Consiliul
Județean Cluj
Considerații privind Inteligența Artificială

Provocarea nu este să oprim progresul Inteligenței Artificiale (I.A.), ci să o dezvoltăm astfel încât să fie în beneficiul maxim al omenirii.
Stuart Russell – Human Compatible, 2019
Metaforic şi mai pe înțelesul tuturor, se poate spune că I. A. este o superbă clonă în raport cu Inteligența Naturală (I.N.); aceasta din urmă, la rându-i, a fost definită ca fiind o capabilitate distinctă a ființei vii privind învățarea din experiența proprie, adaptarea la mediu, rezolvarea problemelor din viața cotidiană, alegerea unei acțiuni din mai multe posibile, comunicarea eficientă etc. La baza acestei capacități biologice au fost identificate o serie de procese cognitive complexe dublate de o neurofiziologie specifică. Trebuie spus, totodată, în mod ferm şi explicit, că I.N. vie nu poate fi transferată sau însuşită ci doar imitată, tot aşa cum zborul realizat în mod artificial nu este decât o palidă replică a zborului autentic. Totuşi, în unele cazuri, I.A. se poziționează între ființa gânditoare şi realitatea care o conține pe această, substituindu-se astfel intelectului viu, prin însăşi intermedierea respectivă.
În cazul ființei umane, intelectul1 este sorgintea inteligenței şi a gândirii ca proces distinct de cunoaştere presupunând atât raționalitate cât şi intelecție2. În filosofia lui Aristotel, noūs-ul apathetikós desemna partea activă a intelectului, cea responsabilă cu abstractizarea şi conceptualizarea formelor universale percepute prin experiența senzorială individuală şi particulară. În complementaritate, exista inclusiv un noūs pathetikós – intellectus patens (intelectul pasiv) – responsabil cu receptarea și stocarea (memorizarea) esențelor abstractizate. Termenul elen provine din opera Stagiritului fiind preluat şi perpetuat sub denumirea latinească de intellectus agens de către scolastica medievală (Toma de Aquino). Intelectul este, aşadar, agentul (actorul conştient, gândirea gândindu-se pe sine) care generează inteligența şi, din această perspectivă, I.A. nu poate fi decât o extensie a gândirii umane, un produs rezultat în urma unui transfer de agentivitate.3
În concepția lui Jerome Guilford gândirea este convergentă sau divergentă, după caz;4 criteriul avut în vedere pentru această departajare îl reprezintă modul de abordare a problemei de rezolvat. Gândirea convergentă, astfel cum este aceasta definită – riguros talonată se repere tehnice predefinite, stereotipă, rutinieră şi „cuminte” – poate fi asociată într-o măsură considerabilă cu I.A. Gândirea convergentă se referă la abilitatea de a găsi o soluție corectă pentru o problemă bine definită folosindu-se raționamente, criterii și proceduri stricte. Acest tip de gândire presupune urmărirea unei succesiuni logice pentru a se ajunge la o soluție precisă și corectă ceea ce reflectă, în mare măsură, modul în care funcționează I.A. Caracteristicile gândirii convergente și ale I.A., deopotrivă, sunt: i) raționalitatea (utilizarea de proceduri exacte în procesul prelucrării datelor şi informațiilor, precum și decelarea logică a concluziilor); ii) algoritmi funcționali (realizarea sarcinilor specifice pe baza unor modele matematice precise, proceduri stricte și reguli prestabilite); iii) probleme clar definite (soluționarea corectă a sarcinilor necesitând formularea fără echivoc a problemelor de rezolvat); iv) precizie şi acuratețe – accent predominant pe exactitate şi corectitudine.
Asocierea gândirii convergente cu I.A. vine de la sine dacă se are în vedere că ambele abordări implică utilizarea raționalității și algoritmilor bine definiți pentru rezolvarea problemelor. În timp ce I.A. excelează în domenii care necesită gândire convergentă, abordările proprii gândirii divergentă solicită o intervenție umană sau o utilizare a unor forme mai avansate de I.A. cum ar fi rețelele neurale generative, care încearcă să imite creativitatea umană. Pe de altă parte, I.A. relevă limite serioase în ceea ce privește gândirea divergentă, aceasta presupunând creativitate, inovație, generarea de soluții multiple și neașteptate pentru problemele sale difuze şi mai puțin structurate sub aspect logic. Gândirea divergentă implică explorarea de noi posibilități și abordări creative, ceea ce nu concordă întotdeauna cu procedurile stricte și cu sistemul de algoritmi în baza cărora funcționează I.A.
Ştiința proclamă că I.N. este un epifenomen al creierului şi că sorgintea acesteia se află în procesul de evoluție biologică şi în specificitatea funcționării sistemului nervos. La rândul său, tradiția metafizică susține că centrul vital al Ființei5 este Spiritul absolut care, în plan individual, se manifestă sub forma unui univers psiho-mental de sine stătător. Ca atare, intelectul uman este considerat a fi o reflectare (oglindire) a Spiritului suprem fiind, totodată, de-o natură cu acesta; dovada invocată de tradiționalişti rezidă în aceea că gândirea umană poate înțelege gândirea lui Dumnezeu – Spiritul absolut (Brahman din spiritualitatea indiană, Sinele transpersonal) care a proiectat şi creat universul ordonat având în vedere o logică matematică perfectă6.
Inițial, I.A. a fost definită ca domeniu strict specializat având ca obiect de activitate crearea de info-tehnologii capabile să rezolve sarcini care, în mod normal, cădeau în responsabilitatea inteligenței umane; obiectivele respective vizau procesele de învățare continuă, o abordarea consecvent rațională, soluționarea unor problemele tehnice, înțelegerea limbajului natural sub orice formă de manifestare și, nu în ultimul rând, o recunoaștere vizuală a indivizilor umani. Mai apoi, la această primă încercare de particularizare a domeniului s-a adăugat o definiție orientată preponderent înspre învățarea automată; treptat, I.A. a devenit în scurt timp o tehno-disciplină distinctă focalizată pe dezvoltarea de algoritmi funcționali și de sisteme complexe care, în baza datelor, informațiilor şi cunoştințelor de intrare, avansau în procesul de învățare și se adaptau autonom (fără intervenții exterioare), rezultând la final o îmbunătățire a performanțelor specifice. În cele din urmă, definiția axată pe autonomie și adaptabilitate s-a impus şi, ca atare, I.A. este considerată în prezent o capabilitate distinctă a sistemelor informatice de a simula procesele cognitive umane urmărindu-se, prin aceasta, înțelegerea rațională a mesajului, învățarea continuă și soluționarea problemelor pentru a se putea acționa autonom și pentru a se realiza o cât mai fidelă adaptare la realitatea mediului ambiant. Sistemele de I.A. din această generație au capacitatea de a analiza temeinic informațiile, de a produce sinteze relevante şi de a formula concluzii pertinente; ele pot, de asemenea să învețe din experiența parcursă și să adopte decizii riguros motivate prin prisma unor criterii prestabilite.
Ca domeniu multidisciplinar de mare complexitate și profunzime, I.A. se întemeiază pe câteva concepte fundamentale dintre care cele mai importante sunt: i) învățarea automată (Machine Learning), desemnând un set de principii care focalizează întregul demers pe dezvoltarea algoritmilor responsabili şi pe însuşirea de către computer a mecanismelor cognitive cu rol predicțional / decizional fără a fi nevoie de o programare explicită pentru fiecare sarcină în parte; ii) crearea de rețele neuronale artificiale inspirate de morfologia și fiziologia creierului uman pentru ca, apoi, acestea să fie utilizate în învățarea profundă;7 iii) procesarea limbajului natural (Natural Language Processing) sub toate aspectele, vizând, în principal, o interacțiune adecvată a computerului cu ființa umană.8
În plus față de cele trei concepte fundamentale menționate mai sus, dezvoltarea I.A. ca sistem socio-tehnologic este guvernată de o viziune coerentă care permite interpretarea și înțelegerea informațiile vizuale în timp real, de existența unor sisteme performante care adoptă decizii asemenea unui expert, de algoritmi genetici şi metaeuristici având ca model procesele biologice existente în natură etc. Sistemul I.A. implică, totodată, dezvoltarea de roboți care pot percepe mediul înconjurător, pot decide şi pot acționa în mod unilateral și autonom, logica fuzzy şi sistemele bazate pe reguli matematice pentru a se obține modelarea incertitudinii, ierarhizarea deciziilor ce urmează a fi adoptate în funcție de importanța lor, precum şi studierea implicațiilor etice ale utilizării I.A. în plan socio-uman.
Privind I.A. ca pe un sistem socio-tehnologic unitar şi coerent care se perfecționează continuu în contact cu mediul, experții au identificat posibilitatea ca acesta să determine, în viitor, limitări drastice de libertate, inhibarea gândirii umane şi excluderea socială a celor insuficient adaptați la cerințele sistemului. Aceste îngrijorări enunțate inițial ca simple temeri s-au dovedit a fi reale și, ca atare, au fost dezbătute pe larg în cadrul reuniunilor științifice, filosofice și teologice. Mai mult decât atât, au fost identificate riscurile majore pe care le implică utilizarea pe scară largă a I.A., riscuri pe care le vom specifica succint în cele ce urmează. Astfel, I.A. poate fi utilizată în supravegherea extinsă a populației pentru controla viața oamenilor într-o manieră fără precedent. Tehnologiile de recunoaștere facială și de urmărire a comportamentului pot consolida un stat tiranic şi atotputernic bazat pe supravegherea extinsă a populației în cadrul căruia libertățile personale vor fi compromise iremediabil; algoritmii I.A. pot fi folosiți pentru a controla și manipula informațiile disponibile publicului, producând în ultimă instanță, cenzurarea opiniilor divergente și manipularea percepțiilor publice.
Creșterea dependenței de tehnologiile I.A. va conduce la o scădere a capacității oamenilor de a gândi critic și creativ şi, ca atare, la regresul intelectual9; altfel spus, abilitățile cognitive şi acționale ale celor care se bazează prea mult pe I.A. pot suferi o deteriorare semnificativă. În plus, automatizarea excesivă a procesului de rezolvare a sarcinilor poate diminua stimularea intelectuală și poate descuraja învățarea continuă, precum și capacitatea de adaptare la realitatea curentă. Pe cale de consecință, fenomenul de excludere socială se va manifesta sub forma unor inegalități economice (persoanele și comunitățile care nu au acces la tehnologie sau care nu sunt suficient de instruite pentru a o utiliza eficient vor fi marginalizate şi excluse din societate), precum şi ca o segregare bazată pe accesul la tehnologie (diviziunea digitală poate crea o societate în care cei care nu sunt adaptați la noile tehnologii sunt excluși din anumite domenii economice și sociale. Aceasta poate include pierderea locurilor de muncă și dificultăți în accesarea serviciilor esențiale).
În contrapartidă, au fost identificate o serie de măsuri care se cer a fi aplicate pentru atenuarea riscurilor şi a efectelor negative conexe. În acest sens, experții susțin că există o nevoie acută de reglementare şi de implementare a unor politici sociale care să gestioneze utilizarea I.A. pentru ca astfel să se obțină o asigurare rezonabilă privind faptul că tehnologia va fi utilizată corect și că drepturile și libertățile fundamentale vor fi protejate. În plan educațional, sunt necesare investiții substanțiale și programe de recalificare pentru a pregăti forța de muncă în vederea rezolvării exigențelor impuse de noua tehnologie. Aceste programe se vor concentra pe dezvoltarea abilităților cognitive și creative care sunt complementare utilizării I.A. Asigurarea unui acces echitabil la tehnologie şi la resursele de învățare este vitală pentru a preveni excluderea socială.
Desigur, I.A. are un potențialul considerabil în a genera numeroase efecte benefice în toate domeniile de activitate. Astfel, în sfera economică va determina eficientizarea proceselor industriale, optimizatea transporturilor şi a proceselor specifice din agricultură etc. I.A. poate revoluționa medicina printr-o diagnosticare rapidă şi exactă a bolilor, prin personalizarea tratamentelor şi descoperirea de noi medicamente; poate, de asemenea, să determine o accelerare a descoperirilor ştiințifice prin procesarea rapidă a unor cantități masive de date şi prin simularea unor experimente complexe. Cu toate acestea, este esențial să fie abordate inclusiv provocările etice şi sociale pe care le aduce dezvoltarea şi implementarea pe scară largă a I.A., pentru a se obține suficiente asigurări că beneficiile sunt accesibile tuturor şi că riscurile inerente pot fi menținute sub control în mod responsabil.
O exploatare deficitară sau rău intenționată a I.A., poate genera efecte negative considerabile. Diminuarea drastică a locurilor de muncă (în special în domeniile care se bazează pe muncă manuală, mecanică, repetitivă), apariția unor discriminări şi prejudecăți semnificative (dată fiind restrictivitatea algoritmilor utilizați), supravegherea informatică şi încălcarea vieții private (tehnologia de recunoaștere facială și urmărire poate fi utilizată constant şi indistinct fără consimțământul celor vizați) sunt doar câteva dintre efecte negative ce se răsfâng asupra mediului socio-uman. În plus, creşte riscul de dezinformare / manipulare (tehnologiile deep fake putând genera cu lejeritate imagini și videoclipuri false ce par veridice), insecuritatea cibernetică poate deveni apăsătoare (atacurile mai sofisticate și mai greu de detectat sunt favorizate de vulnerabilitățile sistemelor informatice) iar dependența tehnologică şi impactul asupra sănătății mentale se vor generaliza provocând anxietate, depresie și diminuarea stimei de sine.
În contextul dezvoltării continue a sistemului de I.A. și a impactului său asupra societății, au fost identificate categoriile de perdanți, precum şi costurile subtile asociate acestui proces. Pe scurt, cei mai afectați vor fi: salariații trecuți în şomaj din cauza automatizării şi robotizării10, persoanele fără acces la educație şi recalificare, cei prejudiciați de discriminarea algoritmică (I.A. poate amplifica inegalitățile existente în procesele de angajare, creditare și aplicarea legii), indivizii şi comunitățile excluse digital, precum şi cei monitorizați excesiv (într-un mediu societal în care I.A. este folosită pe scară largă pentru supraveghere, oamenii pot experimenta o erodare a vieții private și a libertăților civile şi o atmosferă de control excesiv).
Costurile reale aferente implementării masivă a I.A. în societate comportă riscuri economice semnificative în ceea ce priveşte formarea profesională şi educația, respectiv investiții necesare pentru recalificarea forței de muncă și actualizarea sistemelor educaționale pentru a răspunde cerințelor unei economii dominate de I.A., precum şi cheltuieli publice suplimentare privind asistența socială și programele de suport pentru persoanele afectate de pierderea locurilor de muncă. Costurile sociale generate de incluziunea digitală conduc la o extindere fără precedent a disparităților între cei care pot beneficia de noile tehnologii și cei care sunt excluși dar şi, în egală măsură, la o amplificare a stresului și a problemelor de sănătate mentală asociate cu incertitudinea privind locurilor de muncă și adaptarea la schimbările rapide. În plus, ca efect al riscurilor de discriminare algoritmică și de perpetuare a prejudecăților existente prin utilizarea I.A. în luarea deciziilor critice, apar serioase repercusiuni de ordin etic, acestea neputând fi neglijate. Cu titlu exemplificativ, este de menționat afectarea până la compromitere a drepturilor fundamentale la viață privată și libertate cauzate de un sistem de control excesiv bazat pe I.A., acest lucru reprezentând un determinant major, greu de contracarat.
Ca un corolar, se impune a fi menționat aici că secolul XX se particularizează în istorie inclusiv printr-o filosofie a tehnologiei; fenomen omniprezent în timpurile moderne, tehnologia este înțeleasă ca fiind o aplicație practică a ştiinței şi, în acest context, mari gânditori ai lumii se vor fi pronunțat, fiecare în felul său, cu privire la esența, natura şi trăsăturile dominante ale unei realități pe cât de utilă în realizarea progresului umanității, pe atât de nocivă, uneori, sub aspectul impactului generat în viața mundană a omului. Rând pe rând, mari corifei ai gândirii şi vizionari remarcabili vin cu operele lor magistrale şi fixează, astfel, principalele repere ale unei filosofii a tehnologiei. Pentru exemplificare, menționăm pe Edmund Husserl – vorbind despre o criză a ştiinței care stă la baza întregului declin al lumii europene –, pe René Guénon – care vede criza occidentului ca fiind generată de ateismul materialist şi de renunțarea la tradiție –, pe Martin Heidegger – cu a sa viziune despre maşinismul sinucigaş dominând o transformare fără precedent a omului modern –, precum şi pe Jacques Ellul – profețind şi argumentând temeinic despre nocivitatea tehnologizării sacrului şi implicațiile acestui fenomen.11
Ca ultimă verigă în ceea ce priveşte evoluția tehnologiei, I.A. se încadrează perfect în logica anterioară şi, desigur, nu scapă de judecata filosofilor şi a teologilor care, între altele, o categorisesc ca fiind un vector de promovare a insignifianului, de continuă şi distructivă fragmentare a unității şi de trivializare a adevărului prin divertisment, confort şi întreținere a unui climat nociv de maximă comoditate. Mediile care promovează I.A., gândirea calculatoare şi raționamentul de tip tehnologic fac, indirect şi persuasiv, o propagandă deşănțată pentru transumanism, nefiresc şi anormalitate, determinând un comportament aberant al ființei umane care, astfel, se înstrăinează de tradiție, de sensul vieții şi de realizarea spirituală autentică.12
Note
1 Noūs, în limba greacă şi Buddhi, în sanscrită.
2 Capacitatea de a înțelege direct şi ne-mediat (intuitiv) esențele și conceptele universale; fiind motorul prin care mintea accesează și interpretează aceste esențe, Noūs apathetikós are un rol crucial în activarea aceastei abilități.
3 Neil Postman – Tehnopolis, Ed. Contra Mundum, 2023, p. 147.
4 Ion Negură – Psihologia gîndirii şi inteligenței, p. 4; https://psyexcelsior.wordpress.com/wp-content/uploads/2016/02/ion-negurc483-psihologia-gandirii-si-inteligenc89bei.pdf
5 Însemnând Tot ceea ce este, întreaga existență, realitatea în ansamblul său etc.
6 Inteligența și gândirea sunt concepte interconectate care se influențează reciproc, dar care nu pot fi sinonime; gândirea reprezintă procesele mentale specifice, în timp ce inteligența este o capacitate generală care permite desfășurarea acestor procese și adaptarea eficientă a ființei la situații dintre cele mai diverse.
7 Deep learning – un subdomeniu de ultimă generație al învățării automate necesitând vaste şi profunde rețele neuronale stratificate.
8 Aceasta presupune obiective specifice vizând înțelegerea şi facilitarea unei comunicări efective, traducerea automată, analiza sentimentelor și emoțiilor curente, precum şi o recunoaștere fără dubii a vorbirii umane.
9 Vezi Manfred Spitzer – Demența digitală, Ed. Humanitas, 2024 şi Jonathan Haidt – The Anxious Generation, Ed. Penguin Press, 2024.
10 Recent, Elon Musk a afirmat că I.A. …ne va lua toate locurile de muncă și că aceasta nu e neapărat un lucru rău!
11 Adrian Lemeni – Tehnicizarea inumană a vieții, Ed. Basilica, 2022.
12 Mircea Arman – Eşecul gândirii calculatoare şi reafirmarea metafizicii, Ed. Tribuna, 2022.