Tânăra cercetătoare Lusine Sargsyan, lector la Catedra UNESCO de istoria şi teoria artei a Universității de Stat din Erevan, a fost vreme de cinci ani bursieră a Colegiului Noua Europă din România, care i-a oferit posibilitatea de a studia o serie întreagă de manuscrise armene, aflate în diverse colecții din România.
Rezultatele cercetărilor sale nu au întârziat să apară, personal având prilejul să comentez în România literară două dintre studiile pe care le-a publicat în 2015 şi, respectiv, 2016-2017, la Editura Universității de Stat din Erevan, apoi în Revue des Études Européennes, care apare la Bucureşti sub egida Institutului de profil al Academiei Române.
Primul studiu, în armeană, rusă şi engleză, se referea la un aşa-numit „Şaracnoț” (Carte de imne liturgice cu anluminuri), lucrare păstrată în colecția de „Manuscrise orientale” a Bibliotecii Academiei Române.
Cel de-al doilea studiu era consacrat unor talismane armene, aflate în colecția Casei de Cultură Armene „Dudian” din Bucureşti a Arhiepiscopiei Apostolice Armene din România, dar şi în „Colecția specială” a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca şi în „Fondul Gherla” de la Arhivele Naționale din Cluj-Napoca.
De această dată, Lusine Sargsyan semnează un studiu de peste 20 de pagini, în engleză, în Series Byzantina: Studies of Byzantine and Post-Byzantine Art (Colecția cu nr. 15 din 2017), publicație pe care o girează Institutul Polonez de Studiere a Artei Universale şi Catedra de Artă Bizantină şi Post-Bizantină a Universității „Cardinal Stefan Wyszynski” din Varşovia, avându-l ca editor pe prof. dr. Waldemar Deluga.
Noul studiu al lui L. Sargsyan se referă la moştenirea unor manuscrise ale unui intelectual armean din Gherla – Zacharia Gabruşian (1794-1870). Încă de la început, cititorul află că Z. Gabruşian a jucat un rol însemnat în viața comunității armene din Transilvania, aşa cum reiese atât din monografia sa autobiografică, dar şi dintr-o monografie a oraşului Gherla, semnată de istoricul, etnograful, filologul, pedagogul şi traducătorul armean Christoph Szongott (1843-1907). După studii medii în oraşul său natal – Armenopolis (Gherla de astăzi), Zacharia Gabruşian a studiat filosofia la Cluj, dar şi teologia la Alba Iulia, căci încă din copilărie, dorea să devină preot, dorință rămasă neîmplinită. Astfel că s-a întors la Gherla şi, după ce o vreme a fost funcționar public, a început să se ocupe de educația copiilor, fiind deopotrivă implicat activ în viața pedagogică şi literară. Aflăm din studiu citat că Z. Gabruşian a educat 2425 de elevi timp de 42 de ani. Aşa se face că el a devenit autorul unui abecedar în limbile armeană şi maghiară, publicat la Viena în 1834. Având şi abilități artistice, el a lucrat la realizarea a două altare pentru bisericile armene din Gherla, semnând totodată lucrări de grafică, sculptură şi pictură.
Dar meritul său cel mai remarcabil a fost acela că, în peste patru decenii de activitate, Gabruşian a lăsat zeci de manuscrise ale unor cântece reli­gioase, rugăciuni şi poeme, studii teologice şi pedagogice, dicționare de armeană-latină-maghiară, cât şi albume cu ilustrații heraldice, cele mai multe în armeană. Aceste manuscrise sunt păstrate în „Fondul Gherla” al Arhivelor Naționale din Cluj-Napoca, dar şi la Matenadaran – Institutul de manuscrise vechi „Mesrop Maştoț” din Erevan, precum şi la Biblioteca Congregației Mekhitariste din Viena.
Autoarea studiului menționează că manuscrisele lui Zacharia Gabruşian sunt catalogate sub diferite numere de inventar, astfel încât Lusine Sargsyan schițează o vedere de ansamblu a moştenirii manuscriselor lui Gabruşian, care prezintă interes pentru lingvişti, critici literari, istorici şi istorici de artă. Autoarea oferă detalii despre paleografia manuscriselor, apoi subliniază faptul că decorația lor artistică este foarte interesantă.
După ce studiază cele mai importante manuscrise ale lui Zacharia Gabruşian, cercetătoarea armeană concluzionează că „avem de a face cu o figură talentată, cu o profundă cunoaştere a teologiei, lingvisticii şi muzicii, care a fost un maestru în literatură şi un artist autodidact. În afară de meritul său artistic intrinsec, este important de studiat moştenirea literară a lui Gabruşian, pentru numeroase alte motive: a extinde cunoaşterea noastră despre modul de viață şi obiceiurile comunității armene din Transilvania; de a dobândi o înțelegere deplină a structurii ritului liturgic armeano-catolic; de a oferi dialectul armean din Transilvania pentru o mai serioasă investigație lingvistică.”