Cezar Pârlog și-a creat o nișă literară. Scrie proză ultrascurtă, fragmentară, ironică, în acord cu timpurile și aproape fără concurență. A debutat cu un volum mai închegat, Flori, fete, fițe sau băieți la Tracus Arte în 2014 și a continuat pe aceeași linie cu Life stuff sau Învățături pentru Andreea (Editura Tracus Arte, 2016), o carte cu rădăcini autobiografice amare, dar începând cu Electric puzzle (Editura Neuma, 2017), fragmentarismul a devenit explicit, a devenit o trăsătură auctorială. A stârnit prin scrierea sa inovativă interesul criticii de specialitate și a primit premii importante, printre care Marele Premiu „Marin Preda” la ediția a XIV-a a festivalului (2014), premiul revistei „Luceafărul de dimineață” (2014) și Premiul Național „Vasile Voiculescu” (2015). Electric puzzle, deși redundant tematic cu precedentul, propune o culegere de sfaturi de viață adresate propriei fiice, în maniera Go Gentle a artistului Robbie Williams: „Don’t try to make them love you, don’t answer every call/ Baby, be a giant, let the world be small/ Some of them are deadly, some don’t let it show/ If they try and hurt you, just let your daddy know”, într-o culegere mozaicată, plină de umor. Cumva, această formulă a textelor dezinhibate, elaborate în limbaj colocvial, în mozaic de idei – lectorului rămânându-i posibilitatea de a reface referențialul – deschide drumul spre cartea de identitate a autorului, Ce mult te-am iubit, publicată în 2018 la Libris Editorial1. Dacă în Electric puzzle unele texte se puteau încadra în ceea ce poartă numele mai lax de flash fiction sau ultra short stories, Ce mult te-am iubit este exemplară pentru subcategoria microfiction, presupunând texte scurte, de circa 100 de cuvinte. A rezuma într-un spațiu tipografic extrem de redus o poveste care să fie coerentă și, în suma de piese din care este alcătuit volumul, să oferă coerență și întregului (coerența unei structuri de elemente discrete, de fragmente) nu este nicidecum o întreprindere ușoară. Cezar Pârlog se achită de această obligație auctorială și oferă, prin acest volum, o colecție de vignete asociate unei agende telefonice, cu titluri care includ numele înregistrate în agendă și numărul de telefon aproape complet. Vignetele conțin micropovești de dragoste, mini-portrete sau schițe de profil cu sugestii erotice, fapte rezumate la notații, fără pretenția ca în conținutul lor să fie inserate truisme ori aforisme. Ba, mai mult, aceste inutile mențiuni sunt ironizate, deconstruite, cum însăși tema este supusă aceluiași proces, cum însuși limbajul simplificat și colocvial face obiectul propriei subminări. Inteligent alcătuită, plecând de la o premisă care deturnează însuși propriul demers: „Iubita mea a intrat în depresie. Soțul ei nu voia să plece și s-o lase-n pace, iar într-un moment de slăbiciune ea n-a mai rezistat, s-a supărat pe mine și mi-a făcut vânt. Am înțeles-o. Oricum plutea ceva în aer. Iar eu, preventiv și absolut întâmplător, aveam în buzunarul din spate al blugilor o agendă cu numere de telefon. Povești trecute dar neterminate cu persoane ținute aproape, cu eforturi și vorbe frumoase, amețite cu gogoși, cu eterne speranțe, rare întâlniri furate, SMS-uri mieroase și dulci, ca o irezistibilă hârtie de muște” (p.11), Cezar Pârlog încheie cartea cu perspectiva iubitei care pretinde admiterea (ca imagine demantelată a muzei multiplicate în paginile de agendă) drept coautor al cărții: „În fine. Dacă tot m-ai făcut personaj negativ, dă-mi voie să fiu și coautor. Voi scrie și eu literatură” (p.141). Conținutul paginilor se risipește, așadar, ca visul. O singură iubită, și aceea într-o relație complicată, la care pretinde fluturând o agendă de speranțe și iluzii, este imaginea demitizată a muzei. Nu infidelitatea față de ea, personajul notat cu o simplă inițială, M., este ceeea ce atrage atenția, ci ironia cu care infidelitatea față de instituția cuplului și față de propria persoană este propusă prin paginile de un umor remarcabil, jucat în limitele simplității limbajului. O ironizare a unei societăți în degradare se desprinde, așadar, din paginile cărții Ce mult te-am iubit și o ușoară melancolie, inteligent strunită de autor. Agenda aventurilor și închipuirilor, fantasmelor, este o agendă a escapadei mintale, a expresiei masculinității minate de propriile porniri misogine de afișare a cantitativului, a gonflatului, a exagerării. În seria de aventuri sau eșecuri amoroase, de promisiuni sau închipuiri se regăsește aceeași persoană, aceeași fantasmă, ale cărei trăsături devin evidențe. De pildă, fermitatea sânilor, omniprezentă în texte, de la care se poate construi portretul-robot.
Lejeritatea cu care privește derularea, cu care incită mintea dornică de aventură a cititorilor (probabil e o carte cu target masculin asumat), cu care conduce ca un psihoterapeut eliminarea acumulărilor libidinale de la lectorii-pacienți este una dintre marile calități ale lucrării. Apoi este umorul care vine din această lejeritate și din colocvial. Apoi felul în care, jurnalistul convertit în scriitor îi împrumută celui din urmă instrumentarul scriitural din proximitatea gradului zero pentru a își îndeplini sarcinile. Nu în ultimul rând, în aglomerarea de povești pe care o propune trebuie remarcată intenția demitizării totale, începând de la mitul Don Juan-ului contemporan, superficial, vânător de fluturi, ușor prețios, plin de sine, căutător al unor forme diferite de disimulare, apoi demitizând relațiile superficiale, ba chiar și limbajul. O colecție de formule de alienare contemporană a iubirii, o atitudine vădit antiromantică, dublată de o dâră de romantism pe palierul secund al semnificării (ca defilare a agendei în numele unei persoane de care s-a despărțit recent și pentru scurt timp), este completată la nivelul percepției de o proiecție a cantitativului, a alternativelor, care, în expunerea ei volatilă lasă să se facă simțită dâra sensibilă de singurătate. Într-un univers conectat mediatic – în cazul de față prin agenda telefonică – singurătatea nu putea lipsi. Demantelarea strat după strat a relațiilor superficiale poartă în ea parfumul singurătății. Autoironia întărește acest iz: „Prietena mea V. mă iubea foarte mult și era normal să-mi verifice corespondența de pe Facebook, mesajele, pozele din calculator și apelurile telefonice. Preventiv, ca să nu stric o frumoasă poveste de dragoste, am început să-mi șterg SMS-urile. Ajuns la un dialog mai vechi, o relație de dinainte, am intuit valoarea lui literară, nu am vrut ca să se piardă și am început să transcriu. Dacă nu mai înțelegeam vreun sens figurat, dădeam un telefon și Marina îmi explica ce-a vrut să spună atunci. Când s-au adunat mai multe nelămuriri, pentru a fi mai eficace, ne-am văzut la un ceai și le-am limpezit acolo, la fața locului, fata chiar încurajează literatura română. Și pentru că mai rămăseseră de scris ultimele capitole, viitorul premiu al USR deja mă aștepta, iar țâțele ei mă inspirau perfect, m-am mutat la ea. Doar pentru eficiența actului literar” (p.71).
În colecția de situații ilare care îl pun în dezavantaj pe povestitorul posesor al agendei intră fete de vârste apropiate lui și chiar băieți, persoane în viață și persoane care nu mai sunt, ba chiar persoane mature, unele chiar profesoare. Asemenea povestiri poartă în ele și izul singurătății, și cel al unei forme de inocență în raport cu care vina poftei este aruncată pe decalajul tehnologic: „Starea aia imaculată, când îi scriai un SMS profei de română în care-i spuneai că ți-e foame de îmbrățișarea ei, că ai fi în stare să intri chiar și în veceul de doamne doar pentru a-i săruta mâna. Lucru puțin normal pentru un băiat timid de cinșpe ani, care de trei luni vede orașul numai de la fereastra dormitorului de la etajul doi al liceului militar. Cele de la clasă dau spre curtea interioară. Doar că atunci nu erau telefoane mobile și că abia acum îți permiți treaba asta” (p.92).
În exercițiul consultării agendei există un soi de inocență și cumințenie care nu pot fi decriptate decât odată abandonată dorința de a rezona cu dorințele vulgare pe care le promite cartea la primul nivel de semnificare. Ce mult te-am iubit este o carte care devoalează o lume, restrânsă în mintea unui personaj, parte a aceleiași lumi, în interacțiunea cu sine, exhibându-se ca fiind în interacțiune cu o parte a celorlalți, abordabili print-un simplu apel, inabordabili, poate, printr-o complicată situație socială care reține apelul. Ce mult te-am iubit este o carte despre dragostea care, odată înlăturate învelișurile fantasmelor și comercialului, ale simulării, se exhibă prin ceea ce are mai frumos și plăpând: un fior de singurătate, puțină ingenuitate și un pic de romantism strivit în agendă.

 

 

Notă
1 Cezar Pârlog. (2018). Ce mult te-am iubit. Copertă și ilustrații de Lucia Ghegu. Brașov: Libris Editorial. 141p.