Am afirmat, de câte ori mi s-a dat ocazia, că mă consider privilegiat de a mă fi născut la Cluj. Poate și fiindcă, deși ajunsei la senectute, urbea mea natală continuă să-mi furnizeze surprize. Una dintre cele mai agreabile mi s-a întâmplat în aprilie 2017. Grație colaborării dintre Academia de Muzică G. Dima și Asociația Cultura Viva Sighișoara − fondată de violonistul Alexandru Gavrilovici, născut în România și stabilit în Elveția − fu organizat un concert omagial dedicat lui Sándor Veress. Surpriza a intervenit în momentul când șarmanta și competenta doamnă Ioana Baalbaki, lidera Secretariatului artistic din cadrul Academiei noastre, mi-a comunicat că respectiva serată muzicală va avea loc în salonul de conferințe al Băncii Naționale a României din Cluj. Edificiul, situat în plin centru al capitalei transilvane, a beneficiat de o inspirată acțiune de restaurare coordonată de arhitectul Adrian Spirescu (recompensat pentru asta cu premiul special al Festivalului Arhitext Tropisme din anul 2009).
După ce am trecut de controlul de securitate, identic cu cel de pe aeroporturi sau de la ambasade, avui revelația uneia dintre cele mai frumoase săli pe care le-am văzut în anii din urmă în România. Întâia asociere ce mi-a venit în minte fu aceea cu stilul decorativ-arhitectural Art nouveau/Jugendstil, în versiunea lui Alfons Mucha din Praga primelor decenii ale secolului trecut. Nu e de mirare, întrucât clădirea a fost edificată în 1910, chiar anul când Mucha (1860-1939) se stabilea în capitala patriei sale, după patru decenii de quasi-exil la Viena, Paris și în USA. La amprenta de tip secession contribuie frizele decorative, somptuosul plafon cu vitralii ce asigură totodată ventilarea, două strălucitoare mozaicuri în manieră Mucha, corpuri de iluminat, toate integrate armoniei volumetrice a ansamblului, cărora li se adaugă fotolii confortabile pentru public și o acustică parcă special gândită pentru spectacole muzicale.
Așadar, o ambianță adecvată omagierii unui compozitor născut la Cluj în urmă cu un secol (la 1 februarie 1907). Sándor Veress a studiat la Budapesta, avându-i ca profesori pe faimoșii compozitori Zoltán Kodály și Béla Bartók. Interesat de muzicile tradiționale, va deveni în 1935 asistent la clasa de etnologie muzicală a Conservatorului budapestan alături de Bartók. După studii de perfecționare la Londra, va prelua clasa de compoziție a lui Kodály, dar va emigra din Ungaria în 1943. Din 1950 Veress devine profesor de compoziție la Berna. Printre discipolii săi s-au aflat nume marcante, de talia unor György Ligeti și György Kurtág, precum și o pleiadă de importanți compozitori elvețieni, cum ar fi Heinz Holliger, Roland Moser, Jürg Wyttenbach.
Personal, am aflat despre Veress prin anii 1980, de la ex-discipolul său Jürg Solothurnmann. Pe atunci făceam parte împreună cu Jürg din colegiul redacțional al fabuloasei publicații Jazz Forum, editată la Varșovia de către Federația Internațională de Jazz. În acel conclav al jazzologilor din peste 35 de țări Solothurnmann reprezenta Elveția, iar eu aveam onoarea să reprezint România. Aflând că sunt clujean, Jürg mi-a vorbit elogios despre magistrul său. Mai apoi aveam să-mi dau seama de prestigiul deosebit, acumulat prin merite de către Veress în lumea muzicală helvetă. Un element biografic destul de bizar este că acestuia i-a fost conferită cetățenia elvețiană abia cu câteva luni înainte de deces, survenit la 4 martie 1992 în urbea sa de adopțiune, Berna.
Concertul de la Cluj a beneficiat de o distribuție instrumentală remarcabilă: pe lângă violonistul Alexandru Gavrilovici − care e, totodată, și președintele Asociației Cultura Viva Sighișoara − au evoluat câțiva dintre tinerii reprezentanți de marcă ai școlii interpretative clujene, aflați în plină ascensiune profesională. Prima piesă, intitulată Memento, dedicată de Veress liderilor revoluției din Ungaria din 1956, a fost concepută în tehnica serială dar „umanizată” prin elemente modale autohtone. Atmosfera de reculegere și sobrietate presupusă de o asemenea temă și-a aflat interpreții sensibili în violistul Traian Boală (membru al excelentului Cvartet Arcadia) și contrabasistul Róbert György.
Spre a releva conexiunea lui Veress cu maestrul său, în program fu inclus Duo-ul pentru vioară și violoncel, op. 7 de Kodály. O bijuterie sonoră ce presupune abilități tehnice și de interacțiune, cărora violonistul Alexandru Gavrilovici și violocelistul Zsolt Török le-au făcut față con brio.
Aceeași strălucire interpretativă a caracterizat Sonatina pentru oboi clarinet și fagot compusă de Veress în 1931. Deși încă foarte tineri, cei trei instrumentiști clujeni vădesc o dexteritate și o empatie pe deplin maturizate, în transpunerea sonoră a unei partituri de maximă densitate ideatică, captivantă prin rafinamentele armonice, timbrale și ritmice, din care nu lipseau condimentările ludice. Certamente, despre oboistul Adrian Cioban, clarinetistul Aurelian Băcan și fagotistul Rareș Sângeorzan se vor mai auzi, în anii ce vin, binemeritate comentarii elogioase.
Ultima piesă din program a avut și o încărcătură emoțională pe măsură, întrucât e o lucrare cu caracter testamentar. Intitulată Concertotilinko pentru flaut și orchestră de coarde (1991), compoziția sugerează, în prim-plan, sonoritățile fluierului tradițional, numit tilincă, caracterizat prin utilizarea armonicelor naturale ale sunetului. Auditorii sunt proiectați într-un spațiu bucolic, evocator de inocente reverii, ca într-o retrospectivă sine ira et studio a unei vieți închinate artei. Pe lângă cordarii deja menționați, aci și-a făcut apariția Sonia Vulturar la vioara întâi. Remarcabilă fu interpretarea pregnantei partituri solistice de către Raluca Ilovan, o flautistă cu multă personalitate.
Piesele bine alese, și reușitele lor interpretări, au constituit o bună carte de vizită pentru creația unui autor prea puțin cântat în urbea natală. Ele au demonstrat modul cum Sándor Veress și-a desfășurat talentul pe calea deschisă de magistrul său, Kodály, creând o muzică echilibrată, admirabil cizelată, aptă să capteze interesul auditorilor prin dramatismul ei intrinsec, lipsit de emfază sau excese.
Pentru șansa de a savura delectabila combinațiune dintre nobilele arte ale muzicii și arhitecturii, se cuvine a fi elogiată − în primul rând − implicarea reprezentanței din Cluj a Băncii Naționale a României, prin domnul Septimiu Moga. Pe lângă instituțiile deja menționate, la organizarea seratei au contribuit, de asemenea, Swiss Sponsors’ Fund România, Consulatul General al Ungariei și Filarmonica Transilvania din Cluj. Felicitări și mulțumiri tuturora.