Motto: „Urmărind instrucțiunile horoscopului, te simți în armonie cu universul… În același timp admiți, conștient sau inconștient, că te afli în fața unei drame cosmice grandioase, deși incomprehensibilă, și că ești o parte din ea; în consecință existența ta nu este lipsită de rost.” (Mircea Eliade, Cea mai recentă explozie a ocultului)

 

 

Gândindu-se la conferința de la Societatea de Psihanaliză din Philadelphia, pe care de un an acceptase să o țină, Mircea Eliade se întrebase dacă președintele societății știa că de treizeci-patruzeci de ani el critică fără menajamente explicația dată de Freud religiei. Explicația îi părea infantilă, întrucât reproduce relația dintre copil si părintele său atotputernic. Cu studenții care-i frecventau seminarul intitulat „Psihologie și Religie”, profesorul Eliade discutase mitul tatălui asasinat pe care-l considera o creație aparținându-i în exclusivitate lui Freud1. După eruditul istoric al religiilor, ar fi de-a dreptul imposibil „să descoperi un singur exemplu de tată asasinat în religiile sau în mitologiile primitive” (M. Eliade).
Succesul de public al „complexului Oedip” s-ar fi datorat faptului că el a devenit „adevărat” pentru omul modern2 care-l acceptă, întrucât îi este ușor de înțeles. Meritul cel mare al lui Freud rămâne însă descoperirea importanței inconștientului. Numai că explicația pe care a dat-o „motivelor ultime ale inconștientului este raționalistă, altfel spus, conștientă” (M.E.).
Profesorul Eliade sesizase cu justețe faptul că la mijloc s-ar găsi o eroare de metodă. În opinia lui Freud, scopul ultim al inconștientului ar fi viața. Dar Freud greșea, crezând că s-ar putea explica rațional dinamica și intențiile inconștientului. Mircea Eliade aduce o importantă corectură: explicația raționalistă nu poate fi decât parțială. „Scopul ultim al inconștientului ne scapă, este misterios” – notează Eliade. S-ar putea ca însăși acea stă dinamică misterioasă a inconștientului să fie necesară, fie spre a face posibilă transcederea condiției umane, fie pentru altceva necunoscut – adaugă renumitul istoric al religiilor. Teoria lui Freud după care religia ar fi rezultatul unei crize a inconștientului i se părea mai inspirată. Fiindcă însăși religia este rezultatul pierderii stării de perfecțiune3 din Paradis.
În Jurnalul său, Mircea Eliade notase o definiție a omului dată de un psihanalist englez: „Ne naștem nebuni, apoi accedem la moralitate și devenim proști și nefericiți. Pe urmă murim”. Știa bine că o atare definiție îi va face mare plăcere lui Cioran4. Despre experiența religioasă el consemnase că ea a devenit azi irecognoscibilă, camuflată cum este în contrariul ei, în „a-spiritualitate, anti-religie, opacitate, etc.” (M.E., Jurnal, 7 martie 1974).
Debutul seriei anuale de conferințe la Societatea de Psihanaliză din Philadelphia îl făcuse Ana Freud în urmă cu 21 de ani. Tot ea fusese aceea care ținuse în 1973 „Freud Memorial Lecture” (ibidem).
O explicație a invitației ar fi – notează prestigiosul savant – că dr. Eckart, președintele Societății de Psihanaliză, n-a citit nimic din scrierile sale. După o altă posibilitate însă, psihanaliștii ar fi la curent cu poziția sa critică, dar sunt curioși să-l asculte. Fiindcă ei ar fi depășit intransigența sectară, acceptând, în principiu, critica dogmelor freudiene (ibid.).
Pe când începuse a redacta textul conferinței pe care avea să o țină, într-un vast amfiteatru, pe 24 mai 1974, și-a amintit de o mărturisire pe care i-o făcuse Carl Gustav Jung5 prin anii cincizeci la Ascona6. Anume că Freud nutrea o oarecare rezervă față de fenomenele oculte, în special față de spiritism. Un psiholog american, care deținea câteva scrisori unde Freud abordase probleme legate de acest subiect, îi reproșase celui care alcătuise biografia lui Freud faptul că a trecut sub tăcere pasiunea cu care Freud s-a interesat întreaga sa viață de ocultism.
La începutul secolului XX, se înmulțiseră într-atât de vertiginos amatorii de spiritism, încât Thomas Mann n-a ezitat să descrie o ședință de spiritism în romanul Muntele vrăjit, scenă înlăturată de cenzura comunistă odată cu editarea traducerii.
După explicația pe care i-o dăduse Jung lui Mircea Eliade, fondatorul psihanalizei nutrea o spaimă viscerală la gândul că, cine știe, fantomele care apar în ședințele de spiritism ar putea să fie reale, și nu o invenție a practicanților acestui „sport”, foarte la modă în vremea sa. Sigmund Freud nu văzuse alt mijloc de apărare împotriva popularității ocultismului decât impunerea dogmatică a psihanalizei, prin mediatizarea ei pe post de „disciplină totală”.
Deși Freud și psihanaliza cunoscuseră de-a lungul timpului un constant succes, atât în „mediile științifice americane, cât și în cultura de masă”, Mircea Eliade notează în caietele sale din anii șaptezeci că în ultimul deceniu a crescut simțitor și voga ocultismului, mai ales în S.U.A. Drept urmare, el a decis să vorbească psihanaliștilor despre „explozia ocultului”, manifestată, între altele, și prin imensa popularitate a astrologiei, o foarte veche disciplină ocultă.
Interesantă i-a părut mai ales funcția para-religioasă a astrologiei, neglijată de sociologii francezi care publicaseră în 1971 un volum intitulat Întoarcerea astrologilor, axat pe stabilirea determinantelor sociale precum sex, ocupație, vârstă, etc., a celor pasionați de astrologie. Mircea Eliade reliefează ideea după care horoscopul are darul de a dezvălui viața omului legată de mișcarea astrelor, un factor „de o măreție unică”7.
La modă în Franța era Sartre8 cu supozițiile sale despre om ca individ anonim, aruncat într-o lume absurdă și lipsită de sens, condamnat la o libertate îngrădită de momentul istoric. Privită din perspectiva astrologilor, viața capătă sens și o nouă dimensiune – observă Eliade – ea „arată cât ești de intim legat de întregul univers” (M. Eliade, Ocultism…, p.80). Deși predeterminarea cosmică rămâne un mister, totuși viața omului și chiar istoria înaintează către un scop. Funcția para-religioasă a astrologiei ar avea un important avantaj față de religiile existente. După „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX” (cum a fost considerat M. Eliade), pasionații de astrologie nu trebuie să-și bată capul cu nici una dintre dificilele probleme teologice. Nici cu existența unui Dumnezeu personal sau impersonal, nici cu problema Creației si nici cu existența răului.
Din punctul de vedere al unui istoric al religiilor, Eliade mai sesizase și anumite similitudini între succesul psihanalizei și al ocultismului. Ambele s-ar opune ideologiei și modelului existențial oficial. De reținut la ambele ar fi mai ales dorința și speranța omului modern într-o „re-înnoire spirituală care să-i reveleze sensul și justificarea existenței” (M.E.).

 

 

Note
1 Mircea Eliade, Freud, ultimul puritan, https://www.youtube.com/watch?v=Ec9sX68aD-M
2 Mircea Eliade, Omul modern a-religios, https://www.youtube.com/watch?v=PaUtDk2ZUV0
3 Mircea Eliade, Perfecțiunea inițială, https://www.youtube.com/watch?v=yASWRXQDTEU
4 Cioran, A fi liber de constrângeri morale (în germ.), https://www.youtube.com/watch?v=iHy7606Vf94
5 Mircea Eliade, Prietenia cu Jung, https://www.youtube.com/watch?v=XHxXOSlT6rM, vezi și, Mircea Eliade, Carl Gustav Jung și alchimia, https://www.youtube.com/watch?v=X1vG2eKj-hE
6 Isabela Vasiliu-Scraba, O conferință de mare succes a tânărului M. Eliade la Ascona, în Tribuna nr. 538 (1-15 februarie, 2025), pp.14-15.
7 vezi vol. Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, în engl., Chicago,1976; în românește, 1997.
8 Mircea Eliade, Despre J.P. Sartre, https://www.youtube.com/watch?v=HnsQiV5QCfc