Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Expansiunea fecundă a rozacrucianismului

Expansiunea fecundă  a rozacrucianismului

 

 

Febra Roza-Cruce din anii 1614-1616 odată stinsă, Francmasoneria speculativă născândă primeşte esenţialul din moştenirea precedentei şi îşi fortifică propriile sale doctrine şi ritualuri. Această Francmasonerie în gestaţie, într-o Anglie a lui Cromwell unde fac pui tot felul de cluburi, este irigată de curentele mistice în care supravieţuieşte aportul primei Roza-Cruce. (Ligou, p. 923)

 

 

În arhipelagul britanic, secolul al XVII-lea a debutat indecis şi oarecum lipsit de vigoare sub aspect ezoteric; mai apoi, lumea aceea cvasi-izolată se va sincroniza cu lumea continentală, va intra în vâltoarea rozacruciană şi totul va deveni, în cele din urmă, o rodnică şi viguroasă fervoare ce a cuprins, treptat, majoritatea cercurilor cu preocupări misteriosofice din acele timpuri; rând pe rând alchimiştii, adepţii cabalei şi masonii operativi vor fi prinşi în acest mirific athanor, vor interacţioana împrumutând unii de la alţii şi vor produce, în final, o construcţie inedită cu justificate pretenţii iniţiatice marcând nu doar istoria Angliei şi a Europei, ci însăşi istoria omenirii. Această uriaşă angajare a germinat benefic înclusiv în universul restrâns al celor care aveau aplecare către cercetarea experimentală, al savanţilor, teologilor şi filozofilor vremii conduşi, în munca lor, de principiul căutării adevărului şi al stabilirii unor raporturi certe între efectul constatat şi cauza producerii acestuia.
Procesul pe care tocmai l-am sugerat, în linii foarte generale, s-a derulat în paralel cu marile prefaceri din veacul raţiunii triumfătoare; revoluţia engleză finalizată prin eradicarea absolutismului monarhic şi înlocuirea acestui model statal cu unul parlamentar şi constituţional (1640-1649), proclamarea Commonwelth-ului (1649) şi a protectoratul de către Cromwell (1653-1658), revolta scoțienilor și irlandezilor împotriva dominaţiei engleze (1649-1650), restaurația Stuarților (1660-1688), incendiul devastator din 1666 care a distrus Londra din temelii, înfiinţarea Royal Society de către Carol al II-lea, revoluția glorioasă finalizată prin instaurarea dinastiei de Orania şi a primului stat de drept (1688) şi, apoi, adoptarea Declaraţiei drepturilor (1689) sunt doar câteva dintre reperele majore care au marcat istoria Angliei în secolul de referinţă. În vâltoarea acestor evenimente, un cercetător atent va distinge însă şi un altfel de fir călăuzitor, acela al fondării unei elite autentice care să conducă destinele naţiunii după precepte ştiinţifice şi în deplină armonie cu ordinea universală întrezărită prin raţionament geometric.
În acest context, concluziile studiilor de mai târziu susţin ipoteza generală potrivit căreia mişcarea rozacruciană ar fi fost cea care a declanşat tot acel elan animant ce a condus, în cele din urmă, la fondarea Royal Society şi, în substrat, la edificarea masoneriei speculative ca formă tradiţional-iniţiatică destinată să asigure construirea Templului ideal al umanităţii. Aşa cum se ştie, curentul rozacrucian s-a revelat odată cu publicarea celor trei manifeste; cu toate acestea, sunt semne că anumite acţiuni pot fi circumscrise mişcării rozacruciene cu mult înainte de anul 1614 când a apărut primul dintre manifeste – Fama fraternitatis. Aşa de pildă, se pot identifica în istoriografie numeroase referiri la o asociaţie alchimică (Militia Crucifera Evanghelica), fondată de către un anume Studion la Nűrenberg, ale cărei teorii şi precepte proto-rozacruciene sunt adunate într-o lucrare din anul 1604, intitulată Naometria, ce se dorea a fi apocaliptică şi profetică, deopotrivă. (Yates, pp. 49-51; Hutin, pp. 56-68) În această serie apar, de asemenea, şi alte cărţi care, în timp, vor fi catalogate ca fiind utopice, fanteziste, dar şi cu un vădit spirit vizionar şi reformator; dintre acestea amintim: De optimo statu rei publicae deque nova Utopia (pe scurt, Utopia)1, Civitas solis2, Descrierea vestitului regat al Macariei3, Noua Atlantidă baconiană, Amfiteatrul eternei înţelepciunii4 etc.
Pentru a se înţelege mai bine în ce a constat ceea ce numim aici fervoarea ezoterică britanică, vom prezenta succint, în continuare, pe câţiva dintre principalii protagoniştii ai acelor evenimente, între care: John Dee (1527-1608/9), Comenius – Jan Amos Komenský (1592-1670), John Dury (1596-1680), Samuel Hartlib (1600-1662), Robert Moray (1609-1673), John Wilkins (1614-1672), Elias Ashmole (1617-1692), Thomas Vaughan (1621-1666), Robert Boyle (1627-1691). Toţi cei menţionaţi mai sus par a fi avut un ţel comun în acţiunea lor concertată de a se constitui într-o elită conştientă de construcţia ideală pe care urma s-o desăvârşească, treptat, în plan social, întru propăşirea omenirii şi deplina înflorire a fiinţei umane.
John Dee, primul menţionat în lista noastră ad-hoc, a fost unul dintre cei mai mari învățați din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Dee excela în matematici superioare, astronomie şi tehnici de navigaţie marină; ca o recunoaştere a meritelor sale, înainte de a împlini vârsta de douăzeci de ani, este invitat să fie profesor la Universitatea din Paris; mai apoi este chemat ca sfetnic al reginei Elizabeta I şi, în această calitate, va cultiva o intensă relaţionare cu oamenii de stat contemporani lui. În paralel însă, cu toate aceste preocupări, istoriografia ni-l prezintă pe John Dee ca fiind profund implicat în alchimie, astrologie tradiţională şi ritualuri magice; mai mult decât atât, el este prezentat într-un straniu duet mediumnic împreună cu un anume Edward Kelly cu care va călători prin Europa, timp în care cei doi vor exercita o influenţă notabilă asupra grupărilor preocupate de ocultism din Germania şi Cehia. Există indicii că însuşi Johannes Valentin Andreae, presupusul autor al manuscriselor rozacruciene, ar fi fost inspirit de către savantul englez care, în plan politic, acţiona ferm pentru constituirea unei alianţe protestante anticatolice. (Alexandrian, pp. 315-320; Yates, pp. 44-55; Waite, pp. 177-182)
Cel de-al doilea personaj, Comenius a fost un distins filozof, istoric şi teolog al epocii sale; există unele referiri privind calitatea sa de membru al organizaţiei secrete Fraţii moravi. Dată fiind prodigioasa lui opera, Comenius este considerat a fi părintele pedagogiei moderne. În anul 1641, Comenius va publica lucrarea Via lucis (Calea luminii) prin care prefigura un amplu program de reformă universală având în centrul său înfiinţarea unui organism al elitei savanţilor lumii. În cartea sa, Comenius proclamă cu solemnitate: Trebuie înfiinţat un Colegiu, o asociaţie sacră, devotată binelui general al omenirii şi consolidată prin anume legi şi reguli, iar răspândirea luminii are mare nevoie de un limbaj universal înţeles de toată lumea. Învăţaţii noului Ordin se vor dedica acestei probleme şi, în felul acesta, lumina Evangheliei, ca şi lumina învăţăturii se vor răspândi în întreaga lume. (Yates, pp. 197-198)
Urmează, în continuare, John Dury, un remarcabil intelectual scoţian care s-a distins prin efortul său relarcabil de a uni calvinismul şi luteranismul; Dury a călătorit în Germania şi Ţările de Jos şi a întâlnit, în peregrinările sale, numeroşi intelectuali cu preocupări ştiinţifice dar şi teologi, alchimişti şi rozacrucieni cu influenţă în acei ani. S-a consemnat, de asemenea, că în anul 1635, pastorul protestant John Dury ar fi avut o întâlnire cu René Descartes, întâlnire care, însă, nu a fost încununată de rezultate notabile.
Samuel Hartlib a rămas în istorie ca fiind un spirit enciclopedic remarcabil; poliglot de largă cuprindere şi cu o capacitate intelectuală de excepţie, Hartlib contribuie cu o fabuloasă expertiză în numeroase domenii de activitate, foarte diferite, de altfel, cum ar fi medicina, politica, educația etc. În plus, protagonistul nostru relevă un portofoliu relaţional deosebit de extins, precum şi capacităţi înnăscute de negociator. Ca semn al înaltelor sale preocupări, Hartlib proiectaseră, între altele, un sistem universal care să stocheze întreaga cunoaştere de la acea vreme şi care să facă posibilă accesarea cunoştinţelor, datelor şi informaţiilor de către cei interesaţi în progresul şi prosperitatea umanităţii.
Comenius, Dury şi Hartlib – cei trei străini care avuseseră strânse legături cu J. V. Andreae – alcătuiesc, la Haga, un grup redutabil în ceea ce priveşte propagarea doctrinei rozacruciene în Germania şi Ţările de Jos. După de se stabilesc în Anglia, cei trei lucrează intens la proiectul utopic rozacrucian pe care-l concepuseră şi reuşesc să atragă în sfera lor de influenţă numeroşi intelectuali englezi fascinaţi de generozitatea demersului şi de ineditul scopurilor.
Celor menţionaţi mai sus li se alătură Robert Moray, un militar de carieră ajuns diplomat, magistrat şi om de stat apreciat de către regii Angliei dar şi de cardinalii Richelieu și Mazarin care conduceau destinele Franţei la acea vreme. Moray a avut un rol determinant în ceea ce priveşte înfiinţarea Royal Society la 28 noiembrie 1660; el a fost, totodată, unul dintre fondatorii francmasoneriei speculative în Anglia prin cultivarea în cadrul lojilor operative a doctrinelor provenite din alchimie şi rozacrucianism. Robert Moray este creditat a fi personajul care a avansat ideea configurării unei arhitecturi statale bazată pe instituţii moderne având un obiect de activitate bine definit şi pe organizaţii non-guvernamentale (societatea civilă) …definite de el atunci ca voluntare şi informale, deschizând astfel calea funcţionării societăţilor caritabile, societăţilor culturale, a cluburilor şi a grupurilor selecte întemeiate pe fraternitate. (Stoenescu, p. 162) În centrul acestei arhitecturi se afla Royal Society ca fiind custodele cunoaşterii umane aflate în slujba edificării Casei lui Solomon – Templul ideal al umanităţii.
John Wilkins, un important personaj clerical reformist (episcop de Chester între anii 1668-1672), a fost, în acelaşi timp, un savant recunoscut în epocă. Între altele, el a lăsat posterităţii lucrarea Mathematicall Magick5 (1648) şi a fost primul secretar al Societății Regale încă din anul înființării acestei prestigioase instituţii. În cadrul lucrării sale An Essay towards a Real Character and a Philosophical Language (1668), Wilkins a propus un instrument de măsurarea spaţiului prefigurând astfel sistemul metric.
Renumitul om de cultură (anticar, numismat, alchimist şi astrolog) englez Elias Ashmole a fost cunoscut în epocă drept om politic, ofițer de artilerie, avocat şi regalist devotat. Loialitatea sa pentru cauza monarhică va fi recompensată, în timpul domniei lui Carol al II-lea, prin atribuirea unor importante funcţii în stat, între care cea de Herald de Winsdor era, pe atunci, cea mai onorantă dintre acestea. Fiind puternic impregnat de spiritul baconian, înclinat către studierea istoriei şi a fenomenelor naturale, dar şi graţie spiritului său de colecţionar, Ashmole lasă în urmă o impresionantă bibliotecă, antichităţi şi manuscrise neprețuite care vor fi donate Universităţii din Oxford. În anul 1646, Ashmole este admis ca mason acceptat într-o lojă operativă şi apoi, sexagenar fiind, este unul dintre fondatorii Royal Society. (Ligou, pp. 70-71; Yates, 211-226)
Mitul implicării lui Elias Ashmole în procesul trecerii de la masoneria operativă la cea speculativă a fost animat de către Jean-Marie Ragon care, oarecum fără susţinere documentară, supralicitează rolul personajului atribuindu-i o contribuţie decisivă.6 Ashmole şi ceilalţi fraţi ai Ordinului rozacrucian, recunoscând faptul că numărul muncitorilor meseriaşi era depăşit de cei care lucrau cu inteligenţa, […], s-au gândit că a venit momentul să se renunţe la formulele de primire a acestor muncitori zidari… Ashmole şi ai lui au substituit acestor ceremonii orale, (ale masoneriei operative, n.n.) un mod scris de iniţiere, calchiat pe vechile misterii… Astfel se face că ceremonia de primire în primul grad iniţiatic a fost consemnată în scris aproximativ în felul în care o cunoaştem noi astăzi. (Ragon, p. 69) Pe fond, însă, nu poate fi vorba despre o tranziţie de la masoneria operativă la cea speculativă căci, aşa cum s-a demonstrate mai târziu, a existat un proces iniţiatic continuu şi neîntrerupt din moment ce …aceleaşi loji au existat imediat înainte, în timpul şi imediat după aşa numita Revitalizare din 1717. (Stoenescu, p. 158)
Celor menţionaţi li se alătură un important filosof mistic și alchimist al acelor timpuri, Thomas Vaughan, acesta provenind şi el, ca şi Wilkins, din rândul clerului anglican; Vaughan avea studii în medicină, era preocupat de mistică şi teologie, dar şi de reformarea mediului societal; spre sfârşitul vieţii sale, se va autodefini ca fiind membru al Societății Filozofilor Necunoscuți. Vaughan este autorul unor cărţi mistico-religioase în care se menţionează legenda lui Christian Rosencreutz; lucrarea sa de referinţă se intitulează Anthroposophia Theomagica şi prezintă o incursiune în universul magico-ezoteric al vremii care, în final, sugerează o acţiune de reformă iluministă. Thomas Vaughan exercită o puternică influenţă asupra lui Robert Moray care avea să fie creditat ca întemeietor al conceptului de societate civilă.
În fine, celebrul chimist Robert Boyle, una dintre figurile emblematice ale veacului care, dată fiind înalta sa ţinuta academică, va fi exercitat o influență benefică asupra mediului universitar şi, cu deosebire, asupra lui John Locke și Isaac Newton. Numeroasele experienţe fizico-chimice pe care el le-a întreprins şi le-a descris cu o minuţiozitate remarcabilă au făcut posibilă analiza cantitativă şi calitativă a fenomenelor şi astfel, în timp, s-a creat o bază de date concludentă în vederea formulării legităţilor care guvernează evenimentele universului material.
*
Rozacrucianismul din Anglia secolului al XVII-lea depăşeşte cu mult, ca amploare şi profunzime, mica agitaţia din spaţiul german generată de apariţia celor trei manifeste dar şi aşa-numitul uragan de zvonuri de la Paris. Iată, pe scurt, ce s-a întâmplat, pornind aşadar de la Fracis Bacon şi John Dee7 şi cum s-a transmis torţa cunoaşterii din om în om şi din generaţie în generaţie: să constatăm, mai întâi, că Francis Bacon utilizează un limbaj foarte asemănător şi, pe alocuri, chiar identic, cu cel folosit de către rozacrucieni germani, deşi nimeni nu a putut face dovada că el ar fi fost membru al acestei grupări iniţiatico-reformatoare şi să realizăm, apoi, că valul de influenţă pe care John Dee l-a exercitat în mediile ezoterice din Germania, Boemia şi Olanda este de-a dreptul impresionant. (Yates, pp. 52-55; Stoenescu, pp. 99-100) Totodată, este de subliniat aici acţiunea foarte coerentă şi eficace pe care grupul celor trei (Comenius, Dury şi Hartlib) o va fi exercitat constant asupra mediilor intelectuale din Olanda şi Anglia în vederea reformării mediului societal de la aceea vreme, precum şi faptul că, în anul 1652, Thoamas Vaughan8 va publica la Londra traducerea a două manuscrise rozacruciene (Fama şi Confessio) după ce, în prealabil, Robert Fludd şi Michael Maier vor fi produs şi ei scrieri care propagau ideile respective.
Aşa se face că, în urma tuturor acestor frământări, la mijlocul veacului se va fi născut ceea ce Robert Boyle numeşte în scrisorile sale, Colegiul nostru invizibil, organism considerat a fi precusorul Societății Regale înfiinţată sub auspiciile regelui Carol al II-lea. Ca reper intermediar între Colegiul invizibil (numit uneori Colegiul filozofic) şi Royal Society este menţionată existenţa unui grup informal care se întâlnea periodic la Wahham College din cadrul Universităţii Oxford. În lucrarea sa de referinţă intitulată History of the Royal Society, Thomas Sprat precizează că acest grup de persoane interesate de filozofia naturală şi experimentală este considerat a fi nucleul din care s-a născut Royal Society – o asociaţie care se dorea a fi asemenea Academiei lui Platon – exoterică prin acea că propovăduia cunoaşterea tuturor celor interesaţi şi ezoterică prin aceea că pregătea o elită competentă care să conducă societatea. Pe frontispiciul cărţii lui Sprat este înfăţişat bustul regelui Carol al II-lea, cu Francis Bacon în stânga sa şi cu Rupert de Rin în dreapta, gravura sugerând rolul determinant al filozofiei baconiene dar şi intenţia vădit iniţiatică a întregului demers. Prinţul Rupert de Rin a fost primul cancelar al Societăţii Regale, el fiind prezentat aici cu genunchiul stâng dezgolit, ca semn al iniţierii în masonerie; de remarcat, de asemenea, numeroasele simboluri masonice (edificiul din fundal sugerează două coloane, pardoseala este un pavajul mozaicat etc.) care apar în ilustraţia respectivă.
S-a spus că, în medie, doi din trei membri ai primei garnituri Royal Society erau masoni acceptaţi şi mai toţi ceilalţi, alchimişti sau rozacrucieni. Isaac Newton face parte din valul doi şi este de notorietate preocuparea sa pentru alchimie, precum şi prietenia pe care a cultivat-o cu John Theophilus Désaguliers, cel creditat cu conceperea şi punerea în operă a procesului de constituire a Marii Loji a Londrei9 (1717), precum şi a derulării ulterioare a evenimentelor (promulgarea Constituţiei lui Anderson şi a statutelor iniţiale, cooptarea de noi loji, extinderea masoneriei speculative în alte teritorii etc.). În cea de-a doua generaţie de academicieni ai Royal Society procentul masonilor acceptaţi era cu mult mai semnificativ decât în prima variantă. Prin urmare, se poate spune că această a doua generaţie va fi desăvârşit formula masoneriei speculative, cea cu Mari Loji şi cu un Mare Maestru pe post de piatră unghiulară unind, aşadar, prin simpla sa prezenţă la Orient bolta care leagă cele două coloane tradiţionale.

 

 

Bibliografie
Alexandrian – Istoria filozofiei oculte, Ed. Humanitas, 1994;
Faivre, Antoine – Căi de acces la esoterismul occidental, Ed. Nemira, 2007;
Hutin, Serge – Societăţile secrete, Ed. de Vest, 1991;
Ligou, Daniel (coord.) – Dicţionar de francmasonerie, Ed. Ideea europeană, 2008;
Ragon, Jean-Marie – Ortodoxie masonică, Ed. Herald, 2017;
Stoenescu, Alex. Mihai – Istoria ideilor masonice, Ed. Rao Class, 2015;
Verlet, Loup – Cufărul lui Newton, Ed. Nemira, 2007;
Waite, Artur Edward – Alchimiştii de-a lungul secolelor, Ed. Herald, 2019;
Yates, Frances A. – Iluminismul rozicrucian, Ed. Humanitas, 1998.

 

 

Note
1 Autorul, Thomas Morus (1478-1535) – un important scriitor umanist şi om de stat englez – descrie organizarea politică ideală a unei națiuni insulare fictive.
2 Tomaso Campanella (1568-1639) propune, în cartea sa, o formă de organizare rațională a societăţii.
3 Autorul, Samuel Hartlib, a preluat denumirea (Macaria – Ţara fericirii) de la Thomas Morus.
4 Cartea medicului şi alchimistului german Henrich Khunrath (1560-1605) a fost publicată la Hanovra în 1609; în lucrare, poate fi văzută monada lui Jonh Dee ca semn al influenţei acestuia asupra lui Khunrath. (Yates, p. 53)
5 În cadrul lucrării, Wilkins face dovada că studiaseră manuscrisele rozacriciene şi că se inspira din acestea în ceea ce priveşte teza sa despre conducerea statului de către o elită secretă ca remediu la diletantismul aberant, dublat de un voluntarism sinistru, ce producea adevărate ravagii în epocă.
6 Istoricii David Stevenson şi Dudley Wright, vor identifica un important curent intern în cadrul masoneriei operative, marcat de Statutele Schaw, prin care s-a încercat o modernizare a reglementărilor profesionale şi a preceptelor de relaţionare cu finanţatorul ce angaja o lucrare de construcţii. (Stoenescu, pp. 155-159)
7 Cei doi au fost contemporani iar tezele majore (rolul geometriei ca instrument de relevare a ordinii universale, importanţa filozofiei în reformarea socială, proiectul unui imperiu al armoniei condus de Anglia etc.) care transpar din operele lor par a fi inspirate de o doctrină unică.
8 Pseudonimul lui Vaughan era Eugenius Philalethus (iubitor de adevăr, în limba greacă).
9 Grand Lodge of London, în perioada 1717-1738 şi Grand Lodge of England, în perioada 1738-1813; începând din 1813, Grand Lodge of England se transformă în United Grand Lodge of England – Mother Lodge of the World.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg