Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Noul local universal

Noul local universal

În orașul de cinci stele există o stradă care le cuprinde pe toate, în mod descrescător. Sau crescător, în funcție de direcția pe care o urmează călătorul, spre sau dinspre Cluj. Localnicii o cunosc ca fiind strada Horea. Ea pornește din centrul orașului și te duce până la gară, micul loc de melting pot pentru cele cinci stele mai sus amintite. Capătul grandios al străzii este ocupat de Palatul Széki, Palatul Baboș, Palatul Berde și Palatul Elian. După palatul Urania (inspirat de cel din Viena) strada continuă cu o monotonie plăcută până la Litere. Dacă totuși ușa vreunei curți interioare rămâne deschisă, stilul „imperial” este rapid spulberat de stilul „mahala” datorat fie degradării naturale, fie nenumăratelor construcții-buzunar, improvizații de tot felul care fac multe dintre curțile interioare clujene să semene cu cele deținute de locuitorii „României profunde”. Aceste curți pot fi admirate de pe calea ferată la ieșirea din orice oraș sau în localitățile pierdute între orașe. Un ochi rafinat le-ar compara cu celebra Zonă din Călăuza lui Tarkovsky și doar un ochi neavizat și netrecut prin sensibilitățile și ingeniozitățile traiului Est-European le-ar încadra la categoria „mizerie” sau „sărăcie” sau chiar „boală psihică” (a de vedea fenomenul hoarders) dar s-ar putea să fie vorba de pură înțelepciune, pregătire pentru vremurile post-apocaliptice care vor recicla fiecare bucată de cauciuc, fiecare țiglă sau ușă de lemn aruncată în curtea din spate. Nenumăratele peturi de plastic și sticle de Neumarkt își vor găsi și ele, cu siguranță, o utilizare pentru satisfacerea nevoilor de bază în lumea post. Revenind însă la strada Horea, bunul trecător va fi surprins de o nouă combinație, sau mai bine spus, de o alunecare spre stilul realist socialist nelipsit de inserțiuni clasice precum bovindourile. Deși, mai ales iarna, o lumină gălbuie-cețoasă produsă și cu ajutorul deșeurilor depozitate și arse ilegal în apropierea lipsită de stele a Clujului, împiedică trecătorul să observe culorile străzii, ele devin vizibile la o a doua, a treia privire.
Luată în bloc, dinspre gară (de la o anumită distanță și cu o anumită încadrare fotografică), strada Horea are un aer de stradă „ca afară”, ar putea semăna cu o stradă pragheză sau vieneză, iar tramvaiele mov, de ultimă generație, susțin această comparație. În plus, de la un capăt la celălalt, strada este cuprinsă/măturată de noul val universal local sau local universal cunoscut și cu numele de gentrificare. Dacă Bucureștiul s-ar putea să deschidă câte un „megaimaj” în sufrageria fiecărui locatar, Clujul s-ar putea să deschidă o cafenea/working space în orișice living. Dacă nu o cafenea atunci ceva cu home made sweets sau cea mai bună pizza din oraș. Acum 27 de ani, când am străbătut-o pentru prima dată, strada Horea dezvăluia o firească degradare dinspre centru spre periferie (o cunosc foarte bine pentru că o străbăteam zilnic, din locul primei mele chirii în zona gării spre centru. Magazinele cu casete erau încă, pe atunci, un reper în atmosfera de oser amestecat cu o piață de legume și un adăpost pentru oamenii străzii). Acum, odată cu înlocuirea localului cu mica afacere locală, fireasca degradare este cosmetizată cu ajutorul omniprezentelor termopane ce dezvăluie patiseriile și cafenelele uniform-drăguțe, care vor înghiți în curând cam tot ce a mai rămas din vechile magazine de menaj sau magazinele de încălțăminte în care se mai găsesc și decedații pantofi de la Clujeana. Singurele care rezistă rușinos valului de drăgălășenie hipsterească sunt magazinele second și două, trei abc-uri „de bloc”. Capătul străzii, cel care pe vremuri era cel mai „multicultural și multietnic” este îmblânzit cu sedii de bănci, farmacii și – ați ghicit! – patiserii și cafenele. Zona de chioșcuri este demolată, fiind momentan acoperită cu fotografiile uriașe ale turlelor bisericilor clujene, o butaforie urbană care anunță întotdeauna modernizări spectaculoase și apariția – ați ghicit din nou! – altor cafenele. Totuși, o mică parte „orientală” mai rezistă sub forma „fast-foodurilor” cu covrigi și șaorme, cu meniuri prezentate în fotografii mai decolorate decât aerul gălbui care le înconjoară. Dar adevărata gentrificare, îndeplinind toate standardele internaționale, o descoperim după piața gării, la începutul zonei industriale amestecată cu ceea ce nu s-a dărâmat pe vremea lui Ceaușescu și câteva pensiuni struțo-cămile presărate printre dărâmăturile care nu s-au dărâmat. Este zona acaparată de caznele artistice ale oricărui oraș care se dorește european (zona Centrul de Interes, mai noua Fabrică de Pensule) și care coincide după cum explica Martha Rosler în Clasa culturală cu efortul „de a face ordine peste tot, al pacificării dorite a orașului, care va înlocui în mod convenabil populații dificile, recalcitrante cu artiști, pe care în general (deși nu uniform) te poți baza ca fiind relativ docili. […] Căutarea de către artiști, creativi și așa mai departe a unui mod de viață care nu pavează cartierele mai vechi, ci le infiltrează cu cafenele, baruri de hipsteri și magazine cu țoale pe gustul lor, e un ecou trist al paradigmei turistice bazate pe autenticitatea indigenă a locului pe care aceștia l-au colonizat. Autenticitatea acestor cartiere urbane, cu populații mai ales muncitorești, e caracterizată nu atât de baruri și de băcănii la modă, cât de ceea ce presa numește caracterul brut (grit), semnificând lipsa cizelării burgheze, și de un fel de rest al naturii incomensurabile în mijlocul condiției nenaturale a orașului. Sosirea în număr mare a artiștilor, hipsterilor și celor care îi urmează – nicio surpriză aici – duce la eradicarea acestui apel inițial. Și, așa cum se arată în mod amănunțit în Loft living, artiștii și hipsterii sunt eliminați, când vine momentul, de populația mai bogată, care se mută în multele hale convertite în locuințe de lux”. Prefacerea zonei actualului shopping center/hotel Platinia (ocupată de fosta fabrică de bere Ursus) nici că ar putea fi descrisă mai bine. Singurul lucru care nu coincide este ordinea apariției claselor. Hipsterii au apărut după ce fostele hale au fost acaparate de populația mai bogată. Ei sunt mai puțin artiști, cât tineri creativi (la modul general) cărora li se oferă nenumărate oportunități de muncă și de consum de către oamenii de afaceri. Ei sunt viitorul străzii Horia și rămâne în sarcina lor să afle cum într-un oraș limitat doar de cartierele-dormitor nelimitate se pot vinde cantități nesfârșite de cafea și croissante
.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg