Italia

 

Marco Polo şi Milionul

 

Comerciant venețian, Marco Polo (1254 – 1324) s-a făcut cunoscut în lumea întreagă prin relatările sale senzaționale despre o călătorie în China, cunoscută sub mai multe titluri: Diversitatea Lumii, Cartea Minunilor sau Milionul, reprezentând una dintre „marile scrieri de călătorie din Evul Mediu” şi prima care dezvăluie Occidentului european lumea imensă şi fabuloasă a Chinei şi a Asiei. Milionul (italiană: Il Milione, care derivă din porecla lui Polo „Emilione”)1, este de fapt un jurnal de călătorie din secolul al XIII-lea scris de Rustichello da Pisa, autor de romane cavalereşti, din poveştile şi relatările pe care le auzise de la Marco Polo când au fost întemnițați împreună la Genova, care descriu călătoriile lui Polo prin Asia între 1271 şi 1295 şi experiențele sale la curtea lui Kubilai Han.2 Rustichello a scris-o în franco-venețiană3, o limbă culturală răspândită în nordul Italiei între centura subalpină şi Pad-ul inferior între secolele al XIII-lea și al XV-lea4, cartea fiind tradusă în multe limbi europene chiar în timpul vieții lui Marco Polo, dar manuscrisele originale sunt acum pierdute, iar reconstrucția lor este o chestiune de critică textuală, cunoscându-se faptul că există aproximativ 150 de exemplare în diferite limbi, inclusiv în franceză5, toscană, două versiuni în venețiană şi două versiuni diferite în latină. În comparație cu alte jurnale de călătorie scrise în timpul secolului al XIII-lea, precum Historia Mongalorum a lui Giovanni da Pian del Carpine6 şi Călătorie în Imperiul Mongol a lui Willem van Rubroeck, Milionul a fost excepțional deoarece descrierile sale au depăşit cu mult Karakorum şi au ajuns la Catai. Împărțită în două segmente, Historia Mongolorum quos nos Tartaros appellamus/ Istoria mongolilor numiți de noi tătari, descrierea obiceiurilor, geografiei, istoriei şi figurilor marcante ale poporului mongol (titlul complet) a lui Pian del Carpine, reuneşte cunoştințe despre mongoli: istoria recentă (cuceriri ale lui Genghis Han), obiceiuri, credințe, guvernare, artă militară, toate cu mare precizie şi o relativă obiectivitate, în absența simpatiei; descrierea detaliată a echipamentului, a armelor şi a tehnicilor războinice ale mongolilor fiind urmată de instrucțiuni de utilizare adresate şefilor armatelor europene.7 De asemenea, el colportează o serie de legende cunoscute încă din Antichitate despre popoare mitice, cum ar fi „parosiții fumigatori, oamenii-câine sau unipozii”8.
Revenind la Marco Polo, acesta a mărturisit existența unei civilizații mongole sedentare şi foarte sofisticate, absolut comparabile cu civilizațiile europene: mongolii, pe scurt, nu erau doar nomazii „sălbatici” care trăiau călare şi viețuiau în corturi, despre care vorbise Giovanni da Pian del Carpine şi Willem van Ruysbroeck9, dar trăiau în oraşe cu ziduri, ştiau să citească şi aveau obiceiuri foarte sofisticate. Milionul a fost definit ca „descrierea geografică, istorică, etnologică, politică, ştiințifică (zoologie, botanică, mineralogie) a Asiei medievale”10. Descrierile sale fascinant-fabuloase au contribuit la compilarea Hărții lui Fra Mauro11 şi au inspirat călătoriile genovezului Cristofor Columb. Textul cărții trasează în detaliu itinerariul pe care l-au urmat cei trei Polo pe Drumul Mătăsii, mergând spre interiorul continentului eurasiatic, traversând Anatolia și Armenia.12 Au coborât apoi spre fluviul Tigru, atingând probabil Mosul şi Bagdad13, şi după ce au trecut prin oraşul Tabriz din Irak şi apoi prin oraşul Yazd din Persia, au ajuns în portul Ormuz, poate cu intenția de a-şi continua călătoria pe mare.14 În schimb, au continuat să urmeze calea terestră, intrând în deşertul Gobi, pentru a ajunge apoi în Khorasan, în această regiune intrând în contact cu secta islamică „ismailiyyah”, adepții lui Hasan-i Şabbah sau Hassan Ibn Sabbah (1050-1124), pe care Marco îl numeşte „Bătrânul Muntelui”15, un şeic arab şiit-nizarit, fondator al ramurii şiite a ismailismului nizarit, un organizator excelent şi un teolog incisiv care a creat „sângerosul ordin terorist al Asasinilor” şi care a cucerit în numele Islamului, potrivit interpretării sectei sale, evident, porțiuni din nord-vestul Persiei (astăzi Iran), la finele secolului al XI-lea şi stabilind un „nucleu de rezistență” împotriva fostului coleg şi susținător, sultanul selgiucid, în jurul temutei fortărețe Alamut.16 Cei trei Polo au traversat apoi Kaşmirul, apoi Wakhan, şi trecând ulterior Pamirul, s-au îndreptat spre Samarkand în Uzbekistan şi au intrat în „Marea Turcie” (Turkestan).17Au coborât apoi spre bazinul Tarim şi au ajuns la Tangut, la granița cu Cathay, aici ajungând în provincia „Chingitalas”, unde au asistat la prelucrarea materialului ignifug.18 Au ajuns apoi la Zhangye, apoi la Karakorum şi după aceea au continuat de-a lungul părții de nord a cotului Fluviului Galben ajungând la Xanadu, oraş pe care Marele Han Kubilai îl fondase recent.19 De la început, a existat neîncredere față de poveştile uneori fabuloase ale lui Polo, precum şi o dezbatere academică în timpurile recente.20 Ca şi în cazul lui Ibn Battuta, unii critici şi istorici s-au întrebat dacă Marco Polo a călătorit de fapt în China sau dacă doar repeta papagaliceşte poveştile pe care le auzise de la alți călători.21Alții şi-au argumentat scepticismul pe baza unor omisiuni cu privire la practicile şi structurile remarcabile ale Chinei de atunci, precum şi pe lipsa de detalii despre unele locuri importante, de exemplu, în timp ce Polo descrie banii de hârtie şi arderea cărbunelui, el nu menționează grandiosul Mare Zid Chinezesc, această omisiune fiind observată pentru prima dată la mijlocul secolului al XVII-lea, iar pe la jumătatea secolului al XVIII-lea s-a sugerat că este posibil să nu fi ajuns chiar niciodată în China.22 Mai târziu, savanți precum John W. Haeger au susținut că este posibil ca Marco Polo să nu fi vizitat sudul Chinei din cauza lipsei de detalii în descrierea sa a oraşelor din sud versus nordul Chinei, în timp ce germanul Herbert Franke a speculat că Marco Polo ar fi putut să nu fi fost în China deloc şi s-a întrebat dacă şi-ar fi putut baza relatarea pe nişte surse persane.23 Totuşi, istoricul Mark Elvin concluzionează că lucrările recente „demonstrează printr-un exemplu specific probabilitatea în cele din urmă copleşitoare a autenticității largi” a relatării lui Polo şi că lucrarea, cartea este „în esență, autentică şi, atunci când este folosită cu grijă, în termeni largi să fie de încredere ca un martor serios, deşi evident nu întotdeauna definitiv”24.

 

Petrarca şi călătoria pe Muntele Ventoux

 

Una dintre primele consemnări privind „plăcerea călătoriei” a fost făcută în Italia medievală de către marele poet umanist Francesco Petrarca (1304-1374), autorul celebrelor Rime, într-o binecunoscută scrisoare inclusă în ale sale Epistolae Familiares (IV, 1) despre ascensiunea sa din 1336 pe Muntele Ventoux (înalt de 1.912 metri) din Provența, sudul Franței, în care a lăudat actul călătoriei şi a criticat „frigida incuriositas”, adică lipsa rece a curiozității sau lipsa rece de interes.25 Petrarca spunea că nici unul dintre prietenii săi nu părea potrivit pentru călătorie, pentru ascensiune, unii fiind prea apatici, anxioşi, alții prea lenți, grăbiți, trişti sau veseli, poetul italian fiind de părere că deşi prietenia acceptă orice povară, „este cu totul altfel într-o călătorie, în care fiecare slăbiciune devine mult mai gravă”26. Scrisoarea lui Petrarca era adresată fostului său confesor, Dionigi di Borgo San Sepolcro al Ordinului Sant’Agostino, profesor al Sacra Pagina, în care povesteşte despre escaladarea muntelui cu pricina făcută de poet şi fratele său Gherardo între 24 şi 26 aprilie 1336 şi, cu toate că poartă indicațiunea „Malaucena, 26 aprilie 1336” în partea de jos, distinşi savanți, precum Giuseppe Billanovich şi Hans Baron, au demonstrat modul în care compoziția (sau cel puțin o posibilă reprelucrare) trebuie amânată la 1352 sau 1353.27Aşadar, documentul se adresează prietenului său Dionigi di Borgo San Sepolcro, călugăr şi teolog augustin care îi dăruise lui Petrarca o copie a Confesiunilor celui mai mare filozof al Imperiului Roman, Sfântul Augustin, operă care l-a influențat foarte mult pe poetul umanist toscan şi despre care este menționată în scrisoare când Francesco, ajuns în vârf, citeşte un pasaj. Petrarca îi spune menționatului său amic Dionigi că s-a apucat în sfârşit să urce pe muntele „pe bună dreptate numit Ventoux”28 (care ar însemna în limba occitană „cel care se vede de departe”), de fapt, după ce a locuit multă vreme în zona vecină Valchiusa şi Avignon (unde era sediul Papilor, atunci), propunându-şi deja acest obiectiv de mulți ani. În cele din urmă, citind un pasaj al istoricului roman Titus Livius conform căruia Filip al Macedoniei, ajuns pe vârful muntelui tesalian Aimos (în prezent Muntele Botev, în Bulgaria), a declarat că a văzut Marea Adriatică pe de o parte şi Euxinul (adică Marea Neagră) pe cealaltă29, hotărăşte să întreprindă „afacerea” ventouxiană şi, după ce a evaluat cine ar putea fi cel mai bun însoțitor, decide să propună excursia fratelui său mai mic Gherardo, care acceptă cu mare şi infinită bucurie. Urcuşul este imediat dificil: poteca este de fapt abruptă, prăpăstioasă şi plină de pietre, Gherardo, însă, urcă cu uşurință şi dexteritate extremă, în timp ce Francesco este obligat să se oprească de nenumărate ori din cauza oboselii, dar în realitate, poetul se află într-o „gravă criză spirituală” şi calea îi este împiedicată pentru că sufletul său era „ocupat” de pasiune şi ataşament față de bunurile lumeşti, decât să se întoarcă în întregime către Dumnezeu şi către lucrurile spirituale; pe de altă parte, fratele său Gherardo, care s-a călugărit la o vârstă foarte fragedă, era mai avantajat.30 În cele din urmă, Francesco Petrarca reuşeşte să ajungă în vârful Muntelui Ventoux, simbol al țelului şi aspirației către Dumnezeu, iar pentru a-i mulțumi citeşte un pasaj din Confesiunile Sfântului Augustin, astfel, deschizând cartea la întâmplare, descoperă o reflecție de înaltă şi semnificativă valoare simbolică: „Şi iată că oamenii merg să admire înălțimile munților, şi întinderea oceanelor, orbitele stelelor, în timp ce pe ei înşişi se lasă în plata Domnului”31.

 

 

Note
1 Ranieri Allulli, Marco Polo e il Libro delle Meraviglie – Dialogo in tre tempi del giornalista Qualunquelli Junior e dell’astrologo Barbaverde, Milano, Mondadori, 1954, p. 26.
2 Marco Polo, The Travels, translated by Ronald Latham, London, Penguin Classics, p. 15 şi Luce Boulnois, Silk Road: Monks, Warriors & Merchants, Hong Kong, Odyssey Books & Guides, 2005, pp. 311–335.
3 Cf. Library of Congress Subject Headings, volume 2 şi Maria Bellonci, „Nota introduttiva”, Il Milione di Marco Polo, Milano, Oscar Mondadori, 2003, p. XI [Italian].
4 Cf. Fragment of Marco Polo’s Il Milione in Franco-Venetian language, University of Padua RIAlFrI Project, online.
5 Marco Polo, Il Milione, Adelphi, 2001, Prefazione di Bertolucci Pizzorusso Valeria, pp. x–xxi.
6 Giulio Ferroni, Storia della letteratura italiana – Dalle origini al Quattrocento, Milano, Einaudi Scuola, 1995, p. 152.
7 Claude et René Kappler, dans Guillaume de Rubrouck, Voyage dans l’empire mongol, Payot, 1985, p. 30.
8 Dans l’empire mongol (în franceză), Toulouse, Anacharsis, 2014, pp. 105, 143.
9 Giulio Busi, “Marco Polo. Viaggio ai confini del Medioevo”, Collezione Le Scie, Nuova serie, Milano, Mondadori, 2018, online.
10 Albert t’Serstevens, Livre de Marco Polo, Parigi, 1955, online.
11 Cf. Il Mappamondo di Fra Mauro, su marciana.venezia.sbn.it, Biblioteca Nazionale Marciana, URL consultato il 20 novembre 2013 şi Piero Falchetta, Fra Mauro’s World Map, Turnhout, Brepols, 2006, online.
12 Cf. Il Milione di Marco Polo, ed. a cura di Antonio Lanza, L’Unità – Editori Riuniti, Edizione fuori commercio riservata agli abbonati per l’anno 1982, p. 21.
13 Cf. Il Milione, pp. 53, 54 şi 55.
14 Ibidem, pp. 56, 57 şi 58.
15 Ibidem, pp. 59, 60 şi 61.
16 Hugh Chisholm, „Hasan-e Şabbāh”, în Encyclopædia Britannica (11th ed.), Cambridge University Press, 1911, online, Bernard Lewis, The Assassins: a Radical Sect of Islam, Oxford University Press, 1967, pp. 38-65 şi Farhad Daftary, Historical Dictionary of the Ismailis, Scarecrow Press, 2012, pp. 15 şi 69.
17 Cf. Il Milione, pp. 64, 65, 66 şi 67.
18 Ibidem, pp. 68 şi 69.
19 Ibidem, pp. 70, 71 şi 72.
20 Taylor, Scott L. (2013), „Merveilles du Monde: Marco Millioni, Mirabilia, and the Medieval Imagination, or the Impact of Genre on European Curiositas”, în Albrecht Classen (ed.), East Meets West in the Middle Ages and Early Modern Times: Transcultural Experiences in the Premodern World, Fundamentals of Medieval and Early Modern Culture, vol. 14, Berlin and Boston, De Gruyter, pp. 595–610.
21 Francis Wood, Did Marco Polo Go to China?, Boulder, Westview Press, 1996, online.
22 Stephen G. Haw, Marco Polo’s China: A Venetian in the Realm of Khubilai Khan, Routledge, 2006, p. 1.
23 Herbert Franke (1966), „Sino-Western Contacts Under the Mongol Empire”, în Journal of the Hong Kong Branch of the Royal Asiatic Society, 6, pp. 49–72.
24 Hans Ulrich Vogel, Marco Polo Was in China: New Evidence from Currencies, Salts and Revenues, Leiden; Boston, Brill, 2013, p. xix.
25 Francesco Petrarca, „The Ascent of Mount Ventoux”, in Familiar Letters, translated by James Harvey Robinson, New York, G.P. Putnam, 1898, online.
26 Francesco Petrarca, op. cit., online.
27 Rispettivamente in G. Billanovich, Petrarca letterato. Lo scrittoio del Petrarca, Roma, Edizioni di Storia e Letteratura, 1947 e H. Baron, The Evolution of Petrarch’s Thought, in From Petrarch to Leonardo Bruni. Studies in Humanistic and Political Literature, Chicago, 1968, online.
28 Cf. Ascesa al monte Ventoso (trad. U. Dotti), in S. Guglielmino, H. Grosser, Il sistema letterario, Milano, Principato, 1995, vol.1/A, p. 525, riga 2.
29 Francesco Petrarca, op. cit., online şi Righe 7-10; ripreso da Livio, Ab Urbe condita, XL, 21-22, online.
30 Francesco Petrarca, op. cit., online.
31 Cf. Cit. alle righe 158-161; il passo originario è in Agostino, Confessioni, X, 8, 15, online şi Sf. Augustin, Confesiuni, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p. 344.