Mihai Hafia Traistă
Hristosul de tablă
București, Ed. Mantaua lui Gogol, 2021

 

 

Romanul Hristosul de tablă este, așa cum ne informează autorul, primul volum din pentalogia Istorisiri din Oberrohnen (Oberrohnen fiind denumirea în limba germană a satului său natal, Rona de Sus). Așa cum e evident, autorul vizează lumea rurală și universul ei complex, astăzi când cei mai mulți se îndreaptă în scrierile lor cu precădere spre zona urbană (este chiar un curent, nu aș putea să-i spun neapărat „progresist”, în sens politic, ci mai degrabă fenomenul are loc la nivel cultural). În orice caz a scrie azi despre sat pare oarecum desuet și ești privit în cel mai bun caz cu îngăduință. Titlul acestei cărți, Hristosul de tablă, m-a intrigat. Eu însămi mi-am petrecut copilăria la sat și știu astfel de icoane sau cruci cu Hristos răstignit aflate la margine de drum sau pe lângă fântâni. Chiar la începutul cărții, în Povestea Hristosului de tablă, autorul ne spune de unde a pornit: „Ideea mi-a venit recitind romanul Ion al lui Liviu Rebreanu, în care o cruce, pe care stă răstignit Hristos, stă la intrarea în lumea satului, anticipând astfel soarta tragică a personajelor…” (Găsim tot la început chiar un motto cu fragmentul respectiv din romanul lui Liviu Rebreanu.)
Mihai Hafia Traistă este, cercetând lungul șir de cărți publicate, un autor care se extinde spre multe genuri literare, poezie, roman, nuvelă, teatru și de aceea și în acest volum avem de a face cu un mix, proza se înlănțuie cu citate din Biblie, cu pasaje de poezie sau folclor. De altfel tot în Povestea Hristosului de tablă aflăm că în varianta ucraineană romanul a fost denumit „nuvelă cinematografică”, un termen împrumutat din literatura slavă.
În cartea de față se întrepătrund mai multe planuri sau teme. În primul rând puternicul filon religios care face ca fiecare acțiune a personajelor să aibă un fel de ecou biblic sau un corespondent (vezi de exemplu gemenii Afanasie și Ioasaf care sunt asemuiți cu Cain și Abel de către iubitoarea de bărbați și în același timp pura Marița). Lumea satului devine astfel un soi de teatru (lumea ca teatru pornind de la Shakespeare, nu?), iar Hristosul de tablă veghează la această lume, e un martor tăcut, aparent inactiv și neutru, la adulter, furturi, crime, lăcomie etc. Însăși apariția acestui Hristos de tablă din gorunul cel mai strâmb are povestea sa tenebroasă, iar cele ce se petrec în jurul său și sub blânda sa observație amestecă puritatea cu cruzimea și moartea cu viața. Această „asistență” sau asistare a lui Hristos din răscrucea de drumuri unde se află este subliniată de părintele Corneliu Irod în prefața la carte într-un fel special: „Așadar, majoritatea sătenilor, s-au obișnuit atât de mult cu existența crucii, pe care se afla un Hristos de tablă, încât, deși credincioși, au ajuns să-l ignore. Dar sunt și unii dintre ei care din cauza cugetului lor încărcat intră în dialog cu acest Hristos de tablă, dar fiecare potrivit firii lui – unii temători și smeriți, alții îndrăzneți și trufași. Cu toate acestea, Hristosul de tablă observă și iartă”. Dar Hristos iartă în mărinimia sa, numai îngerii în momentele lor de slăbiciune mai dau câte un bobârnac oamenilor și aceștia se mai împiedică de câte o piatră. Satul ca atare devine astfel întreg pământul pentru că, la fel ca și acea așezare, oamenii s-au obișnuit cu crucea și cu imaginile omniprezente ale lui Iisus Hristos. Pe câți mai impresionează?
Un alt plan pe care se poate merge este cel al lumii satului lui Liviu Rebreanu din Ion, continuată cumva aici prin intermediul unui personaj la fel de avid de a se îmbogăți, Ieremia Dragoban. Soarta acestui Ieremia Dragoban, un om sărac și care face rost de mâncare în moduri neoneste, preferând să fure găinile vecinilor, este asemănătoare celei a lui Ion al Glanetașului numai că în loc să se însoare cu fata bogată ca personajul din bine cunoscutul roman al lui Liviu Rebreanu, îndreptându-se spre dezastru, de data asta se însoară cu fata frumoasă, dar săracă, îndreptându-se tot spre un dezastru, dar în alt fel. Concluzia, orice alegeri faci, dacă ești mânat de lăcomie și ai în minte doar dorința de înavuțire, nu reușești decât să-ți distrugi viața ta și pe a celor din jur.
Lumea satului este o lume magică, e o perspectivă pe care am întâlnit-o atât în romanul lui Mihai Hafia Traistă, cât și în alte cărți dedicate acestui univers, dacă e să vorbim de romane apărute în anii post 2000. Putem vorbi aici de exemplu, de romancieri precum Victor Tecar, cu trilogia Lupii Chioarului, dar și de Ștefan Aurel Drăgan (toți din aceeași zonă a Maramureșului), cu Clopotul ascuns, ori de Daniel Dincă, de data asta din sud, cu Blestemul comorii de la sălcii. Am remarcat la toți acești scriitori apetența pentru zugrăvirea lumii satului în tot coloritul ei, un amestec de credințe, superstiții, religie, folclor, care se reflectă în faptele de zi cu zi ale oamenilor, personajele putând trăi paralel în mai multe zone ale „realității” sau măcar intuind prezența acestora. Acțiunea se petrece în perioade temporale din secolul XX, mai ales după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial sau în timpul războiului când lucruri deosebit de grave au zguduit viețile țăranilor culminând cu prigoana evreilor, confiscarea averilor, apoi foametea, colectivizarea, atitudinea ostilă față de Biserică a noii clase conducătoare etc. Ca să ne întoarcem la romanul Hristosul de tablă, edificatoare în acest sens este drama lui Iankel Feldstein, deținutul numărul 378564, care ajuns acasă după război, scăpat ca prin minune din lagărul de exterminare, nu-și mai găsește averea pe care o îngropase la rădăcina unui gorun, furată între timp de lacomul Ieremia. Sfârșitul său aruncă o umbră asupra Hristosului de tablă, ca apoi totul să se lumineze prin atmosfera de împăcare cu care se încheie cartea. Împăcare, iertare și lumină.