Stau la o măsuță pentru două persoane și sorb, cu o neverosimilă încetineală, dintr-o cafea fără zahăr, fără lapte și fără cofeină (oarece apă colorată…)! Mă aflu pe malul Someșului, într-o cochetă grădină de vară (deloc întîmplător…) recent deschisă, la cîțiva pași de un fost pod peste Someș, cel din spatele cinematografului „Florin Piersic”. Cu mult timp în urmă, o bătrînică era să-și afle aici sfîrșitul, în timp ce-l traversa, regulamentar, pe partea dedicată pietonilor. Pe la mijlocul podului, brusc s-a desprins sub picioarele ei o bucată din pod iar bătrînica a rămas atîrnată în odgoanele împletite din fier. Spre norocul ei. De atunci, am tot așteptat ca podul acela să fie dărîmat (poate de apă…) și să se construiască altul, mai mîndru și mai frumos… În sfîrșit, el nu mai există. Dar soarta podului nu mă interesează acum. Am primit, de dimineață o veste tulburător de tristă. Dureroasă. A murit Radim Vašinka.
Un artist total, un om dăruit scenei pînă-n vîrful unghiilor
Cine a fost Radim Vašinka? A fost directorul și sufletul teatrului Orfeus din Praga, plasat într-un adăpost antiaerean, într-un spațiu neconvențional, deosebit de atractiv. Dar să încep cu… începuturile. În 1958, ca proaspăt absolvent al Institutului teatral praghez, înființează cu un coleg primul său ansamblu de teatru „itinerant” cu care realizează, în special, spectacole de poezie în montaje originale, obținînd premii la diverse festivaluri de gen. Radim se dovedește a fi, de la bun început, un spirit nonconformist, ale cărui creații deranjau oficialitățile vremii. Din 1963 îl găsim la Institului superior de artă din Praga unde conduce un ansamblu pe care-l numește, cu fină ironie Așa zisul teatru de poezie. În 1967 înființează clubul-teatru Orfeus. Aici începe să pună în scenă autori nu tocmai pe placul regimului communist: Rozewicz, P. H. Cami, Ritsos, Mrozek sau Egon Bondy. Dar nu e doar regizor ci, în unele spectacole, devine și interpret.
Efectele intervenției sovietice…
La teatrul Orfeus continuă să monteze spectacole fără autorizație oficială, cu autori semi-interziși precum Jaroslav Seifert, laureatul premiului Nobel 1986, Roland Topor cu piesa Copilul domnului Laurențiu, spectacol oprit după trei reprezentații apoi Bertold Brecht ori Ludvik Kundera, vărul lui Milan. În 1971, după demersurile ambasadei sovietice care s-a simțit excesiv de ofensată de unele spectacole montate de Radim, ansamblul a fost dat afară din locație și, teoretic, desființat. Pentru Radim și cei cîțiva actori care i-au rămas alături, continuînd să existe ca un ansamblu fără nume, a început o lungă perioadă de peregrinări prin diverse orășele și sate din țară. Peregrinările lor aminteau de trupele teatrale ambulante din Evul Mediu. Jucau, cu plăcere, pe scene improvizate în aer liber din sate ori diverse locații neconvenționale. Dar ansamblul ambulant participă și la festivaluri unde cîștigă numeroase premii. După 1989, timp de cîțiva ani, Radim Vašinka va face un soi de teatru de cameră în propria sa locuință. În același timp, susține la Radio Praga o emisiune intitulată (cum altfel?) Texte nedorite…!. În 1995, primește un sediu pentru teatrul Orfeus (cel desființat), într-un adăpost antiaerian pe care-l amenajează excelent.
Grădina de vară sau Hai să-i batem!
În 2008, traducătorul meu din Cehia, Ladi Cetkovsky, îmi dă o veste surprinzătoare. Teatrul Orfeus dorește să-mi monteze piesa Grădina de vară sau Hai să-i batem! Directorul și regizorul Radim Vašinka îmi citise cele 8 piese traduse de Ladi, apărute pe internet, și se arătase încîntat. Dintre ele a ales piesa cu cele mai multe personaje (16!) motiv (cică!) pentru care, teatrele din țară mi-o refuzaseră de nenumărate ori. Desigur, am fost de accord chiar și după ce mi-a menționat faptul că nu poate să îmi plătească drepturi de autor, dar… mă poate găzdui vreo zece zile în Praga! Cu tot tacîmul! Minunat oraș, îl cunoșteam de multă vreme și a reveni, din nou, în brațele sale, mă încînta pur și simplu. Premiera a avut loc în luna martie iar spectacolul s-a jucat timp de trei stagiuni consecutive, cu sala plină! Nimic mai măgulitor pentru un autor. Așa l-am cunoscut, personal, pe Radim. Un bărbat cu niște ochi albaștri de-o dezarmantă sinceritate în care deslușeam luciri de ironie și de dîrzenie, în același timp, de încăpățînare artistică, dacă mi-e permis să mă exprim astfel. Un om pe care nu-l speriau nici un fel de amenințări. Un pătimaș al teatrului, capabil să doarmă pe scîndurile scenei. Alături i-a fost timp de-o viață, actrița Irena Hyskova.
„Mi-au dat lacrimile, nu m-am putut abține…”
Anul acesta începuse repetițiile la o nouă piesă de a mea, comedia Bravul nostru Micșa!. În pragul premierei, una dintre actrițe s-a îmbolnăvit de o boală care nu-i mai permite să urce pe scenă. A reușit să o înlocuiască și a continuat repetițiile. El însuși urma să joace chiar rolul lui Micșa. Așteptam cu emoție premiera. Îl știam plin de fantezie, capabil să facă un spectacol deosebit, mai ales cînd îndrăgea textul. Premiera urma să aibă loc în această toamnă. Și, brusc, a venit vestea, pe calea internetului trimisă de Ladi. Cu cîteva ore înainte de a muri, regizorul, actorul și sufletul teatrului Orfeus, a scris, de pe patul de spital, un SMS din cîteva cuvinte, pe care l-a trimis prietenilor săi: „Am împrăștiat acum rahat în jurul meu. E semnul. La commedia e finita.” M-am înfiorat. Era o parafrază după prima replică din piesa mea. Cu aceeași replică, de fapt se și încheie. Alături de rîndurile sale lapidare, Ladi mi-a trimis și fotografii din ultimele repetiții cu Bravul nostru Micșa!. Nu m-am putut abține să nu plîng, ascuns în camera mea. Puțintel, pe furiș, oricum nu mă vedea nimeni. L-am descoperit, în poze, pe Radim la masa lui regizorală, vesel, optimist, transmițîndu-le actorilor acea lumină vie a ochilor săi și marea sa dragoste pentru scenă. Dar premiera nu va mai avea loc. Căci, așa cum zicea și traducătorul, Orfeus înseamnă Radim, Radim înseamnă Orfeus. Însemna…
Acum zac pe malul Someșului, am scris aceste rînduri răzlețe și privesc cum curge apa, mereu în aceeași direcție. Beau o cafea fără zahăr, fără lapte, fără cofeină și nu mă (mai) gîndesc la nimic.