Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Denis Diderot, Cabinetul Crozat și Ecaterina a II-a

Denis Diderot, Cabinetul Crozat și Ecaterina a II-a

Denis Diderot a activat ca intermediar pentru Ecaterina a II-a (1729-1796) încă din anii 1760; mare amatoare de artă, Împărăteasa și-a împuternicit apropiații, printre care și pe Diderot, să cumpere opere de artă din Europa.1 Reprezentanții ei erau împuterniciți să achiziționeze lucrări la licitațiile organizate în Vestul Europei. În 1779, cu ocazia licitației bunurilor lui Robert Walpole, fost prim ministru britanic, a achiziționat bunuri în valoare de 40.555 de lire sterline, acestea fiind trimise la St. Petersburg (în prezent, acestea se află în Muzeul Hermitage).2
În 1772, Diderot a fost însărcinat de Ecaterina a II-a cu negocierea „Cabinetului Crozat”, care îi aparținuse lui Pierre Crozat (1665-1740), unul dintre cei mai bogați negustori și antreprenori din Franța; averea lui Crozat se ridica la 8 milioane de arginți (echivalentul a 64 de milioane de dolari, în 2017).
În 1714, Crozat a fost trimis de Filip al II-lea, Duce de Orléans, la Roma, pentru a negocia colecția Prințului Livio Odescalchi, care, la rândul lui, o moștenise de la Regina Cristina a Suediei (1626-1689). Călătoria în Italia a constituit momentul definitoriu pentru constituirea „Cabinetului Crozat”: a început o activitate asiduă de colecționariat și a fost inspirat de modelul lui Lorenzo de’ Medici (Palatul Crozat a fost construit după modelul Tribunei Medici de la Uffizi). Prin apartenența sa la o altă clasă socială (burghez comercinat), Pierre Crozat a transformat idealul moral de grandoare, specific membrilor Curții franceze din vremea lui, „într-o virtute, într-un discurs al cunoscătorului de artă (connoisseur d’art) caracterizat prin gust, erudiție, discernământ și rafinament.”3
Colecționând obiecte de artă, Crozat a apelat la o formă de emancipare care până în acel moment fusese destinată doar claselor nobiliare. El a strâns cea mai mare colecție de artă din sec. al XVIII-lea (picturi și desene ale marilor maeștri și ale artiștilor contemporani cu el), după cea a regelui și a regentului: 500 de picturi, 350 de sculpturi, 19.000 de desene (160 de Rafael), 1400 de geme încrustate, porțelanuri chinezești și japoneze, ceramică italiană, tapiserii, argintărie și o pereche de mumii egiptene.4 Crozat a fost unul dintre protectorii lui Antoine Watteau.5
O contribuție însemnată la inventarierea colecției lui Crozat a avut-o Pierre-Jean Mariette, care l-a ajutat pe Diderot la realizarea volumului I din „Recueil Crozat” (1729, volumul II – 1742). În 1728, Mariette scria în „Mercure de France” despre colecția lui Crozat și despre rolul acesteia în educație: „Această colecție (amas) de lucrări de la diferiți Maeștri, cu subiecte diverse, devine interesantă prin oferirea de divertisment și instruire, în același timp.”6 Astfel, Mariette este unul dintre primii care scoate în evidență funcția de educare a operei de artă.
La Paris, Crozat a impus moda galeriei de artă, ca „spațiu de dispunere a valorilor și obiectelor prețioase, picturi și sculpturi; galeria definea în mod explicit rangul, puterea și resursele celui care o deținea”7. Diferența dintre galerie și cabinetul de curiozități consta în faptul că obiectele din cabinet (bronzuri, statuete, porțelanuri, desene, gravuri etc.) erau destinate studiului și, deci, puteau fi atinse.
Prin testamentul redactat în 1740, Crozat a lăsat o parte din colecția de desene, gravuri, picturi și pietre încrustate lui Ludovic al XV-lea pentru „Collection Royale”. O mare parte din desenele vechilor maeștri au fost vândute prin licitație, în 1741, eveniment considerat „cea mai mare vânzare de desene din sec. al. XVIII-lea”8 care a deschis apetitul colecționarilor pentru achiziția desenelor și a gravurilor.
Restul colecției a rămas în posesia nepoților de frate ai lui Crozat, care și-au adus contribuția prin noi achiziții. După moartea lui Louis Antoine Crozat, Baron de Thiers, în 1771, cele trei fiice ale acestuia ar fi dorit să vândă colecția la licitație. Prin manevre dibace, Denis Diderot și François Tronchin au reușit să le convingă că cea mai bună opțiune era să-și vândă colecția en gros Ecaterinei a II-a. În 1772, după aproape un an de negocieri, s-a semnat contractul de vânzare: pentru 500 de opere de artă au fost plătite 460.000 de arginți, fapt care a plasat-o pe Ecaterina a II-a în rândul celor mai mari colecționari ai vremii.9
Două treimi din colecție erau formate din artiști italieni (Michelangelo, Rafael, Giorgione, Titian, Veronese, Tintoretto); urmau olandezii, flamanzii, germanii (Rembrandt van Rijn, Antoon van Dyck, Peter Paul Rubens, Albrecht Dürer) și francezii (Jean-Siméon Chardin, François Boucher, Nicolas Poussin sau Antoine Watteau al cărui patron fusese Pierre Crozat).
Achiziția făcută de Ecaterina a II-a a stârnit multe nemulțimiri; Sir Joshua Reynolds aștepta cu interes licitația colecției pentru a achiziționa 5 eboșe în ulei de Rubens. Cum acest lucru nu s-a mai întâmplat, el a considerat că prețul plătit de Împărăteasă pentru acestea (de 18.000 de lire sterline) era sub valoarea la care s-ar fi ajuns prin vânzare publică. S-a pus problema dreptului de preempțiune al lui Ludovic al XV-lea în achiziționarea „Cabinetului Crozat”, însă acesta l-a refuzat (Ludovic al XV-lea cunoștea colecția dintr-o vizită pe care o făcuse Baronului de Thiers). Existau chiar îndoieli cu privire la obținerea autorizației pentru exportul lucrărilor în Rusia.
În final, colecția a ajuns în Rusia, iar Denis Diderot și François Tronchin au fost răsplătiți „regește”. Cu toate acestea, Diderot a ieșit din această „afacere” cu reputația ușor „șifonată”; după încheierea tranzacției, Diderot îi scria Ecaterinei a II-a: „Am trezit cea mai cumplită ură publică, și știți de ce? Pentru că v-am trimis picturi. Cunoscătorii țipă, artiștii țipă, bogații țipă. Dar, în ciuda scandalului,eu rămân același.”10 Efortul și insistența lui Denis Diderot au făcut ca, în ciuda protestelor contemporanilor săi, o mare parte din colecția Crozat să rămână în posesia aceluiași colecționar și să facă parte, în prezent, din patrimoniul Muzeului Ermitaj.
Relația lui Denis Diderot cu Împărăteasa Rusiei data deja din 1762, când Diderot s-a decis să-și vândă biblioteca pentru a-i lăsa o dotă considerabilă fiicei sale. Ecaterina a II-a a cumpărat biblioteca, lăsându-i lui Diderot dreptul de folosință până la moarte și desemnându-l bibliotecarul fondului de carte. Gestul Ecaterinei II i-a permis filosofului să lucreze la opera sa fără a avea griji materiale. Începând cu anul 1783, Diderot a devenit din ce în ce mai preocupat de posteritatea scrierilor sale și a realizat trei còpii ale acesteia: una pentru el, una pentru fiica sa și una pentru Ecaterina a II-a. La doi ani după moartea sa, în 1786, biblioteca și arhivele lui au fost transferate la Sankt-Petersburg.11
Este interesantă poziția lui Denis Diderot în ce privește relația dintre artist și câștigul bănesc. Cu prilejul Salonului din 1776, el scria: „În momentul în care artistul se gândește la bani, își pierde orice sentiment față de frumos.”12 Această afirmație se va contura în secolul următor în sloganul „L’art pour l’art” lansat de Théophile Gauthier și aplicabil găndirii și curentelor artistice care erau pe cale să apară.

 

 

Note
1 „La Vie de Denis Diderot”, în Hautemarne Archive, p. 4, http://www.hautemarne-archive.com/hommes/La%20vie%20de%20Denis%20Diderot.pdf, accesat la 15 aprilie 2019.
2 Shireen Huda, Pedegree and Panache, ANU E Press The Australian National University, 2008, pp. 11-12.
3 Juan Sebastian de Vivo, Display of Art/ Display of Self: Pierre Crozat and the Transformation of Magnificence, Stanford University, f.a., p. 6.
4 Susan Jacques, the EMPRESS of ART. Catherine the Great and the Transformation of Russia, partea a 3-a War and Love, capitolul IV Crozat the Poor, Pegasus Books, New York, 2017, https://books.google.ro/books?id=BA_CCwAAQBAJ&pg=PT112&lpg=PT112&dq= cabinet+crozat&source=bl&ots=hAZ4EMlKue&sig= ACfU3U1HCrressf7Cjm0D3dvFsGjD6gBQg&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwi2xqqDi9DhAhWF-ioKHb0JBtMQ6AEwCnoECAcQAQ#v=onepage&q= cabinet%20crozat&f=false, accesat la 30 mai 2019.
5 Georges Bernier, Arta și comerțul, Editura Meridiane, București, 1979, p. 238.
6 Juan Sebastian de Vivo, op.cit., p. 36.
7 Ibidem, p. 23.
8 Michael Jaffé, „Two Rediscovered Antwerp Drawings from Crozat’s Collection”, în Master Drawings, 32.1, 1994, p. 54.
9 Susan Jacques, op. cit.
10 Susan Jacques, op. cit.
11 „La Vie de Denis Diderot”, în Hautemarne Archive, p. 4, http://www.hautemarne-archive.com/ hommes/La%20vie%20de% 20Denis%20Diderot.pdf, accesat la 15 aprilie 2019, p. 6.
12 Michèle Vessillier-Ressi, La condition d’artiste: regards sur l’art, l’argent et la société, Maxima, 1997, p. 77.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg