Elena Daniello (1910-2010), medic stomatolog, soţia profesorului universitar şi academician, Leon Daniello (al cărui nume îl poartă azi un cunoscut spital din Cluj-Napoca), a fost inspiratoarea poetului Lucian Blaga, în ultimul deceniu de viaţa al acestuia (1950-1961).
De-a lungul acestui deceniu, Blaga i-a scris Elenei peste 100 de scrisori (din care s-au păstrat 101), trimise când aceasta era plecată din Cluj (la Gura Râului, Sibiu, Păltiniş, Olăneşti, Băile Felix).
Blaga vizita familia Daniello de trei ori pe săptămână (lunea, miercurea şi vinerea), în casa de pe str. Mihai Eminescu, nr. 3, din Cluj-Napoca (păstrată şi în prezent, dar devenită un centru de business, fără a se aminti, pe vreo placă memorială, că Blaga a intrat în această casa de mii de ori).
Rolul Elenei Daniello în viaţa lui Lucian Blaga a fost unul dublu. Pe de o parte, Elena Daniello a revitalizat spiritul creator al poetului, în ultimul deceniu al vieţii sale (1950-1961), care venea după o secătuire a acestor energii creatoare (Cinci ani în şir nimic nu s-a-nchegat, după cum recunoştea poetul însuşi, într-o variantă a poeziei Ţărm după furtună), deceniu în care opera sa lirică s-a dublat în comparaţie cu cea anterioară (existând documente că zeci de poezii au fost inspirate de noua muză).
În al doilea rând, Elena Daniello a copiat, cu o rară devoţiune, unică în cultura noastră, toate scrisorile primite, romanul Luntrea lui Caron, zeci de poezii şi sute de aforisme, în eventualitatea că manuscrisele autorului ar fi fost confiscate de Securitate.
Într-un articol din revista Apostrof, Marta Petreu scrisa: „Vor avea oare aceste fastuoase scrisori de dragoste în amurg soarta fastă a scrisorilor lui Eminescu şi Veronica Micle, vor fi ele recuperate cândva, vreodată, şi publicate în România? Aş vrea să fie aşa!”.
Iată că respectivele „scrisori de dragoste în amurg” vor fi publicate în acest an, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca.
Din volumul aflat în pregătire, revista Tribuna publică patru din aceste scrisori. (Ilie Rad)

 

*
1. „Adu-ți aminte, îndelung și stăruitor, de cel ce te iubește mai presus de orice”

 

[Cluj, 1-15 octombrie 1957, trimisă la Felix]1
Ieri, după plecarea Ta, a fost jale mare. A plouat toată ziua, subțire și rece. Vremea a ținut să-mi ilustreze cu orice preț sufletul.
Caut o punte din viață în singurătate. Vezi tu, vorbesc despre singurătate ca despre moarte, cu toate că știu că ea va fi tot viață.
Încă nu mă pot gândi bine la ceea ce faci. Dar mâne voi izbuti. Mâne voi ghici probabil chiar ora când intri în apele fierbinți ale fericirii2.
Când vei sta în ele ca într-un cristal, când îți vei privi formele prin elementul transparent, adu-ți aminte, îndelung și stăruitor, de cel ce te iubește mai presus de orice.

Note şi comentarii:
1 Scrisoare nesemnată şi nedatată, data fiind propusă de Elena Daniello.
2 Elena se afla la Băile Victoria, din Felix.

 

2. „Nu știu ce-ai zice să auzi și să simți jalea mea”

 

[Cluj, 1-15 octombrie 1957, trimisă la Felix]1
CETINI NEGRE, dar prin mine deloc. Astăzi a fost Liviuța2 pe la mine și, printre altele, mi-a spus: „Tare mi-e urât fără „E[lena]”. „Nu știu ce-ai zice să auzi și să simți jalea mea!”, așa i-am răspuns. Și așa este. Nu-mi pot aduna nici ființa, nici gândurile.
Nici măcar de lucru nu m-am apucat. Au trecut cinci zile de neant peste mine. Dar mâne e duminecă, și poate că izbutesc să iau creionul care scrie singur3. Vreau să-l țin în mână, poate că dă o transă peste mine. Nu vrei să-mi dictezi un cântec? Sau cel puțin un descântec?
Regret profund, dar este foarte adevărat ce ți-a spus tâmpita de Gica4: 99%. Voi ajunge în curând într-un hal făr-de-hal, că va trebui să-mi dictezi și scrisorile ce țin să ți le trimit.
Dă-mi voie să-ți mărturisesc că eu nici nu exist. Până acum cinci zile, am existat datorită unui silogism, pe care mi-l repetam tot la două zile: „Văd pe E[len], prin urmare exist!”.

Note şi comentarii:
1 Scrisoarea este trimisă la cinci zile după plecarea Elenei la Băile Felix, deci e clar din oct. 1957.
2 Dr. Livia Armeanu, o prietenă comună.
3 „Creionul care scrie singur” era o expresie preferată a lui Blaga, sugerând uşurința sa de versificare.
4 Pe contrapagina acestei scrisori, Elena a notat: „Gica mi-a spus într-o zi că Lulu n-are nicio valoare şi că 99% din valoarea lui ar fi Cornelia. I-am repetat acest lucru lui L[ucian], care a râs şi care mi-a spus că «C[ornelia]» nu-l mai poate stimula deloc în creaţie.
La acest lucru face aluzie în scrisoare.”
Gica era o verişoară a Elenei, soţia profesorului urolog Emil Ţeposu, sinucis din cauza presiunilor făcute asupra lui de către autorităţile comuniste.

 

3. „Nu știu dacă în cei vreo zece ani ai noștri ai descoperit că sunt un om destul de glumeț”

 

[Cluj, 1959, trimisă la Olănești]1
Dacă m-ași orienta numai după liniștea ce domnește în clipa de față în câmpul magnetic al pământului, ar trebui să-mi închipui că acum, în acest ceas, nu te prea gândești la mine. Să fie adevărat?
Ași dori în preajma mea niște furtuni magnetice. Dar iată că încep să le simt. Probabil că ai ieșit tocmai din baie, din apa cu miracole latente de la Olănești. Te vezi în oglindă? Suficient act, ca să se repercuteze până aici şi chiar mai departe.
Nădăjduiesc că îmi înțelegi glumele fizicale, ale unui om stăpânit mai mult de pleromă decât de furtuni magnetice, pe care le poate provoca chiar și o pată solară.
Nu știu dacă în cei vreo zece ani ai noștri2 ai descoperit că sunt un om destul de glumeț. Probabil că nu. Tu ești ființa în prezența căreia fac cele mai puține glume, cu toate că știu că ești amatoare de glume. În prezența ta, „existența” mea coboară la adâncimi, ce nu sunt deloc prielnice „spiritelor”, hazului, umorului. Acele adâncimi sunt însă prielnice poeziei. Reversul medaliei: lângă tine sunt lipsit de „spirit”; de altmintrelea ai aflat, tot de la mine, că, după câte și cum socot, există o compatibilitate între poezie și „spirit”. Din pricina acestei situații ai fost mereu pusă în imposibilitate de a te bucura de un dar, pe care totuși îl am. Mă ierți, nu-i așa?
Și să-mi promiți că niciodată nu vei dori ca polaritatea creatoare, ce există între noi, să fie înlocuită prin starea de destindere propice glumei de suprafață.

 

 

Note şi comentarii:
1 Scrisoare nesemnată şi nedatată. Dată propusă de Elena.
2 Elena ţine să sublinieze şi ea, printr-o notaţie pe scrisoarea copiată, precum o face Blaga în epistolă, că se împlineau cei „10 ani ai noştri” (1950-1959).

 

4. „Ca o minunată insulă vie, tu îți scalzi malurile în apa binefăcătoare”

 

[Cluj, 1959, trimisă la Olăneşti]1
Scriu la măsuța pe care o cunoști. Nici Eminescu n-a avut o măsuță „mai de brad”2. Trebuie să mai treacă vreo câteva zile până să pot învinge criza singurătății. Bătrânețea nu-mi este în nicio privință dascăl. Inima continuă să se dea câteodată de-a berbeleacu, dar acestor misterioase semnale nu le mai dau prea mare importanță. E poate mai bine așa.
Ca o minunată insulă vie, tu îți scalzi malurile în apa binefăcătoare, și parcă te văd cum te uiți la degetul mic. Ți-ar trebui vreun microscop electronic, ca să-i înregistrezi intrarea în vechiul său tipar! Răbdare numai, răbdare! Căci, dacă pe tine te supără, pe mine nu mă supără deloc! Lucrul cel mai important e să te odihnești, să-ți scoți eforturile depozitate dureros în pulpe și pe la glezne. (Vezi ce pretext găsesc ca să vorbesc despre ele!)
Pe aici răcoare, ce vine, se pare, de la un uragan pe Marea Neagră. Aș sufla împotrivă unul mai cald, până la tine. Sunt sigur că stai înfofolită în pat și citești vreun roman polițist, prea sătulă de lecturile serioase. Bine faci!
Eu nu prea ies. Cred că acest mod mi-a intrat definitiv în sânge. Poate că mă voi duce la filmul Război și Pace. Îmi spunea „cineva” că Natașa seamănă grozav cu Rodica3. Și că neapărat trebuie să văd filmul. Despre persoana care mi-a spus acest lucru, Tu ai zis că seamănă cu soția lui Caruso4. E aci un schimb de complimente. Și iacă așa!

 

 

Note şi comentarii:
1 Scrisoarea face parte din seria celor trimise la Olăneşti, în 1959.
2 Aluzie la versul „Şed la masa mea de brad” din poezia lui Eminescu, Singurătate.
3 Rodica Daniello, fiica familiei Elena şi Leon Daniello.
4 Enrico Caruso (1873-1921) a fost unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei universale.

 

 

(Din volumul, aflat în pregătire: Lucian Blaga, „Plin mi-e sufletul meu de tine, plin”. Scrisori către Elena Daniello. Cu o Introducere de Dr. Helene Rodica Daniello. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Helene Rodica Daniello şi Ilie Rad. Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2023)