Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Colecţia Arta regală (III)

Colecţia Arta regală (III)

 

 

…cele două adevăruri de importanţă vitală pentru bunăstarea şi fericirea umanităţii, care au fost comunicate – nu importă cum – dar cel mai probabil prin inspiraţie directă de la Dumnezeu către om. […] Aceste adevăruri constau în concepţii abstracte referitoare la unicitatea lui Dumnezeu şi la nemurirea sufletului. Albert G. Mackey

 

 

Teribilă trebuie să mai fi fost acea fascinaţie pe care ezoterismul a exercitat-o asupra unui intelectual de marcă, aflat la apogeul vârstei sale, din moment ce fără niciun avertisment prealabil el îşi va fi părăsit definitiv profesia pentru care se pregătise iniţial şi se va dedica masoneriei fără rezerve şi, desigur, fără să aştepte vreo recompensă. Pentru Albert Gallatin Mackey (1807-1881), această voltă în unghi drept a venit, parcă, asemenea unei predestinări şi, cumva, ca o tulburătoare chemare de dincolo de ființa sa. Din acest punct astral şi până la amurgul vieţii, Mackey va aloca întreaga sa energie şi creativitate problematicii masonice, atât în ceea ce priveşte viaţa de organizaţie propriu-zisă, cât mai ales editării şi publicării lucrărilor sale unanim apreciate şi atunci ca şi acum, în egală măsură.
Mackey a beneficiat de un climat deosebit de favorabil dezvoltării sale ca personalitate; a primit o excelentă educaţie în limba engleză şi a urmat un curs elementar de latină; el şi-a finalizat cu succes studiile universitare la Colegiul Medical din Charleston (1832), după care, timp de peste un deceniu, va profesa ca medic şi va parcurge o strălucită carieră universitară. În paralel, va întemeia o familie şi va avea o viaţă liniştită alături de soție şi de fiicele sale plecate din viaţă, din nefericire, la o vârstă mult prea fragedă. Protagonistul nostru a avut, aşadar, privilegiul de a fi trăit într-un mediu select și de a fi exersat manierele alese ale unui veritabil aristocrat; în plan social s-a manifestat constant ca un om cult şi elevat, conștient de valoarea sa, prietenos, calm şi plin de amabilitate; a fost un orator de excepţie şi un excelent companion în viaţa de zi cu zi, radiind optimism și toleranţă. Mackey a avut numeroşi prieteni – oameni performanți și de bună calitate – dar, cu toate acestea, fiind exigent şi ferm în convingerile sale, a generat, uneori, puseuri de ostilitate şi de rivalitate; nu a căutat însă, niciodată, răzbunarea sau satisfacerea orgoliului propriu și nu a incitat la ură sau discordie; a știut să ierte şi să treacă cu eleganţă dincolo de vanitățile momentului, micile răutăţi şi omniprezenta inconsecvenţă umană.
Doctorul Mackey a luat contact cu realitatea masonică la vârsta de treizeci şi patru de ani, când fost iniţiat ca ucenic în Loja Saint Andrews din Charleston – oraşul său natal; după ce a fost primit în Camera de mijloc (1842) şi după ce a roit împreună cu alţi fraţi la Loja Solomon, este ales aici, la scurt timp, Maestru Venerabil al acestui nou înfiinţat, pe atunci, atelier masonic. În perioada 1843-1867 a deținut, de asemenea, funcția de Mare Secretar şi, apoi, pe cea de Mare Maestru (1845), în cadrul Marii Loji din Carolina de Sud; a avut astfel prilejul să se distingă în soluţionarea problemelor administrative, întocmirea şi editarea rapoartelor şi a corespondenței cu alte obedienţe etc. După un deceniu de la iniţiere, îl găsim pe Mackey printre membrii fondatori ai Lojei Landmark în plină efervescenţă iniţiatică.
În paralel cu activitatea sa din lojile simbolice, Mackey este admis în Ritul York (Marele Capitul al Arcului Regal din Carolina de Sud). La finele anului 1841 şi în lunile următoare a primit gradele capitulare, iar la scurt timp, este ales Adjunct al Marelui Preot (1847) şi, apoi, Mare Preot (1854), demnitate masonică pe care o deţine până în 1855. În perioada 1855-1867, Mackey este ales Înalt Mare Preot al Ritului de York din Carolina de Sud, apoi, până în 1868, va face parte din conducerea a acestui important rit iniţiatic; pentru contribuțiile sale, a primit numeroase distincţii şi se va bucura de recunoaşterea unanimă a fraţilor săi.
Mackey este iniţiat, totodată, Mare Inspector General de grad 33 și ultim (1844) și, apoi, desemnat Secretarul General al Supremului Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat (R.S.A.A.) al Jurisdicţiei de sud din S.U.A., funcţie pe care a îndeplinit-o timp de peste două decenii. În epocă, au existat numeroase afirmaţii potrivit cărora Mackey ar fi fost principalul mentor şi îndrumător spiritual al lui Albert Pike. În paralel, distinsul frate Mackey a desfăşurat o laborioasă activitate editorială şi publicistică. Principalele sale lucrări sunt: A Lexicon of Freemasonry (1845, reeditată în 1852), The Mystic Tie (1851), Encyclopedia of Freemasonry (1873, reeditată în 1878), The Principles of Masonic Law (1856), The Book of the Chapter: Or, Monitorial Instructions, in the Degrees of Mark, Past and Most Excellent Master, and the Holy Royal Arch. (1870), A Manual of the Lodge: Or, Monitorial Instructions in the Degrees of Entered Apprentice, Fellow Craft, and Master Mason, Arranged in Accordance with the American System of Lectures, to Which Are Added the Ceremonies of the Order of Past Master, Relating to Installations, Dedications, Consecrations, Laying of Corner Stones, Etc. (1874), The Symbolism of Freemasonry (1882) The History of Freemasonry: Its Legends and Traditions (1906). El a contribuit, de asemenea, cu texte şi implicare nemijlocită la editarea a numeroase periodice masonice; vom menţiona cu titlu ilustrativ câteva dintre publicaţiile la care Mackey a colaborat, după cum urmează: Western Masonic Miscellany (1849-1854), Masonic Quarterly Review (1857-1858), American Freemason (1859-1860), Mackey’s National Freemason (1871-1874), Voice of Freemasonry (1875-1879) etc.
Caracter enciclopedic, autorul nostru este, înainte de orice, un remarcabil om de cultură care, la vremea sa, a venit cu o contribuţie de prim rang în ceea ce priveşte definirea unui corpus doctrinal masonic, unitar şi coerent. Prin întreaga sa operă, Mackey dovedeşte că a fost un precursor al gândirii tradiţionale, dar şi un teoretician original; încercând să tempereze excesele unor fraţi care generau iregularitate, el formulează norme mai ferme pentru viaţa masonică. Aşa se explică iniţiativa sa de a alcătui o listă de landmark-uri pe care, în fond, nimeni nu i-o ceruse, dar care, în timp, s-a dovedit a fi utilă şi binevenită.
Mackey înnobilează Colecţia Arta regală cu două lucrări remarcabile, ambele fiind veritabile monumente în materie. Prima dintre acestea, intitulată Istoria Francmasoneriei, reprezintă, fără îndoială, o excepție fericită în peisajul istoriografiei iniţiatice; încă de la apariție, lucrarea a umplut un gol imens și, de la acel moment, a luminat ca o torță generații întregi de peregrini întru devenirea ontologică a fiinţei umane. Reprezentarea pe care ne-o propune doctorului Mackey este cu adevărat remarcabilă ca intenție și realizare, chiar dacă, pe alocuri, lasă să se întrevadă unele lacune de interpretare sau chiar mici excese de ordin doctrinal, acestea însă neafectându-i valoarea şi importanţa.
Tradiția inițiatică este o rânduială veche de când lumea, caracterizată prin aceea că deține o esență imuabilă – metoda sa calificată prin care aspirantul era și este, în continuare, îndreptat definitiv și categoric cu fața către cunoaşterea de Sine. În întreaga sa operă, Albert G. Mackey își exprimă credinţa fermă cu privire la faptul că masoneria se întemeiază pe două mari adevăruri revelate: existenţa Dumnezeului unic şi nemurirea sufletului. Aşadar, Francmasoneria trebuie a fi considerată ca având origine supraumană, această sorginte constituind însuşi elementul său esenţial. Nimic din ceea ce este tradiţional nu poate fi astfel calificat dacă se ignoră prezenţa sacrului ca nucleu definitoriu. Această determinare axială imprimă Tradiţia în raport cu ceea ce denumim tradiţiile, acestea din urmă nefiind altceva decât activităţi ciclice, repetitive ce răspund nevoilor umane de adaptare la spaţio-temporalitatea atotcuprinzătoare.
Pe de altă parte, metodologia utilizată în investigarea fenomenului religios poate fi perfect compatibilă cu particularitățile domeniului ezoteric. Sunt nominalizate opt asemenea abordări, ele având drept corolar o procedură compozită în care se regăsesc, într-o proporție mai mare sau mai mică, toate celelalte abordări. Aceste metode consacrate sunt: (i) cercetarea teologică (studiul teoretic a dogmelor tradiționale), (ii) abordarea istorică (cercetarea circumstanţelor spaţio-temporale în succesiunea lor cronologică), (iii) abordarea psihologică (studiul faptelor din perspectiva reverberaţiilor sufleteşti), (iv) cercetare textual-literară (analiza textelor provenite din trecutul istoric), (v) abordarea comparatistă (raportarea comprehensivă a unor structuri ce provin din religii diferite), (vi) abordarea tehnico-ritualistă (cercetarea simbolurilor, limbajului, psihodramelor ritualice etc.), (vii) cercetarea fenomenologică (aprofundarea categoriilor specifice și a manifestărilor propriu-zise), (vii) cercetarea cognitivă, o studiere a fenomenului ca şi cum ar fi un simplu subdomeniu al creativităţii umane. (Idel, pp. 15-29)
Fără să o denumească în vreun fel anume, Mackey utilizează o procedură compozită în lucrarea sa, pentru ca astfel să dea cititorului o imagine cât mai fidelă asupra unui fenomen complex şi deosebit de dificil în ceea ce priveşte definirea sa. Chiar dacă îşi intitulează lucrarea Istoria Francmasoneriei, autorul acordă un spaţiu considerabil cercetării textualiste a vechilor manuscrise masonice, introduce o secvenţă consistentă având ca obiect un studiu comparativ privind lucrările (teoriile) importante în această problematică, dar şi fenomenologia unor manifestări iniţiatice presupuse a fi înrudite cu masoneria (druismul, misteriile antice, templierii scoțieni etc.). De fapt, metoda istorică în sine – cea mai des uzitată dintre toate procedurile menţionate – se concentrează doar asupra faptelor concrete, palpabile. Dacă privim însă, sub raportul său calitativ, rezultatul cercetării, vom constata că abordarea strict istorică este, de fapt, cea mai inadecvată și mai puțin semnificativă; acest gen de cercetare nu este în măsură să evidențieze profunzimile și nici piscurile unui fenomen de natură spirituală, indiferent dacă acesta este catalogat a fi ezoteric sau exoteric. Este ca și cum pentru a cunoaște un autor de literatură ar fi de ajuns să-i citim biografia. Abordarea strict istorică nu poate evidenţia natura şi esenţa spirituală a masoneriei. De altfel, Mackey ne spune acelaşi lucru. Atât timp cât legendele ei tradiționale se limitează la ritualul Ordinului, ele nu sunt teme potrivite pentru cercetarea istorică. Sau, și mai mult: Trebuie să eliminăm orice speculație, pentru că istoria se ocupă numai de fapte. (Mackey, 2017, pp. 8-9)
În prefaţa cărţii, Mackey anunţă că împarte cele douăzeci și nouă capitole care alcătuiesc lucrarea în două mari categorii, prima dintre aceste secțiuni având ca obiect general studierea istoriei legendare, iar cea de-a doua, cercetarea documentelor autentice. Autorul menționează că …istoria masoneriei poate fi împărțită în două perioade – una preistorică, iar alta istorică. El revine, apoi, cu încă o precizare privind metodologia utilizată și, astfel, introduce o nouă distincție în această materie, relevând astfel dimensiunea ezoterică și pe cea exoterică a fenomenului: Prima [etapă, n.n.] este tradițională, iar a doua, documentară. Într-o cercetare istorică, fiecare dintre aceste diviziuni trebuie clar definită. Există și un alt mod de a împărți, din care rezultă o parte esoterică și una exoterică. Prima aparține exclusiv arcanei ordinului și, după cum am spus, nu poate fi subiectul cercetării istorice. Cea de-a doua revine în mod adecvat sferei studiului istoric și se supune tuturor legilor criticii istorice. (Mackey, 2017, p. 9)
Așadar, acestea sunt principalele repere procedurale care susțin raționamentului general adoptat de către autor pentru a soluționa uriașa sarcină asumată. În completarea celor spuse, Mackey revine și cu alte detalii referitoare la condiționările pe care înțelege să le respecte în lucrarea sa: Perioada preistorică este cea pentru care nu există documente scrise pentru a demonstra adevărul evenimentelor care îi sunt atribuite. Este alcătuită din mituri și legende dintre care unele sunt fundamentate, după toate probabilitățile, pe o distorsionare a faptelor istorice, iar altele își datorează apariția în întregime imaginației. (Mackey, 2017, p. 15)
Mai presus de toate aceste declaraţii ne dăm seama că laboratorul lui Mackey este, însă, mult mai complex decât pare la o primă citire. Teza continuităţii Tradiţiei prin transformarea unei structuri iniţiatice în alta nu poate fi susţinută cu documente; în acelaşi timp, nici teza contrarie nu poate fi temeinic argumentată. Din aceste considerente, dar şi pentru că istoria fenomenului scoate la lumină numeroase cazuri în care un ordin sacramental nou înfiinţat preia, printr-o subtilă transvazare, anumite elemente și instrumente din doctrinele ezoterice anterioare, cei care asemenea lui Mackey cercetează Tradiţia operează frecvent cu ipoteze, interpretări şi, din păcate, cu frânturi de adevăr. În această logică, înalta cunoaştere pe care o stăpânea Solomon, de pildă, pare a fi vizibil descendentă din cea egipteană şi din cea feniciană, în egală măsură. Constatăm, totodată, că, în mod misterios, acele mituri despre Solomon (venerabilul) şi Hiram (maestrul) par să aibă legătură cu fraternitarea pithagoreică, cu acele Collegia Fabrorum, cu maeștrii comacini și ghildele medievale, cu templierii, dar şi cu masoneria din timpurile moderne. În mod paradoxal, toți cercetătorii fenomenului inițiatic au constatat numeroase asemănări între procesul intern din cadrul unui atelier masonic și ceea ce se întâmpla în acele confrerii proto-masonice enumerate mai sus.
Cea de-a doua lucrare, cea intitulată Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei, este nu doar inclasabilă şi excelent documentată, ci şi temeinic argumentată sub aspect doctrinal. Un cititor exigent va simţi cu încântare rigoarea universitarului animat de idealul de a lăsa generaţiilor următoare un produs intelectual impecabil. În mod necesar, cartea este completată cu un indice sinoptic destinat, în mare parte, prezentării termenilor mitologici utilizaţi de către autor. Vom identifica, de asemenea, o listă finală consistentă cuprinzând note explicative prin care i se deschid cititorului numeroase alte orizonturi întru cunoaşterea şi aprofundarea problematicii masonice. Volumul are, în total, treizeci şi una de secţiuni numerotate cu cifre latine, din care, primele zece au fost destinate istoriei legendare a tradiţiei iniţiatice. Cum este şi firesc, această amplă incursiune istorică are adânci rădăcini în lumea biblică şi în philosofia perrenis, deopotrivă. Vom descoperi, totodată, că următoarele două treimi ale lucrării sunt dedicate instruirii masonice propriu-zise, atât cât poate fi aceasta săvârşită în public şi prin editarea unor texte scrise. Instrucţia simbolică pe care o promovează Mackey se doreşte a fi nu doar explicativă şi interpretativă, ci şi canonică, normativă, ea având ca promotor un raţionament consacrat privind simbolistica şi ritualul masonic iar ca rezultat, o subtilă descifrare şi înţelegere a legendelor fundamentale din perspectiva mesajului profund tradiţional şi doctrinal.
Cu o incontestabilă şi solemnă autoritate, prin declaraţia de intenţii consemnată în prefaţa cărţii, autorul îl avertizează pe căutătorul de Lumină cu privire la specificitatea metodei ezoterice. În esenţă, această modalitate mitică, analogică şi profund tradiţională de a transmite cunoaşterea constă în instruirea aspirantului prin legende şi simboluri. Abordarea în sine are calitatea de a pătrunde şi de a capacita toate celelalte forme de cunoaştere pentru ca astfel, cum de atâtea ori s-a dovedit în istoria umanităţii, rodirea să fie mai fecundă şi mai completă sub toate aspectele. În acest cadru, Mackey înţelege legenda ca pe …un produs excusiv al tradiţiei… care, prin însăşi natura sa, este în măsură să smulgă existenţei subtile înţelesuri şi sensuri, să însufleţească omul în lucrarea sa lăuntrică şi să-i confere acestuia o motivare superioară şi direcţii inedite de acţiune în planul construcţiei mundane. Tocmai de aceea, a cantona utilitatea legendei în …stabilirea unor fapte istorice, ar însemna o diminuare drastică a efectului preconizat. Importanţa şi valoarea instrumentului iniţiatic este dată îndeosebi de capacitatea acestuia în …transmiterea unor doctrine filozofice… [şi a unor reprezentări care transcend logica obişnuită, n.n.]. Cât despre împărtăşirea cunoaşterii iniţiatice prin simboluri, Mackey conchide, la un moment dat, că: …un simbol este expresia unei idei care a fost derivată prin comparaţia sau contrastul unui obiect cu o concepţie sau un atribut moral. Astfel, spunem că firul cu plumb este un simbol al rectitudinii în conduită. Calităţile fizice ale firului cu plumb sunt aici comparate, sau puse în contrast, cu concepţia morală a virtuţii, sau verticalităţii. Simbolul reprezintă, aşadar, o formulă emoţional-intelectivă complexă care, în dezacord cu înţelegerea comună este în măsură să asigure un salt capricant înspre o altă spiră a cunoaşterii. În prefaţa cărţii sale, Mackey insistă şi concluzionează asupra celor două modalităţi de instruire masonică – simbolistica şi descifrarea legendelor – spunând că, pe fond, între acestea nu există deosebiri esenţiale: …simbolul fiind o reprezentare ce se adresează văzului, iar legenda o reprezentare ce se adresează auzului… (Mackey, 2018, pp. 6-7)
Aşadar, mutatis mutandis, legenda ar putea fi asimilată mantrei, în timp ce simbolul ar avea asupra aspirantului acţiunea unei yantre. În acest context ideatic, prefigurat succint mai sus, doctrina metafizică propovăduită de Mackey trebuie înțeleasă ca având o varietate de funcțiuni, acestea decurgând din însăşi sacralitatea şi perenitatea tradiţiei iniţiatice. Autorul defineşte filozofia masoneriei ca fiind: …implicată în contemplarea divinului şi a caracterului uman. A lui Dumnezeu ca fiinţă unică eternă şi auto-existentă […]. A Omului, ca o fiinţă nemuritoare, pregătindu-se în viaţa actuală pentru un viitor etern […]. Filozofia masoneriei nu este un sistem filozofic […]. Ea este un corp de idei, în sensul definirii primare a unei filozofii. Dar în măsura în care ideile Filozofiei masonice au dezvoltat principii, acestea au compus inerent o Doctrină a Masoneriei. Caracterul secret şi discret al Masoneriei impiedică vulgarizarea lor printr-o ideologie. (Stoenescu, p. 17)
Desigur, doctrina metafizică nu se confundă cu Metafizica iar aceasta din urmă, aşa cum a fost ea înțeleasă în mod tradiţional ca Philosophia perennis, nu înseamnă acelaşi lucru cu metafizica din filozofia modernă. În linii generale, doctrina metafizică reprezintă însăşi temelia Ordinului masonic şi, deopotrivă, un îndrumar procedural prin care, metodic şi sistematic, adeptul este determinat, pas cu pas, să transpună în fapt ideea de rectitudine morală şi de elevare spirituală. Acest ghid de sorginte antică va trebui să fie asumat de către inițiat care, apoi, în mod conştient şi perseverent, se va angaja într-un profund proces de metamorfozare. Constatând o voință supremă atotstăpânitoare, aspirantul va înţelege că trebuie să i se supună necondiţionat, pentru ca astfel să devină şi el coautor conştient la Creație şi participant la înălţarea Templului ideal al umanităţii – o lume mai în acord cu ordinea cosmică.
Pentru toate aceste considerente, doctrina metafizică nu poate fi redusă la o simplă culegere de principii, legende, simboluri şi reguli. Doctrina ne învaţă, de asemenea, că un intelect uman iluminat va adopta decizii şi va acţiona potrivit canoanelor Tradiției și, astfel, Ierusalimul lumesc va putea fi edificat aici, pe Pământ, asemenea sublimului Ierusalim ceresc, adică în acord deplin cu voinţa şi planul lui Dumnezeu. Potrivit lui Mackey, filozofia iniţiatică are ca obiect concepţii referitoare la Dumnezeu şi la oameni, la viaţa prezentă şi cea viitoare. Ştiinţa sa este simbolismul prin care aceste concepţii sunt înfăţişate minţii.
Mackey a trăit într-o lume dominată de ateism şi materialism. Totuşi, reprezentarea sa privind omul şi societatea se ridică cu mult deasupra condiţionărilor specifice timpului său. Din felul cum prezintă istoria Ordinului masonic răzbate nu doar o subtilă înţelegere a realităţii, ci şi un raţionament autentic tradiţional. Chiar dacă nu o spune explicit, Mackey sugerează o perpetuă glisare a diferitelor forme tradiţionale din unele în altele şi o continuă transformare a acestora, fără ca fondul problemei – transmiterea mesajului iniţiatic – să fie afectat. Autorul nostru revine de câteva ori asupra procesului de diferenţiere a masoneriei speculative de cea operativă, dar şi asupra fenomenului invers, de unire a celor două forme tradiţional-iniţiatice. Un astfel de moment este chiar acela al primei edificări a Templului lui Solomon când, spune Mackey, ar fi avut loc inclusiv o contopire a tradiţiei iudaice cu cea feniciană reprezentată de Regele Hiram şi de maestrul – Hiram Abif. Mai apoi, şi Pithagora este prezentat ca fiind un protagonist al unei asemenea apropieri dintre dimensiunea operativă a tradiţiei şi cea speculativă. În fine, la începutul secolului al XVIII-lea masoneria speculativă se evidenţiază ca un corpus distinct şi de sine-stătător, în timp ce masoneria operativă intră într-un con de umbră fiind, practic, marginalizată constant şi asimilată prin absorbţie.
Desigur, o teorie referitoare la o Tradiţie unică din care toate celelalte forme ar fi derivat ulterior, deşi plauzibilă şi chiar evidentă pe alocuri, este greu, dacă nu chiar imposibil, de susţinut cu probe materiale şi cu o argumentaţie raţională pe măsură. Tot astfel, teza potrivit căreia istoria omenirii ar fi parcurs o permanentă deteriorare – de la o Tradiţie unică aparţinând Vârstei de aur, la forma actuală – nu poate fi demonstrată ştiinţific. Chiar şi în aceste condiţii, identificăm în formele tradiţionale vii şi autentice un miez pur de spiritualitate – identic ca expresie şi esenţă – care constituie un argument solid pentru unitatea transcendentală a religiilor. (Verescu, pp. 36-39) Numai aşa putem explica incursiunile lui Mackey în tradiţii iniţiatice paralele şi menţionarea, ca atare, a unor personaje care nu au tangenţă cu fenomenul masonic. Forţând la limită interpretarea, Mackey vorbeşte în cartea sa despre o scindare primordială a Tradiţiei unice în două mari tradiţii iniţiatice denumite ad-hoc în carte Francmasoneria pură (iudaică, monoteistă) şi Francmasoneria falsă (păgână, politeistă).
În acest cadru conturat în formă sumară aici, Cartea legii sacre nu este altceva decât o amplă culegere de legende, simboluri, pilde şi reflecţii despre sacralitatea universului, a lumii şi a omului, deopotrivă. Fără nicio excepţie, toate cărţile sacre ale omenirii sunt ordonate sub forma unor dogme de natură non-umană, transmise prin revelaţie de către diverşi profeţi şi înţelepţi care, având o relaţie nemediată (faţă către faţă) cu divinitatea, nu făceau decât să transmită semenilor mesajele pe care le primeau. Aşa cum sugerează şi Mackey, omul Vârstei de aur nu simţea nevoia unui intermediar în relaţia sa cu Dumnezeu, din acest continuu dialog născându-se credinţa acestuia ca o concepţie fermă şi stabilă despre lume şi univers. Treptat, această legătură s-a diminuat continuu şi, în cele din urmă, s-a ocultat aproape definitiv. Astfel, a apărut, dintr-o relicvă misterioasă rămasă în străfundurile conştiinţei umane, necesitatea de autoperfecţionare întru sacru (re-ligare), iar mai târziu, instituţiile religioase care şi-au rezervat privilegiul de a media relaţia cu Dumnezeu, de a interpreta canoanele pentru cei mulţi şi ignoranţi şi de a prestabili conduita acestora.

 

 

Bibliografie
Idel, Moshe – Ascensiunea la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări, Ed. Polirom, 2008;
Ligou, Daniel (coord.) – Dicţionar de francmasonerie, Ed. Ideea europeană, 2008;
Maestrul Z. & Maestrul A. – Dialoguri hiramice. Urcând scara melcată, Ed. Herald, 2021;
Mackey, Albert, G. – Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei, Ed. Herald, 2018;
– Istoria Francmasoneriei, Ed. Herald, 2017;
Stoenescu, Alex. Mihai – Istoria ideilor masonice, Ed. Rao, 2015;
Verescu, Ahile, Z. (coord.) – Guenon şi Tradiţia finală, Ed. Civitas, Buc. 2015.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg