Experiența pandemiei de covid a adus în atenție problema felului în care anumite grupuri sau comunități pot gestiona situațiile atipice, de „criză” ori „traumatizante”. Pentru cei mai mulți dintre noi, succesiunea „valurilor” contaminante cu viruși letali a sporit în măsuri diferite panica și anxietatea. Spitalul a devenit și loc de refugiu salvator, și popasul din urmă al multor destine. De aici o teamă ireprimabilă, însoțită de acutizarea sentimentelor de neputință și zădărnicie, convertite în voință de izolare, depresie, în pesimism acutizat. Artiștii au fost cumva ocoliți de necazuri? Nicidecum… Sălile de spectacol au fost la un moment dat închise, actorii și cântăreții fiind constrânși să „performeze” la domiciliu sau în formule participative surogat, de felul celor online. Densitatea evenimentelor plastice s-a diminuat considerabil, prefigurându-se un trist și dezolant colaps al instituțiilor de expunere. Pentru unii însă, pandemia a fost ocazia unor mobilizări euristice fără precedent. Un caz notabil este cel al ieșeanului Constantin Tudor, profesor la Universitatea ieșeană de Arte Vizuale, specializat în tehnici tradiționale de pictură și de restaurare. Acesta ar putea ilustra exemplar modul în care „criza” nu distruge ireversibil, nu deconstruiește sau desființează cu fatalitate, ci, paradoxal, întemeiază, devenind suport pentru activarea unor proiecte artistice de anvergură.
În plină perioadă de restricții și replieri non-productive, Constantin Tudor s-a remarcat printr-o efervescență creativă de invidiat. Preluând metafora „valurilor”, utilizată prioritar în discursurile media și politic relative la pandemie, dar și din titlurile cărților lui Marshall Mc Luhan, pictorul ieșean a propus mai multe expoziții care valorifică motivul evocat. Din punct de vedere sanitar, „valurile” pomenite de mulțimea „specialiștilor” sunt dătătoare de spaime și frisoane ce amplifică la maximum imaginarul apocaliptic. Asumate cu ironie și convertite subtil în registrul practicilor expoziționale, „valurile” surprind o fertilă succesiune de evenimente plastice.
Un „prim val” al lui Constantin Tudor îl constituie seria de portrete ale unor prieteni, toți purtători de măști, colorate în albastru. De ce albastrul? Socotit „rece” de către artiști, albastrul este asociat unor tradiții culturale venerabile. Semnificațiile albastrului sunt surprinzătoare și diverse: este culoarea infinitului, a transparenței, a profunzimilor, este totodată culoarea libertății și a spiritului „popular”, democratic. În culturile mediteraneene, este așezat la intrarea în locuințe, pe uși sau în cadrele ferestrelor, pentru a-i proteja pe locatari de asaltul duhurilor rele. Este în egală măsură culoarea melancoliilor și tristeților. Artistul dă culorii luate ca leit-motiv o cheie de lectură adusă „la zi” și situată în contextul bulversant al pandemiei globalizate. Toți purtăm măști albastre și, datorită împrejurărilor nu tocmai fericite, le privim mai degrabă cu ură, cu înverșunare, cu ostilitate, ca pe niște accesorii străine și nefirești.
Dislocat din mediul sanitar, motivul măștii este adus de Constantin Tudor în spațiul pictural. Expozițiile sale pot fi văzute în felul unui work in progress vizând edificarea unei „galerii cu prieteni”, unde albastrul devine tonalitatea cromatică decisivă sau definitorie. Fiecare personaj este surprins într-o ipostază reprezentativă, atât profesional, cât și sub aspect caracterial. Portretele din „primul val” sunt reușite din punct de vedere compozițional; tehnicile utilizate sunt mixte – prelucrări de imagini fotografice, la care se adaugă un tratament foarte inspirat, prin care suprapune „văluri”, eșarfe și măști. Masca funcționează astfel în dublu scop: de protecție contra virusului periculos, dar și ca talisman cu rol vindecător.
Un al doilea val de lucrări adună portrete în albastru realizate după tehnica picturii fresco, cunoscută în realizarea picturii murale sau a frescelor bisericești. Chipurile sunt reduplicate pe suprafețe dure, care au structura și consistența unor ziduri. Înrămate, imaginile au deopotrivă duritate și expresivitate, aidoma unor grafitti-uri în care formele sunt filtrate antropomorfic. O adevărat iconografie în albastru continuă și augmentează selecția oferită cu ocazia „primului val”. Trei alte noi valuri extind și multiplică galeria deja configurată. Excelând în planul tehnicilor convenționale de reprezentare, artistul este postmodern prin tratamentul ironic aplicat contextului, prin construcția ludică a reprezentărilor și prin maniera dezinhibată cu care abordează metamorfozele crizei, evitând deopotrivă sobrietățile excesive, dar și percepțiile situate pe versantul frivolității.
Dacă asociem culoarea albastră solidarității și optimismului, reușim să înțelegem – cred – mesajul ingenios și inteligent pe care îl propune domnul Constantin Tudor în proiectul de față – acela de a ne regăsi cumva, în unul și același spațiu, artiști și prieteni, solidari și disponibili reciproc în fața încercărilor prin care trecem.
Dacă pentru mulți pandemia a fost un motiv de abandon sau de repliere pasivă, pentru Constantin Tudor, aceasta i-a oferit pretext de acțiune și implicare în plan creativ. Artistul revine cu aceste cinci valuri de albastru în atenția publicului autohton, etalând un potențial euristic cu totul apreciabil. Ce-i putem dori pe mai departe? Mobilizare creativă, inspirație și… cât mai multe „valuri”!