Consiliul
Județean Cluj
Globalizare culturală și imperialism cultural. Studiu despre impactul globalizării, omogenizării și imperialismului cultural în lumea contemporană (I)
Introducere
Eseul de faţă încearcă să răspundă la întrebarea dacă nu cumva prin imperialism sau mai degrabă prin globalizare, inclusiv culturală, nu se va ajunge în cele din urmă tot la unificarea tuturor limbilor, culturilor şi civilizaţiilor de ieri şi de astăzi, în pofida identităţii legitime a fiecărui popor, noilor naţionalisme, atomizării societăţilor, războaielor de tot felul, corectitudine politică și altele. Pe de altă parte, sunt analizate și criticate efectele negative ale globalizării culturale și imperialismului, inclusiv cultural, de-a lungul timpului și în zilele noastre. Unii autori susțin că globalizarea ar fi fost impusă de Dumnezeu încă de la începuturi, astfel, Biblia, şi nu numai, ne spune că Dumnezeu a creat cerul şi pământul, apoi lumina, pe care a separat-o de întuneric, apele şi uscatul, ulterior „toate păsările cerului”, ducându-le la om ca să vadă cum le va numi, deşi acesta, Adam a fost creat mai la urmă, în ziua a şasea, în cea de-a şaptea Atotputernicul odihnindu-se. El a primit ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Semioticianul și scriitorul Umberto Eco este de părere că aici apare o temă comună şi altor mitologii şi religii, aceea a „Nomotetului”, cu alte cuvinte, a „primului creator al limbajului”, însă nu este clar pe ce fundamente a numit Adam jivinele şi păsările, iar versiunea Vulgatei, pe care s-a creat cultura europeană, nu face nimic pentru a rezolva această chestiune spinoasă şi neclaritate1. Din contră, ea perseverează, afirmând că Adam a numit diferitele animale sau bestii „nominibus suis”, iar traducând „cu numele lor” nu se rezolvă nimic, rezultând ineluctabil că Adam le-a numit cu numele pe care în prezent (pe baza „convenţiei adamice”) noi le atribuim lor?2. Adam este numele pe care trebuia să-l aibă jivina din lumea naturii sale ori acela pe care Nomotetul a decis în mod arbitrar-dictatorial să i-l atribuie, ad placitum instaurând în acest mod o „convenţie”3? În opinia mea, cea mai importantă previzionare a globalizării lingvistice se află tot în Biblie, în „Facerea”, când după Potop, „tot pământul avea un singur grai la toţi”4, însă orgoliul sau trufia fără limite şi ca să devină celebri înainte de răspândirea pe întreg pământul îi îndeamnă pe oameni să dorească să se ia la întrecere cu Dumnezeu, şi să vrea să construiască un turn care să ajungă până la ceruri5. Dar Domnul a hotărât altfel, pedepsindu-i pe oameni prin amestecul limbilor lor, „ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul” şi oprind ceea ce şi-au pus în gând să edifice6. Rezultă că numai în faţa primejdiei, oamenii se pot aduna cu toţii, se pot uni pentru a forma o singură entitate, îndreptându-se spre globalizare şi că, în ambiţia lor de a deveni nişte Dumnezei, sunt pedepsiţi prin lipsa de unitate, prin de-globalizare. Însă, prin această acţiune imperativă, arbitrară a lui Dumnezeu s-a ajuns la identitatea fiecăruia, la diversitate, la crearea naţiunilor, la anularea uniformizării, stereotipiei, unităţii de monolit etc. Revenind la „Facerea”, Domnul i-a dispersat pe oamenii nerecunoscători şi trufaşi pe tot mapamondul şi aceştia nu au mai putut construi turnul care s-a numit Babilon sau Babel, pentru că acolo a încurcat, a amestecat Dumnezeu limbile „a tot pământul” şi tot de acolo i-a zburătăcit El pe toată faţa pământului, pierzându-se astfel unitatea de limbă a oamenilor, şi nu numai7. Faptul interesant că mai mulţi autori arabi sunt de părere că amestecul limbilor a avut loc din „motive traumatice” la vederea demantelării turnului Babel, cu siguranţă terifiante, nu ar schimba nimic din această poveste, nici din acelea din alte mitologii şi legende care, în maniere şi scriituri „parţial diverse”, subliniază că pe lume există limbi diferite”8.
În lucrarea sa La mecanique des langues et l’art de les enseigner (1751), Noël-Antoine Pluche, mai cunoscut ca abatele Pluche, susţinea că prima diferenţiere a limbii, dacă nu a lexicului, cel puţin în ce priveşte „varietatea de inflexiuni” de la o familie la alta, debutase încă din epoca lui Noe9. Abatele Pluche mai spunea că înmulţirea, care nu înseamnă amestec sau chiar confuzie a limbilor, apare ca „un fenomen nu numai natural, ci şi socialmente pozitiv”10, aceasta în pofida faptului că încă din vremea noaică oamenii erau aproape sideraţi de lipsa înţelegerii uşoare între triburi şi familii la nivel de limbaj ori comunicare simplă, însă în cele din urmă… „cei care aveau un tip de limbă reciproc inteligibilă făceau corp comun şi locuiau acelaşi colţ de lume. Tocmai această diversitate i-a dat fiecărei ţări locuitorii pe care îi are, păstrându-i la faţa locului. […] În continuare, cu cât popoarele s-au amestecat mai mult, cu atât mai multe amestecuri şi noutăţi au existat în limbi; şi cu cât acestea s-au înmulţit, cu atât mai greu a devenit să-ţi schimbi ţara. Acest amestec a întărit tipul de ataşament pe care se întemeiază dragostea de patrie; el îi face pe oameni mai sedentari”11.
La rândul său, filozoful idealist G.W.F. Hegel, în prelegerile sale de estetică vorbind despre construirea Turnului Babel, afirma că totalitatea popoarelor de atunci a lucrat la acel turn şi, „cum toate s-au unit pentru a aduce la îndeplinire acea operă uriaşă, rezultatul activităţilor avea să fie legătura care le-a unit unele prin mijlocirea muncii de săpare şi de răscolire a terenului, de îngrămădire a marilor mase de piatră, de transformare oarecum arhitecturală a ţării, funcţie îndeplinită la noi de obiceiuri şi de legile constitutive ale statului”12. În viziunea lui Hegel, Turnul Babel pare să ameninţe naşterea statului etic şi naţional, suntem în secolul al XIX-lea, „secolul naţiunilor”, totuşi, amestecul limbilor reprezentând cu siguranţă semnul că unitatea statală nu se profilează ca universală, ci dă viaţă mai multor naţiuni („tradiţia ne spune că popoarele, după ce s-au adunat în acest centru de uniune pentru construirea operei, s-au despărţit din nou unele de altele”), însă întreprinderea babeliană se înfăţişează totuşi ca o condiţie a „începutului istoriei sociale, politice, ştiinţifice, primul semnal al unei ere a progresului şi raţiunii”13. Se pare că mitul Turnului Babel ca înfrângere majoră, cădere şi tragedie pe multiple planuri, trăieşte şi astăzi: „Turnul Babel […] arată o neîmplinire, imposibilitatea de a completa, de a totaliza, de a satura, de a îndeplini ceva care să fie de ordinul edificării, al construcţiei arhitectonice”14.
Marele poet Dante, în lucrarea sa De vulgari eloquentia, în care pornind de la trecerea în revistă a evoluţiei istorice a limbii, limbajului, despre care el crede că s-a născut unitar şi, într-o etapă ulterioară, a fost separat în diferite idiomuri din cauza prezumţiunii demonstrate de omenire în momentul construirii Turnului Babel, oferea o versiune insolită şi „exemplară” a aşa-numitei confusio linguarum, aceasta neapărând atât ca naştere a unor limbi ale diferitelor grupuri etnice, cât mai degrabă ca proliferare a unor „limbaje” tehnice (arhitecţii vorbesc limba arhitecţilor, iar cărăuşii de pietre o alta a lor), ca şi cum autorul Divinei Comedii s-ar gândi la jargoanele corporaţiilor din vremea lui15. La început, Dante abordează evoluţia istorică a limbii, limbajului, despre care el crede că s-a născut unitar şi, într-o etapă ulterioară, a fost separat în diferite idiomuri din cauza „prezumţiunii demonstrate de omenire în momentul construirii Turnului Babel”.
În fine, teoreticianul francez Gérard Genette, în Mimologiques: Voyage en Cratyle, ne aminteşte că ideea de confusio ca felix culpa era prezentă la unii autori romantici, precum Nodier: limbile naturale sunt perfecte tocmai în măsura în care sunt mai multe, întrucât adevărul e multiplu, iar minciuna constă în a-l considera unic şi definitiv16.
Rezultă că dărâmarea globalizării originare reprezentată prin turnul Babel a fost o traumă imensă pentru omenire, aceasta nemairevenindu-şi până în zilele noastre când, totuşi, ea se îndreaptă către mondializare? Era mai bună globalizarea, aşa primitivă sau incipientă cum era în vremurile de demult, spre deosebire de răspândirea oamenilor şi formarea mai târziu a popoarelor şi naţiunilor? Sau a făcut bine Dumnezeu că a distrus turnul Babel şi a permis diferenţierea limbilor şi a oamenilor? Ce-i drept, nici globalizarea de astăzi nu este prea bună, ducând la omogenizarea și reducerea identității societăților, națiunilor și țărilor lumii. În prezent, globalizarea este un fenomen care constituie o realitate independentă de conştiinţă sau care este conform acestei realităţi foarte complexe şi un proces care se tot accelerează în ultima vreme în progresie geometrică. Interconectările şi întretăierile de tot felul, telecomunicaţiile din perioada postindustrială şi postmodernă, internetul şi social media, transporturile, tehnologia, ca să nu mai vorbim de cultură şi literatură, toate urgentează legătura şi condiţionarea reciprocă între lucruri şi procese dar şi repeziciunea incredibilă a datelor, banilor, oamenilor chiar. În ultima vreme s-a augmentat exponenţial mobilitatea în lume, iar toate concură la un fenomen nemaiîntâlnit de interdependenţă, influenţă şi la o lume tot mai mică dar şi periculoasă prin capacitatea de manipulare a unor centre de putere. Cu toate acestea, în ultima vreme globalizarea tinde să fie, dacă nu distrusă, cel puţin diminuată şi afectată de noile naţionalisme, pentru că globalizarea este de multe ori percepută, pe bună dreptate, ca un inamic al identităţii naţionale.
Definiții
Globalizarea culturală reprezintă una dintre cele trei dimensiuni sau fațete principale ale globalizării ce pot fi găsite în literatura academică, celelalte două fiind globalizarea economică şi cea politică17. Au existat numeroase încercări de a măsura ori determina globalizarea, folosindu-se în mod obişnuit indicia de captare a datelor cantitative pentru fluxurile comerciale, integrarea politică şi alte măsurări. Cele mai proeminente două astfel de măsurări sunt AT Kearney/ Foreign Policy Globalization index şi KOF Globalization Index. Oricum, globalizarea culturală este mult mai dificilă de captat şi măsurat utilizând date cantitative, din cauză că este greu să găseşti date uşor de verificat despre fluxurile de idei, opinii şi mode, o încercare de a face acest lucru a fost totuşi Indexul Globalizării Culturale, propus de Randolph Kluver şi Wayne Fu în anul 2004, şi publicat iniţial de Foreign Policy Magazine18. Acest dublu efort a avut în vedere măsurarea „fluxului cultural”, folosind comerţul global cu produse media (cărţi, periodice şi ziare) ca un „proxy” (mandat, împuternicire) pentru fluxul cultural. Apoi, Kluver şi Fu au făcut o analiză extinsă, utilizând această metodă de măsurare a globalizării culturale în Asia de Sud-Est19.
Perspectivele globalizării culturale
Hibridizarea
Numeroşi scriitori, istorici și autori sugerează că globalizarea culturală este un proces de aducere, punere a culturilor diferite în interrelaţie, pe termen lung, care ar putea fi redus doar prin evoluția explozivă a tehnologiei. Jan Pieterse, de pildă, sugerează că globalizarea culturală implică integrarea umană şi hibridizarea, argumentând că este posibil să fie detectate mixuri, amestecuri culturale pe mai multe continente şi regiuni cu secole în urmă20, acestea se referă, de exemplu, la circulaţia practicilor religioase, limbă şi cultură aduse de colonizarea spaniolă în Americi. Experienţa Indiei, pentru a da un alt exemplu, relevă indubitabil atât pluralizarea impactului globalizării culturale, cât şi istoria ei pe termen lung21. Opera sau lucrările unor astfel de istorici califică, indică originea, filiaţia scriitorilor – predominant economişti şi sociologi – care urmăresc începuturile, originile globalizării la capitalismul recent, facilitat de progresele incredibile ale științei și tehnologiei.
Omogenizarea
O perspectivă alternativă asupra globalizării culturale subliniază transfigurarea diversităţii la nivel mondial într-o epidemică cultură de consum sau consumerism, occidentalizată22. Unii critici argumentează că poziţia dominantă a culturii americane, de masă, am adăuga, nu cea autentică, influenţând lumea întreagă va avea în cele din urmă drept rezultat sfârşitul diversităţii culturale, acest proces, înţeles ca „imperialism cultural”23 fiind asociat cu distrugerea identităţilor culturale, dominat de o cultură consumistă omogenizată şi occidentalizată. Influenţa globală a produselor, afacerilor şi culturii americane în alte ţări din toată lumea a fost denumită americanizare, această influenţă fiind reprezentată de/ prin programele TV americane care sunt retransmise pe întregul mapamond. Companii americane mari ca faimoasele McDonald’s şi Coca-Cola au jucat un rol major în răspândirea culturii americane, populare, repet, pe întregul glob pământesc, termeni precum „Coca-colonizarea” au fost inventaţi tocmai pentru a menţiona hegemonia produselor americane în ţări străine, dominanţă pe care mulți critici ai globalizării o văd ca o ameninţare la identitatea culturală a acestor naţiuni.
Intensificarea conflictului
O altă perspectivă alternativă susţine că în contrast cu, sau ca reacţie la procesul de globalizare culturală, o huntingtoniană „ciocnire a civilizaţiilor” ar putea să apară, vezi şi recentele atentate teroriste din Europa Occidentală (Franţa, Germania, Anglia ş.a.). După cum se ştie, Samuel Huntington consideră că, în timp ce lumea devine mai mică şi interconectată, interacţiunile dintre popoare aparţinând unor culturi diferite dezvoltă, sporeşte conştiinţa civilizaţiei care la rândul său întăreşte diferenţele24. Într-adevăr, în loc de a ajunge (sau atinge) o „comunitate culturală globală”, diferenţele culturale stimulate de acest adevărat proces de globalizare culturală, vor reprezenta o ineluctabilă sursă de conflict25. În timp ce nu mulţi comentatori au fost de acord că acest lucru ar trebui să fie catalogat drept o „Ciocnire a civilizaţiilor”, există o coincidenţă sau consens general că globalizarea culturală este un proces ambivalent aducând un sentiment intens de „diferenţă locală şi contestare ideologică”26. În mod alternativ, politologul american Benjamin Barber, în cartea sa Jihad versus McWorld argumentează pentru o „diviziune culturală” diferită a lumii, McWorld reprezentând o lume a globalizării, conectivităţii şi interdependenţei globale, în căutarea realizării unei „reţele comerciale omogene la nivel global”27. Această reţea globală este împărţită în patru imperative; „Piaţă, Resurse, Tehnologia informaţiei şi imperativul Ecologic”28. Pe de altă parte, „Jihad” reprezintă tradiţionalism şi menţinerea identităţii persoanei29. Dacă „Ciocnirea civilizaţiilor” portretizează o lume cu cinci coaliţii a statelor-naţiune, Jihad vs. McWorld arată o lume unde luptele au loc la un nivel „subnaţional”; deşi cele mai multe naţiuni occidentale sunt capitaliste şi pot fi văzute ca ţări „McWorld”, societăţile din cadrul acestora ar putea fi considerate „Jihad” şi viceversa30.
]
(Va urma)
Note
1 Umberto Eco, În căutarea limbii perfecte, Iaşi, Editura Polirom, 2002, pp. 13-14.
2 Umberto Eco, op. cit., p. 14.
3 Ibidem, p. 14.
4 Biblia sau Sfânta Scriptură, Bucureşti, Societatea Biblică, 1974, în „Facerea”, Cap. 11, vers. 1, p. 20.
5 Umberto Eco, op. cit., p. 14.
6 Biblia, „Facerea”, Cap. 11, vers. 6-7.
7 Ibidem, vers. 8-9.
8 Umberto Eco, op. cit., p. 14.
9 Ibidem, p. 269.
10 Ibidem.
11 Ibidem.
12 G.W.F. Hegel, Prelegeri de estetică, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei, 1966, 1966, pp. 33-34.
13 Umberto Eco, op. cit., p. 272.
14 Jacques Derrida, „Des Tours de Babel”, în Psyche. Invention de l’autre, Paris, Galilée, 1987, pp. 203-217.
15 Umberto Eco, op. cit., p. 272.
16 U. Eco, op. cit., p. 273, apud Gérard Genette, Mimologiques: Voyage en Cratyle, Paris, Le Seuil, 1976, p. 161.
17 Salvatore Babones, „Studying Globalization: Methodological Issues”, în George Ritzer, The Blackwell Companion to Globalization, John Wiley & Sons, 2008, p. 146.
18 R. Kluver & W. Fu, „The cultural globalization index”, în Foreign Policy Magazine, 2004, Available online: http://www.foreignpolicy.com/story.
19 R. Kluver & W. Fu, „Measuring cultural globalization in Southeast Asia”, în T. Chong (Ed.), Globalisation and its counterforces in Southeast Asia, Singapore, Institute of Southeast Asian Studies, 2008.
20 Jan N. Pieterse, Globalization and Culture, Rowman & Littlefield, 2003.
21 Biswajit Ghosh (2011), „Cultural changes in the era of globalization”, în Journal of Developing Societies 27 (2): 153–175.
22 Marwan Kraidy, Hybridity, or the Cultural Logic of Globalization, Philadelphia, PA, Temple University Press, 2005, pp. 1–23.
23 John Tomlinson, Globalization and Culture, Chicago University Press, 1999.
24 Samuel Huntington (1993), „The Clash of Civilizations”, în Foreign Affairs, 72 (3): 22–3, 25–32, 39–41, 49.
25 Samuel Huntington, op. cit. pp. 22–3, 25–32, 39–41, 49.
26 Paul James and Manfred Steger, Globalization and Culture, Vol. 4: Ideologies of Globalism, Sage Publications, 2010.
27 Benjamin Barber, „Jihad vs. McWorld”, în The Atlantic Monthly, March 1992.
28 Benjamin Barber, op. cit.
29 Ibidem.
30 Frank J. Lechner and John Boli, The Globalization Reader: Fourth Edition, Blackwell Publishers Ltd, 2012.
The Globalization Reader: Fourth Edition, Blackwell Publishers Ltd, 2012.