Consiliul
Județean Cluj
O lectură rațională despre inteligența socială subsumată celei emoționale

Daniel Goleman este o prezență constantă în spațiul public, în calitate de coach sau conferențiar la diferite evenimente de mare amploare, care își expune plus-cunoașterea la prețuri mai mari decât cele ale biletelor VIP la marile concerte rock. În septembrie 2023 a fost invitat la București pentru a antrena publicul în dezbaterea The Power of Emotional Intelligence, iar participarea la „evenimentul de excepție” (după cum a fost numit de organizatori și după cum rezultă din prețul biletelor) a generat o adevărată înghesuială, astfel încât evenimentul a fost mutat de la Hotelul Intercontinental, acolo unde era programat să aibă loc, la Palatul Parlamentului. Despre acest tip de vedetism atipic în spațiul intelectual am mai scris, dar rămân la convingerea că viralizarea operei lui Goleman nu se datorează faptului că se adresează unui mediu intelectual tipic, ci unui public insuficient de cultivat încât să privească fenomenul numit „inteligență emoțională” cu ochi critic, ori unui public căruia îi convine această formulă care nu acoperă nimic. Daniel Goleman nu ar fi prima vedetă din lumea științelor psiho-comportamentale care beneficiază de o asemenea popularitate. Să ne amintim că înainte ca acest concept să se transforme în placa de surf pentru navigarea pe creasta valurilor de audiență, biologul și scriitorul Peter B. Medawar, laureat în 1960 al premiului Nobel pentru medicină pentru descoperirea toleranței imunologice dobândite, considera psihanaliza o formă de șarlatanie, cea mai populară în secolul XX, una dintre cele mai triste și stranii borne ale secolului1, o idee grozavă ca mod de alterare a cunoașterii științifice, așa cum rezultă dintr-un comentariu pe care îl făcea în 1975 pe marginea cărții The Victim is Always the Same a lui I.S. Cooper: „Psychoanalitic theory is the most stupenduous intellectual confidence trick of the twentieth century and a terminal product as well – something akin to a dinosaur or zeppelin in the history of ideas, a vas structure of radically unsound design with no posterity”2 – performată de un Sigmund Freud care beneficia de o audiență similară celei a psihologului și jurnalistului american Daniel Goleman. Să revenim, însă, la părintele conceptului de inteligență emoțională (a se vedea lucrarea omonimă3), chiar dacă există numeroase comentarii venite din lumea științei care consideră că Sigmund Freud nu a fost om de știință, și ne adâncim în problematica altui concept, inteligența socială (în lucrarea de asemenea omonimă4), subsumat primului și în strictă legătură cu problematica în măsură să-l urce pe părintele său pe creasta valului de audiență. Goleman este un fin cunoscător al fiziologiei creierului, dar acest fapt nu îl împiedică să propună, într-o lectură simplificată, de popularizare, adresată în special celor convinși de propria inteligență emoțională, punerea funcționalității neuronale la etajul superior al gândirii umane în umbra sistemului limbic și gravitarea gândirii, privind din perspectivă filogenetică, în jurul conceptului de frică, „o adevărată moștenire emoțională în evoluția omului” (IE, p.19). Pentru cei care refuză să creadă că etajele superioare ale neocortexului sunt dominate de triggerul numit amigdală, în care frica declanșează reacțiile (luptă sau fugi) pe care etologia le-a rezolvat prin prisma distanțelor care au stat la baza studiilor de proxemică umană, dar mai ales pentru cei care refuză să creadă că avem două minți, „una care gândește și una care simte” (IE, p.23), Daniel Goleman a construit conceptul de inteligență socială care pleacă de la următoarele premise: „toți suntem interconectați”(IS, p.13), iar această interconectare, care presupune interacțiuni sociale frecvente, implică și modularea emoțiilor și, în consecință, modularea întregii activități neuronale. Există, din această perspectivă, pe lângă creierul rațional și cel emoțional despre care ne-a vorbit în Inteligența emoțională, și un al treilea creier (nu cel instinctual, așa cum ar trebui să fie evidențiat din perspectiva clasicei teorii a creierului triun), unul social, alcătuit din „acele module neuronale extinse care ne orchestrează activitățile în timp ce intrăm în contact cu alți oameni” (IS, p.449), mai greu de evidențiat anatomic și mai simplu de descris fiziologic, care se putea ghici încă din prima lucrare, unde a fost definită inteligența socială drept „un anumit aspect al inteligenței emoționale” (IE, p.60).
Termenul de inteligență socială, preluat de la John Cacioppo și Gary Berntson, dezvoltat de Edward Thorndike care îl definea drept „capacitatea de a-i înțelege pe oameni” (ceea ce, logic, ar subsuma presupusa inteligență emoțională acestui concept), presupune punerea în funcțiune a căii inferioare a creierului, controlată de același sistem limbic și declanșată de emoțiile pozitive la interacțiune: „Contaminarea emoțională exemplifică intrarea în funcțiune a ceea ce putem numi „cale inferioară” a creierului. Aceasta reprezintă sistemul de circuite care scapă introspecției conștiente, petrecându-se automat și fără niciun efort, cu o viteză uriașă” (IS, p.29). Să remarcăm că accentul pus pe calea inferioară conduce din perspectivă comunicațională pe evidențierea markerilor nonverbali care însoțesc pentru a completa (sau disona cu) mesajul verbal, dar această conexiune nu este dusă până la capăt, deoarece psihologul Paul Ekman, unul dintre cei m ai influenți specialiști în comunicarea nonverbală, din a doua generație a Școli de la Palo Alto, este considerat expert în detectarea minciunilor. Goleman refuză să analizeze mecanismele neurofiziologice din perspectiva producerii și funcționării comportamentului comunicațional nonverbal – Paul Ekman și Wallace Friesen au propus o clasificare a acestor elemente în raport cu gradul total de implicare rațională în producerea semnelor (în cazul emblemelor) până la lipsa completă a controlului rațional (în cazul adaptorilor) –, cum refuză, de altfel, să privească inteligența emoțională ca inteligență adaptativă, deși se folosește în explicare de însuși instrumentul adaptării, neuronii-oglindă, care au rol în copierea comportamentului celuilalt. Imitarea se produce prin neuronii-oglindă ca proces al contaminării emoționale (Goleman refuză să vorbească despre contaminarea adaptativă sau despre cea ideologică, poate și pentru că acest tip de contaminare se poate întâlni în cazul imenselor săli de conferință la care este invitat și unde beneficiază de un nivel atât de ridicat de aderență la public): „Trecerea de la empatie la acțiune se face prin neuronii-oglindă; empatia pare să se fi dezvoltat din contaminarea emoțională, cu care are în comun așadar mecanismele neuronale” (IS, p.88).
Spre deosebire de Inteligența emoțională, cartea mai nouă, Inteligența socială, evidențiază rolul etajelor superioare ale creierului. Structura responsabilă de empatie – de fapt, întrerupătorul componentei adaptative (și emoționale) a activității cerebrale – este zona orbitofrontală a cortexului prefrontal (OFC), care conectează și controlează rațional în foarte mare măsură și creierul anatomo-fiziologic emoțional, și creierul fiziologic social din imaginația lui Goleman: „OFC conectează în mod direct neuron la neuron, trei regiuni principale ale creierului: cortexul (sau „«creierul rațional»), amigdala (punctul de plecare a multor reacții emoționale) și trunchiul cerebral (zonele «reptiliene» responsabile de reacțiile automate). Conexiunea strânsă dintre aceste zone dă naștere unei legături puternice și rapide care facilitează coordonarea instantanee dintre gând, emoție și acțiune. Acest circuit neuronal adună laolaltă semnalele căii inferioare care vin de la centrii emoționali și simțuri, pe de o parte, și pistele căii superioare care dau sens acestor date și creează planurile intenționale care ne ghidează acțiunile, pe de alta” (IS, p.97).
Totuși, rolul mai important este cel al căii inferioare care funcționează „ca un fel de al șaselea simț” (p.106). Faptul că pune constant accentul pe aptitudinile noncognitive nu este surprinzător în cazul lui Daniel Goleman, ci doar o marcă a ceea ce reprezintă selectarea precisă a unui public țintă puțin interesat de rațiune și mai mult interesat de o posibilă cale a expresiei propriei forme de inteligență, cea emoțională. De aceea, probabil, Inteligența socială, deși o carte cu un grad mai ridicat de acuratețe științifică, servește altor scopuri: livrării soluțiilor oferite de inteligența emoțională în leadership – indicatorii de management care fac vandabilă cartea ca rețetă de succes țin de antrenarea inteligenței sociale predicate – și rezolvării celei mai mari probleme din pragul mileniului, aceea a stresului. Dacă inteligența emoțională rezolva la nivelul implicării personale problemele legate de conștiința de sine și de stăpânirea de sine, inteligența socială rezolvă problema conștiinței sociale și a dezinvolturii sociale (sau a managementului relațiilor). Nu lipsit de implicare ideologică – adică fățiș în expunerea argumentelor împotriva evoluționiștilor – Daniel Goleman atacă însăși ordinea firescului: competențele sociale țin de o formă a inteligenței adaptative, iar controlul emoțiilor se subsumează acesteia. Din perspectiva sa, aplaudată de toți cei care găsesc mai degrabă inutilă excrescența neocortexului, lucrurile stau pe exact pe dos: „Teoreticienii evoluționiști susțin că inteligența socială a fost talentul primordial al creierului uman, reflectat în cortexul nostru supradimensionat și că ceea ce socotim acum că este «inteligență» recurge, de fapt, la resursele sistemelor neuronale folosite pentru a ne descurca într-un grup complex” (IS, p.464).
Oare chiar așa să fie? Poate că nu ar strica să testăm inteligența socială și emoțională a lui Daniel Goleman. Cartea Inteligența socială începe astfel: „În primele zile ale celei de-a doua invazii americane în Irak […]” (IS, p.11), în original „During the early days of the second American invasion of Iraq […]”. Să înțelegem că Războiul din Golf a fost prima invazie americană din Irak? Adică Operațiunea „Furtună în deșert” pentru eliberarea Kuweitului de sub ocupația irakiană planificată de ONU este asimilabilă invaziei (americane)? Ce tip de inteligență emoțională a fost activat pentru a transforma conceptul de „eliberare” în cel de „invazie”? Același care a permis glisarea dinspre „inteligența rațională” spre „inteligența emoțională”? Cred că nu aș da 500 de euro să ascult că o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU s-a transformat în invazie. Inteligența rațională mă împiedică.
Note
1 Peter B. Medawar. (1973). Further Comments on Psychanalysis. The Hope of Progress: A Scientist Looks at Problems in Philosophy, Literature and Science. Milwaukee, WI: Anchor Press. P.69
2 Peter B. Medawar. (1975) Victims of Psychiatry. The New York Review of Books. 23 January. URL: https://www.nybooks.com/articles/1975/01/23/victims-of-psychiatry/ [Accesat: 5 mai 2024]
3 Daniel Goleman. (2001). Inteligența emoțională. Traducere de Irina Margareta Nistor. București: Curtea Veche. 420p.
4 Daniel Goleman. [2006] (2018). Inteligența socială. Noua știință a relațiilor umane. Ediția a doua, revizuită. Traducere din enngleză de Ileana Achim. București: Curtea Veche.576p.