Sau De la Jorge Luis Borges la Roberto Bolaño s-ar putea numi sinteza eseistică a criticului literar Iulian Cătălui apărută la Editura Eikon anul trecut, sub titlul larg cuprinzător Miracolul realismului magic latinoamerican și universal. Cartea are aproape 700 de pagini și întrunește calitățile unei veritabile enciclopedii tematice de largă și solidă anvergură intelectuală. Ceea ce a fost un boom literar latino-american în anii 1960-1970 este luat acum spre cercetare amănunțită și demonstrație detaliată de scrupulosul întru analiză Iulian Cătălui. Impetuos, harnic, multi-informat și consacrat studiului temeinic practicat în gamă majoră, criticul brașovean investighează cu pasiune nedezmințită fenomenul realismului magic latinoamerican (și nu numai) cu suficient timp în urmă după ce acesta s-a așezat în concluzive tipare istoriste. După ce, la noi cel puțin, a încetat să mai fie un miracol intens comentat, adică tocmai bine pentru a-l putea analiza critic, la distanța cuvenită obiectivării; la distanța cuvenită desprinderii din entuziasmele „oniriștilor” români din celebrul „deceniu șase”, când fenomenul adulat afară făcea, inevitabil, nu numai furori, adică prozeliți, ci și victime. Cu toate acestea, entuziasmul, pasiunea și vivacitatea impregnate, împrumutate în demersul său exegetic de la acel boom literar, nu l-au părăsit pe criticul brașovean. Dimpotrivă, calitățile sale remarcate dau farmec discursului, mențin expozeul critic la „temperatura” palpitantă a receptării la unison cu scriitura. Și totuși, în egală măsură, cititorul are impresia că energiile creativității critice sunt trecute aproape simultan prin filtrul conceptualizării valorice.
De fapt, urmărind dinamica imaginarului poetic latinoamerican, Iulian Cătălui extinde aria cercetării spre abordarea filosofică și etimologică în explicitarea termenilor realitate și magie, fundamentele luate în stăpânire de curentul realist magic. Didacticist în expunere, larg deschis spre cunoașterea și aprofundarea ideilor și teoriilor frecventate în gândirea europeană din Antichitate până în postmodernism, autorul studiului conturează dimensiunile cunoașterii de tip antropozofic, incluse în inserții de filosofia culturii. De altfel, studiul „interdisciplinar și multidisciplinar” al lui Iulian Cătălui are subtitlul perfect motivat de Perspective literare și filosofice. Astfel că, privit în ansamblu, studiul său cu tentă de dezbatere exhaustivă are structura unei cărți în care sunt reunite mai multe cărți, osmotic legate între ele. Prima, despre istoria magiei (aproape 90 de pagini), e precedată de introducerea (pag. 13-24) axată pe dihotomia realitate-artă conform conceptului enunțat de Mihail Bahtin că „nicio realitate în sine, nicio realitate neutră nu poate fi opusă artei”. De unde oportunitatea de „a construi” cu onestitate chiar și o realitate magică. În cartea / etapa următoare, autorul a sudat termenii și se ocupă de „realismul magic” înrudit cu fantasticul și saltul în oniric, pentru ca în următoarea „treaptă” să se deschidă spre generalizări despre „literatura realist-magică” și exemplificări elocvente, pragul intrării în eșalonarea medalioanelor reprezentanților de frunte ai curentului, începând cu argentinianul Jorge Luis Borges și sfârșind cu chilianul Roberto Bolaño și continuatorii acestuia. E limpede că, sintetizând maxim, autorul situat pe un loc de belvedere privilegiat (biblioteca Babel) de unde privește panorama strălucitelor deșertăciuni literare latinoamericane și nu numai, vectorii ce-i animă discursul sunt trei: realitatea, magia, realismul magic. Iulian Cătălui trăiește în și prin paginile studiului său adevărata magie a bibliotecii universale, imaginară și reală deopotrivă, fascinația nemărginită a cercetătorului / arhivarului pasionat și chiar extaziat în fața cunoașterii intermediate de universul cărților.
Impulsul explicativ legat de localizarea originii fenomenului analizat este sugerat de Gabriel Garcia Márquez, printre alții: „Această atitudine de a privi realitatea într-o manieră magică este proprie Caraibilor și, de asemenea, Braziliei”. Spațiul geografic astfel denumit este „o magie adusă de sclavii negri din Africa, dar și de pirații suedezi, olandezi, englezi”. Comentarea cade în sarcina exegetului, de unde mulțimea de divagații și completări, incursiuni în culturi și teorii argumentative, expuse cu apetență pentru amănunt și detaliu, care fac deliciul lecturii. Este un adevărat slalom tematic printre teoreticienii magiei, din care autorul citează masiv cu acribia celui ce nu vrea să rateze o informație considerată importantă. Desprindem referiri la simbolurile magice axate pe principiul similitudinii și al contagiunii între culturi. Discursul magic este un act ritualic în practicile curente la popoarele primitive despre care vorbește și Mircea Eliade. Iisus este văzut ca mag, magician. Hegel vorbește despre magie ca „primă formă a religiei”. Se desenează un profil al statului latinoamerican pornind de la tiparele stabilite de Culianu stat-magician / vrăjitor și stat-temnicer. Găsim teorii și definiții despre magie și minune din Egiptul antic până la Thomas Hobbes și Kierkegaard. Precursori ai curentului sunt considerați Miguel Ángel Asturias cu romanul său Oameni de porumb (1949) și Jorge Luis Borges cu volumul „realist-magic” Istoria universală a infamiei (1935). Sunt identificate și nuanțate etape precum realismul magic, realismul miraculos, realismul vrăjitoresc. De asemenea, sunt detectate „ambiguități sau echivocuri în definiția realismului magic”. Cu acribia unui istoric literar versat, Iulian Cătălui oferă o perspectivă solid argumentativă asupra operelor latinoamericane grupate în jurul realismului magic și conchide, după cum e și firesc, desigur, că operele acestor scriitori se adresează unei minorități intelectuale departe de „gusturile populare”, ele se adresează unor „indivizi sofisticați, instruiți în subtilități estetice”. Dacă în Africa, de pildă, găsim un „realism animist”, în America Latină găsim „realul miraculos” inventat de Alejo Carpentier. Tărâmul acesta este propice vehiculării fanteziei la scară exuberantă pentru că este „un creuzet de culturi, civilizații și limbi, de concepții despre lume și viață, faună și floră foarte variate, peisaje, zone ecologice de natură diferită”.
La Jorge Luis Borges, în Biblioteca Babel, se conturează profilul unui Bibliotecar-Dumnezeu, personaj miraculos care străbate demiurgic, epifanic biblioteca infinită, „o nesfârșită bibliotecă-Univers”, strălucitoare în sine. Din cele o sută de pagini consacrate genialului argentinian Borges, autorul se oprește metodic asupra fiecărei scrieri cu răbdarea cercetătorului de a lumina cu orice preț profunzimile mesajului, de la rezumat la analiză minuțioasă. Marguerite Yourcenar spunea undeva că „a scrie înseamnă a alege între o mie de posibilități”, or în povestirea lui Borges Grădina potecilor ce se bifurcă „opțiunile de dezvoltare” a firelor narațiunii sunt lăsate toate deschise, ceea ce duce la „un veritabil labirint narativ care se articulează la infinit” și autorul studiului adaugă „un labirint al labirinturilor narative”, căci labirintul este „imaginea centrală la Borges”, temă fascinantă, „torturantă, spre el concurând «toate obsesiile și coșmarurile sale»”. Desigur, în acest context al comparațiilor universale, nu putea lipsi trimiterea spre complexul de clădiri din Egipt văzut de Herodot, apoi la celebrul labyrinthos de la Cnossos din insula Creta. Informația complementară dă amplitudinea necesară unui discurs critic ramificat, îmbelșugat cognitiv, sugerat explicativ de „grădina potecilor ce se bifurcă”. Toate adăugirile fac un corp comun viabil cu expunerea de teme literare și filosofice.
Capacitatea autorului de a contrage în formulări concise esența unor creații și creatori din arealul tematic pus sub observație rezidă în titlurile medalioanelor literare eșalonate aproximativ cronologic. Alejo Carpentier este Creatorul și maestrul Realului miraculos, Ernesto Sábato este situat Între realismul halucinant-magic și cel apocaliptic, Mario Vargas Llosa este așezat Între realismul total și realismul psihologic și mitic, Roberto Bolaño glisează Între infrarealism, realism visceral și realism magic. M-aș opri asupra chilianului Roberto Bolaño, al cărui roman Detectivii sălbatici, tradus în românește în 2013, m-a impresionat puternic prin structura narativă complexă și scriitura barocă, explozivă. Conceput ca jurnal scris la mai multe mâini, romanul pune în evidență arta de a manevra subiectivismele particularului într-o frenezie prozastică afină halucinației, căci arta este „povestea unei vieți în toată particularitatea ei” iar literatura „este o curvă. În fața represiunii politice, convulsiilor unui stat și pericolului, scriitorii continuă să leșine deasupra cuvântului scris”. Autorul studiului citează pe larg din ceea ce ar putea fi principiile fundamentale ale esteticii sale. Prin deambulările personajelor și însemnările lor făcute de pe diferite meridiane ale globului (Mexic, Spania, Chile, Franța, Italia), subiectul primește dimensiunea unei căutări pasionante a fondatoarei „realismului visceral”, un pretext pentru a face un tur de orizont prin specificitățile, conceptele și acțiunile lansate zgomotos de acea „mișcare literară de avangardă mexicană din anii 1920”, căreia i se alătură tânărul poet Arturo Belano, desigur un alter ego al prozatorului. Detectivii sălbatici e un roman polifonic despre o bandă de poeți hoinari ce navighează în oceanul poeziei și al iluziei, căci „visceralul aparține lumii onirice”. Interesant este că în paginile altui roman al lui Bolaño, 2666, găsim referiri la un general român Entrescu și la un poet care își ia pseudonimul de la celebrul pictor italian exponent al manierismului, Giuseppe Arcimboldo, cel cu portretele alcătuite din legume pictate, cărți și fructe marine. Expansiunea geo-culturală a motivelor înglobate ambițios și exuberant de Bolaño în narațiunile sale, înnobilează alcătuirea treptelor baroce, stufoase, flamboaiante ale operei.
Sunt reiterate în vasta exegeză a fenomenului realismului magic întreprinsă de Iulian Cătălui argumente coincidente, general valabile, provenite, probabil, din abordarea inițială pe fragmente foiletonistice a întregului, așa cum autorul ne-a obișnuit în articolele sale publicate în revista Tribuna. Segmentarea materialului pe capitole și subcapitole e un semn al responsabilității asumate de a clasifica și de a ordona fluiditatea discursului critic după modele demne de luat în seamă în cazul unei scrieri de asemenea proporții. Structurarea materialului contribuie și la alertețea lecturii dar și la fixarea interpretărilor, alegațiilor și informațiilor debordante, luate împreună, cele care formează corpul solid al acestei cărți-eveniment. Vastul eseu al lui Iulian Cătălui este expresia unei aventuri literare de proporții fantastice, încheiată cu stocarea datelor esențiale despre realismul magic latinoamerican. Un manual de lucru bogat în informații pentru cei interesați.