Radu Țuculescu a împlinit 70 de ani. Față de vivacitatea sa e de necrezut. Dar aceeași vivacitate a avut-o întotdeauna. De când, copil mic fiind, își speria mama cântând în plină stradă, pe melodie improvizată și text spontan, Stalin, cu sapa-nainte, umblă vesel printre morminte. Acum, în pragul rotundei aniversări, participă, la Basel, la lansarea versiunii germane a romanului izvorât, cumva, din anticul text. Stalin, mit dem Spaten voran. Versiunea originală fusese lansată la Bookfest, în urmă cu nouă ani. Era al doilea din surprinzătoarea și neîntrerupta serie de romane din ultimii 12 ani. Cinci de toate. Adică exact cât scrisese până atunci. În 28 de ani.
Dar s-o luăm cătinel. Când l-am întâlnit, în toamna lui 1973, în primele ore de armată, atrăgea atenția. Ieșea în relief. Sonor. Dar și optic. Din mlaștina verzuie-kaki, cele mai multe figuri erau ecranate. Nu și a lui. Un craniu ras, ovoidal, cumva strălucitor, dotat cu o mustăcioară ce părea a indica direcția. Un timbru baritonal spre bas, cu debit verbal de comentator radio de fotbal. A și avut grija să se laude că la radio lucrează. Iar fotbal habar n-avea. Ne lăsau duminicile să vedem meciuri la televizor. Numai vocea lui se auzea în sală. Plasat strategic în spatele meu, din când în când mă întreba, pe șoptite, ce se petrecea pe ecran. Între timp scria. Nu permitea să citești. A trebuit să aștept să treacă armata, să citesc fragmente de o pagină mare în reviste transilvane de cultură. Era de bănuit că materia primă era experiența armatei. Scrisul lui mă deruta. Valorifica în beneficiu propriu fraze comune, filtrate din mediu. Cărora le dădea adâncime.
Până la debutul în volum (Portocale și cascadori, Dacia, Cluj, 1978) au trecut patru ani. Debutase, de fapt, cu poezie în lunarul clujan „Steaua”, în liceu.
Timp în care a făcut, ca și înainte, teatru studențesc, a adaptat dramatic o nuvelă a lui Márquez, publicată într-una din revistele unde avea debușeu, și a pus-o în scenă… Al doilea volum, tot proză scurtă, mai omogen și mai rafinat, Grădina suspendată (Albatros, București, 1981), venit repede. Imediat, primul roman, Vânzătorul de aripi, iarăși la Dacia, 1982. Urmează ani fertili: Ora păianjenului (Albatros, 1984, roman), Degetele lui Marsias (Dacia, 1985, roman), Portrete în mișcare (Albatros, 1986, proză scurtă). Poate șocul desființării, peste noapte, a studiourilor teritoriale de radio, urmare a cărui fapt revine la statutul de violonist la filarmonică, specialitatea dobândidă la Conservator, dar practicată acum în premieră, timp de cinci ani, poate munca mai migăloasă cerută de cel mai dens roman al său, Umbra penei de gâscă (Dacia, 1991), au determinat un hiatus în publicare. Despre acest roman s-a scris că ar fi fost un exercițiu de lectură a capodoperei lui Eco, Numele trandafirului. Este și nu este așa. Dar nu ne întrerupem urmărirea traiectoriei scriitorului pentru a discuta subiectul.
Paradoxal, după ’89 frecvența volumelor publicate scade. Pe de o parte, aflat în grupul de jurnaliști care reînființează imediat Studioul teritorial de radio Cluj, participă la extinderea activității acestuia în televiziune, unde devine realizator, ceea ce-i multiplică activitatea profesională, cu o componentă itinerantă intensivă. În țară și în străinătate. Pe de alta, primește burse de creație: Paris (1990), Berna (la Schweizer Radio International, 1991, 1992, 1994), Basel (la „Literatur Kredit Komision”, 1993, 1996). Ultima colaborare cu editura Dacia, volumul de proză scurtă Cuptorul cu microunde – romanul unui bloc în 10 secvențe horror (reeditat și restructurat, în 2014, la editura eLiteratura, sub titlul Pivnița) e urmată de Uscătoria de partid (Cogito, 1997), Aventuri în anticameră (Paralela 45, 2001). Este prezent în antologiile Proza satirica româneasca (Ed. Astra, 1984), Liftben (proză scurtă, Zalaegerszeg-Ungaria, 1996, trad. Szlafkay Attila), Genera’ia ’80 în proza scurtă alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa (Ed. Paralela 45, 1998) si Plaja nudiștilor. Cele mai bune povestiri ale anului 1998 alcătuită de Dan-Silviu Boerescu (Ed. Allfa, 1999), Umorul reformei, reforma umorului (2001), Proză românească a mileniului 3, alcătuită de Horia Gârbea (Limes, 2004), Antologie de proză umoristică (2005).
Om de teatru (pe lângă activitatea de scenă, a avut o rubrică de critică teatrală la „Observatorul cultural”, în anii ’90), publică primul volum de teatru în 2004: Ce dracu se întâmplă cu trenul acesta? (Eikon). În același an, Teatrul transilvan la începutul mileniului III (cronici dramatice, Editura Tribuna, 2004). Dar și reeditarea digitală a romanului Degetele lui Marsias (Editura LiterNet.ro, 2004). În vara aceluiași an a participat, ca invitat, la seria de emisiuni Radio LiterNet, în cadrul Radio România Internațional. Editura LiterNet.ro publică, în 2004, volumul de teatru Bravul nostru Micșa, care adaugă celor trei piese din versiunea tipărită și o a patra, care dă titlul volumului. O versiune în limba cehă, datorată lui Ladislav Cetkovský, e publicată de aceeași editură digitală, în 2011. Această ultimă piesă, în versiune cehă, e jucată acum, în a doua stagiune, la un teatru praghez.
Peste doi ani reîncepe seria de romane. Primele patru la Cartea Românească. Deja proprietatea editurii Polirom. Ultimul poartă deja sigla Polirom, cu aceeași echipă redacțională. Cărți intercalate cu retroversiuni în diferite limbi europene ale romanelor. Iată-le:
Povestirile mameibătrâne – roman, 2006; Der Mikrowellenherd (der Roman Eines Plattenbaus in zehn Aufzugen) – Editura Lehner, Viena, 2008, traducere Zorin Diaconescu); Antologia Dilingo (zece prozatori români contemporani) (Editura Noran, Budapesta, 2008); Stalin, cu sapa-nainte – roman, 2009; Bravul nostru Micșa – trei piese de teatru (Eikon, 2010); Românul erectil (pubicistică, Limes, 2010); Femeile insomniacului – roman, 2012; Mère-vieille racontait (Gingko Edition, Paris, versiune franceză Dominique Ilea); Stalin, con la zappa in spalla (Aracne Editrice, 2013, versine italiană Danilo de Salazar); Mierla neagră – roman, 2015; Prica Staramajke (Ed. Sezam, Belgrad, 2015, versiune sârbă Mihaela Lazovic); Staromama vypravi (editura Dauphin, Praga, 2015, versiunea cehă de Ladislav Cetkovský); A mi derek Miksank! (Ed. Garabontzia, Târgu-Mureș); Antologie de literatură elvețiană de expresie germană, două volume (traducere și prezentare, Ed. Biblioteca revistei „Familia”, 2015); Măcelăria Kennedy – roman, Polirom, 2017; Ina și ariciul Pit – povești pentru copii, Corint, 2017 și 2018 (vol. II); Stalin, mit dem Spaten voran! (Mitteldeutscher Verlag, Halle, 2018, versiune germană Peter Gross).
Două vorbe despre aceste ultime cinci romane. Povestirile Mameibătrâne au la bază un jurnal oral sui generis, care descrie viața unui sat transilvan. Procesarea literară inventivă duce narațiunea spre surrealism. Stalin cu sapa-nainte valorifică literar o etapă biografică, pornind de la o… străveche fotografie de familie. Predispoziția pentru grotesc, prezent în unele dintre romanele și povestirile sale, ia aici o latură dublu tragică. Al cărei moment epic culminant coincide cu o știre de presă despre congresul istoricilor la care Putin pretinde acestora să învețe tineretul rus că Stalin n-a fost un criminal, ci un mare erou rus. Coincidența face explozie în mintea cititorului. Femeile insomniacului duce în fantastic straniu portretul eroului, a cărui sursă e un fost coleg jurnalist. Mierla neagră convertește materia primă a altei perioade biografice în dramă existențială. Explozia ficțiunii se articulează într-un spectacol permanent, contrapunând provocările a două vârste din viața eroului. În fine, cel mai recent (nici pe departe ultimul!), Măcelăria Kennedy, e o sarabandă flamboiantă de comedie umană, care provoacă dificultăți de lectură. Prin crampe permanente de râs homeric.
Uilmele trei romane excelează prin colecția de personaje ale căror surse reale sunt lesne de bănuit de către cei care vor fi trăit unele evenimente, dar care personaje au o autonomie și coerență impecabilă pentru cititorul neozeelandez ori araucan. Mă rog, când romanele vor fi traduse și în limbile respective. Pentru primii cititori, hazul – și pe alocuri necazul – e, firește, dublu.
Radu Țuculescu este, în plan cultural, un om-orchestră și-mi va ierta platitudinea uzatei expresii.