Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Arta tezaurizatoare a Marianei Gavrilă Vesa

Arta tezaurizatoare  a Marianei Gavrilă Vesa

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Pictură, promoția 1980, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Mariana Gavrilă Vesa a avut, de-a lungul anilor, 18 expoziții personale, în București și în țară, precum și numeroase participări la Saloane Naționale și expoziții de grup, atât în țară cât și în străinătate (Franța, Italia, Spania, Bulgaria, Republica Moldova). În perioada 1989-1991 a condus secția de grafică a Muzeului Național de Istorie a României, realizând lucrări de grafică publicitară și desen arheologic, iar între anii 1984-1987 a realizat lucrări de pictură în stil modern, flamand și artă decorativă, în cadrul Muzeului Palatului Cotroceni. Activitatea sa artistică a fost prezentată în enciclopedii și albume de artă (menționăm doar trei dintre acestea: Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani, vol. V, Editura ARC, 2000; Orizonturi Artistice Contemporane, Editura Pan Europe, 2006, sau Dicționar al Artiștilor Plastici Gălățeni, lucrare de Corneliu Stoica, publicată de Editura Terra în anul 2007), precum și în emisiuni culturale ale unor posturi de televiziune din România.
Cu o paletă largă de abordări stilistice, ilustrând o perspectivă realist-simbolică, dar tatonând și zona abstractă, utilizând pentru pictură tehnici diverse: ulei și vopsele acrilice pe pânză, acuarelă, pastel, dar încercând în exprimarea plastică și zona mai modernă a instalațiilor, Mariana Gavrilă Vesa este un artist care păstrează, valorifică și transmite mai departe, în timp, valorile ancestrale dobândite în copilăria sa, în vacanțele petrecute în spațiile sacro-idilice ale satului românesc autentic. O lume pentru care pictorița se arată recunoscătoare, vorbind despre: „Șansa de a fi atins cu toate simțurile acea lume complexă și autentică, ce m-a construit fără să îmi dau seama” și care „apare acum la suprafață obligatoriu de împărtășit […] pretext de a compune forme, structuri în mișcare, pentru a susține simbolul”. Făcând apel la memorie, inclusiv memoria simțurilor evocate în citatul precedent, relicve prețioase filtrate prin bagajul cultural și capacitatea de comprehensiune acumulate, artista dedică un întreg ciclu de lucrări, reunite sub titlul generic Arhetipuri, salvării pe pânză a acestor comori, azi dispărute. „Ștergarele fascinante – își amintește pictorița – ca niște fluturi imenși care luminau, parcă: deasupra icoanei cu mănunchiul de busuioc, deasupra ferestruicilor, deasupra pâinii agățate într-un coș de grindă, pe măscioara cu flori de câmp…” sunt câteva dintre temele frecvente ale acestei serii de lucrări, prezente în expoziții organizate în ultimii ani. Conceptul de arhetip, în viziunea Marianei Gavrilă Vesa, trimite atât la ideea filozofică platoniciană cât și la psihologia jungiană, imaginile, credințele sădite în sufletul curat al copilului de altădată (o lucrare chiar așa se numește: Ștergar la icoană. Ține sufletul curat) ies acum la lumină, „obligatoriu de împărtășit”, după cum spune plasticiana.
Orice artist poartă în lăuntrul său un microcosmos, o lume pe care o exteriorizează prin mijloacele de exprimare plastică pe care le întrebuințează. Chiar dacă există o imagine reală în mintea sa, artistul folosește din aceasta doar semnele de care are nevoie pentru a exprima propria sa viziune asupra acelei imagini. Semne pe care le transformă, după modul gândirii sale, în așa fel încât un obiect banal din realitate capătă importanță și farmec prin reprezentarea plastică. Țesăturile, blidele, icoanele, lăzile de zestre sau ferestrele din tablourile Marianei Gavrilă Vesa nu intenționează să fie simple imagini fotografice ale acestor obiecte din gospodăria țărănească, ele sunt redate pe pânză transfigurate de emoția evocării unui timp imemorial și de veridicitatea trăirii acestuia. Astfel, valorii ornamentale a lucrărilor i se adaugă și o valoare spirituală, dovedindu-se, și de data aceasta, că pictura nu este o artă a imitației ci, mai curând, una a transformării, acționând adesea cu atât mai puternic cu cât amprenta interpretării artistice este mai vizibilă. Mihaela Gavrilă Vesa adaugă la adevărul relativ propria viziune, propriile trăiri, astfel că detaliile care pot, eventual, lipsi exactității imaginii compensează din plin la sinceritatea ansamblului. Compozițiile se echilibrează astfel printr-un ritm subtil, armonios ca o muzică, iar tonurile se completează într-un raport desăvârșit care dă formelor o notă de irealitate celestă parcă, îndepărtându-le de realitățile pământești.
Cromatica pe care artista o folosește este una vie, o armonie intensă dar totuși sobră, tonalitate proprie scoarțelor și interioarelor țărănești. Dar nu numai interiorul casei, cu obiectele sale specifice, este vizat de artistă. Selecția lucrărilor, care ilustrează acest număr al Tribunei, cuprinde și câteva tablouri în care fuzee de culori (preponderent nuanțe de albastru și verde, dar și roșu, sau galben) fac trimitere la idilicele grădini din curtea bunicilor de altădată. Una dintre ele, intitulată sugestiv Poarta Raiului, este o metaforă picturală de mare forță. Tonurile de roșu intens, alb, verde, sau galben-chihlimbar, desprinzându-se din fundaluri albastre, delimitate de desenul simplu al ulucilor de gard, conferă întregului ansamblu o consistență plină de viață și căldură, transmițând privitorului o emoție intens-luminoasă.
Mariana Gavrilă Vesa pictează, înainte de toate, cu conștiința datoriei pe care o are, aceea de tezaurizator al valorilor unei lumi cu care a interacționat, care a (trans)format-o și care azi e aproape uitată. Încărcată de această responsabilitate, arta sa, doar într-o oarecare măsură realistă, nu reprezintă numai o fațetă a lucrurilor, un aspect fugitiv care captează clipa. Din contră, ea este produsul unui întreg proces de introspecție dar și de viziune sprintenă, cu multă fantezie și exuberanță de colorit, o artă surprinzătoare care reușește să însuflețească obiecte care, în altă conjunctură, ar putea fi considerate doar exponate de muzeu. O lume s-a dus, o lume vine – între ele e liantul, păstrătorul, continuatorul, artistul care dă sens operei, adăugând imaginii obiectului în sine personalitatea sa și puterea pe care o are de a organiza senzații și emoții. Și de a le transmite, firește, privitorului.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg