S-a născut în 1888, la S. Margherita Ligure. A avut mai multe meserii în industria siderurgică, apoi a predat greaca şi latina ca, în final, să devină un specialist de renume mondial în studierea lichenilor. A murit la Spotorno în 1967. A colaborat la reviste precum La Voce, Riviera ligure, Quartiere latino. Debutează cu volumul de versuri Resine (1911), urmat de Pianissimo (1914) fără a fi observat de criticii literari. Prin originalitate şi luciditate autorul a ştiut să se detaşeze de lirica epocii sale. După Primul război mondial publică volumele de proză Trucioli (1920), Liquidazione (1928), Scampoli (1960), Gocce (1963), Contagocce (1965), Cartoline in franchigia (1966). În 1961 opera sa lirică a fost publicată de prestigioasa editură Scheiwiller cu titlul Poesie.
A tradus din teatrul grec antic şi din proza franceză din secolele XIX-XX. A fost consiedrat un „vocian” prin prisma auto-biografismului propus, dar, pe plan artistic apropierea de grupul celor de la revista La Voce nu se susține. În ceea ce priveşte fragmentismul promovat în proza sa, acesta îşi găsise deja un teren fertil în narativa italiană de la începutul secolului XX.

 

 

Padre, se anche se tu non fossi…

 

 

Padre, se anche tu non fossi il mio
padre, se anche fossi a me un estraneo,
per te stesso egualmente t’amerei.
Ché mi ricordo d’un mattin d’inverno
che la prima viola sull’opposto
muro scopristi dalla tua finestra e ce ne desti la novella allegro.
Poi la scala di legno tolta in spalla
di casa uscisti e l’appoggiasti al muro.
Noi piccoli stavamo alla finestra.

E di quell’altra volta mi ricordo
che la sorella mia piccola ancora
per la casa inseguivi minacciando
(la caparbia avea fatto non so che).
Ma raggiuntala che strillava forte
dalla paura ti mancava il cuore:
ché avevi visto te inseguir la tua
piccola figlia, e tutta spaventata
tu vacillante l’attiravi al petto,
e con carezze dentro le tue braccia
l’avviluppavi come per difenderla
da quel cattivo ch’era il tu di prima.

Padre, se anche tu non fossi il mio
padre, se anche fossi a me un estraneo,
fra tutti quanti gli uomini già tanto
pel tuo cuore fanciullo t’amerei.

 

 

Tată, chiar dacă tu nu ai fi…

 

 

Tată, chiar dacă tu nu ai fi al meu
chiar dacă ai fi mie-un străin,
te-aş iubi pentru ceea ce eşti.
Fiindcă mi-aduc aminte o dimineață de iarnă
când ai descoperit de la fereastra ta
prima violetă pe zidul din față
şi bucuros ne-ai şi dat ştire.
Şi-apoi, cu scara de lemn în spinare
ai ieşit din casă, ai proptit-o în zid.
Noi, mici, stăteam lângă fereastră.

Şi de cealaltă dată îmi aduc aminte
când urmăreai prin casă furios
pe sora mea, atuncea încă mică
(ea, încăpățânată, făcuse nu ştiu ce).
Dar ajungând-o când țipa de frică
nu ai avut inimă s-o faci:
fiindcă pe tine te-ai văzut că-ți urmăreai
propria copilă, şi, toată numai teamă,
tu, o strângeai la piept, nehotărât
şi mângâind-o o înfăşurai în brațe
ca pentru a o apăra
de tine, care înainte ai fost rău.

Tată, chiar dacă tu nu ai fi al meu
chiar dacă-ai fi un străin pentru mine,
dintre toți oamenii, atât de mult
pentru inima-ți de copil, eu te-aş iubi.

 

 

Io che come un sonnambulo camino

 

 

Io che come un sonnambulo cammino
per le mie trite vie quotidiane,
vedendoti dinanzi a me trasalgo.

Tu mi cammini innanzi lenta come
una regina.
Regolo il mio passo
io subito destato dal mio sonno
sul tuo ch’è come una sapiente musica.
E possibilità d’amore e gloria
mi s’affacciano al cuore e me lo gonfiano.
Pei riccioletti folli d’una nuca
per l’ala d’un cappello io posso ancora
alleggerirmi della mia tristezza.
Io sono ancora giovane, inesperto
col cuore pronto a tutte le follie.

Una luce si fa nel dormiveglia.
Tutto è sospeso come in un’attesa.
Non posso più. Sono contento e muto.
Batte il mio cuore al ritmo del tuo passo.

 

 

Eu care merg precum un somnambul

 

 

Eu, care merg precum un somnambul
pe măcinate drumuri de fiecare zi
tresar, văzându-te-nainte.

Tu mergi în fața mea încet
ca o regină.
Şi pasul mi-l măsor
eu, deşteptat pe dată din visare,
după al tău, ce-i ca o muzică-nțeleaptă.
Glorie şi iubire s-ar putea
ca inima să aibă, şi se umple.
După cârlionții nebuneşti ai cefei
şi după borul unei pălării eu încă pot
să mă mai scutur de tristețe.
Sunt încă tânăr şi nepriceput
cu inima deschisă la orice nebunie.

Dar o lumină-apare-n dormitare.
Totul se suspendă, ca-n aşteptare.
Nu mai suport. Sunt mulțumit şi mut.
Inima-mi bate-n ritm cu pasul tău.

 

 

Adesso che placata è la lussuria

 

 

Adesso che placata è la lussuria
sono rimasto con i sensi vuoti,
neppur desideroso di morire.
Ignoro se ci sia nel mondo ancora
chi pensi a me e se mio padre viva.
Evito di pensarci solamente.
Ché ogni pensiero di dolore adesso
mi sembrerebbe suscitato ad arte.
Sento d’esser passato oltre quel limite
nel quale si è tanto umano per soffrire,
e che quel bene non m’è più dovuto,
perché soffrire della colpa è un bene.

Mi lascio accarezzare dalla brezza,
illuminare da fanali, spingere
dalla gente che passa, incurioso
come nave senz’ancora né vela
che abbandona la sua carcassa all’onda.
Ed aspetto così, senza pensiero
e senza desiderio, che di nuovo
per la vicenda eterna delle cose
la volontà di vivere ritorni.

 

 

Acuma că s-a potolit plăcerea

 

 

Acuma, că s-a potolit plăcerea
cu simțurile goale am rămas,
nici măcar nu doresc să mor.
Nu ştiu dacă mai este-n lume
vreunul care să se mai gândească
la mine, dacă tata-i încă-n viață.
Evit chiar şi să mă gândesc.
Fiindcă acuma orice gând îndurerat
mi s-ar părea stârnit în mod măestru.
Simt că am trecut de limita în care
este atât de omenesc să suferi,
că binele acela nu mi se mai cuvine,
fiindcă a suferi din vină e-un dar.

Mă las de briză mângâiat acum,
iluminat de felinare, şi împins
de lumea care trece, eu, nepăsător
ca o corabie fără ancoră şi pânze
care îşi lasă valului carcasa.
Astfel aştept, fără vreun gând,
fără dorință, să se întoarcă iar
aşa cum se întâmplă-ntotdeauna
voința de-a trăi.

 

 

Magra dagli occhi lustri…

 

 

Magra dagli occhi lustri, dai pomelli
accesi,
la mia anima torbida che cerca
chi le somigli
trova te che sull’uscio aspetti gli uomini.

Tu sei la mia sorella di quest’ora.

Accompagnarti in qualche trattoria
di basso porto
e guardarti mangiare avidamente!
E coricarmi senza desiderio
nel tuo letto!
Cadavere vicino ad un cadavere
bere dalla tua vista l’amarezza
come la spugna secca beve l’acqua!

Toccare le tue mani i tuoi capelli
che pure a te qualcuno avrà raccolto
in piccolo ciuffo sulla testa!
E sentirmi guardato dai tuoi occhi
ostili, poveretta, e tormentarti
domandandoti il nome di tua madre…

Nessuna gioia vale questo amaro:
poterti fare piangere, potere
pianger con te.

 

 

Slabă, cu ochi lucitori…

 

 

Slabă cu ochi lucitori, cu pomeți
aprinşi
sufletul meu care caută
pe cineva care să-i semene
te găseşte pe tine, cea care aştepți bărbații pe prag.

Eşti tu sora mea la ceasul acesta.

Să te însoțesc într-o crâşmă
de port meschin
şi să te privesc mâncând cu lăcomie!
Şi să mă-ntind fără dorință
în patul tău!
Cadavru aproape de un alt cadavru,
să beau din ochii tăi amărăciunea
ca un burete sec ce soarbe apa!

Să îți ating mâinile şi părul
pe care cineva şi ție ți l-a strâns
într-un moț mic pe cap!
Şi să mă simt privit de ochii tăi
duşmani, sărmano, să te chinui
întrebând ce nume are mama ta…

Nu-i nici o bucurie cât amărăciunea asta:
de-a te putea face să plângi, de a putea
să plâng cu tine.

 

 

La trama delle lucciole ricordi

 

 

La trama delle lucciole ricordi
sul mar di Nervi, mia dolcezza prima?
(trasognato paese dove fui
ieri e che già non riconosce il cuore).

Forse. Ma il gesto che ti incise dentro,
io non ricordo; e stillano in me dolce
parole che non sai d’aver dette.

Estrema delusione degli amanti!
invano mescolarono le vite
s’anche il bene superstite, i ricordi,
son mani che non giungono a toccarsi.

Ognuno resta con la sua perduta
felicità, un stupito e solo,
pel mondo vuoto di significato.
Miele segreto di che s’alimenta;
fin che sino il ricordo ne consuma
e tutto è come se non fosse stato.

Oh come poca cosa quel che fu
da quello che non fu divide!
Meno
che la scia della nave acqua da acqua.

Saranno state
le lucciole di Nervi, le cicale
e la casa sul mare di Loano,
e tutta la mia poca gioia – e tu –
fin che mi strazi questo ricordare.

 

 

Îți aminteşti de zborul licuricilor

 

 

Îți aminteşti de zborul licuricilor
pe mare, la Nervi, întâia mea iubire?
(sat buimăcit unde-am fost ieri
pe care inima nu îl mai recunoaşte).

Poate. Dar gestul care ți-a rămas întipărit,
nu mi-l aduc aminte; în mine picură, iubito
vorbe dulci pe care nu ştii dacă le-ai spus.

Extremă deziluzie de îndrăgostiți!
zadarnic viețile şi le-au amestecat
dacă chiar binele ce supraviețuieşte, amintirile,
sunt mâini ce nu mai reuşesc să se atingă.

Cu fericirea lui pierdută
rămâne fiecare, uimit şi-nsingurat
în lumea goală de semnificație.
Miere ascunsă cu care se hrăneşte;
până când şi-amintirea o consumă
şi totul este ca şi cum nu ar fi fost.

Oh, cum numai puțin, din ce a fost
de ceea ce n-a fost, îndepărtează!
Şi mai puțin
ca dâra unei nave o apă de-altă apă.

Vor fi fost
licuricii de la Nervi, greierii
şi casa de la mare, la Loano,
şi toată mica-mi bucurie – şi tu –
până când mă va chinui această amintire.

 

 

La bambina che va sotto gli alberi

 

 

La bambina che va sotto gli alberi
non ha che il peso della sua treccia
un fil di canto in gola.
Canta sola
e salta per la strada; ché non sa
che mai bene più grande non avrà
di quel po’ d’oro vivo per le spalle,
di quella gioia in gola.

A noi che non abbiamo
altra felicità che di parole,
e non l’acceso fuoco e non la molta
speranza che fa grosso a quella il cuore,
se non è troppo chiedere, sia tolta
prima la vita di quel solo bene.

 

 

Copila care merge sub copaci

 

 

Copila ce păşeşte sub copaci
nu are decât greutatea cozii,
un firişor de cânt în gât.
Cântă de una singură
şi saltă-n drum: fiindcă nu ştie
că bun mai mare va avea nicicând
decât puținul aur viu pe umeri,
decât plăcerea ei din gât.

Şi nouă, care nu avem
o altă fericire decât vorba,
nu focul aprins şi nici speranța
care ei inima îi umple, multă,
dacă nu e prea mult să cerem, să ne fie luată
mai înainte viața, decât acel singur bun.

 

 

În româneşte de
Ştefan Damian