Profesori de la Filosofie implicați în fraudarea admiterii la Drept

 

Cazul a făcut o vâlvă extraordinară prin anii 1975-1976. Pe atunci se intra foarte greu la unele facultăți, la Medicină, Drept, Filosofie sau Filologie. Numărul de locuri era strict limitat, concurența era foarte mare, între 10 și 30 pe un loc, iar admiterea la aceste facultăți era foarte exigentă și riguros supravegheată de conducerile facultăților, dar și de Partid și Securitate. Admiterea se dădea numai din discipline care se făceau în liceu și, cum la nivel de liceu nu se făceau discipline din domeniul Dreptului, admiterea la Drept se dădea din manualele de liceu de Filosofie și Istoria României sau Economie politică la alegere, fiind implicați așadar profesori de la Filosofie, Istorie și de la Științe economice.
Prin anii ’70, secretar de Partid pe Facultatea de Drept a Universității din București și responsabil cu organizarea examenului de admitere era un om de încredere al Partidului, tov. lect. dr. Vasile Fodor de la Catedra de Drept Civil. Modul de operare al infractorului cu guler alb lect. dr. Vasile Fodor care frauda examenele era simplu. Omul avea anual câțiva clienți de încredere care, în schimbul unei mite care oscila undeva în jurul a 20.000 lei (echivalentă cu un sfert din contravaloarea unui autoturism „Dacia”) erau băgați fraudulos în Facultate, prin substituirea lucrărilor scrise de la examen. Lect. dr. Fodor, în calitatea pe care o avea de președinte / membru al Comisiei de admitere, lua și ducea acasă mai multe foi tipizate pentru examen, ștampilate gata. Clientul, după ce ieșea de la examen, unde făcea de obicei o lucrare de o notă mult sub media de admitere, venea acasă la profesor, primea de la acesta o altă hârtie tipizată pentru examen, omul copia pe aceasta tot ce trebuia din manuale, și i-o preda. Ziua următoare, președintele Comisiei tov. Fodor, care avea și cheia de la fișetul sigilat în care se păstrau lucrările, venea la Facultate mai devreme, identifica lucrarea clientului, o scotea din teanc și o înlocuia cu cea făcută acasă, care de regulă era de o notă între 9 și 10. Admiterea la Facultatea de Drept din București a decurs în acest fel, într-o veselie, timp de vreo șapte ani până când, la sesiunea din 1975 a intervenit defecțiunea. Atunci, în iulie 1975 Vasile Fodor, fiind băut bine, a introdus pentru un client lucrarea făcut în afara concursului, dar a uitat să o scoată pe cea predată în cadrul concursului, încât s-au descoperit pentru același candidat două lucrări, una de nota 3 și o alta de nota 9. Un asistent de la Istorie, care nu făcea parte din bandă și care s-a dovedit a fi inflexibil, a raportat cazul la rector. A început ancheta. Strâns cu ușa, Fodor a mărturisit totul. Cercetat în stare de arest, a spus un număr de numai 16 indivizi băgați de el fraudulos în Facultate în ultimii vreo patru ani, dar în realitate au fost mult mai mulți. În unele cazuri poate chiar că nu și-a mai adus aminte numele, explicabil pentru că în arest omul era destul de stresat. Apoi, unii dintre cei introduși fraudulos în Facultate de către Fodor mai demult, oameni care au terminat Dreptul de mai mulți ani, erau deja cetățeni onorabili, ajunși între timp procurori și judecători, în cazul cărora chiar anchetatorii i-au cerut lui Fodor să spună că nu își mai amintește numele lor. Vă dați seama ce bâlci național ar fi ieșit, dacă s-ar fi aflat public că profesorul Fodor de la Drept este judecat pentru luare de mită de către posibili foști mituitori de-ai săi, adică de colegii lui, infractorii.
Printre studenții și absolvenții care au intrat la Facultate în ultimii cinci ani (care știau că infracțiunea de fals se prescria după cinci ani), tensiunea atinsese cote de balamuc în sensul cel mai propriu al termenului. În primăvara anului 1976, mulți dintre studenții de la Drept care se știau cu musca pe căciulă s-au internat repede la Spitalul studențesc, Secția Psihiatrie, simulând tot felul de boli psihice cu simptome învățate după manual și, speriați, s-au pus pe așteptat, să vadă ce și cum, ce mai spune profesorul de la pârnaie, oare îi denunță și pe ei sau nu? Șeful Secției de Psihiatrie dr. Nica, celebru fiindcă el l-a identificat pe criminalul în serie Ion Râmaru, nu putea fi păcălit de simulanți, dar a tratat cazurile cu înțelegere și i-a lăsat pe beneficiarii fraudei să stea în Spital cât au avut nevoie. Câțiva studenți mai curajoși, precum și vreo doi-trei proaspeți pocurori și avocați, au tranșat situația, în sensul că s-au autodenunțat pentru dare de mită la admitere. Studenții au scăpat doar cu aplicarea principiului juridic de „repunere în situația anterioară”, adică cu simpla exmatriculare din Facultate, iar proaspeții procurori care s-au autodențat s-au ales cu anularea diplomei de licență în Drept obținută pe nedrept. Aceștia din urmă abia mai târziu au aflat că au fost fraieri, adică au aflat că, în arest, lui Fodor i s-a interzis să-i denunțe și pe clienții lui mai vechi, care au apucat să termine deja Facultatea și să devină judecători și procurori. Alții, care nu s-au autodenunțat dar au fost denunțați de Fodor au primit, în afară de exmatriculare sau anularea diplomei, după caz, și pedepse modice de câteva luni de închisoare cu suspendare.
Lect. dr. Vasile Fodor avea și o nepoată pe care o chema Aspazia Fodor, devenită în urma căsătoriei Aspazia Cojocaru, în „democrație” viitoare judecătoare la Curtea Constituțională, între 2004-2013. Aceasta a venit de departe din provincie, de la Botoșani, să facă facultatea la prăvălia lu unchiu Vasîli. Pe timpul studenției a locuit o perioadă în casă la el. Când era mult de lucru cu fraudarea examenelor, soțul ei Pavel Cojocaru intermedia șpăgile către lect. dr. Vasile Fodor, iar Aspazia le ajuta să-și întocmească cea de a doua lucrare acasă la profesor pe unele individe, care erau atâta de proaste încât nici să copieze după manuale nu erau în stare. Era un fel de caracatiță deosebit de lucrativă de tip Asociația Familială. Toate detaliile, unele de-a dreptul picante referitoare la șpăgi în natură de o mare varietate merceologică (covoare, piei de capră, vin), pot fi citite în Sentința Penală a TMB nr. 42/1976. Inițial au fost arestați un mare număr de inculpați, inclusiv familia Aspazia și Pavel Cojocaru, dar după câteva zile are loc o surpriză stupefiantă: Pavel Cojocaru rămâne în arest ca inculpat pentru complicitate la luare de mită, dar soția sa Aspazia Cojocaru este eliberată și i se schimbă încadrarea din inculpat în martor. A fost un martor deosebit de prețios pentru instanță, inclusiv împotriva unchiului și a soțului, deoarece a dat pe goarnă din interiorul familiei infracționale fapte care nu puteau fi negate. Probabil că tot atunci Aspazia Cojocaru a fost recrutată și ca informatoare a Securității sub pseudonimul „Ana”, fapt care a ieșit la iveală abia vreo treizeci și ceva de ani mai târziu, existând și un verdict al CNSAS în acest sens. Asta însă nu a împiedicat-o să facă o carieră profesională interesantă în magistratură. Sau poate tocmai de aceea. S-a putut observa că binomul SRI – DNA (de fapt un adevărat polinom: SRI – DNA – Băsescu alias Petrov – Statul paralel – ICCJ & co) a preferat să promoveze oameni cu anumite vulnerabilități grave peste tot în Justiție, inclusiv la Curtea Constituțională. Când un judecător de la CCR nu făcea frumos și refuza să execute ordinele Securității lui Maior & Coldea & Petrov era arestat (cazul judecătorului Toni Greblă), dar era de preferat să poată fi manipulat cu ușurință (cazul judecătorului Aspazia Cojocaru), amintindu-i-se discret de putrefacția sa morală din trecutul mai îndepărtat.
Toată tărășenia asta a avut nu doar o latură morală, ci și una politică. Inculpații erau arestați și urmau să fie judecați și condamnați, dar înainte de asta trebuiau dați afară din partid. Deci, judecata din Justiție trebuia să fie precedată de una moral-politică la PCR. În consecință, s-a convocat o adunare generală a membrilor PCR nu doar pe cele două facultăți implicate, Dreptul și Filosofia, ci pe toată Universitatea, adunare la care am participat și subsemnatul în calitate de membru PCR. Pe de altă parte, analiza pe linie de partid a acestei situații disciplinare de o gravitate deosebită nu s-a putut face imediat, ci numai după ce ancheta penală a stabilit anumite vinovății, deci abia după câteva luni. Prin urmare ședința de partid a avut loc în Aulă abia în primăvara anului 1976. Discuțiile au fost conduse de către niște indivizi în vârstă, necunoscuți în mediile academice, probabil ceva fosile staliniste care răspundeau de Universitate din partea CC al PCR. Cel care a dat citire materialului de analiză a prezentat inculpații și infracțiunile posibil după extrase din rechizitoriul procurorilor. Inculpații cercetați în stare de arest, în număr de 13 persoane, bineînțeles că nu au fost de față. De la Filosofie au fost doi arestați pentru luare de mită, lect. dr. Constanța Oprescu și conf. dr. Vasile Oprescu, soț și soție (el a predat Filosofie generală pe la Agronomie). Cei doi au avut o circumstanță agravantă, la percheziția domiciliară li s-a găsit o sumă mare în valută, oamenii transformau șpaga în dolari și se pregăteau să o șteargă din România. S-a votat în unanimitate excluderea lor din PCR. Discuții propriu-zise s-au purtat și cu inculpații de față, a fost vorba de cei care nu erau în stare de arest, care erau acuzați de o infracțiune mai puțin gravă, de trafic de influență, și cercetați în stare de libertate.
De la Filosofie erau iarăși doi la număr acuzați de trafic de influență, un anume Drăghici care a predat Filosofie generală la Facultatea de Biologie și Ion Băncilă (a nu se confunda cu filosoful Vasile Băncilă), cercetător la Institutul de Filosofie. Aceștia de fapt erau acuzați că, la influența malefică a tartorului Fodor de la Drept, au fost de acord să dea note ceva mai mari la anumiți candidați la examenul de la Filosofie, proba orală. La urmă, după ritual, li s-a dat cuvântul împricinaților ca să-și facă autocritica. În general, oamenii au recunoscut că au făcut greșeala să accepte să servească un wisky, un kent și alte mizilicuri de la emisarii lui Fodor, dar unul dintre ei a avut o prestație jalnică. Anume, profesorul Drăghici care a predat Filosofia la Biologie, altfel un om serios, autor al unei lucrări de pionerat despre Teoria Generală a Sistemelor a lui Ludwig von Bertalanffy, a venit la ședință îmbrăcat în uniformă de la Gărzile Patriotice, a spus că lui ca om bătrân îi este rușine pentru ceea ce a făcut, a izbucnit în plâns și a implorat clemența adunării generale. Probabil că a stârnit mai multă silă decât milă, dar nu a fost exclus din partid și deci nici nu a fost dat afară din serviciu, ci a scăpat cu un vot de blam cu avertisment. În schimb tov. Băncilă de la Institut a făcut un circ de zile mari. Mai înainte de ședință, probabil ca să prindă curaj, a băut ca lumea. A urcat cu greu cele 3-4 trepte până la pupitru, a scos microfonul din suport și l-a ținut strâns în mână, ca o vedetă, a tras aer în piept și a zis răspicat că el nu este vinovat cu nimic. Este adevărat că a dat o notă poate ceva mai mare unei candidate blonde, dar asupra lui s-au făcut presiuni în acest sens. (În sală rumoare). Cum o chema pe tovarășa candidată blondă? nu știe, dar cineva i-a dat o poză cu candidata, ca să o poată recunoaște când o va asculta. (În sală ilaritate). Stați să v-o arăt (zice), scoate portofelul și începe să caute îl el fără grabă. (Sala entuziasmată: „S-o vedem!”). Nu găsește poza, dar plusează: „o fi luat-o nevastă-mea”. (Sala râde în hohote). După ce încearcă să îl oprească de câteva ori, cel care conduce ședința vine la el și încearcă să-i ia microfonul din mână. Nu reușește, Băncilă îl ține strâns. Mai avea de spus un ultim cuvânt: „Asupra mea s-au făcut presiuni cu o viteză… ca să zic așa velocipedică!” (Suntem în plin Caragiale, sala e în delir). „Știți cine a făcut presiuni velocipedice asupra mea?” În sală e un vacarm de nedescris, nu se mai aude nimic. Normal, nu mai este lăsat să vorbească, se îndreaptă spre prezidiu și trântește microfonul în mijlocul mesei. Apoi coboară clătinându-se rău treptele scenei și își reia locul în sală. Se face liniște și se trece la vot. Nu votează nimeni pentru excludere și nici măcar pentru vot de blam cu avertisment, ci numai pentru avertisment, cea mai ușoară sancțiune pe linie de partid, mai ușoară decât sancțiunea predecesorului său care a plâns și a zis că îi este rușine pentru ceea ce a făcut. Sala a simpatizat în secret cu Băncilă pentru că, în definitiv, și în „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale, cetățeanul turmentat este singurul om cinstit.