Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

la o răscruce

la o răscruce

 

 

la o răscruce

 

 

mai ții tu minte strada
ce ne-a adus aici, dispăruta
piață-a copilăriei, pe atunci

vorbeam
în limba
săracilor

cum păsările în zori
între sălcii
pe mal

cu glasul doldora
de niciunde, eu însă

și azi vorbesc aceeași limbă

prin care ei
s-au alungat
unul după
altul

a sărăcie / oferi
inelatele
ineditele
tale

pasăre / eu?

lasă-mă, sunt
prea aproape.

nesfârșit de
aproape, de
pe acum

 

 

așadar

 

 

mă iau de mână și pornesc.

de când mă știu, mi-am murmurat
monologul tăcut prin păduri,

pe străzi, în odaia
nopților traversate

încercând să te
aud, însă nimic.

nimic nu s-a clintit câtă vreme
n-am învățat a desluși
câmpul semnelor
din jur, mereu
altele

în fiecare clipă. un alfabet al inimii
în cercul aparițiilor
și întâmpinărilor

deloc întâmplătoare, tu
veghe neîntreruptă.
aplecare totală.
smerenia
mea.

 

 

nu știu

 

 

nu știu cine, nu știm.

bolboroseală. buze înghețate.

nu știu cine, nu știm

din ceea ce presupunem a ști mai

Nimic / ești, oare

presimțirea ce ne bântuie

contemplarea / nu este însă

un ecou urcând din adâncul

abia bănuit

în dor?

 

 

vine o vreme

 

 

vine o vreme,
când până și dorința vicleană de moarte te lasă, bătrâna
atârnând albituri la uscat în curtea aburită de plutirea frunzelor.

îngânându-și cântul îmblânzit de înserarea lizierelor
copilărindu-ne, porțile în care ne părăsim lumea

deodată în alerta înscrisă a petrecerii, rufele
foșnind acum a pergament

 

 

la steaua

 

 

și chiar dacă mi-aș pierde memoria, mireasma
de tei în foșnet cernit de brad, m-ar purta înspre tine

piatra de la căpătâi
ar înverzi într-o aterizare de îngeri

chipul de mesager. chipul tău
ca un pat răvășit de dragoste

stins.
neștiut de nimeni. fără o lumânare.

pe actul de deces și-au pus degetul
doi analfabeți de la morgă

 

 

adevărații

 

 

Și-au fost solidari pe-atunci.
Și-au fost spini, în ochii deținătorilor numelui——–.de
nemaipronunțat azi, la auzul căruia, îi potopește lehamitea…

Și-au tras-o și și-au purtat cazna.
Și-au crezut a se cunoaște.
Și-au jubilat.
Și-au trecut ani, în care și-au pierdut
trecutul prezentul și viitorul, printre măștile
cunoscuților risipite în jur.

Și-a fost un viol al inimii de netămăduit prin uitare
Și-au rămas puțini/mulți prăpădindu-se lent curățindu-se.
Alcoolul.
Marginalizarea.
Șomajul.
Resemnările.
Divorțul.
Scârba
Greața..
Ratați.
Părăsiți.
Stârnind batjocura / de chivernisire, neputincioși / de negoț

Surghiuniți în propriile odăi stingându-se odată cu înserarea.
Cei rămași, printre cei pentru care s-au lăsat siluiți în
numele….., cu neputința de pronunțat.-
Și-au fost și sunt ceea ce combăteau pe-atunci. Adevărații

În stigmatizarea căruia, cunoscuții lor își sărbătoresc
revelioanele la Sinaia. Și ei, continuă să fie
într-adevăr, ceea ce au combătut –
Adevărații

 

Andrei Zanca
(13 septembrie 1952 – 1 iunie 2022)

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg