Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Festivalul „George Enescu” 2019: orchestre, dirijori, soliști (II)

Festivalul „George Enescu” 2019: orchestre, dirijori, soliști (II)

Zece mari ansambluri simfonice din străinătate au fost programate în seria „Mari orchestre ale lumii” (Sala Palatului) din cadrul ediției a XXIV-a a Festivalului Internațional „George Enescu” (31 august–22 septembrie 2019), fiecare dintre ele susținând câte două concerte la București (o „regulă” respectată, iată, fără abatere la ediția de anul acesta). Acestora li s-au adăugat, în aceeași secțiune, Orchestra Națională Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, cu câte un concert (pentru amatorii de obiecții, căutători de „nod în papură”, nu e nici o discriminare, pentru că nu e vorba de valoare, ci de faptul că orchestrele românești pot fi ascultate permanent în timpul stagiunii). Pe lângă aceste ansambluri, au mai fost, desigur, programate la orele după-amiezii și la ore de noapte, orchestre renumite, simfonice sau camerale la Ateneul Român, așa încât la un moment dat nu era ușor să optezi, dacă nu puteai face efortul de a merge la două sau chiar trei concerte pe zi. De multă vreme, Festivalul „Enescu” înseamnă pentru melomani și o asemenea disponibilitate sau capacitatea de a alege, deci, implicit, de a renunța…
Se cuvine să repet, clasificările, ierarhiile nu-și au rostul cel puțin în privința artei interpretative. Așadar, a face comparații între orchestre, dirijori, soliști, oricât de tentant ar putea fi ca exercițiu critic, se dovedește până la urmă un nonsens. O personalitate artistică nu se judecă prin raportare, decât dacă nu îi poți descifra datele caracteristice – și atunci recurgi la judecăți conjuncturale, cu riscul de a fi contrazis a doua zi.
După concertele Filarmonicii din Berlin, care a deschis Festivalul „Enescu” 2019, și ale London Symphony Orchestra, am asistat la Sala Palatului la un eveniment realmente memorabil: premiera în România a operei Die Frau ohne Shatten (Femeia fără umbră) de Richard Strauss, avându-l la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin pe Vladimir Jurowski (directorul artistic al festivalului), cu o garnitură de soliști foarte buni, Corul Radio Berlin (dirijor: Benjamin Goodson), Corul de Copii al Radiodifuziunii Române (dirijor: Răzvan Rădos) și proiecții multimedia de Carmen Lidia Vidu (4 septembrie). Opera lui Richard Strauss, centenară (premiera absolută: 10 octombrie 1919, Viena), este o raritate și pe afișele teatrelor lirice din lume din cauza dificultății de a o monta și de a o cânta: 20 de personaje și o partitură orchestrală pentru 164 de instrumente (este una dintre cele mai complicate partituri ale lui Strauss, solicitând o suită parcă infinită de culori timbrale, cu multă percuție și multe instrumente de suflat pe scenă), și de-ar fi numai atât… Intuiam în prezentarea generală a actualei ediții a festivalului că acest concert va fi fără îndoială un moment de vârf. Nu am fost contrazis deloc. Libretul, un veritabil poem dramatic de Hugo von Hofmannstahl după basmul Inimă de piatră de Wilhelm Hauff și Convorbirile unor emigranți germani de Goethe, este în sine o creație deosebită, mult peste media libretelor de operă din secolul al XIX-lea, topind sugestii mitologice și simboluri din Vechiul Testament, legende medievale germane, motive literare (oglinda, dublul, umbra) tratate convingător din punct de vedere teatral, iar muzica lui Richard Strauss, de o frumusețe unică. Cele trei ore și jumătate cât durează această operă nu te obosesc nici o clipă. Am ascultat cinci soliști (rolurile principale) foarte buni, cu voci potrivite pentru partiturile interpretate: sopranele Ricarda Merbeth (Soția boiangiului) și Anne Schwanewilms (Împărăteasa), mezzosoprana Ildikó Komlósi (Doica), bas-baritonul Thomas Mayer (Barak, boiangiul), tenorul Torsen Kerl (Împăratul), coruri și o orchestră admirabile. Vladimir Jurowski, unul dintre marii dirijori de astăzi, cu un repertoriu impresionant, a dovedit o dată în plus știința construcției pe spații largi și totodată aplecarea migăloasă asupra detaliilor, mai ales a celor de ordin stilistic. Are o precizie aproape geometrică în gestul dirijoral, rigoare dublată de eleganță, dar și o energie pe care o transmite eficient muzicienilor. Versiunea de la București a operei Femeia fără umbră va rămâne fără îndoială una dintre cele mai bune interpretări ale lucrării lui Richard Strauss.
Solista celui de-al doilea concert al Orchestrei Radio Berlin, un ansamblu valoros, a fost violonista Julia Fischer, care a oferit o versiune echilibrată, convingătoare Concertului în Re major de Brahms. Vladimir Jurowski, directorul muzical al orchestrei berlineze, a programat în aceeași seară (5 septembrie) Simfonia a III-a în Do major de George Enescu, reluând-o la pupitrul aceluiași ansamblu și la Berlin în 22 septembrie 2019. Jurowski este dirijorul care a prezentat în 7 februarie 2015 această simfonie în premieră la Londra, cu London Philharmonic Orchestra. (O mai dirijase la București, la pupitrul aceleiași orchestre, la ediția din 2013 a Festivalului „Enescu”, 14 septembrie). În viziunea sa, Simfonia a III-a „este o compoziție idealistă, care abordează ca temă războiul şi pacea, care, ca şi a IX-a de Ludwig van Beethoven, în final adaugă orchestrei vocea umană, ce-i drept fără cuvinte, spre deosebire de Beethoven. E foarte interesant că Enescu, prin gândirea sa umanistă, dă glas nu doar adulților, ci şi copiilor. Astfel avem nu doar un cor de adulți, ci şi unul de copii. Am putea spune că Simfonia a III-a este un pandant muzical la Divina Comedie a lui Dante. Cu deosebirea că la Dante, Infernul este prima parte, urmat de Purgatoriu şi Paradis, în timp ce Enescu începe cu Purgatoriul, prima parte fiind cea omenească, cea pământească, urmat de Infern, pentru a încheia cu viziunea celestă, cu viziunea Păcii Cereşti.” Prin această comparație, dirijorul formulează și o posibilă cheie de descifrare a sensurilor nu ușor de aflat ale simfoniei enesciene, pe care o regăsim în felul în care, fidel partiturii, își construiește versiunea interpretativă, aflată între cele mai bune tălmăciri ale atât de pretențiosului opus enescian.
Faptul că această simfonie enesciană a fost programată de două ori în actuala ediție a festivalului este mai mult decât îmbucurător. Deși încă insuficient cunoscută și cântată la nivel mondial, muzica lui George Enescu atrage tot mai mulți dirijori de marcă, la conducerea unor mari orchestre, festivalul care îi poartă numele având, cum e firesc, un rol important. Nu pot să nu amintesc că printre marile evenimente ale ediției precedente a festivalului s-a numărat Simfonia a III-a de George Enescu în interpretarea lui Antonio Pappano, cu Orchestra și Corul Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma (21 septembrie 2017).
În ultima săptămână a ediției 2019, în 17 septembrie, Fabio Luisi, Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino au semnat o altă versiune a Simfoniei a III-a, relativ diferită, desigur, față de cea a lui Jurowski, poate puțin mai „caldă”, cu un strop de temperament meridional în sublinierea contrastelor, dar construită atent, riguros și, tehnic, irepoșabilă. În aceeași seară, colaborarea dintre solistul serii, violonistul rus Serghei Krilov, și muzicienii italieni a fost ideală în Concertul nr. 1 de Paganini.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg