Vehement din titlu, spectacolul turdean Noi nu! se aşază pe o concentrată analiză a sistemului educaţional de la noi, punând pe jar elevi, profesori, părinţi aflaţi împreună pe scenă ca eşantioane ale unor grupuri sociale aflate în conflict. E jarul unor dezbateri stringente pe fondul crizei adolescentine ce-i cuprinde deopotrivă pe spectatori, ei înşişi elevi, profesori, părinţi. Aşadar un spectacol-dezbatere pe teme de actualitate care ar fi indicat să continue prin discuţii cu publicul, după căderea cortinei, întrucât acţiunea propusă e o provocare cu miză. Mai mult chiar, autoarea scenariului, Andreea Radu, şi regizoarea Laura Moldovan livrează produsul teatral realizat ca pe un manifest al tinerei generaţii dezabuzate. Ralierea cu problemele tinerilor reflectă empatizare totală cu fondul lor intim, cu întrebările şi revoltele lor ignorate de adulţi. Individualităţile lor în formare refuză încolonarea în regimentul formulelor vetuste, de unde protestul scrâşnit Noi nu!
Opt siluete firave de actori în formare devin, succesiv, pionii puşi în mişcare pe tabla de şah a confruntării de către un mecanism social intrat în desuetudine, care nu-şi mai dovedeşte eficienţa. Chingile restricţionărilor de tot felul au slăbit, libertăţile în educaţie îşi arată faţa nefastă. Adevărurile grupului de şcolari sunt exprimate tăios, fără fasoane, dezvăluind temperamente şi atitudini, trăiri şi tipuri de socializări. Ba se introduce chiar zeul electronic al socializării de azi, Facebook-ul devastator, sub forma unui ecran aşezat în fundal cu mesaje online preluate de pe computer (unde literele sunt prea mici, dar atmosfera dependenţei de mobil se realizează). Andrei (Valentin Oncu) e un adolescent retras, introvertit, dar nu se urmăreşte exclusiv devenirea lui, ci a găştii. O fată are mama plecată la lucru în Spania, un băiat vrea să devină mecanic după terminarea liceului etc., dar toţi sunt stresaţi pe moment pentru că au luat nota 2 la istorie la un test dat ca răzbunare pentru actele lor de indisciplină. Ana (Raluca Marina Radu), fată deşteaptă, e revoltată. A scris mult despre „războiul rece” şi a primit aceeaşi notă. Răzbunarea clasei, de data aceasta, nu va întârzia să se producă. Intervin şi părinţii în această dispută, măsurile luate îi bulversează pe toţi, părerile sunt împărţite. Elevul e mingea de fotbal şutată de părinţi spre poarta profesorilor şi invers. Ei, elevii, nu contează. Consecinţele analizei fenomenului sunt săgeţi îndreptate într-o sumedenie de direcţii. Spectacolul pune probleme, nu dă soluţii. Incită şi repartizează sarcini de convieţuire.
Foarte sugestivă pentru mersul evenimentelor după farsa grosolană jucată profesoarei de istorie (Maria Salcă) este scena cu mesele adunate în virtuala sală de consiliu profesoral şi separarea lor pentru a-i include şi pe părinţi în dezbatere. Firavii actori sunt când profesori cu diferite metode de predare, când părinţi îngrijoraţi, când adolescenţii cu resentimentele adunate pe cale să explodeze. Dar nu explodează. Aparenţele ies din nou câştigătoare, animozităţile se sting lent şi se îmbracă în ţoalele prăfuite ale unui festivism plat. Emoţionant este epilogul din care aflăm cu ce s-a ales fiecare din anii de şcoală. Absolvenţii stau cu spatele la public şi-şi privesc viitorul în faţă. Un viitor fad, fără perspective.
La schimbul dintre generaţii, tinerii actori ai Teatrului din Turda vădesc vitalitate, au în mare măsură forţă de persuasiune şi siguranţă scenică, în ciuda unor inerente stângăcii de început de carieră. Foarte dinamic jocul trecerii dintr-un personaj în altul, sub ochii publicului, bine stăpânit raportul de interacţionare; iată elemente ce asigură o fluiditate de invidiat spectacolului. Rezumativ, tabelul personajelor arată cam aşa: botos şi ursuz Valentin Oncu în Andrei, volubilă şi afectivă Ralwuca Marian Radu în Ana, serios şi ataşat George Sfetcu în Paul, sensibilă şi voluntară Diana Tuşa în Alina, simpatic şi haios Călin Mihail Roajdă în Mircea, delicată şi distrată Raluca Eremei-Bârza în Sidi, severă şi conservatoare Maria Salcă în profesoara de istorie, subţire şi neconvingător Miky Paicu în directorul şcolii. Transfigurările actorilor sunt ajutate de costumele realizate de Anda Pop, semnatara decorului dominat de pupitre şcolare şi scaune ergonomice. Un interior util tinerelor vlăstare ce-şi încearcă forţele în dificila artă a scenei. Adolescenţii spun răspicat Noi nu! sistemului educativ prin care au trecut. Spre a răspunde devoţiunii tinerilor actori, ataşăm antiteza încurajatoare Noi da!