vrem
fie că nu. Fie.
Dacă tot trebuie să–l cari în spate
pe celălalt îţi zici
ai grijă să nu te sufoce. Lasă–l
jos câteodată. Poate îşi va aduce aminte
cu ce fel de picioare
se poate umbla pe pământ. Când pământul
încă nu e o minge umflată de vânt.

6.

Uneori avem un singur picior
cu care umblăm cu capul în nori
alteori ne trebuie două
să împingem pedalele vieţii:
la circ totul este permis
să scoţi şerpi veninoşi din cămaşă
o Cleopatra
să trăieşti tăiată bucăţi într–o ladă
să îl iubeşti pe Antonio
să atârni de privirile în care uimirea
de arlechin nu mai respiră
dar nu te face să mori decât în anumite secunde
când îţi dai seama că e acelaşi lucru
cu a trăi.

7.

Lumea nu se mai miră: e atât de obişnuită
cu cele ce zac în ea
încât când mergi pe o singură roată
are impresia că ai două sau nu ai niciuna. Oricum
lucrurile de felul acesta nu o mai miră şi nici
nu lasă loc la bârfe. Pentru ea
pentru lume filosofi fără teamă inventează trăiri
îşi închipuie scenarii pe care ea
lumea şi le însuşeşte: că nu mai există
durere sau frică de moarte
cât timp e aşteptată cu pâine şi miere
undeva sus. Jos
nicidecum. Acolo se poate ajunge
chiar fără sforţări. Pur şi simplu
căzând.

8.

Îl urmărea fericirea ca o rană veche
când se trezea se uita la ea
în reproducerea de prost gust
a unei seri cu lună înecată în baltă.
Îi umplea sângele
cu neliniştea zilnică (numai fericiţii ştiu
ce e liniştea. Ceilalţi
cei comuni ca el tremură
cu gândul la alţii). Studia
mersul pe fereastră
al unor imagini ce nu puteau fi prinse.
Nu reuşea
să le oprească: duceau
ca pe o trenă numele lui detaşat
ca o bucată de piele smulsă
de pe un deget.

9.

Urma de cafea îmi aduce aminte de tine.
Erai ca un râu
ce coboară sfâşiat de pietre din munte
până ajunge–n câmpie.
De mult voiam să îţi spun
că te credeam ziua ce cade după coline
cu bufnetul unei ghinde
peste ciupercile otrăvite. Poate
şi zâmbetul tău înfipt în minte
era asemenea lor. Nu mai poate
fi extras. S–a încolăcit în fiecare celulă
ce încă te aminteşte
ca pe un incendiu
din care au rămas scânteile
ce încă mai plutesc peste
turnurile de argint ale anilor.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg