Fondatorul de netăgăduit al Fenomenologiei, Edmund Husserl (Proßnitz, Moravia, 1859 – Freiburg, 1938), filosofie care își pune amprenta pe lumea ideilor din secolul al XX-lea, începând cu Introducere generală în Fenomenologia pură (1913), a reușit, în timp, să atragă numeroase contribuții teoriilor sale, dar și suficiente critici; nu toți cei care au criticat, însă, un concept sau altul din fenomenologia husserliană au putut pune ceva în loc – oricum, ei au atras atenția asupra noii teorii din diferite direcții, mai ales cu contribuțiile psihologiei moderne. Ecouri critice se fac auzite până în zilele noastre și vin atât de peste Ocean, cât și din Europa (Donn Welton1, Aron Gurwitsch2, Ronald McIntyre3, Saulius Geniusas4 și alții) deși fenomenologia a depășit de multă vreme lumea occidentală.
De formațiune matematician și filosof, Husserl știa, precum Hegel, că un lucru cunoscut în mod fals relevă situația cunoașterii de a fi în inegalitate cu substanța ei, iar de aici vine distingerea în genere. De asemenea, cunoștința matematică conduce spre înțelegerea exterioară lucrului, iar adevăratul lucru este modificat prin aceasta. Hegel5 vedea în natura obiectului ființa sa în conceptul său ca necesitate logică, raționalul și ritmul întregului organic și este în aceeași măsură cunoaștere a conținutului atât cât conținutul este concept și esență (speculativul).
Provenind dintr-o familie de evrei din Moravia Imperiului Austriac (consecințele descendenței sale vor fi resimțite cu ocazia Războiului al Doilea Mondial), Husserl urmează cu pasiune studiile matematice în gimnaziu și în facultate, la Leipzig, unde prelegerile lui Wilhelm Wundt (fondatorul psihologiei moderne) îl vor îndrepta spre filosofie, deși continuă, la Berlin, studiul matematicii; interesul pentru filosofie va fi tot mai pronunțat. Întors la Viena, finalizează sub coordonarea lui Leo Königsberg studiile matematice cu un doctorat, dar se întoarce pentru o scurtă vreme la Berlin atras de filosofie ca mai apoi să revină, în același scop, la Viena. Aici, sub orientarea lui Brentano, care îl inițiase în sensul intenționalității, îi va descoperi pe J. St. Mill, pe D. Hume, pe H. Lotze și opțiunile lor filosofice – suficiente resurse ale începuturilor sale.
Deschiderea pentru concepte se anunță deja cu prima sa lucrare (1891), Philosophie der Aritmethik, însă afirmarea sa începe odată cu îmbrățișarea carierei didactice la Universitatea din Halle; prima sa lucrare va fi criticată pentru psihologismul ei de Gottlob Frege, lucru care nu-l va descuraja pe Husserl. El va continua în logica pură cu lucrări (Logische Untersuchungen – 1901) cu care lasă fără obiect criticile lui Frege și atrag atenția asupra viguroaselor sale contribuții, fără a se îndepărta prea mult de Brentano, de Kant și Descartes, așa de prezenți în prelegerile sale ale primului deceniu din secolul XX.
Cu elanurile viguroase ale tinereții izbutește să pună (1912), la Freiburg, începuturile mișcării fenomenologice odată cu publicarea unui Anuar6 ce însumează preocupările celor tot mai interesați de noua orientare în filosofie; adevăratele întemeieri, în alte opinii, pot fi socotite odată cu publicarea (1913) volumului Ideen – titlu care a revenit, contributiv și omagial, să marcheze semicentenarul și centenarul întemeierilor husserliene ale Fenomenologiei, incluzând acum și colaborări de interes pentru psihologia modernă. Printre aceștia, sunt prezente numele unor continuatori în planul filosofiei (Gassett, Gurwitsch, Heidegger, Merleau-Ponty, Sartre și alții), dar și unii critici.
De la Ideen, unii filosofi (de pildă Paul Ricoeur) anticipează deplasarea spre cogito-ul transcendental a celui psihologic prin dubla prezentificare a obiectelor: „lor însele și pentru celălalt”, adică de la părți ale naturii la conștiința pură – Ricoeur vede in fenomenologia lui Husserl stilul auto-afirmativ al pretenției de radicalitate care nu se atestă decât în contestarea a ceea ce poate să conteste.7 Preluarea termenului din greaca veche (νόημα) cu sensul de „obiect mental” conducea la confuzia cu noema retoricii lui Quintilian sau a discursurilor obscure care se elucidau doar prin contemplare (o aplicație sub același nume o dă în muzică Joachim Burmeister, denumind astfel partea din compoziția polifonică întreruptă de un intermezzo omofonic).
Husserl, odată cu Philosophie der Aritmethik, ia ca premisă conținutul noetic al fiecărui act intențional (în temeiul lui nous – minte) și, astfel, actul noetic se definește ca un act de judecată sau de a da sens mental (judecatul ca judecat, plăcutul ca plăcut, sensul ca Sinn etc.). Conceptul ca atare se dezbate în secțiunea a treia a Ideilor privitoare la o fenomenologie pură și la o filosofie fenomenologică. Cartea întâi: Introducerea generală în fenomenologia pură8 pe seama diferențierii de obiectul reflectat nu doar ca trăire intențională în genere, ci pe seama unui sens (donația de sens), în calitate de corelat. Acum se face distincția între obiectul scolastic mental, intențional9 sau imanent, pe de o parte, și cel real pe de alta. Intenția este necondiționat legată de obiectul ei intențional încât acesta se reflectă în mod real în ea. În percepție se găsește și sensul ei noematic și se definește ca perceput al ei ca atare (în judecată găsim, prin reducție, judecatul; în amintire, amintitul; în fantezie, fantazatul ca atare etc). Și o precizare esențială: noema înseamnă reprezentare care nu totdeauna este și eidetică, în sensul de esență.
Trăirile intenționale, prin momentele lor noetice sunt, prin urmare, în totalitate noetice și conțin sens (fie și multiplu10), ceea ce nu exclude existența unui nucleu noetic care se referă și la obiectele potențiale. Husserl crede mai departe că modificările exterioare noemei nu-i pot adăuga anexe exterioare acelui ceva care rămâne identic cu sine (inflexibil), decât dacă noemele se modifica integral: Dimpotrivă, din perspectivă noetică, este clar că anumite noeze sunt condiționate, fie în chip necesar, / fie doar potrivit posibilităților lor determinate, de moduri ale atenției, și în special de atenția pozitivă11, adaugă el, după care trimite la neputința psihologiei moderne de a fi ajuns cel puțin la corelația de esență dintre atenție și intenționalitate și, astfel, să admită că atenția12 nu este mai mult decât un tip special de modificare intențională. Cum în planul esenței nu pot fi accidente, noema și noeza rămân legate în raporturi de esență. Și mai precizăm încă o dată că noema e trăire a reflectării, a faptului în sine, a obiectului ca atare (exemplul recurent al lui Husserl este un pom reflectat) și de aceea judecata nu trebuie confundată cu obiectul asupra căruia se emite ea – deci este noeză a reprezentării în cadrul noezei judicative concrete. Conținutul reprezentării este ceea ce numim reprezentatul și este totuna, în chip apofantic, cu forma subiectului sau a obiectului (noema rămâne, deci, trăire reflexivă a faptului în sine, a obiectului – primul ca atare).
Ca matematician de formație, Husserl tinde spre conciziune, spre concept și formulările lui rămân în aceste coordonate, cu atât mai mult în definiri, ca în cazul reducției fenomenologice, de pildă13: „…vom obține două aspecte, opuse unul altuia în mod pur fenomenologic: pe de o parte, esența completă, deplină a trăirii judicative sau, cum putem spune acum, noeza judicativă concepută concret în esența ei, iar pe de altă parte, noema judicativă ce ține de ea, așadar, judecata emisă, înțeleasă ca eidos și luată la rândul ei în mod pur fenomenologic.”
În evidentă legătură cu toate acestea, Husserl dezvoltă o relație specială cu psihologismul vremii sale, începând din Filosofia aritmeticii și critica lui Frege apoi continuând cu distincțiile nete dintre sens și referință din filosofia lui Erns Schröder, altceva decât noemă și obiect în actul subiectiv, mental. Fostul elev al lui Brentano trece de la psihologism la platonism (remarcile lui Claire Ortiz Hill, Guilermo E.R. Haddock ori J. Mohanty) observându-i-se trecerea în subiectivism și îndepărtarea de obiectivism așa încât prin reducție totul rămâne schematic, numeric, fantomatic; alteori este pus în relație cu Hume sau cu Frege, pe seama noțiunii de simț și a celor trei niveluri noematice (substratul ca suport al proprietăților și nu al conștiinței; simțurile noematice ca modalități de prezentare a obiectelor; modurile îndoielii privind existența/ inexistența acestora). Și, o precizare utilă: psihologismul criticat de Husserl este doar cel din matematică și nu insistăm asupra lui, mai mult decât pe criticile din jurul conceptului de noemă.
Acestea, după David Woodruff Smith14, se împart conform celor patru mari scoli de gândire fenomenologică cunoscute și diversificate pe diferite domenii: Fenomenologia senzorială și conținut perceptiv (Baid Millar), Fenomenologie ontologică (David Woodruff Smith), Fenomenologia virtuții (Julia Annas) și Fenomenologia încorporată a fenomenologiei (S. Gallagher). Alții îl adaugă și pe Paul Ricoeur (Critica hermeneutică a idealismului husserlian15).
Într-o carte semnată de David Woodruff Smith și Ronald McIntyre (Husserl and intentionality: A Study of Mind, Meaning, and Language, 1982), altfel o carte importantă de peste Ocean care revede tetic Fenomenologia, nu se puteau ocoli întemeierile lui Husserl. Iată, de pildă, teza generală a atitudinii naturale și iată o serie de întrebări cărora, în opinia autorilor, răspunsul nu pare satisfăcător: Întrebările despre natura empirică a ego-ului, cum este cu adevărat ego-ul, sunt un loc obișnuit în știință și filozofie. Care este adevărata teorie a ego-ului? Poate conștiința sau egoul să fie complet explicate în termeni pur fizici? Este ego-ul o structură de tendințe comportamentale înnăscute, moștenite genetic de la un lung șir de strămoși umani și pre-umani? Este mintea o mașină Turing? Teoria lui Freud despre ego și supra-ego are realitate psihologică? Aceste întrebări, și alte sute asemănătoare lor, nu au primit un răspuns cu niciun grad de finalitate16.
Cartea coordonată de Donn Welton (Noul Husserl), prin autorii antologați, vine să sublinieze importanța lucrărilor filosofului (Lista de referință a lucrărilor lui Edmund Husserl), să facă unele conexiuni necesare (Tipul lui Husserl și Schemele lui Kant: motive sistematice pentru corelarea sau identitatea lor), sub semnătura lui Dieter Lohmar; Conștiința inconștientă la Husserl și Freud, eseu semnat de Rudolf Bernet; consemnarea altor evoluții ale fenomenologiei (Sistematicitatea filozofiei transcendentale a lui Husserl: De la metoda statică la metoda genetică, sub semnătura lui Donn Welton) precum și adăugiri teoretice pe seama unor înnoiri aduse de științele contemporane (Transformarea intersubiectivă a lui Husserl. Filosofia transcendentala, semnat de Dan Zahavi).
O contribuție sintetică, de interes pentru învățământul nostru superior este, de pildă, lucrarea lui Ionuț-Constantin Isac de la Institutul clujean de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, intitulată O moștenire a lui Edmund Husserl: fenomenologia non-simbolică cu extinderi ale metodei dincolo de domeniul artelor. Se cere, însă, adăugată contribuțiilor lui David Woodruff Smith (sondajul privind școlile de gândire) noema ca intenționalitate a unui act de conștiință, pe seama contribuțiilor lui Roman Ingarden, fost elev al lui Hudsserl, apoi contribuția și critica lui Aron Gurwitsch pe seama noemei experiențelor perceptuale (hyletica lui Husserl), preocupările lui Robert Sokolowski și ale lui Dagfinn Føllesdal în susținerea noemei pe criterii fregiene, idee dezvoltată și de David Woodruff Smith, cum am menționat mai înainte. Dintre criticile cele mai categorice se remarcă, însă, acelea ale lui Ricoeur limitate, în cele din urmă, la stil: o anumită pretenție de radicalizare, afirmată într-un stil polemic – teza unei filosofii combatante care are mereu în vedere un dușman: fie el obiectivismul, naturalismul, filosofia vieții, antropologia17. Critica lui Ricoeur se situa astfel în interiorul teoriei cultural-științifice a lui Aron Gurwitsch cu departajarea fiecărei noeme în raport de conținutul căreia i se circumscrie descrierea obiectului înțeles așa cum este înțeles și nu altfel, obiectul în felul determinărilor sale, iar Gurwitsch rămâne definitiv pe o poziție paralelă analizei husserliene a noemei tocmai pe controversa modurilor senzației atât de larg înțelese în relație cu ceea ce este, hyletic, materialitate a obiectului.

 

 

Note
1 The Other Husserl: The Horizons of Transcendental Phenomenology  (Bloomington: Indiana University Press, 2000); The New Husserl: A Critical Reader (Bloomington, Indiana, 2003); Edmund Husserl: Critical Assessments, and Rudolf Bernet, și Gina Zavota, 5 vol. (New York: Routledge, 2005) .
2 The Collected Works of Aron Gurwitsch (1901–1973) publicat de Springer: Vol. I: Fenomenologia constitutivă în perspectivă istorică, Vol. II: Studii în Fenomenologie și Psihologie, Vol. III: Câmpul conștiinței: temă, câmp tematic și marjă; Théorie du champ de la conscience (1957), versiune engleză: Field of Consciousness , Pittsburgh, Pa.: Dusquesne University Press (1964); Studii în fenomenologie și psihologie . Evanston, Ill.: Northwestern University Press (1966
3 Husserl și referențialitate: Rolul Nomeicas entitate intențională, Univ Stranford, 1970; împreună cu David Woodruff Husserl și intenționalitatea : un studiu al minții, semnificației și limbajului, Springer, 1982; Fenomenologia și filosofia minții, împreună cu Amie Lynn Thomasson, Oxford Clarendon Press, 2005.
4 Geniusas, S. 2022. Pramanų fenomenologija : apie esteti ką, vaizduotę ir savimonę ( Phenomenology of Fiction : On Aesthetics , Imagination and Self-Awareness ) . Vilnius: Hubris, 2022;. Phenomenology of Productive Imagination: Embodiment, Language, Subjectivity . Hanovra: Ibidem Press ( Seria Body and Consciousness ), 2022; Kas yra skausmas? Deskriptyvi psichologija, transcendentalinė fenomenologija ir natūralizmas ( Ce este durerea? Psihologie descriptivă, Fenomenologie transcendentală și naturalism , în lituaniană). Vilnius: Phi knygos, 2021; Fenomenologia durerii . Atena, OH: Ohio University Press ( Seria în Continental Thought , nr. 53), 2022; Originile orizontului în Fenomenologia lui Husserl. Dordrecht/New York: Springer ( Contributions to Phenomenology , 2012
5 Hegel; Fenomenologia spiritului, Ed. IRI, Buc., 1995, p.40
6 Jahrbuch für Philosophie und Phänomenologische Forschung (Anuarul de filosofie și cercetare fenomenologică).
7 Eseuri de hermeneutică, Ed. Humanitas, Buc.,1995, p.37
8 Ed. Humanitas, Buc., 2011
9 Idei privitoare la o fenomenologie …p.339
10 Op. cit., p.333
11 Op. cit., p. 349
12 Idem, p. 351
13 Idem, p. 354
14 Fenomenologie, Stanford Encyclopedia of Philosophy, 2008.
15 În Eseuri de hermeneutică, Ed. Humanitas, Buc.,1995; dar și Temps et Récit (1093), p. 37
16 Op. cit., p. 9
17 Eseuri de hermeneutică, p.37