Pitoresc, savuros, electrizant, dezinvolt mi s-a părut Radu Țuculescu de fiecare dată când am avut bucuria de a-l întâlni la evenimente literare desfășurate în orașele care ne-au adoptat: Cluj-Napoca și Zalău. Mi-a mărturisit, de fiecare dată, cu o tristețe pe care o alunga în secunda următoare, că „la noi” nu se mai citește, ci doar se scrie. Mi-a mulțumit că i-am citit cu atenție cărțile, afirmând, sper eu, exagerat, că sunt printre puținii lui cititori români. Mi-a comunicat pe un ton în care se cuibăriseră și mândria, și regretul că e mai mult tradus decât editat în țară, mai prezent la evenimente internaționale decât naționale. Nu cred că am reușit să-i mărturisesc/comunic/mulțumesc, la rându-mi, cât aș fi dorit, despre/pentru ceea ce mi-au oferit cărțile sale, așa că mi-am propus să încerc un sincer și atât de necesar exercițiu de tip laudatio, la aniversară.
Am remarcat, încă de la primele volume, congruența admirabilă ce se întrevede la o atentă analiză a biografiei și a operei celui care, în prima zi a acestui an, a aniversat șapte decenii de viață, căci vitalitatea, exuberanța, polifonia și deplina autenticitate sunt, invariabil, constante ale celor două paliere existențiale. Nu e deloc hazardat să numim opera, creația, în cazul lui Radu Țuculescu, palier existențial, căci autorul a ales nu (doar) să valorifice, să literaturizeze amănuntul biografic, ci să (re)compună, să (re)semantizeze realitatea, să o proiecteze, regizoral, pe un fundal care să lumineze, extrem de inspirat, frumusețea și tragismul vieții, în cele mai variate medii, pe cele mai variate tonuri narative.
Deopotrivă debordantă și dezarmantă e sinceritatea celui care alege să deconspire, odată cu fiecare apariție editorială, sursele de inspirație, specificul laboratorului de creație, relația biografie-operă, nemulțumirile față de receptarea critică a propriei opere în țară și satisfacția interesului internațional pentru cele mai recente apariții editoriale personale. Mărturie stau, în acest sens, interviurile în care Radu Țuculescu alege să devoaleze, cu generozitate, nucleele narative, tipologia personajelor, temele și motivele centrale, toposurile simbolice și inovațiile compoziționale, devenind, în acest fel, cel mai pertinent exeget al propriei opere, concediind, fără drept de apel, cronicarul și criticul literar.
Am fi tentați să percepem această nuditate auctorială ca pe un asumat gest de frondă la adresa celor îndreptățiți să abordeze critic literatura și poate nu am fi departe de adevăr. Ar părea extrem de riscantă, păguboasă și aproape sinucigașă această transparență, chiar un act de total antimarketing într-o lume ai cărei zei sunt suspansul, opacitatea. Din fericire, nimic din talentul narativ al autorului nu e umbrit de ancorele pe care Radu Țuculescu alege să le ofere, așa cum nu e suficient să cunoști ingredientele și procesul tehnologic pentru a putea simți și savura capodopera gastronomică. Ceea ce dă măsura operelor sale e, cu siguranță, calitatea lui de artizan, în toată complexitatea termenului, căci despre un adevărat meșteșugar ce lucrează cu artă este vorba. Cu arte, mai precis, căci răzbat din osatura și din tonurile cărților sale veleitățile muzicale, competențele jurnalistice și regizorale, acutul simț artistic al limbii, bine stăpânit și îndelung exersat de traducător.
Fie că e vorba de texte în care alege să prezinte timpuri actuale sau revolute, medii pretențioase sau periferice, urbane sau rurale, tipologii banale sau inedite, povești exotice sau neaoșe, prozatorul clujean surprinde prin insolitul abordării, prin interesanta îngemănare a realismului brut cu unul de substanță magică. Orchestrate senzațional, diegezele sale creează un efect neașteptat tocmai prin alternarea inteligentă a stilurilor, prin răsturnarea parabolelor, prin exacerbarea amănuntului aparent nesemnificativ și prin minimalizarea semnificativului. E o dovadă în plus că Radu Țuculescu ne propune un nou stil, unul profund personal, autentic, de observare, de receptare a lumii. Noile coordonate reconfigurează orizontul de așteptare al cititorului, cultivându-i un gust estetic cel puțin neobișnuit. Admirația autorului pentru fiecare dintre personajele sale, mărturisită adesea în interviuri, se transferă, indiscutabil, cititorului care ajunge să pactizeze, rând pe rând, cu fiecare ființă de hârtie, să-i înțeleagă frământările, să-i accepte, condescendent, simplitatea sau complexitatea, să îi ierte derapajele, să zâmbească și să lăcrimeze empatic.
Construcții arborescente și contrapunctice reușește să realizeze prozatorul clujean în romanele sale, din care nu lipsesc descrierile atât de pitorești, pline de o savoare ce dau o plăcută dependență. Completează fericit dialogurile tranșante, de un umor absurd, narațiunea alertă și cea domoală, ardelenească. Participăm, astfel, total absorbiți, la comprimarea și dilatarea episoadelor, la alternarea seducătoare a evenimentelor simultane, aparent independente, ai căror lianți se luminează abia spre final. Se adaugă acestei strategii narative permanenta potențare a absurdului, comicului, tragicului, grotescului și sublimului, până la niveluri neașteptate. De cele mai multe ori, se zăresc și vagi accente de bestiar, căci mierla neagră, corbul Dodo sau berzele din Măcelaria Kennedy secondează și comentează inspirat lumea carnavalescă.
Nu încape nicio îndoială că Radu Țuculescu trăiește viața, asemenea personajelor sale, când ca pe un lamento sau recviem, când ca pe un vodevil sau operă-bufă, însă fără a uita o secundă că o fugă, o fantezie sau o melodramă pot coexista, atunci când lumea – romanescă sau românească – nu e altceva decât… un capriciu.

 

Radu Țuculescu s-a născut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș; a crescut la Reghin. Romancier, dramaturg, jurnalist, traducător din limba germană. Absolvent al Conservatorului de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, secția vioară. Realizator radio și TV. Violonist la Filarmonica „Transilvania” din Cluj.
A publicat romane, proză scurtă, teatru, cronici dramatice, jurnale de călătorie, literatură pentru copii. A tradus din literatura contemporană elvețiană de expresie germană (nouă volume de poezie și patru de proză) și literatura austriacă.
Dintre cărțile publicate: Ora păianjenului (roman, 1984), Degetele lui Marsias (roman, 1985), Umbra penei de gâscă (roman, 1991), Cuptorul cu microunde (povestiri, 1996), Aventuri în anticameră (jurnale, 2001), Ce dracu se-ntâmplă cu trenul ăsta? (teatru, 2004), Povestirile mameibătrîne (roman, 2006), Stalin, cu sapa-nainte! (roman, 2009), Bravul nostru Micșa (teatru, 2010), Femeile insomniacului (roman, 2012), Mierla neagră (roman, 2015), Măcelăria Kennedy (roman, 2017), Ina și ariciul Pit – două volume (povești pentru copii, 2017, 2018).
Romanele sale au fost traduse în Italia, Franța, Austria, Germania, Ungaria, Cehia, Serbia. A condus trupe de teatru și pantomimă cu care a participat la festivaluri internaționale din Europa, Africa de Nord și Canada.
Piesele sale de teatru s-au tradus în italiană, engleză, cehă, franceză, maghiară, ebraică. Ca dramaturg, se află în repertoriul permanent al Teatrului „Orfeus” din Praga. A fost bursier la Wroclaw, Viena, Praga, Paris, Berna, Basel. A ținut conferințe despre creația sa în Calabira, Budapesta, Torino, Haifa, Tel Aviv, Basel, Viena, Namur etc.
A primit premii naționale și internaționale pentru proză, dramaturgie și film tv.
Este prezent în numeroase dicționare ale literaturii române, deasemenea în Lexiconul de literatură universală (Kindle) apărut la Berlin (2012).