În ultima seară a Festivalului Internațional de Poesie și Muzică de la Bistrița (ediția a noua), avui plăcerea de a prezenta concertul grupului româno-argentinian ArgEnTango, alcătuit din Analia Selis/voce, Răzvan Suma/violoncel, Mariano Castro/pian, Omar Massa/bandoneon, Rafael Butaru/vioară. În alocuțiunea mea introductivă mi s-a părut oportun să relevez orgoliul de metropolă intelectuală al Buenos Aires-ului. O urbe mereu impresionantă prin vivacitatea vieții culturale, evidențiată de menținerea în stare de funcționare a librăriilor și bibliotecilor, sau de reciproca permeabilitate dintre literatură și muzică (în speță, tango). Fiindcă ne aflam la un festival internațional de poesie, am menționat empatia manifestată de mari scriitori, precum Borges, Casares sau Cortázar, pentru senzuala alchimie dintre muzică și dans ce definește tangoul. Această fuziune a atins înalte cote de rafinament grație lui Ástor Piazzolla, creatorul așa-numitului tango nuevo, avându-l ca inspirat autor de texte pe poetul uruguayano-argentinian Horacio Ferrer. Considerând că viața se cuvine trăită întru cultură, m-am referit la o coincidență premonitorie, ce mi se întâmplase nu demult: ajungând la mormintele lui Brâncuși și Eugen Ionescu din cimitirul parisian Montparnasse, am realizat că ambele sunt situate la câțiva pași de cel al literatorului (și jazzofilului!) Julio Cortázar. Din postura pe care mi-o asum − de adulator al valorilor latinității − consider o asemenea vecinătate drept providențială.
În cazul cvintetului ArgEnTango, afinitățile elective dintre romanitatea noastră orientală și cea argentiniană se concretizează într-un spectacol cuceritor. Tandemul (din viață și din artă) alcătuit de cântăreața Analia Selis, născută în nordul Argentinei, și violoncelistul Răzvan Suma, născut la Cluj, și-a aflat optima formulă muzicală prin cooptarea a doi autentici instrumentiști proveniți chiar din locul de origine al tango-ul − la malul imensului Estuar Río de la Plata: Mariano Castro/pian și Omar Massa/bandoneon. Lor li s-a adăugat tânărul violonist român Rafael Butaru. Cei cinci realizează o sinteză exemplară a spiritului acestei muzici, în care se contopesc dramatismul, pasionalitatea, temperamentul ardent, melancolia, într-un vertij de sentimente puternice. Primadona Analia Selis reușește un tur de forță (și de șarm), în redarea grațioasă, saturată de căldură și limpezime, a sinuozităților muzical-afective specifice tangoului. Prin acțiunea lui Omar Massa, timbrul și expresivitatea bandoneonului, veritabilă amprentă sonoră a genului, se profilează fără ostentație, dar cu atât mai persuasiv, de-a lungul programului. Pianistul Mariano Castro conferă autenticitate stilistică și unitate armonică întregului grup. Experiența sa anterioară (incluzând o substanțială prezență în formația Narcotango, ca instrumentist, compozitor și aranjor, precum și o dexteritate quasi-jazzistică în abordarea claviaturii) transpare în modul cum el asigură o permanentă bază de raportare la tradiția genuină a tangoului. La rândul lor, cei doi instrumentiști români se inserează pe deplin fluxului muzical de o complexitate quasi-camerală. Atât Răzvan Suma, cât și Rafael Butaru fac onoare școlii muzicale de talie mondială activă actualmente în România. Amândoi demonstrează, dincolo de tehnica frumos cizelată și plină de aplomb, o sensibilitate aparte în modul cum interacționează cu companionii lor argentinieni.
Cum lăsasem să se întrevadă mai sus, sunt convins că această fuziune artistică reflectă esențialmente o marcă a latinității comune. Poate că multe dintre valorile perpetuate timp de două milenii prin civilizația popoarele neolatine − cum ar fi cele exaltând amorul, căldura umană, poesia, creativitatea individuală, patosul artistic, fervoarea erotică, intimitatea, jubilațiunea în fața frumosului etc. − par azi oarecum anacronice. Nu pentru că și-ar fi pierdut din splendoare, ci pentru că lumea își pierde din frumusețe sub imperiul suprapopulării, al amenințărilor și agresiunilor ce ne copleșesc. Și totuși, deși muzica cvintetului respectă parametri originari ai esteticii piazzolliene, ea nu rămâne cantonată în paseism, ci rezonează cu așteptările și orizonturile culturale ale melomanilor secolului 21.
De remarcat că, pe lângă interpretarea cântecelor din repertoriul unor Gardel și Piazzolla, ArgEnTango avu inițiativa de a… tangoiza vechi șlagăre din România interbelică. Aci măiestria de aranjor a lui Mariano Castro a funcționat din plin, remodelând piesele lui Jean Moscopol Vrei să ne’ntâlnim sâmbătă seară? și Mână, birjar, conform exigențelor transatlantice. „Operațiunea” a reușit și în cazul arhicunoscutei Zaraza. Ocazie de a afla că piesa popularizată la noi de vocea lui Cristian Vasile (pe versuri de Ion Pribeagu) fusese compusă de argentinianul Benjamin Tagle Lara în 1929, fiind preluată rapid în muzica urbană din diverse țări.
Un alt element atașant din economia spectacolului fu comperajul Analiei Selis, rostit într-o ireproșabilă limbă română. Prezența ei și a compatrioților săi într-o formație de asemenea calitate e un câștig imens pentru scena noastră muzicală.
Formula în care ArgEnTango cântă actualmente dă o senzație de echilibru muzical și, totodată, de bunăstare afectivă. Discutând cu muzicienii, aflai că anvizajează și o colaborare cu un cuplu capabil să danseze cum se cuvine pe o muzică atât de frumoasă. Cred că splendida sală a Operei Române din Cluj ar oferi o ambianță ideală pentru un proxim spectacol de succes.