NU MAI ŞTIAM CINE

 

 

(… Nu încetasem să uit
neostenita trecere
printre mistreții timpului
ucişi de trăsnete
în timp ce copacii foşneau nepăsători
aveam un giulgiu sfâşiat de ulii
şi-abia l-am fluturat ca pe-o batistă
ce vânzolire de neuroni
şi bătăi ale inimii
încât nu mai ştiam cine pleacă
şi cine rămâne
nici ce mai aveam de uitat
un singur mistreț rămăsese în viață
chiar după noaptea când visasem
că timpul m-a părăsit …)

 

 

NICI PE DEPARTE

 

 

(… După ce am făcut din mână
celei plecate cu ultimul tren
— regretând, în gând, că nu mă aflam
cu arme și bagaje în fața lui –
nu-mi închipuiam nici pe departe
că vreme de câțiva ani voi publica
recenzii în „Tribuna” – draga de ea,
revista revistelor din România –
i-o dădusem spre lectură chiar celei plecate,
era trecut de-amiază, apoi,
ziua mi-am petrecut-o
făcând gestul acela de rămas bun,
până ce-a sosit ambulanța …)

 

 

COADĂ CU ROMÂNI

 

 

(…Ascult – ținând la ureche un măr –
cum viermele scrâșnește din dinți
de ciudă că nu se poate opri din ros,
oscilez – cu emfaza rătăcită
printre apele uzate –
între a mă socoti cel mai penibil poet pus pe șotii
care se felicită că-n 2021
a refuzat să dea mâna cu N. Manolescu la Neptun;
în Constanța am ridicat tonul la Ela
—după un afront al cuiva, la Delfinariu –
pe terasa de lângă gară,
încât i-a nins barmanului pe cap
varul căzut din tavan,
dar liniștește-te, bre,
cu bucuria că încă nu ai orbit de tot
ai putea să răsfoiești paginile necitite
ale României literare,
uite ce coadă s-a făcut cu românii la Catedrala Neamului
ca să jure pe Biblie
că nu s-au născut poeți,
chiar și viermele e ros de invidie …)

 

 

UMĂRUL DREPT

 

 

(… Cât va dura invazia kaghebistului
am renunțat să mai ridic din umeri,
infailibilitatea acestei renunțări
s-a oglindit în sângele rezultat
de la răzuitul țelinei pentru Mura:
am ridicat mâna cu arătătorul însângerat
și-am împuns aerul cu roșeața aia
ca de crepuscul exacerbat,
în timp ce umărul drept se zbătea furibund
dar am reușit să-l opresc la timp …)

 

 

DE-A HALARIPUL

 

 

(… „De ce ești supărățel?”
—m-a întrebat Jumătatea mea, deunăzi –
— Un om care-și pierde vederea
vrei să sară de-a halaripul
cu ungurașii tăi de la TV?
Ehee… vecinul care mă urăște-a auzit,
de dincolo de zid :”Dumnezeu nu bate cu bota!”
s-a hlizit, lăsându-i gura apă,
iar eu mi-am amintit
—ca-n „filmul” de dinaintea
unui pericol de moarte –
de toate traumele și răutățile indurate
în timpul îndeletnicirii cu trăitul,
(chiar și de crunta marginalizare literară)
cum le-am înghițit pe toate
și cât de ghiftuit mă simt acum,
încât sfertul de nerv pe care pretind că-l mai am
mai nu se face ghem …)

 

 

ZOB

 

 

(… Încă mă mai văd în oglindă,
—ehe, dacă eram spân nu-mi venea ideea
să mă autopedepsesc (”numără-ți firele din barbă
cu mănuși de box”)
pentru că în 1999 m-am uitat fără ochelari
sau sticlă afumată, la eclipsă;
oricum, eu iubesc Întunericul,
chiar fără „sfânta și clara” în el,
îmi place să-l tachinez la feminin,
îi zic tanti Bezna, tu n-ai cum mă vedea pe mine, îi zic,
cum mai faci tu în mințile unora prăpăd
dacă ți-ar fi frică de vaccin ai tuli-o,
(singurătatea asta semiotică a lui „o” mă descumpănește)
n-am mai avea nici somn, nici vise, nici schimbul trei,
mi-am amintit cum Sadoveanu (plimbându-se cu caleașca)
hăpăia o oală cu sarmale și o găină friptă,
iar pe vizitiu îl îmbia, la urmă, cu un măr ;
hmm… nu trebuia să spun asta,
or să-mi facă oglinda zob …)

 

 

”ȘASE!”

 

 

(… Am fost huiduit de cei absenți
de la lansarea antologiei sfârlezice „Vocile lui Sing”,
cea mai abitiră absență,
întrucât au fost prezenți doar șase
oameni de bine/ personalități,
—îmi venea să-i invit afară-n fața muzeului,
pe borduri, să trăncănim antropocentristic
despre război, neomarxism și rata inflației,
bătrân afurisit ce ești, e vremea urgiilor
ce ne-mbâcsesc neuronii și bătăile inimii
plus furibunda foamete aculturală,
nu mai încapi de cei ce-și ling rănile
cu iuțeală de uliu, întrucât se grăbesc, solipsiști,
să-și plângă frenetic de milă, scriind pe ziduri
”loc de dat cu capul”
și ca să-nchei revenind la „Vocile lui Sing”,
bucura-m-aș bucura, dat fiind că la vreme de primejdie,
ca să nu te prindă păgubitul,
se strigă „șase!”…)