În Introducere în filosofie (1), David Armeanul ne spune că primul care a afirmat despre înțelepciune că ar fi cunoaşterea celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt, adică existența, a fost Pythagora. Iar dacă sophia – înțelepciunea – este cunoaşterea ființei, atunci philo – sophia nu este altceva decît năzuința de a înțelege ființa, spune el.
Să încercăm însă să dezbatem, succint, compoziția termenului philosophia. Heidegger, în Was ist das – die Philosophie? (2), derivă cuvîntul philia, din verbul philein, care înseamnă a iubi. El raportează acest termen la gîndirea lui Heraklit, unde apare pentru prima oară expresia philein to sophon. Dar, din fragmentele rămase de la Heraklit, rezultă că logos-ul vorbeşte. Heidegger spune că a vorbi cum vorbeşte Iogos-ul înseamnă homologein – armonie. Astfel, spune acelaşi filosof, aner philosophos – bărbatul filosof – este acela care iubeşte pe sophon. Ducînd mai departe demonstrația, filosoful german face apel la un alt citat din Heraklit care spune: Hen Panta – Unul este Tot (3). Tot apare în interpretarea lui Heidegger ca fiind Panta ta onta, ansamblul celor ce există, iar Hen – ceea ce uneşte. Aşadar, philein to sophon este o omologie, adică o armonie. Pentru Heidegger, sophon este existîndul reunit în ființă, ceea ce înseamnă că philein nu mai are doar un acord originar cu sophon, ci este o cercetare asiduă spre sophon. Acest fapt ar însemna: Philein to sophon „este o tensiune cercetătoare a sophon-ului”, şi aceasta este filosofia – o tensiune cercetătoare a celor ce există în ființă.
Ca să putem înțelege mai bine cum priveau grecii noțiunea de intelect şi inteligibil şi cum de aici se vor dezvolta termenii de Philein şi Sophon, vom introduce în ecuație un alt termen, anume pe acela de theoria.
Substantivul theoria se trage de la verbul theoreo care înseamnă a vedea, a observa, a contempla. Bailly, în celebrul lui dicționar (4), ne trimite pentru aceste cuvinte la rădăcina TheF, de unde derivă the. Vom reproduce aici, o primă grupă de cuvinte care se formează cu această rădăcină:
the – a privi, a contempla
thea – acțiunea de a privi
theaomai – a contempla
theãma – spectacol
theatos – vizibil
theatron – teatru
theoros – spectator
theoreo – contemplu
Cu aceeaşi rădăcină se formează thauma şi thaumasia, adică miracol şi mirare, dar şi, foarte probabil, theos şi theoros, adică divinitate şi mesagerul zeilor.
Acelaşi Bailly ne spune că în compoziția cuvîntului theoria intră rădăcinile thea şi For, aceasta din urmă avînd sensul de: a avea gijă de, a observa, a primi. Litera F (digamma) este o literă dispărută, care se citea aidoma latinescului V. De la această rădăcină se formează cuvintele:
horomai – veghez
horãdo – văd
horasis – simțul văzului
hõrama – spectacol
horates – spectator
Observăm, pe de altă parte, că rădăcina thea are acelaşi sens de contemplație şi spectacol. David Armeanul rezuma astfel concepția grecilor despre theoria. „Filosofia, în schimb, se ocupă de toate cele ce sînt, întrucît are în vedere şi lucrurile divine; doar ei i se spune în mod legitim theoretică. Căci theorie se spune de la „contemparea lucrurilor divine” (5).
Cele divine erau pentru Platon ideile, arhetipurile, principiile celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt. Inteligența platonică contempa ideile. „Ideile se văd”, spunea undeva Platon, logos-ul este ochiul prin care sufletul vede eidos-ul, spune Aristotel” (A. Dumitriu).
Bailly ne arată că aceşti termeni – eidos, idea – sunt formați cu rădăcina Vid, înțelesul ei fiind acela de a vedea:
vid – a vedea
eido – văd
eidos – formă, esență
eidolon – imagine
eidesis – ştiință
eidemon – savant
eideticos – care primeşte cunoştința
idia – formă, aparență, idee
Idea şi Eidos, care începeau altădată cu radicalul Vid, se citeau videa şi vidos şi erau puse în legătură cu a vedea. Ele se trag din sanscritul vidya, care înseamnă ştiință, vedere (A. Dumitriu).
Prin urmare, esențele sau ideile se vedeau. Ele erau „ca lumina” (Aristotel), iar cel care vedea trebuia să îndeplinească principiul adecvării la lucrul cunoscut.
Pasul următor necesită lămurirea unui alt termen, şi anume cel de contemplare. În limba latină vocabula theorein a fost tradusă prin contemplatio, a contempa, a fi absorbit în privirea a ceva. Latinii au observat că verbul contemplatio este format din prepoziția cum şi templum, şi ar avea sensul de a fi în templu. În Somnium Scipionis, Cicero ne spune că Scipio Emilianus, aflat în vizită la regele Massinissa, are un vis în care îi apar bunicul său Scipio Africanul şi tatăl său Paulus Aemilius. Intrebîndu-l pe acesta din urmă ce ar putea face să nu ajungă şi el în lumea morților, despre care Scipio Africanul îi spusese că era adevărata viață, acesta – Paulus Aemilius – îi spune: „Nisi Deus is, cuius hoc templum est omne quod conspicis, istis te corporis custodiis liberaverit – Nu… dacă Zeul, al cărui templu este tot ceea ce vezi, nu te eliberează din închisoarea trupului” (6).
Inițial templum, ne spune Anton Dumitriu, „a însemnat cerul, în înțelesul concret şi figurat, … , apoi un pătrat trasat pe cer, consacrat şi desemnat special pentru uzul augurilor care contemplau zborul păsărilor înăuntru lui, pe urmă a desemnat locurile consacrate Divinității. Ennius l-a întrebuințat şi el în acest ultim sens, spunînd că întreg universul este templum, a însemnat, aşadar, şi a privi – ca într-un templu – la o ceremonie… Dar şi cerimonia ne duce la acelaşi rezultat: magnum Jovis …contemplari, prin care s-a tradus theorein, acest cuvînt poate fi privit ca fiind compus din cerus, care însemna zeu, şi sufixul monia, care se regăseşte şi în alte cuvinte” (7).
Această succintă analiză a vocabulei contemplatio ne-a confirmat faptul că theoria era întru totul o contempare a celor divine, a ideilor. Ea lega cunoscutul de necunoscut. Theoria lega cunoscutul de necunoscut. Ea este ştiința prin care intelectul poate să pătrundă în existent. Platon spunea, în Republica: „Nu pot să recunosc o altă ştiință care să facă sufletul să privească în sus decît aceea care are ca obiect Ființa şi invizibilul” (8).

 

Note
1 Cf. David Armeanul, Op. cit., cap. XV, p. 59, Ed. Academiei, 1977.
2 Heidegger, Op. cit., p. 24-25.
3 Diels-Kranz, Op. cit., fr. 50, Reclam, 2012.
4 Anatole Bailly, Dictionnaire Grec – français, Hachette, Paris, 2000, tabla de rădăcini.
5 David Armeanul, Op. cit., p. 99, trad. rom., Ed. Academiei, 1977. V. și interpretarea lui Anton Dumitriu în Aletheia, interpretare care pornește de la David Armeanul, la fel ca și interpretarea noastră care le are în vedere pe amîndouă.
6 Apud, A. Dumitriu, Alétheia, Buc, 1984.
7 A. Dumitriu, Op. cit., p. 159, Buc., 1984.
8 Platon, Republica, cartea a VIl-a, 529 b. Opere, V, Buc., vol. I-VI, 1974-1989.