Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Biblioteca – un mod de a fi

Biblioteca – un mod  de a fi

O suită de eseuri, centrate pe aceeași idee tematică, Biblioteca (Biblioteca și irealul din real. Editura Academiei Române, București, 2020), este susținută de un teoretician literar notoriu, Mircea Braga, autor al unor studii masive în domeniu – Teorie și metodă. Eseu despre izvoarele aventurii metodologice moderne (2002), Incursiuni în imaginar, vol. I-II (2007-2008), Rătăcind prin canon (2013), Ecce Nietzsche (2015) ș.a., dezbătând conținutul conceptului de bibliotecă, în diverse ipostaze ale evoluției lui, din străvechime până azi. „În memoria fiecăruia există o bibliotecă – scrie Mircea Braga în eseul Repetabila poveste a începutului – specializată sau nu, comodă sau pretențioasă, mai săracă sau mai extinsă, activă ori inactivă, erodată sau conservată prin timp. Când suntem conștienți de aceasta, biblioteca din noi devine ființă”. Eseistul își asumă această condiție, în spectrul căreia cometează și analizează cărți, atitudini, viziuni și mărturii istorice etc., totul sub imperiului imaginarului „la adăpostul cronotopoanalizei literare”, evident sub înfățișarea „cronotopului-fagure numit «bibliotecă»” (Așadar – o galaxie care se stinge). Eseistul cuprinde astfel o arie largă de ipostaze ale acestui depozitar de cultură („E un cult, cultul cărților”), din vechime și până în prezent, cu aplicații referitoare la modalități și formule diverse de existență ale acesteia, toate având în fond menirea de a stoca, în primul rând cuvântul în pagini de carte (sau în suluri de papirus, vezi tipul Bibliotecii din Alexandria): „unele dintre aceste cărți încercau să cuprindă în cuvinte gânduri demult rostite referitoare la mersul lumii și al veacurilor, la soarta oamenilor, la ascunsurile și neascunsurile unor credințe de altădată, la practici și ritualuri de întemeiere, la înțelesuri prinse în formulări sibilinice ori se deschideau către magie și oficieri în rituri de invocare” (Puteri externalizate). Dezvoltând asemenea traiectorii de inițiere, eseurile lui Mircea Braga se dovedesc a fi o reală hermeneutică în descifrarea obiectelor aflate în orice tip de bibliotecă, mai cu seamă a operelor literare din contemporaneitate, pe care le analizează încadrându-le în tipuri (tiopologii?) de biblioteci. Vorbind despre „boblioteca esențială” cuprinzătoare a unui „întreg registru intelectual al scriitorului”, este adus în discuție romanul lui Vintilă Horia, Salvarea de ortrogoți; într-o „Bibliotecă Universală” se oprește asupra romanului Harun și Marea de povești („până la un punct, expresia unei debusolări”) al lui Salman Rushide; o „bobliotecă extinsă” îi apare în examinarea cărții lui Andrei Codrescu (Lecția de poezie), apropiată de Republica Mondială a Literelor, teoretizată de Pascale Casanova („înainte de a fi un «scriitor al lumii» el se arată ca unul îndeosebi al prezentului american, pe care îl aduce în retortele deconstructivismului pentru a-i releva anomaliile” ș.a.m.d., fără îndoială, o tehnică originală de a investiga ideatica diverselor cărți, ale diverșilor autori, din diverse spații culturale, un procedeu comparatist ce are în vedere ființa polifonică (și poliformică) a formulei bibliotecii, ca permaneță a spiritului. „Despre bibliotecă – notează Mircea Braga – se poate vorbi ca arhivă a istoriei gândirii și simțirii, ca tezaur al limbilor în peregrinarea lor prin timp, ca mecanism de întreținere și răspândire a puterii imaginative, chiar și ca muzeu al spiritului, iar inventarul poate continua – metaforizând încă – până la a o constitui ca organism de promovare a umilinței în fața culturii, cum spunea Noica” (Dintr-o galerie a mistificațiunilor). Detaliind acest organism, abordează condiția „cititorului avizat” („el apare și se dezvoltă, în siaj de predispoziții, numai într-un climat cultural, având ca treaptă esențială un sistem educațional pe măsură”); a „comentatorului avizat” („în demersul căruia, la sfârșitul lecturii, esențial rămâne actul plasării textului într-un fișier delimitativ”); a colecționarului („Colecționarul, de regulă, nu citește cărțile pe care le strânge /cele mai multe excepții le întâlnim doar în antichitate: Euripide, Cicero etc,/, drept pentru care persoana «care fură pentru uzul personal», deci pentu a citi o carte pe care n-o poate cumpăra, nu aparține domeniului în cauză”); anticarul, librarul, care în epoca Galaxiei Gutenberg îi plasase pe aceștia „în rândul cărturarilor, al elitei intelectuale; trăind în universul cărții, ei știau de fapt «totul» /…/ dar mai cu seamă «simțeau» cartea, îi înțelegeau văzutele și nevăzutele, aveau acces la puterile ei, dar și la ale locului care le însuma și le intensifica” etc., etc. Toate acestea până de curând când „era noastră a fost indexată ca fiind una a impenitenței exploziei informaționale și a vocației înalt tehnologice”.
Demersul cultural, la urma urmelor, pe care îl întreprinde Mircea Braga în eseurile sale teoretice se dezvoltă pe un sentiment al nostalgiei, al regretului pentru o lume în disoluție – a cărții, a bibliotecii – care își avea farmecul și funcționalitatea sa specifică, majoră, iluminând un univers al culturii tezaurizate sub formă materială – în carte, cartea care pe zi ce trece este înlocuită de formele stocărilor cibernetice. „Cu nu prea mult timp în urmă – notează eseistul, pronunțându-se asupra ființării bibliotecii / a bibliotecilor publice sau personale – era văzută ca integrată universului informațional, dacă nu ca parte esențială, măcar ca una semnificativă: avea viață, iradia, iar în multe mitologii de uz personal primise aura unui pământ al făgăduinței. Adică era scoasă din condiția de simplu obiect și chemată la funcția de scop. Când nu opera excesul, rămânea, totuși, fie ca punct de pornire, oarecum autoregenerator, fie ca instrument al conservării și al propiei extinderi. Înpărțită între ideal și lucrativ, își purta destinul ca valoare, ca depozitar al valorilor și ca sursă de valori. I se atribuiau puteri în ordine fundamentală, situată ca efigie în planul de expresie al celor ce i-au semnat geneza. Era un orizont, o cârjă și o poveste: avea, adică, trăsăturile unui mit!” (Așadar – o galaxie care se stinge).
Suita de eseuri ale lui Mircea Braga, împlinindu-se ca o preumblare – folosesc acest cuvânt tocmai pentru că și el a devenit parte dintr-un lexic vetust – prin lumea cărților, a tezaurelor culturale consacrate păstrării cuvântului, chiar a celui inițial, oferă o lectură nu atât instructivă (fără îndoială că și este), cât una a delectării spirituale prin frumoasele și elegantele excursiuni culturale prin timpi și prin istorii (prin întâmplări) care au dat cărții, și locului ei definitoriu în bibliotecă, farmecul unor „povești” ce au legănat, secole de-a rândul, idealul de învățătură al omenirii.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg