Consiliul
Județean Cluj
Londra. Royal Academy of Arts
Până în sec. al XVIII-lea, artiștii britanici nu au beneficiat de prea mare ajutor financiar din partea Casei Regale1. În 1768 a fost înființată la Londra Academia Regală de Artă (The Royal Academy of Arts), în urma unei petiții semnate de 36 de artiști și arhitecți și înaintate Regelui George III. În petiție se cerea acordul „înființării unei societăți care să promoveze artele și designul”, organizarea unei expoziții anuale și înființarea unei Școli de desen2. Lucrarea lui Johan Zoffany ni-i înfățișează pe membrii fondatori, alături de primul președinte al Academiei, Sir Joshua Reynolds. Lucrarea a fost achiziționată de Rege pentru 500 de guinee (65.000 lire sterline, în valuta de astăzi).
Ne surprinde multiculuralismul acestei adunări; britanicilor (Sir Joshua Reynolds, Thomas Gainsborough, Francis Hayman, Richard Wilson, Paul Sandby, Francis Cotes etc.) li se alătură un francez (Sir Nathaniel Dance-Holland), patru italieni (Francesco Zuccarelli, Brancesco Bartolozzi, Giovanni Battista Cipriani), un elvețian și un american (Benjamin West). Au fost acceptate și două femei: Angelica Kauffman și Mary Moser. Alături de pictori stau arhitecții William Chambers, George Dance the Younger și John Gwynn.
Scopurile fondării acestei instituții erau: să îmbunătățească statutul profesional al artiștilor prin înființarea unui sistem solid de instruire bazat pe profesionalism și prin organizarea unor expoziții de artă contemporană unde să primeze excelența și bunul gust.
Anual, din 1769 în 1790, la decernarea premiilor Academiei, președintele acesteia Joshua Reynolds ținea un Discurs despre pictură, în care își formula ideile și principiile, dorind să orienteze cunoștințele tinerilor artiști. La 100 de ani de la enunțarea ierarhiei genurilor de către Félibien, Reynolds a preluat modelul francez și a instituit o „ierarhie calitativă în privința subiectului de inspirație, care plasa subiectul istoric în primul rând, apoi, în ordine decrescătoare, portretistica, peisajul și pictura de gen”3. Aprecierile lui cu privire la artă au dus la dezvoltarea teoriei despre cele trei stiluri: „înalt” (urcă arta la cel mai ridicat nivel), „ornamental” (preluat din natură și conferind atractivitate artistică tabloului) și „caracteristic” (caracterul picturii este intensificat).
În cele cincisprezece discursuri rostite, Reynolds realizează o adevărată teorie a artei clasice, ridicând pictura la cel mai înalt nivel și făcând elogiul Antichității și al Renașterii. A fost un mare admirator al lui Michelangelo, Rafael, Titian, van Dyck (pe care îl consideră „primul între portretiști”), Rembrandt, Frans Hals, Rubens și Poussin. „Arta pe care o profesăm are drept obiect frumosul; sarcina noastră e să îl descoperim și să îl exprimăm; dar frumusețea pe care o căutăm (…) se află în spirit, o idee care trăiește în sufletul artistului.”4
Note
1 Philip Hook, Escrocii galeriilor de artă, Baroque Books & Arts, 2017, p. 37.
2 https://www.royalacademy.org.uk/page/a-brief-history-of-the-ra, accesat la 05.01.2019.
3 Jakob Rosenberg, Criteriul calității în artă, Meridiane, București, 1980, p. 41.
4 Barthélémy Jobert, Discours sur la peinture de Joshua Reynolds: Les Fiches de lecture, Encyclopaedia Universalis France, 2016, p. 6.