Rodica Bretin este o scriitoare de literatură fantastică, fiind cunoscută în special pentru personajele feminine puternice, consistente, credibile, indiferent de contextul ficțional în care evoluează. Este unul dintre scriitorii brașoveni care se bucură de recunoaștere internațională, atât ca membru al unor asociații internaționale de profil, cât și prin premiile câștigate. Și în mediul autohton activitatea ei literară a fost recompensată printr-un „Colin” – cel mai prestigios premiu românesc pentru literatura sf&f – și printr-un „Opera omnia” al Convenției Naționale a Cluburilor și autorilor de science-fiction din România. Dar activitatea Rodicăi Bretin nu se rezumă la activitatea subgenului sf&f: prozatoarea din Brașov a scris literatură main-stream, a tradus din engleză și franceză, inclusiv din numele consacrate (D.H. Lawrence, de exemplu), a colaborat cu publicații literare importante și s-a bucurat de aprecierea asociațiilor de creatori literari pentru calitatea scriiturii sale.
Proiectul din 2021 este unul atipic prin adâncimea sondării pentru așezarea contextului ficțional. Intitulată Amurgul elkilor (1), după numele uneia dintre cele șapte povestiri incluse în lucrare, cartea Rodicăi Bretin îl transportă pe lector în Paleolitic, în orizontul anilor 30.000 î.Hr., într-o perioadă în care în „Semiluna fertilă” apăreau culturile primelor cereale și în care în Europa – spațiul dedus în care este așezată acțiunea povestirilor – reprezentanți ai subspeciei omul de Cro-Magnon (Homo sapiens fossilis), locuitori ai peșterilor, organizați în comunități mici, de până în 30 de persoane, trebuiau să facă față provocărilor diverse: o natură dezlănțuită, fiare care contribuie continuu la rebalansarea raporturilor vânat – vânător, comunități restrânse de neanderthalieni, aflate în extincție, dar încă manifestându-se violent. Așadar, Rodica Bretin propune o coborâre în vârstele fără memorie ale umanității, în perioada în care subspeciile din genul de primate Homo se aflau în competiție și în amestec.
Bogat din punct de vedere evenimențial, amplu, dens, fiecare text dintre cele incluse în lucrarea Rodică Bretin este redat într-o simplitate perceptibilă fără foarte mare efort, ca și cum ar fi transmis între reprezentanții încă indecisei subspecii Sapiens. E o poveste pe care Sapiens fossilis o spune, de regulă prin voci feminine puternice, adică într-o formulă nesofisticată, deși greu de urmărit de la distanța de peste 30.000 de ani distanță cu mințile adaptate la o altă logică. Puternic, sonor, viu, intens colorat, fiecare text include în el un grăunte din infinita transformare umană dintr-un întreg social, antropologic, cultural, fiind surprins ca în povestirea Muntele-ce-vine în care ultima zbatere a unei insecte rămâne gravată în chihlimbar: „
„Krul i-a urmărit pașii poticniți, căznindu-se să înțeleagă. Luase piatra cea străvezie de pe jos: era galbenă, caldă și, în lumină, se întrezărea înăuntru o gâză cu aripile desfăcute în ultima-i zbatere. O lacrimă de rășină întărită – erau destule pe lângă râuri” (p.141);
„Când a deschis ochii, soarele revărsa valuri de sânge peste lumea pustie. Focurile abia mai pâlpâiau, o boare înghețată urca din adâncul Muntelui-ce-vine, iar bărbatul a văzut iarăși lacrima de rășină, făptura strivită înăuntru. Amintirea l-a izbit cu pietre-urlete ce se rostogoleau în tăcere, loveau, crăpându-i țeasta: de ce venise Dhana cu el, de ce nu-i spusese?” (p.147), ca în rășina care înghite viul în mișcarea lui ultimă. Textele Rodicăi Bretin sunt asemenea bucăți de chihlimbar în care sunt prinse, în ultimă zbatere sau în zbaterea unei schimbări majore, ființe din acel orizont temporal în care este dificil de coborât până și cu instrumente ficționale.
Coborârea spre vârstele anterioare ale devenirii, într-o realitate a cavernelor în care este păstrată o parte din umanul din noi, dar și spaimele, angoasele care s-au engramat în gene, este dificil de realizat din pricina unor raporturi speciale cu memoria. Amurgul elkilor este o carte despre o memorie alternativă, reconstituită ficțional, despre izbânzile și eșecurile numeroaselor ființe care au încercat să ducă mai departe memoria peșterii, dar care erau limitate din cauzele încă nedezvoltatelor capacități ale neocortexului, care încercau, într-un efort sisific, redescoperirea, generație, după generație, a aceleiași realități la care să se adapteze continuu. Până unde ne este permis, în aceste condiții, să coborâm cu imaginația în istoria umanității? Care sunt limitele ontologice și filogenetice ale imaginației ficționale? Până unde putem spera la o recuperare? Nu putem obține răspunsuri ferme, nici nu este necesar, dar putem spera că prin demersul ficțional se poate reconstitui zbaterea speciei, chiar dacă redarea ei nu implică, neapărat, și verosimilitatea antropologică (acest aspect îmi aduce aminte de o discuție pe care am purtat-o cu scriitoarea Hanna Bota, cunoscut antropolog cu experiență în explorarea comunităților din Oceania, care căuta verosimilitatea științifică a demersului din primul volum, Paradisuri pierdute, al seriei scriitorului franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt, Străbătând secolele, al cărui cadru nu diferă foarte mult de ceea ce a realizat Rodica Bretin în Amurgul elkilor). Prozatorului îi rămâne să reconstituie spaimele înghețate pe care le prinde în textul-rășină capabil să redea în dinamica provocărilor o viață pusă pe rewind.
Suntem, așadar, aruncați în orizontul anilor 30.000 î.Hr., în Europa conflictului dintre omul de Cro-Magnon și omul de Neanderthal, în care lipsa memoriei culturale a unora și memoria rudimentară a celorlalți deschid o dezbatere pe această temă. În acest cadru, unele triburi supraviețuiesc prin dezrădăcinare, prin asumarea schimbării și prin astuparea din exterior, metaforic vorbind, a gurii peșterii pe care o părăsesc, alte dispar, cu gura peșterii astupată literalmente de ghețar. Poveștile Rodicăi Bretin sunt despre evoluție și lupta pentru supraviețuire și cunoaștere, luate împreună, dar și despre regres. Ele dau viață fiorului erotic, în limitele subspeciei sau al speciei, dar și prin acuplarea cu delfini sau varani. Poveștile redau, cu dramatism, animalitatea și umanitatea personajelor. O pendulare între supraviețuire și cunoaștere aduce în prim plan eroine verosimile, puternice, războinice, care sfârșesc prin a călăuzi – faptic sau genetic – umanitatea, într-o scriitură elaborată ca demers pur ficțional, fără pretenții antropologice, deși în spatele acestor constructe aparent simple se află o documentare extrem de bogată. Memoria rășinii textuale a Rodicăi Bretin trezește conștiința de sine a eroinelor-călăuză și raporturile complexe cu realitatea animată, încărcată de puterea acestei memorii: „S-a oprit. Nu trebuia să îi cheme amintirea când El pândea, asculta, hrănindu-se cu gândurile ei, scormonindu-le să găsească tot ce o mai ținea în lumea oamenilor. Layna s-a scuturat ca de o plasă, golindu-se de amintiri. Copacului nu îi plăcea asta, fiindcă a vuit întărâtat, furios” (p.198).
Șapte povestiri fără legătură între ele, în care domină instinctul, în care creierul reptilian și sistemul limbic transmit prin eroii poveștilor senzațiile și emoțiile, în care sunt evidențiate mai degrabă funcțiile sistemului nervos autonom, reacțiile viscerale și reacțiile de apărare decât călăuzirea celor „văzători cu neocortexul”, celor capabili să facă apel la propria memorie pentru a activa memoria speciei, sunt propuse de Rodica Bretin în formula simplificată a unor povești de o simplitate stranie, de un erotism delirant, care țin de o formă de deviere, de alunecare, păstrând totuși o vagă senzație de speranță. Ce poate reprezenta dragostea într-o lume fără memorie, în care doar violența pare să conteze? Nimic altceva decât speranța unei memorii ulterioare a speciei, care să ajute la adaptare. Primejdii dintre cele mai variate, fragilitatea la nivel individual și la nivelul comunităților mici sunt incluse într-o lucrare de o armonie scriiturală remarcabilă, care are rolul de a reda, prin paginile cuprinse între copertele galben-arămii ale cărții, umanitatea din picătura de rășină care a memorat zbaterile din zorii speciei.

 

 

Note
1 Rodica Bretin. (2021). Amurgul elkilor. Brașov: Editura Creator. 210p.