De ce aceste filme: unul franco-norvegian / 1948 cu acest titlu, al 2-lea, numele fiind ocupat, Eroii de la Telemark / 1965? Pentru că, fidelă realității, acțiunea se petrece iarna până înainte de Crăciun uimindu-ne actualitatea sa tulburătoare: un comando norvegian distruge stocurile de apă grea, gata pentru folosirea bombei atomice de naziști, în primăvara lui 1944. Altfel, am fi fost, acum, o lume nazificată! Interesant-revelatoare e și paralela dintre stilul european și hollywoodian. Și acum e iarnă, vine Crăciunul și suntem într-un cvasi al 3-lea Război Mondial cu amenințări, din ambele tabere, de folosire a nimicirii ultimative…
Pelicula franco-norvegiană din 1948 (96min.) – regia Jean Dréville, scenariul Jean Dréville, Jean Marin și muzica vibrantă a lui Günnar Sønstevold – redă, în Norvegia ocupată, sabotarea fabricii de apă grea pentru Germania nazistă. Arată, mai întâi la Collège de France, echipa lui Frédéric Joliot-Curie (joacă propriul rol!), apoi reușita recuperare, înainte de război, a stocurilor fabricii Norsk Hydro din Vemork, de un ofițer al serviciului secret francez, comandat de ministrul industriei Raoul Dautry (ambii joacă rolurile lor!). În continuare (acțiunea comună cu ecranizarea Hollywood-iană), luptători norvegieni din rezistență, sub comanda britanică și a fizicianului norvegian Leif Tronstad, dinamitează instalațiile: Operațiunea Swallow. La scurt timp, naziștii au, iar, cantitatea necesară fabricării primei bombe atomice și o trimit cu mulți soldați, pe 20 februarie 1944, cu feribotul SF Hydro spre Germania. Cu prețul „daunelor colaterale” (echipaj, pasageri norvegieni), vasul e dinamitat și se scufundă: Operațiunea Gunnerside. Se combină imagini de arhivă și reconstrucția faptelor de către protagoniștii înșiși, într-un impunător film alb-negru care transcrie, documentar și fără efecte spectaculoase sau patos eroic, evenimentele reale, spre deosebire de remake-ul color american.
Varianta anglo-americană (filmări în Norvegia) a lui Anthony Mann e bazată și ea pe memoriile soldatului norvegian din rezistență Knut Haukelid. Conduc comandou-ul „sinucigaș” Dr. Rolf Pedersen / Kirk Douglas și Knut Straud / Richard Harris, cu ei fiind și ex-soția lui Rolf (tipic romanțarea dramatică Hollywood-iană vizibilă și pe afiș) Anna Pederson / Ulla Jacobsson. Rolf, fizician norvegian, nu vrea să se implice, dar e convins de liderul rezistenței locale Knut (=Knut Haukelid). Anthony Mann (1906-1967), inițial activ actor de scenă, e un renumit regizor de film – prim succes cu T-Men (1947). În anii ’50, Mann a lucrat cu vedete ale epocii: opt western-uri cu James Stewart: Winchester ‚73 (1950), The Naked Spur (1953) și The Man from Laramie (1955) mult apreciate și studiate de criticii de film francezi, din care mulți vor forma Noul Val Francez. Jacques Rivette afirma (1965) că e „unul dintre cei patru mari regizori ai Hollywoodului postbelic”. Tot el realizează clasicul epos medieval El Cid (1961) cu Charlton Heston și Sophia Loren și Căderea Imperiului Roman (1964).
Knut Haukelid publicase (1954) amintirile în Skis Against the Atom, iar John Drummond romanul bazat pe el: Dar pentru acești oameni – ambele cărți au stat la baza scenariului. Dacă acțiunea e bine dozată cu scene trepidant-fierbinți (nu se observă „lungimea lor”: una 18, finala 29 minute!) și climax-ul funcționează perfect hollywood-ian, muzica e neinspirată, potrivindu-se la orice: de la western și dramă la comedie, de la un pluton de execuție la melodia unui film muzical cu starlete dansând aproape goale și cu pene de struț în cap pe o scenă impunătoare! Noroc că a lăsat „tăcute” menționatele secvențe trepidant-emoționante. De asemenea, tipic Americii macho-iste de atunci, ex-soția lui Knut e fricoasă, neștiutoare și „pică” docilă, la final, în brațele marelui erou Kirk Douglas! În ciuda acestor stereotipuri, rămâne o bornă de referință printre filmele de acțiune.
Numit inițial The Unknown Battle, trebuia jucat cu Stephen Boyd și Elke Sommer, apoi e anunțat Anthony Perkins, dar s-a retras. „Auzind bugetul de cinci milioane $, era clar că va fi spectaculos și asta înseamnă mai multă ficțiune și mai puțină realitate”, remarcă Knugt Haukelid în timpul filmărilor, definind stilul american. Astfel, starul Kirk Douglas salvează (invenție „de efect”) toți copiii cu mamele lor – de fapt sabotorii părăsiseră zona când a explodat bomba; la fel e omis efortul generos al pescarilor locali de a salva naufragiații. A fost printre cele mai populare 15 filme la box office-ul britanic. Atunci am trecut milimetric pe lângă nazificarea umanității! Vom avea același noroc și acum?!