Dacă fiecare îşi va împlini rolul său […] vom lăsa lumea mai frumoasă decât am găsit-o, mai bogată în credinţă, mai blândă în înfăptuirea dreptăţii…
Joseph Fort Newton

 

 

Joseph Fort Newton s-a născut la 21 iulie 1880 în Decatur, statul Texas, într-o familie relativ modestă. Ecourile războiului de secesiune încă nu se stinseseră definitiv în acea vreme, pasiunile mai dăinuiau în sufletul oamenilor, iar poveştile despre diverse fapte de arme se refugiau încet, încet, în legendă. Tată său – preotul baptist Lee Newton – era mason şi fusese combatant în războiul fraticid care făcuseră ravagii în epocă. În adolescenţa sa, când Joseph începea să înţeleagă istoria şi rostul vieţii, a rămas impresionat de povestea acestuia care, spre sfârşitul războiului, luat captiv, a ajuns într-un lagăr de prizonieri. Aici, Lee Newton se îmbolnăveşte grav şi cade la pat cu şanse minime de supravieţuire. Văzând starea sa precară şi cunoscând faptul că era mason, comandantul lagărului îl ia în propria-i locuinţă şi-l îngrijeşte cu devotament până când îl restabileşte complet, după care-l eliberează. Mai târziu, Lee Newton află despre comandantul respectiv că era şi el francmason.
Joseph a studiat la Southern Baptist Seminary din Louisville devenind, la rându-i, slujitor al acestui cult, ca şi tatăl său. În 1895, el a fost hirotonisit şi, în această calitate, a infiinţat mai multe pastorate baptiste în Texas; consemnăm, de asemenea, că a condus mai multe astfel de congregații în statele Illinois și Iowa unde fusese desemnat să facă misionariat. Concomitent, în perioada cât s-a aflat în Iowa, Newton predă literatura engleză la Universitatea din Cedar Rapids; el se dedică însă, întru totul, muncii sale de predicator şi se face remarcat îndeosebi prin predicile sale pline de tâlc şi bogate în conţinut; de altfel, multe dintre aceste pastorale au fost publicate sub forma unor broşuri căpătând o circulație apreciabilă în epocă.
La sugestia tatălui, tânărul Joseph a solicitat să fie admis în masonerie şi, astfel, în anul 1900 a fost iniţiat în cadrul Lojei Prietenia, nr. 7, din Dixon, statul Illinois. După mai bine de un deceniu, Newton publică cartea sa de căpătâi despre care Henry Wilson Coil1 consemna cu recunoştinţă: Dr. Newton a fost un mason activ care, la cererea Marei Loji din Iowa, a scris Constructorii, o carte […] înmânată fiecărui mason la gradul de maestru. Aşa a ajuns aceasta cea mai cunoscută carte masonică a timpurilor moderne. Lucrarea a fost tradusă în multe limbi şi a cunoscut nenumărate ediţii. Tot astfel, într-o recentă descriere de bibliotecă, William Highway se pronunţă şi el laudativ în legătură cu cartea lui Newton, pe care o numeşte …cea mai cuprinzătoare lucrare clasică din literatura masonică a tuturor timpurilor.
Pentru a-şi desăvârşi pregătirea, Newton pleacă la Harvard unde urmează cursurile Facultăţii de drept şi obţine diploma de jurist. Pe timpul studiilor, s-a aflat în proximitatea celebrului William James, beneficiind chiar şi de o îndrumare privilegiată din partea acestuia. Ca o încununare a pregătirii sale excepţionale, Newton a obţinut, în anii care au urmat, câteva titluri onorifice de doctor în materii destul de diverse2, precum literatura, teologia sau ştiinţele juridice, aceste distincţii înnobilând cariera sa universitară şi conferindu-i deplină autoritate în faţa auditoriului şi a cititorilor săi.
În februarie 1917, Newton publică un articol elogios şi plin de reverenţă pentru cel care a fost Jirah Dewey Buck, decedat la 13 decembrie 1916 – respectabilul autor al cărţii Simbolismul francmasoneriei – profesor, medic, teozof şi ilustru membru al Ordinului. Textul reprezintă o pioasă trecere în revistă a vieţii autorului cărţii menţionate şi a contribuţiei sale de excepţie la dezvoltarea mişcării masonice din Statele Unite. Mărturia la care facem referire are conţinutul unui necrolog şi prezintă numeroase trimiteri la unele aspecte din bio-bibliografia lui Buck, precum şi la caracterul său nobil, entuziast şi altruist.
În timpul primului război mondial, Newton este chemat în Marea Britanie pentru a predica din amvonul Templului baptist londonez. În cei patru ani petrecuți în inima Londrei, Newton și-a câștigat o binemeritată reputaţie internațională şi aceasta, mai ales, ca urmare a predicilor sale prin care cerea concordie în relaţiile dintre Marea Britanie și Statele Unite ca bază a ordinii și garantării păcii mondiale. După război, la întoarcerea în Statele Unite, Newton este numit pastor al Bisericii Paternității Divine din New York şi va îndruma comunitatea enoriaşilor formată în jurul acestei instituţii ecleziale. Dedicat muncii sale, el va edita revista Secolul Creștin, va publica lucrarea Cele mai bune predici ale anului și va continua să conferenţieze la diverse colegii și universități de pe întreg cuprinsul ţării.
În perioada 1925-1930, Newton a funcţionat ca pastor al Bisericii Memoriale Sfântul Paul din Overbrook iar între anii 1930-1938 îl vom găsi ca asistent al reverendului John C. H. Mockridge3 de la Biserica Sfântul Iacob din Philadelphia. În anul 1938, va fi numit rector al Bisericii Sfânților Luca și Epifanie din Philadelphia unde va rămâne până la trecerea sa în eternitate, survenită în 24 ianuarie 1950. Dată fiind activitatea sa prodigioasă, unanim recunoscută şi apreciată, Newton a fost menţionat de mai multe ori, în epocă, printre personalităţile de prim rang din Statele Unite. În ultimii ani ai vieţii, el este preocupat de reeditarea cărților4 sale; publică, totodată, o respectabilă serie de cuvântări pastorale în cotidianul Buletin de seară din Philadelphia.
Fenomen singular în bibliografia autorului nostru, volumul pe care-l prezentăm succint aici, este un remarcabil produs intelectual al unui om cult, cu evidentă aplecare către studiu, cercetare şi lucru temeinic. Modalitatea de structurare a textului, claritatea argumentaţiei şi grija pentru motivarea corectă a afirmaţiilor vorbesc de la sine despre instrumentarul de mare fineţe care-i era propriu, dar şi despre lecturile bogate care stau la originea erudiţiei sale.
Sub aspect istoric, cartea intitulată Constructorii se integrează perfect într-o serie mai amplă de asemenea lucrări apărute în peisajul literaturii masonice nord-americane, în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea. Între acestea, pot fi menţionate la loc de cinste cărţile lui Albert G. Mackey, Albert Pike sau Jirah Dewey Buck, autori care au marcat decisiv evoluţia fenomenului sub aspect editorial şi doctrinal. În rând cu aceşti mari scriitori ale căror lucrări au apărut acum şi în limba română, J. F. Newton vine să completeze un adevărat careu de aşi al autorilor ce conferă, până în zilele noastre, direcţie şi cadenţă în peisajul cărţilor masonice.
Stilul oral şi atitudinal, specific autorului nostru pare a fi în deplină consonanţă cu patosul cărţilor lui Pike şi Buck, dar şi în complementaritatea acestora, dată fiind nota de autenticitate veritabilă pe care Newton o imprimă întregii sale creaţii, alcătuită, în marea majoritate, din predici ce urmau a fi citite în faţa unui auditoriu numeros. Newton desfăşoară, în cartea sa, o argumentaţie discursivă, vie şi persuasivă, menită să convingă şi să producă angajament din partea cititorului şi, totodată, o poziţionare favorabilă a acestuia în raport cu tema susţinută.
Cartea este structurată pe trei secţiuni, fiecare dintre acestea fiind împărţite în capitole distincte. Cele trei părţi ale lucrării alcătuiesc organic un conţinut coerent şi convingător despre ceea ce este masoneria, despre misiunea acesteia şi despre trecutul său glorios. Cea mai importantă concluzie ce se desprinde din lectura cărţii este ideea că Ordinul constructorilor a fost o prezenţă vie în istorie; cursivitatea tradiţiei şi derularea sa sub auspiciile geometriei reprezintă o realitate pe care Newton reuşeşte s-o demonstreze cu măiestrie şi rigoare. El vede măştile diafane şi trecătoare ale tradiţiei iniţiatice în curgerea lor spaţio-temporală şi, pe alocuri, surprinde transvazarea subtilă a acestora din unele în altele, fără ca esenţa să le fie diminuată.
Prima parte a cărţii – Profeţia – este dedicată identificării indiciilor şi semnelor privind existenţa tradiţiei iniţiatice. Considerentele pe care autorul le aşează la baza construcţiei sale provin din două măiestrii ancestrale – agricultura şi arhitectura – care împreună au …schimbat faţa pământului şi au dat formă vieţii şi gândirii omului. Dacă agricultura a fost responsabilă cu asigurarea celor materiale, necesare traiului cotidian, arhitectura – ca aplicaţie a geometriei – a furnizat fiinţei umane resorturile dezvoltării spirituale şi matricea civilizaţiei. Newton se concentrează asupra arhitecturii, singura care-l putea interesa din perspectiva titlului cărţii şi a scopului pe care el şi l-a propus, anume acela de a conferi un capăt de răspuns la întrebările5 care-l frământă pe aspirant la admiterea sa în Ordin. Demersul pe care şi l-a asumat autorul nu poate fi unul facil căci îşi propune să consemneze o istorie a Frăţiei zidarilor liberi, în condiţiile în care, acţiunile acesteia sunt secrete.
Iniţial, Patratul – cu unghiurile sale drepte – pare să fi fost instrumentul predilect în a indica sacralitatea construcţiilor. În plan rarefiat, constructorii din antichitate au asociat acestei figuri geometrice unele atribute etice, spirituale şi, astfel, patratul devine un simbol pentru adevăr, dreptate, integritate etc. Templele antichităţii produc şi astăzi uimire din cauza subtilităţii lor şi, prin simpla lor prezenţă, depun mărturie mută despre credinţa celor care le-au înălţat în urmă cu mii de ani. Prin intermediul operei lor, constructorii acelor vremuri ne vorbesc cu convingere despre cosmologia care le-a animat existenţa, despre sensul vieţii şi convingerile lor intime. Patratului i se adaugă, apoi, Triunghiul şi, combinate, cele două figuri geometrice vor alcătui Piramida – obelisc înălţându-se spre Cer ca simbol al aspiraţiei pe care omul (Fiul aflat la nadir) o nutreşte în sufletul său către Tatăl cel misterios (Marele Geometru / Arhitect – Principiul creator, aflat la zenit). Pornind de la Patrat (Echer) – emblema Pământului, a materiei –, omul descoperă apoi Cercul (Compasul) pe care-l asociază Cerului – spiritului omniprezent, etern şi atoatecunoscător. În formula matematică a cercului, constructorii au găsit o misterioasa constantă cosmică, notată cu π, cea care lansează un apel tulburător cu privire la incomensurabilitatea realităţii şi la nevoia de aproximare.
În spatele tuturor acestor simboluri şi la îndemnul lui J. F. Newton, cititorul va descoperi pe măsură ce va înainta cu lectura, o splendidă filozofie a Luminii. Din moment ce Templul, cu coordonatele sale geometrice, este dedicat Zeului, religia constructorilor antici – circumscrisă acestui simbol – pare să fi fost o adoraţie a Luminii; ar fi o eroare să credem că cei din vechime aveau în vedere doar lumina fizică, aşa cum o cunoaştem prin simţuri şi prin convieţuirea cu soarele cel dătător de viaţă. Într-o reprezentare mai elevată, pe care Newton o sugerează cu măiestrie, Lumina cea adevărată sălăşluieşte în chiar inima omului ca Lux inens – fărâma de dumnezeire care ne animă existenţa.
Uneltele de lucru folosite la înălţarea edificiilor au devenit şi ele simboluri6 calificate prin care constructorii şi-au transmis doctrina lor specială, din generaţie în generaţie. Preluate direct din măiestria pe care ei o practicau, analogiile au căpătat multiple nuanţe etice şi spirituale; au apărut, astfel, numeroase asocieri lingvistice şi metafore sugestive ce se interpun ca nişte uşi închis-deschise între aspirant şi obiectul cunoaşterii sale. Newton ne spune că această abordare tradiţională are calitatea de a capacita toate celelalte forme de cunoaştere pentru ca, astfel, rodirea să fie benefică, efectivă şi completă.
Simbolurile sunt apoi conexate în construcţii mai ample, în legende şi ritualuri care, împreună, dau consistenţă treptelor iniţiatice, etape distincte ce se impun a fi parcurse cu temeinicie de către aspirant pentru a se încărca cu cunoaşterea revelată. În esenţă, legenda este o poveste, iar ritualul, o psihodramă şi, prin intermediul acestora, se obţine un transfer autentic de influenţă spirituală. Ar fi o subfolosire şi o diminuare drastică a efectului preconizat dacă s-ar considera că utilitatea legendei sau a ritualului rezidă în stabilirea unor fapte istorice, căci cu deosebire valoarea acestor unelte iniţiatice este dată de calificarea lor excepţională în a transmite doctrina metafizică – o reprezentare a realităţii ce transcende raţionamentul obişnuit.
Drama credinţei, aşa cum ne este descrisă aceasta de către Newton, este şi marea sa dramă, căci, cu siguranţă, el şi-a dat seama că simpla speranţă în nemurire este, de cele mai multe ori, doar un protest persistent şi profund al omului împotriva morţii. Colegiile din antichitate, cele care deţineau cunoaşterea şi practicau iniţierea în misterii, foloseau drama credinţei ca pe un ritual de trecere pentru cei ce erau admişi să li se încredinţeze cunoaşterea, iar argumentaţia autorului este o ilustrare a acestei drame cosmice însoţind istoria omenirii.
Doctrina secretă7 pe care Newton o invocă în carte ar fi, în concepţia autorului, o învăţătură tainică pe care înţelepţii Ordinului au găsit de cuviinţă s-o transmită doar celor care se arătau pregătiţi pentru o astfel de cunoaştere. Tema în sine, pretenţioasă şi dificil de explicat, îl conduce pe autor în situaţia de a dezvolta o amplă argumentaţie despre secretul iniţiatic, despre ocultism şi misticism, de a emite ipoteze şi de a formula interpretări fascinante. Newton insistă asupra fratriilor iniţiatice care, deseori în istorie, au făcut dovada existenţei lor şi au lăsat urme luminoase în comunităţile în care şi-au desfăşurat activitatea. Tradiţia egipteană, cea feniciană şi cea iudaică ne-au lăsat indicii notabile asupra prezenţei acestor fraternităţi, iar Newton trece în revistă factualitatea istorică la care conexează tălmăcirile sale spre a descrie un fenomen dificil de evidenţiat. Colegiile ajung în Elada, trec în peninsula italică şi vedem cum firul tradiţiei se continuă în evul mediu timpuriu. În legătură cu acea colonie pitagoreică din Crotona, de pildă, şi apoi referitor la collegia fabrorum din Roma antică au rămas inclusiv mărturii scrise, deosebit de elocvente, referitoare la organizarea lor şi la procesul iniţiatic ca atare.
Pentru Imperiul roman, urmează apoi o perioadă dificilă; după prăbuşirea armatei şi a instituţiilor, legea era impusă de hoardele migratoare care distrugeau rosturile îndelung exersate, vandalizau monumentele şi jefuiau comunităţile locale. Colegiile dispar odată cu prăbuşirea imperiului, dar tradiţia nu moare: undeva, pe o insulă fortificată, înconjurată de apele Lacului Como, apare, prin secolul al VI-lea e.n., o grupare de maeştri constructori care duc mai departe făclia cunoaşterii iniţiatice. Maeştrii comacini, cum au fost denumiţi aceştia, sunt, iată, veriga lipsă ce face legătura dintre vechile şcoli misteriozofice din antichitate şi ghildele de constructori medievali din vestul Europei.
Partea a doua a lucrării – Istoria – este destinată trecerii în revistă a evoluţiei Ordinului de-a lungul secolelor, de la zidirea Templului lui Solomon până la momentul 1717 când se înfiinţează Marea Lojă a Londrei. Această secţiune a cărţii este cea mai amplă ca întindere, în comparaţie cu celelalte părţi, semn că autorul i-a acordat o atenţie deosebită. Cele patru capitole care alcătuiesc secţiunea pot fi asimilate ca fiind trepte ale unei demonstraţii ce tinde să explice logic cursivitatea tradiţiei iniţiatice, numeroasele sale forme succesive care au glisat din unele în altele păstrând esenţa – metoda geometrică – prin care i se transmite celui ales fiorul ordinii universale şi, astfel, credinţa într-o Entitate supremă şi în voinţa sa relevată.
Pe parcursul unui întreg capitol, Newton sublinieză înţelesul cuvântului libertate; francasonii de astăzi sunt urmaşii zidarilor liberi care, prin efort comun, au lăsat posterităţii piramidele Egiptului, Templul lui Solomon, catedralele Occidentului şi alte asemenea edificii menite să transmită peste secole un mesaj privind credinţa în Dumnezeul unic, precum şi cosmologia şi simbolistica aferentă acesteia.8 Începând cu secolul al XIV-lea, apar şi primele documente scrise privind lojile masonilor operativi, modul lor de a fi şi întovărăşirea întru lucrare pe care ei o practicau în munca lor de zi cu zi. Poemul Regius, manuscrisul Cooke, statutele Schaw şi alte asemenea documente sunt menţionate şi prezentate pe larg în carte, cu adnotări şi comentarii interesante. Sunt semnalate, apoi, o serie de lucrări culte ale unor oameni celebri din epocă, precum Francis Bacon, William Shakespeare sau Walter Scott, care încep să se arate interesaţi de problematica masonică şi chiar să folosească, în operele lor, motive şi considerente ce ţin de latura strict iniţiatică.
Al doilea capitol – Meseriaşii – este dedicat în întregime masonilor operativi, cei care formau breasla meşteşugărească a constructorilor de edificii medievale. Finalizarea unui astfel de studiu nu poate fi o sarcină uşoară căci ordinul masonilor operativi era guvernat de secretul iniţiatic, incompatibil cu orice formă de înregistrare, cu excepţia simbolurilor aparent mute, dăltuite în piatra catedralelor. Un istoric obiectiv va conchide că această formulă care străbate veacurile este legată, în principiu, de propovăduirea credinţei în Dumnezeu, a moralităţii şi întovărăşirii sobre întru lucrarea concretă pe care adepţii o aveau de transpus în operă. Newton continuă apoi inventarierea documentelor masonice existente, menţionând manuscrisele Roberts şi Watson, Rawlinson sau Harleim, pe care le comentează şi le interpretează pentru a le face mai inteligibile celor preocupaţi de cunoaşterea fenomenului. El semnalează, totodată, scrierile culte ale unor cercetători care s-au aplecat asupra acestor izvoare istorice şi au evidenţiat nuanţe semnificative referitoare la doctrina masonilor operativi.
Capitolul III – Masonii acceptaţi – prezintă fenomenul pătrunderii în masoneria operativă a unor intelectuali cu apetit pentru ezoterism, admişi în mod excepţional, chiar dacă ei nu lucrau efectiv în domeniu. Generic, aceştia au fost desemnaţi ca fiind acceptaţi spre a se sublinia latura speculativă, interpretativă a parcursului lor iniţiatic. În cea de-a doua jumătate secolului al XVII-lea, fenomenul capătă amploare şi aşa se face că numeroşi alchimişti şi rozacrucieni sunt admişi ca membri activi în lojile operative. Ca atare, apare din ce în ce mai pregnant faptul că arta construirii devine …o alegorie vie în care omul a imitat în miniatură lumea-templu şi a căutat prin orice mijloc să descopere secretul stabilităţii ei, cum spune Newton.
Masonii acceptaţi căutau cu entuziasm o înţelepciune străveche, philosophia perennis, cea care a constuit fiinţa umană şi lumea, deopotrivă. Căci, dintotdeauna, înţelepţii au fost gratulaţi cu titulatura de constructori; …nu a fost rodul vreunei fantezii prosteşti faptul că Platon şi Pitagora au folosit limbajul imaginilor din arta construcţiilor pentru a-şi exprima cele mai înalte gânduri. De aceea, nu trebuia să ni se pară ceva neobişnuit că oamenii învăţaţi au fost şi sunt încă atraşi de simbolismul masoneriei şi de spiritul de fraternitate ce domneşte în loji.
Urmează, apoi, episodul înfiinţării Marii Loji a Angliei, când s-au pus bazele masoneriei moderne spre a se deosebi astfel de cea tradiţională care a existat fără a avea un statut formal strict determinat. Trebuie amintit că, în realitate, printr-o convenţie semnată de patru ateliere, în anul 1717, a luat fiinţă Grand Lodge of London (GLL).9 Istoria prezentată de către Newton pe parcursul acestui capitol este fascinantă, chiar dacă uneori pare a fi punctată de contradicţii evidente şi de situaţii speciale ce se impun a fi citite nu doar în registru strict iniţiatic, ci şi în lumina unor interese care nu au legătură cu spiritul masonic autentic. Comentariile autorului circumscrise acestor evenimente sunt şi ele demne de reţinut, mai ales că acestea se întemeieză pe scrieri documentate, semnate de autori reprezentativi în materie.
Ultimul capitol al acestei secţiuni, intitulat Masoneria universală, tratează problematica răspândirii învăţăturii masonice şi, odată cu aceasta, a proliferării Marilor Loji în întreaga lume. Credincios metodei sale de investigaţie, Newton îl conduce cu mână fermă pe cititor prin universul arboros al literaturii masonice. Mai departe, îi sunt dezvăluite cititorului, rând pe rând, operele autorilor care fac referire la evenimentele de după anul 1717 şi astfel acesta îşi poate forma o imagine privind răspândirea masoneriei pe tot mapamondul.
În partea a treia a cărţii (Interpretarea), autorul ne prezintă o adevărată teologie despre sacralitatea Ordinului, explicaţiile proprii cu privire la rolul masoneriei, filozofia acesteia şi spiritul ce trebuie să anime procesul intern specific din lojă. Newton aşează la baza demersului său necesitatea credinţei în Dumnezeu, primul şi ultimul adevăr al doctrinei masonice. A fi indiferent faţă de Dumnezeu, înseamnă a fi indiferent faţă de cea mai mare dintre toate realităţile pe care se întemeiază aspiraţia umanităţii. Cu toate acestea, deşi teocratică în credinţa şi în doctrina sa, masoneria nu-i limitează pe adepţii în concepţia lor despre sacru, nu fixează reguli şi limite privind căutarea Adevărului şi nu impune un nume Celui nenumit.
Pornind de la rosturile profund iniţiatice şi tradiţionale ale masoneriei, autorul cărţii caută să exprime inteligibil temeiurile spirituale care dau un sens vieţii şi construcţiei mundane, în egală măsură. Ordinul atemporal al constructorilor şi-a asumat rolul de a conserva cunoaşterea ca pe o preţioasă moşterire a umanităţii şi de a organiza procesul instruirii omului pentru o mai corectă înţelegere a realităţii, pentru cultivarea înţelepciunii şi a iubirii fraterne. Criticile venite din partea mediului profan – fie că acestea se bazează pe negarea idealului masonic privind emanciparea omului, fie că susţin inutilitatea frăţiei din moment ce societatea este guvernată de legislaţie – nu ţin cont de un principiu fundamental, anume că spiritul este prevalent în raport cu factualitatea materială. Ştiinţa, politica şi religia s-au dovedit, în timp, insuficiente pentru a determina bunul mers al lucrurilor. Excesele de orice fel sunt şi ele obstacole ce împiedică nobila aspiraţie socio-umană întru unitate, dreptate şi adevăr; într-o lume contradictorie şi antagonică, masoneria este chemată să fie un centru al înţelepciunii.
Despre doctrina masonică, Newton afirmă că aceasta caută să se întemeieze pe suprema Realitate – Adevărul care contează; pe o astfel de fundaţie solidă construieşte masoneria şi din această credinţă se naşte raţionamentul iniţiatic10 ce se răsfrânge fractalic în toate iniţiativele şi acţiunile Ordinului. Întrucât Adevărul este tulburător pentru cei ce n-au parcurs calea regală, masoneria predă învăţătura sa în etape şi cu ajutorul unui instrumentar calificat. Doctrina masonică nu poate avea decât un singur motiv de anulare: acesta nu este agnosticismul, nici ateism-materialismul, ci doar negarea sistematică a Principiului deific suprem.
În fine, pentru a vorbi despre spiritul masonic, autorul cărţii proclamă solemn că misiunea Ordinului este aceea de a strânge umanitatea într-o singură mare frăţie universală, …o alianţă de oameni nobili şi liberi înscrişi în minunatul plan de a arăta cum lucrează iubirea şi voinţa Celui etern. Masoneria cultivă spiritul prieteniei, compasiunea şi înţelepciunea ca armonie şi echilibru şi, de aceea, ca un corolar, Newton mărturiseşte convingerea sa că masoneria deţine un imens şi tulburător secret – să-l facă pe om conştient de divinitatea dinlăuntrul lui…

 

 

Bibliografie
Blavatsky, Helena Petrovna – Doctrina secretă, Ed. Ganesha, 2018;
Buck, Jirah Dewey – Simbolismul francmasoneriei, Ed. Herald, 2019;
Mackey, Albert Gallatin – Legendele, miturile şi simbolurile francmasoneriei, Ed. Herald, 2018;
– Istoria francmasoneriei, Ed. Herald, 2017;
Newton, Fort Newton – Constructorii, Ed. Herald, 2019;
Pike, Albert – Morala şi dogma, Ed. Herald, 2018.

 

 

Note
1 Reputat autor de carte masonică în a doua jumătate a secolului trecut.
2 În literatura iudaică (Colegiul Coe, 1912), în teologie (Universitatea Tufts, 1919), în literatură romanică (Colegiile Hobart și William Smith, 1926) și în drept (UniversitateaTemplului, Londra, 1929).
3 Respectabil cleric nord-american din perioada interbelică.
4 A publicat peste treizeci de cărți, cea mai cunoscută dintre acestea fiind The Builders – Constructorii: O istorie și o cercetare a francmasoneriei (1914), tradusă în numeroase limbi de mare circulație; cartea este considerată şi în prezent ca una dintre cele mai bune lucrări în acest domeniu.
5 Care este trecutul masoneriei? De unde vine aceasta? Ce încearcă masoneria să facă în lume?
6 Simbolul reprezintă o formulă emoțional-intelectuală complexă care, în dezacord radical cu înțelegerea comună, este în măsură să asigure o transcendere a logicii formale, un salt capricant pe o altă spiră a cunoaşterii.
7 Doctrina secretă era un subiect în vogă la început de secol XX; The Secret Doctrine este cea mai importantă carte semnată de H. P. Blavatsky. (Buck, 2019)
8 Cei care făceau parte din breaslă prețuiau libertarea mai mult ca orice alt atribut lumesc, se bucurau de protecția clerului şi de numeroase privilegii pe care clasa conducătoare le acorda, ca semn de prețuire a muncii lor.
9 Aceasta obediență a funcționat în perioada 1717-1738 fiind condusă de un Mare Maestru şi un Mare Consiliu. Între anii 1738-1813, obediența susmenționată poartă numele de Grand Lodge of England (GLE), după care, începând din 1813, GLE se transformă în United Grand Lodge of England (UGLE), Mother Lodge cum s-a autointitulat aceasta pentru a-şi justifica pretenția de a fi garantul regularității.
10 În cadrul raționamentului inițiatic există o succesiune a funcțiunilor sacre şi profund interconectate, astfel: Geometrul fixează legile universale fiind în amonte față de Arhitectul care întocmeşte planul după legile universale, iar, Constructorul, aflat în aval față de Arhitect, îşi asumă misiunea transpunerii în operă a planului.