Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Louis de Funès și „Rabinul Jacob” – comedia face armonia!

Louis de Funès  și „Rabinul Jacob” – comedia face armonia!

Aventurile rabinului Jacob (1973, coproducție franco-italiană) e realizat de un mare regizor al epocii, Gérard Oury. În rolurile principale sunt de Funès / Victor Pivert, Claude Giraud / Mohamed Larbi Slimane (șeful revoluționarilor din un stat african musulman) și Henri Guybet / Salomon (șoferul patronului Pivert). Scenariul (Gérard Oury, Danièle Thompson, Josy Eisenberg, Roberto De Leonardis) e o genială sarabanda de qui-pro-quo-uri (regele trucurilor comediene) și gag-uri superbe, multe împrumutate din Epoca de Aur slap-stick a Comediei Mute plus comicul de situație din vodeviluri. Directorul de imagine Henri Decaë folosește des imagini ingenioase cu unghiuri și poziții palpitante în numeroasele curse de urmăriri cu mașini, motoretă, pe jos prin Paris, în și afara uzinei de gumă de mestecat etc. Și turnarea a fost foarte dificilă: peste 2.000 (foarte rar) de planuri. Bine pregătit, a durat doar opt săptămâni (martie-iulie), în afară de cadrele exterioare la studiourile din Billancourt. Doar ei își pot permite o savuroasă comedie plină de ironii cu evrei, creștini și musulmani: unic genialul Louis de Funés (1914-1983) și congenialul regizor evreu Gérard Oury (1919-2006). Oury are studii la Conservatorul Național de Arte Dramatice, a devenit membru al Comédie Française un an înainte de al II-lea Război Mondial, dar a fugit în Elveția pentru a scăpa de persecuția anti-evreiască a guvernului Vichy. E autorul unor filme emblematice: Prostănacul / Le Corniaud (1965, Funès-Bourvil, între primele 20 la încasări / Franța), Marea hoinăreală / La Grande Vadrouille (1966, Funès-Bourvil) cu 18 milioane spectatori cel mai popular film francez 44 de ani până la Bienvenue chez les Ch’tis (2008); Creierul / Le cerveau (1969, David Niven, J.-P. Belmondo, Bourvil și Mania grandorii / La Folie des grandeurs (1971, Funès, Yves Montand). Excelenta muzică aparține renumitului nostru co-național stabilit în Franța: Vladimir Cosma. După câștigarea primelor premii (vioară și pian / Conservator București) pleacă la Paris, continuă studiile clasice cu Nadia Boulanger și la Conservatoire National, dar e atras și de muzică de film, jazz și formele muzicii populare. Compune simfonii, muzică de scenă și balet. Triumful și consacrarea vin în 1968, când Yves Robert îi încredințează prima muzică de film pentru comedia de succes Alexandru cel fericit (Philippe Noiret, Marlène Jobert, Pierre Richard). A compus peste 300 partituri de film și seriale TV cu mari regizori ca Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayatte, Gérard Lauzier, Jean-Pierre Mocky, Edouard Molinaro, Jean-Marie Poiré: Marele Blond cu un pantof negru, Diva, La Boom, La Chevre, La Gloire de mon Pere, Le Diner de cons, seria Asterix & Obelix… În plus, importante producții la televiziunea franceză și americană: Michel Strogoff, Fata lui Mistral, Cheateau Vallon, Misterele Parisului, Les Cœurs brûlés. A primit două Premii César (Diva / 1982, Le Bal / 1984), două Premii 7 d’Or (TV) / 1986, 1991etc. Are multe Discuri de Aur și Platină în Franța, Germania, Japonia, Anglia, Elveția, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia…
Rabinul Jacob / Marcel Dalio (actor francez din părinți evrei români), un respectat rabin din Brooklyn / NY (două filme importante cu Jean Renoir: Iluzia cea mare / 1937, Regula jocului / 1939) și crupier în localul lui Rick în faimosul Casablanca) e invitat, după 33 ani, cu tânărul său secretar, rabinul Samuel, de rudele pariziene să onoreze Bar Mitzvah-ul (maturitate băieți la 13 ani) nepotului David Schmoll. Bogatul industriaș Victor Pivert/ Funès vine din Normandia la nunta fiicei Antoinette / Miou-Miou, a doua zi, cu fiul unui respectabil general. Rol tipic: irascibil, nepoliticos și subtil intolerant față de negri, evrei, arabi ș.a. Află pe drum că șoferul său, Salomon, e evreu. Mașina, celebra Citroën DS (cu telefon, rar atunci) are o barcă cu motor fixată cu carena în sus pe portbagajul capotei: inteligent clou comercial. Grăbit, însă blocat, ca mulți, de o nuntă într-un orășel, se deconspiră un „mic rasist” când vede, uimit, că mireasa nativului francez e negresă. Imediat vine gag-ul „pedepsitor”: e în spatele mașinii mirilor, motorul dă un puternic rateu și eșapamentul „scuipă” un nor de fum negru „transformându-l” (slap-stick Stan & Bran!) în negru! Ca urmare, „noul etnic” e pupat cu bucurie, în „piața bisericii”, de toată comunitatea miresei! Șoferul Salomon îl demască și ca bogătaș arogant diprețuind poporul (suculente și dialogurile) – Salomon: Și ginerele e bogat! Pivert: Catolic și bogat ca toată lumea. Salomon: Nu toată lumea. Eu sunt evreu! Pivert: Nu! Salomon: Și unchiul din New York e rabin. Pivert: Dar el nu e evreu! Salomon: Toată familia. Pivert: Nu face nimic, te păstrez. La o depășire ies de pe drum, fac un „salt” peste cap în lac, cu mașina sus! E cea mai grea cascadorie din film și una din cele mai dificile din istoria cinemaului: Rémy Julienne a avut o echipă de scafandri, gata să intervină. Fiind seara de vineri, Salomon refuză să lucreze / Sabbath și e concediat. Pivert rătăcește și ajunge în o fabrică de gumă de mestecat, unde e scehestrat liderul revoluționar al unui stat arab african, Slimane, răpit la Paris de agenți ai poliției secrete ai dictatorului conduși de colonelul Farès / Renzo Montagnani (talentat comedian). Scena răpirii e intercalată în timpul rătăcirii lui Pivert – montajul /Albert Jurgenson e briliant. Răpirea din cafeneaua Les Deux Magots e inspirată de cea reală a omului politic marocan Mehdi Ben Barka din fața Braseriei Lipp (1965). Pivert ajută involuntar lui Slimane să fugă, însă doi agenți sunt uciși – multe scene de savuros comic de situație și slap-stick. Poliția vine alertată de Salomon, găsește morții și e acuzat Pivert. Ca de obicei, instituția e luată în râs: Comisarul Andreani / Claude Piéplu completează pe marii comedieni cu figura și deliciosul său joc „tâmp”. Slimane vrea în țară să conducă revoluția și-l ia ostatic pe Pivert spre aeroportul Orly. Sunt urmăriți de poliție, de trio-ul terorist cărora li se adaugă și geloasa soție Germaine Pivert / Suzy Delair, care crede că soțul fuge cu o femeie.
Sarabanda gag-urilor crește exponențial când toți se intersectează la aeroport: adevărații Rabin Jacob și Secretarul sunt jefuiți de haine l(a WC) de Pivert cu Slimane, carele iau, fortuit, rolurile, deoarece comunitatea evreiască, venită în întâmpinare, îi ia drept cei reali. Trio-ul poliției secrete iau ostatică pe Germaine, care, plină de nervi, ia microfonul unei angajate și strigă la difuzor prin tot aeroportul după soț să n-o părăsească și merg cu ea la cabinetul ei de dentist, să afle unde sunt Pivert cu Slimane. Col. Farés bate cu pumnu-n masa plină cu proteze, care se deschid și clănțăne morbid ilar suprareal! Poliția iar e caricaturizată: Slimane lângă el, flirtează cu o roșcată, iar Pivert explică șoptit unui polițist că e răpit de arab, dar, acesta, privind ca vițelul la poarta nouă, nu pricepe nimic!
Când ajung în cartierul evreiesc, doar șoferul Salomon (nepotul rabinului Jacob), îl recunoaște pe Pivert (și pe Slimane ca arab), dar tace. Pivert, afon religios, ține chiar o predică la sinagoga din Rue des Rosiers, ajutat mereu de Slimane, care știe iudaismul. Daloguri spumoase – Pivert: lui Slimane: Ce fac dacă mă-ntreabă ceva? S: Fă ca ei: dacă cineva întreabă un evreu, răspund tot cu o întrebare. Evreu în vârstă: Mă recunoști? P: Dar tu pe mine? Alt evreu: Am 1.000 întrebări să-ți pun. P: Eu 2.000. Salomon: Eu am o singură întrebare: șeful meu m-a dat afară că nu lucrez sâmbăta. Ce să fac? P: Du-te și spune-i să te ia înapoi și va accepta. Șofer: Șii-ml va dubla salariul? P: Da. Ș: Va tripla? P: Va spune NU! Ș (șoptit): Domnul nu mi-a zis că e evreu! P: Penrru că ieri nu eram. Scena dansului hasidic cu Pivert, Slimane și tinerii în stradă e una din cele mai celebre din cinematografie! Esența viețuirii pașnice între popoare și religii și mesajul central al filmului sunt aici: un catolic și un musulman binecuvântează un băiat evreu, Salomon știe că Slimane e arab, dar îi ajută să fugă cu motoreta sa! Slimane: Mi-ați salvat viața! Ș: Oricine ar fi făcut la fel. Pivert: Salomon-Slimane. Nu cumva sunteți veri? Slimane: Îndepărtați. Evreul și arabul își dau mâna.
Seria qui-pro-quo-urilor continuă cu Comisarul Andréani și ajutoarele sunt confundați cu cei trei din poliția secretă fiind „cotonogiți” bine. Cursaîn trombă pe motoretă, prin Paris (Rue de Rivoli până la Domul Invalizilor), a unui catolic cu un arab deghizați în rabini, e altă scenă celebră în cinema. Colonelul Farés cu cei doi în Citroënul cu barca îi prind din nou, dar helicpoterul poliției îi reperează și Ministrul de Externe francez (la bord) îi sună. Răspunde Col. Farés: Mașina d. Pivert? Președintele Slimane e cu voi? F: Da. (îi dă receptorul) ME: Consiliul revoluționar a preluat puterea în țara voastră. Ați fost numit președinte. Vă felicit. Trebuie să vă întoarceți urgent. O comedie bună nu poate ierta nici politica ”autohtonă” – Ministrul Economiei și el acolo îi șoptește: Să-i spunem de petrol! ME: E deplasat acum. MEc: Dar tancurile? ME: Nu! MEc: Atunci îi fac o aluzie subtilă la helicpotere.(ia receptorul )noastre. Venim să vă luăm cu helicpoterul nostru Allouette, ultimul model. Garda de paradă călare și o coloană mare de poliție pe motocicllete, tot ultimul model, preia însoțirea mașinii, helicopterul excută superbe ture în aer – e rezolvată în film și publicitatea pentru industria franceză. Turbulentul final e ca în commédia dell’arte: o lecție exemplară dată aroganței bogătașlor și „ajunșilor°.
Ca o ironie a soartei și oracular, cu două săptămâni înainte de lansare, în Orientul Mijlociu începe Războiul Israel – țările arabe vecine. Următoarea producție Gérard Oury-Louis de Funès / 1975, Le Crocodile cu Funès ca dictator sud-american cade: actorul suferă două atacuri de cord. Superba muzică antrenantă a lui Vladimir Cosma completează marele succes. Filmul ocupă I. loc în box office-ul francez din 1973 (peste 7 milioane spectatori), fiind una dintre cele mai celebre ilustrări a umorului evreiesc, împreună cu o generoasă și inteligentă pledoarie pentru armonie și pace pe Terra. Erau fierbinte dorite în acele vremuri, când istoria încă era făcută de oameni de stat cu viziune și nu de interesele marilor concerne (în special armament, ca azi) și băncile din spatele lor! Pentru ele profitul e mult deasupra idelaurilor și utopiilor care ne-au călăuzit spre progres și democrație – această comedie antologică ne ajută să ne reamintim că a fost și altfel – cine știe, poate…

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg