Înmulţitorul de puncte

Într-o zi

Deșertul va fi egalul punctului
punctul egalul fiecărui fir de nisip de deasupra și dedesubtul
deșertului. Într-o zi drumul își va înmulți punctele
în locul picioarelor mergând
mergând. Ce-ai să poți spune?
Același cu cerul nu e pământul. Același cu cerul
doar Dumnezeu înmulțitorul de puncte

 

Sărbătorile nu sunt aceleași

Din prima zi chipul meu e un altul
străzile pe care îl plimb au de la început
un alt miros. Sărbătorile
nu sunt același nu sunt

iubita nu-mi sărută pentru a mia oară
cu același pântec al ei viaţa

noaptea aceasta
arde sub viață doar o singură noapte
aprilie înfloreşte în mine într-un singur
aprilie

ci plecându-mă
nelăsându-mă

 

More geometrico

În drum coborând apoi opriți în margini ca două
linii căutându-ne. Trupul tău șerpuind
chipul meu mărunțindu-se

Zi din 2016 iarna. Se dezbracă în noi cu ochi ficși
și se întinde linii linii

Care e linia ta acum în zi a lumii și-n iarnă? Unde a mea
întreb cu trupul făcut margini și mărunțit
și dus la vale –

îl car cu mine
micindu-mă din ce în ce mai mult
și cerul se face din ce în ce
mai mic. Cât un cuib uitat să-mpuieze iarăși
și iarăși

cât o noapte pierdută-n himenul tău
pierzându-mă. În timp ce afară ninge albindu-ne

 

Iarna singură devine

Iarna singură devine. Nu are timp înainte
ci doar mânji albi rămași
în urmă

nu are margini nu are

muguri cleioși doar
rămași ultimi lățiți și la vedere
în care litere moi cern oasele tale
umede. o și u și i lichefiate și ale tale singure Doamne
ale tale aceleași. Amin!

 

Să nu plecăm spuneai

La sfârșit de lume și timp părea. O iarnă a lumii
neștiută. Iar tu căutându-mă neașteptat
și ivindu-te

lucruri și ființe uitate treceau pe rând în zare –
ființele mici și lucrurile mici
îndepărtate. Și o clipă părea că Dumnezeu
se apleca chircit peste toate –

ai, ai strigam revăzându-te. Intram apoi
în noi împreunându-ne
pielea arzând în taină
lichefiind viața întreagă

să nu plecăm spuneai. Să nu plecăm?
la 2016 trecut vremea șuieră scurt. Călătoria devine
ea însăși. La vale ninge mereu. Nori suri
trec prin noi puncte puncte

 

Înmulțitorul de puncte

Timpul crește mereu, punctele
îl cutreieră

într-o noapte mâna ta va curge sub părul meu într-un alt fel
ochii îți vor căuta un lucios pământ și iarba care
să crească. Coapsele își vor rezema zvâcnirea peste
cerul lui Dumnezeu

să ne-amintim. Trupurile noastre au pielea
năpârlind în atâtea dăți – pielea cerându-și viața ei
amușinând. Urechile au șuierul șoaptelor – și al morții –
și al vieții. Gura are golul ei chircit în cuvinte

să ne-amintim. Într- o zi am vrut să stăm
doar în noi în creierul nostru cu cerul
deasupra. Ca să auzim luna cum umblă
sau cum se învelește dragostea
unică. Ca să murim apoi liniștiți și neînvățați –
cum într-o clipă a tristeții tinere
șoptind-o

și încă să ne-amintim. Morții și viii noștri tac deopotrivă
la locul lor. Tac în ei cu uși frecându-se de ziduri luând
forma zidurilor

iar timpul crește tot crește, înmulțitorul de puncte
îl cutreieră

 

Ca să poți visa

Două puncte uitate în arborii ninși
iubindu-se. Apele tale apoi
sorbindu-le

ca să poți visa ia-le cu tine! Revarsă mâna ta peste mâna
ce cheamă drumul
și îl adună

drept tot în față. Drumul îmbracă astfel mersul –
apele tale o iau la vale chipul meu lipește
veșmintele tale iubindu-le. Ca și cum ți-ar iubi
formele și iernile ce le tulbură

drumul salută marginea
marginea linia – linia punctele
învolburate

 

Sărut drumul și merg

Un gând cât europa vechi și viu. Pus în alt gând
din ani tineri: înmulțitorul de puncte ar dormi
în limite ale realului, rațiunii. Îmbrățișez piatra
și trec

același gând. Sărut drumul și merg
tot merg

la praga bate încă primăvara, berlinezii pun mortar alb
într-un alt zid, la cluj femeile își mută ferestrele
cu tot cu dragostea înspre someș. Ultimul papă
își trece prin tălpi cuiele crucii

același gând. Limitele realului adăpostind puncte
puncte între viață și moarte cum iubirea pâmântul
și apele între doi poli. Aceiași