Sunt rare cărțile de critică, istorie și mai ales teorie literară din domeniul SF & Fantasy românesc din perioada post-decembristă și mai ales din ultimii 10-15 ani, ele putând fi numărate pe degetele de la cele două mâini, una dintre acestea, printre cele mai complexe, fiind Fantastica românească după al Doilea Război Mondial (Buzău, Editura Eagle, 2017, cu un tiraj suplimentat în 2024) aparținând scriitorului brașovean Cătălin Badea-Gheracostea, un nume apreciat în lumea SF-ului autohton, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați critici ai acestui fenomen din România, mărturie stând cărțile sale de până acum, și numeroasele cronici, recenzii și texte despre literatura SF & F, și nu numai. Cartea de față reproduce exact teza de doctorat omonimă susținută de Badea-Gheracostea în octombrie 2013, iar conducătorul de doctorat, scriitorul și profesorul brașovean Andrei Bodiu precizează că autorul tezei menționate a ambiționat să redefinească, de fapt, statutul scrierilor science-fiction în literatura română și să adecveze în spațiul românesc un concept-umbrelă, fantastica, aparținând influentului cercetător britanic de origine canadiană John Clute.
După cum accentuează chiar Cătălin Badea-Gheracostea în Introducere, abordarea temei se face din perspectiva antropologiei și semioticii, pe subiect literar, autorul propunându-și să circumscrie și să înscrie critic reuniunea dintre sub-genurile literaturii fantastice de limbă română, ceea ce înseamnă că își asumă trei misiuni convergente: „aducerea la zi a limbajului teoretic specializat – inclusiv cu introducerea unor termeni noi –, găsirea sprijinului ideologic al reuniunii – fie acesta de sorginte antropologică – și aplicarea unei modelări semiotice pe tipurile fundamentale ale fantasticii românești, pentru validarea reuniunii”. Scriitorul și criticul brașovean își alege niște modele străine (occidentale) pe post de teoreticieni, englezul Brian Aldiss (1925-2017), autor, critic literar și pictor englez de science fiction și non-ficțiune, care a scris proză și în manieră surrealistă, vice-președinte al societății internaționale „H. G. Wells”, co-președinte la „Birmingham Science Fiction Group”, împreună cu Harry Harrison și Darko Suvin (n. 1930), un academician și critic evreu născut în Iugoslavia, care a ajuns profesor la Universitatea McGill din Montreal, acum profesor emerit, născut în Zagreb, Iugoslavia, în prezent capitala Croației și care, după ce a predat la catedra de literatură comparată de la Universitatea din Zagreb, s-a mutat în Canada în 1968, cel mai bine cunoscut pentru câteva lucrări importante de critică și istorie literară dedicate literaturii științifico-fantastice. Dintre autorii și teoreticienii români, Badea-Gheracostea i-a ales pe Ion Hobana (1931-2011), antologator, autor, critic literar, scriitor și teoretician literar român contemporan, specializat în analizarea literaturii științifico-fantastice, licențiat în litere cu o lucrare despre science-fiction, prima de acest fel din România și Cornel Robu (1938-2016), scriitor, editor si critic român, autor al teoriei sublimului ca element cheie în estetica literaturii science fiction.
Erudita și complexa lucrare Fantastica românească după al Doilea Război Mondial este împărțită în opt capitole: I) Introducere: Întemeiere critică fără cuvinte și imagini?; II) În loc de glosar, un survol terminologic; III) O istorioară a ficțiunii speculative românești; IV) Fantastica: un concept, două naturi; V) Perspectiva Durand: o anamorfoză; VI) Tipurile fundamentale ale fantasticii românești postbelice; VII) Aplicația Durand și VIII) Concluzii generale.
În capitolele II și III, autorul aduce conceptele SF-ului, ale fantasticii, cum spune el, în actualitate și efectuează, face o panoramă, o radiografie interesant-fascinantă, refăcând istoria ficțiunii speculative românești pornind de la o idee a criticului N. Manolescu, dinspre prezentul literaturii speculative către rădăcinile acesteia, astfel Gheracostea face niște salturi în timp, pornind de la Primul Salt: 2012-1989 cu sub-genurile SF, Steampunk, New Weird, Cyberpunk și excepțiile lor; continuând cu un studiu de caz: Dan Doboș (n. 1970), jurnalist și scriitor român, cunoscut datorită Trilogiei Abației (2002-2005), considerată a fi prima trilogie din science fiction-ul românesc și una dintre cele mai importante opere SF de la noi. Al Doilea Salt înapoi este 1989-1955, cu o dihotomie, reprezentanții „New Wave” și cei ai „Literați”-lor, plus o micromonografie Ion Hobana, în timp ce al Treilea Salt înapoi este 1955-1873 sau „Cu Sputnik-ul către Părinții Fondatori”. În acest capitol al III-lea, Badea-Gheracostea aduce la zi cele mai importante cărți și idei ale ficțiunii speculative din România, segmentul având trei scopuri și toate pot fi aduse la îndeplinire mai bine dacă sunt luate simultan în considerare: primul scop fiind să atragă atenția, al doilea e să informeze, iar al treilea este să placă.
Scriitorul brașovean (în subcapitolul „Ficțiunea Speculativă Românească văzută de ea însăși”) consideră că în 2013 (când a apărut teza lui de doctorat) să fii un scriitor sau un artist SF în literatura română și în spațiul cultural românesc nu este ceva rușinos, dar nici nu-ți asigură existența, traiul de zi cu zi, iar a fi un critic sau teoretician SF este, deci, o slujbă cu jumătate de normă fără plată și mai ciudată decât media. El mai susține că SF-ul românesc este „foarte conștient de sine” și, chiar dacă însă nu sunt destui bani pentru a-l metamorfoza în „consumul de masă”, „există destul text, imagine și sunet pentru a clama originalitatea”. Totodată, adâncimea, abisalitatea fenomenului a fost analizată și disecată de mai mulți scriitori și teoreticieni SF and F. De asemenea, în capitolul pomenit, Badea-Gheracostea acordă o mare atenție celor doi autori români de fantastică, printre cei mai valoroși din perioada post-decembristă: deja menționatul Dan Doboș, și Sebastian A. Corn (n. 1960), scriitor de science fiction din România, autor al apreciatelor romane SF: 2484 Quirinal Ave., București,1996 și Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine, București, 1998, care sub pseudonimul “Patrick Herbert” a publicat, la comanda editurii Nemira, Dune 7: Cartea Brundurilor, o carte ce se voia plasată în universul Dune și care capitaliza pe loialitatea fanilor seriei Dune a lui Frank Herbert; majoritatea cititorilor acestei cărți, în incultura lor, încă mai crezând că această carte a fost publicată de unul din fiii celebrului Frank Herbert (Brian Patrick Herbert), însă, evident, acest Dune 7 neavând nicio legătură cu seria Dune.
În capitolele IV și V, Cătălin Badea-Gheracostea aduce în prim-plan ideea lui John Clute (născut în 1940 la Toronto, Canada), autor și critic de literatură științifico-fantastică, care din 1969 trăiește în Marea Britanie, co-editor al The Encyclopedia of Science Fiction, împreună cu Peter Nicholls și al The Encyclopedia of Fantasy, cu John Grant), și care a mai editat și The Illustrated Encyclopedia Of Science Fiction, toate aceste lucrări primind Premiul “Nebula” pentru cea mai bună lucrare non-ficțiune), de a defini fantastika drept un concept care ar conține la un loc SF, horror și fantasy, idee pe care autorul român o va fi preluând-o și exemplificând-o el însuși. Clute, descris ca „o parte integrantă a istoriei science-fiction-ului” și „poate cel mai important cititor-critic al science-fiction-ului din vremea noastră și unul dintre cei mai buni pe care genul i-a cunoscut vreodată”, este exegetul cu cea mai voluminoasă operă de sinteză asupra celor trei genuri amintite, din lume. Potrivit lui John Clute: „Voi face sugestia că povestitorii și cititorii – încă de când a devenit vizibilă, cam pe la 1750 – au privit planeta noastră în primul rând prin uriașa bogăție de povești ale fantasticului, numite aici fantastika […] Prima parte va argumenta că este posibil să se descrie fantastika precum forma necesară a ficțiunii planetare cu începere la 1750. Partea a doua va da ideile principale din gramaticile narative (sau moduri ale discursului) care îmi par cele mai folositoare când scriu despre cele trei forme principale de acum ale fantasticii: Fantasy, Science Fiction și Horror, pe care aș fi preferat să îl numesc Teror, dar e prea târziu acum”. În acest caz, Badea-Gheracostea crede că patru ar fi calitățile imediate ale fantasticii: este un concept supra-generic, echipotent, trans-istoric și fundamentat filosofic. Spre deosebire de ceilalți termeni, fantastica (scris în grafia românească, precizează autorul brașovean), “există diacronic și sincronic fără impedimente (trans-generic și supra-istoric)”.
Cuvântul fantastica a fost introdus înainte de Clute de către Gilbert Durand (1921-2012) în studiul antropologic al imaginarului, un filozof francez cunoscut pentru opera sa asupra imaginarului și mitologiei, discipol al lui Gaston Bachelard, care a teoretizat o reabilitare a imaginarului, mult timp devalorizat de gândirea occidentală și retrogradat la statutul de „nebună a casei”. Durand a mers chiar mai departe, arătând că Imaginea și Rațiunea pot fi complementare și chiar primatul imaginii asupra ideii, propunând, totodată, o nouă metodă bazată pe simbologie, care se caracterizează prin utilizarea mitocriticismului pentru a studia mitul în textele literare, mitocritica conducând la mitanaliza care constă în analiza mitului în contextul mai larg al societății. Matricea în care a operat Gilbert Durand, ne spune Badea-Gheracostea, a fost mai extinsă decât a lui Clute și cu o ambiție de cuprindere mai mare, el subliniind faptul că analogiile cu acea “reuniune Clute” (adică ridicarea și argumentarea “conceptului-umbrelă”, fantastika, cu care exegetul anglo-saxon descrie science fiction-ul, horror-ul și fantasy-ul luate inseparabil împreună) ale fantasticii durandiene constituie ideologia tezei sale de doctorat din, evident, Fantastica românească după al Doilea Război Mondial și neconsiderând în corpusul de idei preluate supremația niciunei surse, deoarece amândouă sunt explicite în a-și asuma limitele de domeniu, la Clute, filosofice, la Durand –, combinația lor, naturală printr-o rizomatică terminologică și metodologică, fiind suficientă scopului volumului badeagheracostian.
Capitolul VI al cărții se focalizează pe cei patru autori români propuși de Cătălin Badea-Gheracostea, care ar corespunde modelului fantasticii imaginate de el: Ștefan Bănulescu (1926-1998), autorul cunoscutului volum de povestiri cu „substrat magic precreștin” Iarna bărbaților (1965), Vladimir Colin (1921-1991, scriitor român de origine evreiască, de literatură științifico-fantastică, fantastică, literatură pentru copii și basme, care a scris romane fantastice și de SF, cum ar fi A zecea lume și Babel și o carte de fantezie istorică, Legendele țării lui Vam), Camil Baciu (1926-2005, ziarist și scriitor român evreu asociat cu literatura științifico-fantastică, exilat în Franța în 1969) și Sebastian A. Corn, cei patru fiind catapultați în câte două pătrate de tip semiotic, fiecăruia potrivindu-i-se un pattern sau un tipar: Bănulescu – fanstatic, Vladimir Colin – science fantasy, Camil Baciu – fantastic straniu și Sebastian A. Corn – science fiction. În al doilea pătrat, proiecțiile sau definirile gheracostiene sunt următoarele: Bănulescu – realism magic, Colin – basm și fantasy, Baciu – basme cu roboți, iar Corn – hard science. Cei patru cavaleri, nu ai Apocalipsei, ci ai fantasticii românești beneficiază fiecare de câte o fișă de autor și o schiță monografică.
În fine, capitolul de „Concluzii generale” este divizat în trei segmente, „Pentru istoria literară”, „Pentru critica literară” și „Pentru Teoria literară”, autorul subliniind că lucrarea sa permite cel puțin „re-citirea istoriei literare românești”, fiindcă reușește „re-scrierea fragmentului istoric care se referă la genul/ genurile literare ce deține/ dețin o preponderență a fantasticii în materia, poetica și retorica lui/ lor”. De asemenea, fantastica românească a avut nevoie să fie pusă în contextul literaturii de gen internaționale, având în vedere că „istoria, de fapt, istoriile genurilor fantasticului sunt construcții relativ recente, într-o bună măsură aflate încă în lucru, mai ales în zonele de graniță între canonul universal și cele naționale, între canonul universal și cele generice”. Ca istoric al genurilor fantasticului, Cătălin Badea-Gheracostea s-a aflat sub influența și s-a plasat în continuarea operelor și cărților lui John Clute și Mircea Opriță (născut în 1943, scriitor român, editor, eseist, critic, istoric și traducător al literaturii SF, o figură proeminentă în spațiul literar românesc al acesteia, la apogeul unei cariere de peste șase decenii), cei doi începându-și încă din anii 1970 istoriile, sub ideologii literare asemănătoare, „umanist-liberale”, amândoi aducându-și istoriile chiar în momentele acestea și nu e o coincidență, „ci o metodă, că raportarea sintetică a amândurora ține cont, ca unitate istorică determinantă, de deceniu, trecând generația (sublinierile autorului) din rândul termenilor explicativi în cel al termenilor expozitivi”. O ultimă idee care definește ajutorul dat de cartea badeagheracostiană istoriei literare, de pildă, ar fi diferențierea acesteia de propunerea unui alt/ nou canon, ceea ce a întreprins criticul brașovean a fost să propună și să utilizeze istoric instrumentele antropologiei, fiind aceasta o ideologie (aici) dintr-o știință cu ambiția atemporalului. În încheiere și în mod emoționant, Cătălin Badea-Gheracostea afirmă că utopia intelectuală a găsirii unui „model ultim, universal”, își conservă farmecul și, fie și pentru că i-a prilejuit întrezărirea acestuia ca un miraj în deșert, autorul fiindu-i „recunoscător literaturii române, fantasticii românești, că i s-a dăruit întreagă lecturii și re-lecturii”.
Fantastica românească după al Doilea Război Mondial este o carte bine scrisă, excelent documentată, în acest sens stând dovadă cele 27 de pagini de bibliografie care juxtapune surse românești și străine, preponderent engleze, americane și canadiene, o carte de referință atât pentru critica, istoria și teoria din domeniul SF-ului sau fantasticei românești, cât și pentru specialiști și marele public.