Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Piatra Neamț pe harta teatrului

Piatra Neamț pe harta teatrului

Între 3 și 12 septembrie 2021, Piatra Neamț, cochetul oraș de pe Bistrița legendară, a devenit locul unor confluențe culturale de remarcabilă rezonanță națională în cadrul ediției cu numărul 32 a Festivalului de Teatru, promovat și purtat peste timp și mode de echipa mereu întinerită a prestigiosul Teatru al Tineretului. În totalitarism – important pol al inovațiilor îndrăznețe; în actualitate – la fel de îndrăznețe proiecte și acțiuni promoționale pe linia tradiției. Așadar: spectacole, workshop-uri, vernisaje, dezbateri, lansări de cărți au ieșit din umbra pandemică, s-au revărsat literalmente peste profesioniști și public, împânzind cu densă atractivitate zilele fesivalului. Zile puse sub semnul unui postprezent unificator între ce „a fost” și „va fi” ca uimire, viziune și reprezentare în experimentul teatral.
Echipa festivalului, avându-i în frunte pe Gianina Cărbunariu (director general), Vlad Socea, Raluca Naclad, Levente Benedek și Răzvan Rocaș, a eșalonat un ofertant evantai de manifestări, transmițând bucuria reluării activității după întunecata perioadă online, dezavuată de majoritatea participanților. E drept, ecouri și consecințe ale devastatoarei experiențe lockdown și-au lăsat amprenta pe structura unor spectacole, iar dacă al patrulea val al pandemiei se va face resimțit, Dumnezeu știe ce va mai fi și cum va mai arăta arta spectacolului în viitor.
Adaptabilitatea sau neadaptabilitatea la formele restrictive impuse de normele sanitare s-a reflectat mai ales în producțiile din secțiunea internațională, prezentate ca ceva de declarat / something to declare. Și anume ce aveau de declarat cei veniți la Piatra Neamț cu câte un „spectacol care să încapă într-un bagaj”, spectacol eseu / conferință de tip lecture performance, adică spectacol din culisele unui spectacol sau din atelierul de pregătire al unui spectacol? Bogdan Zamfir, regizor și actor, care activează în Franța și Belgia, a imaginat un dialog între niște personaje abia schițate, prezente pe scenă sub forma unor capete de păpuși cu peruci zbârlite caricatural, tipologii din clasa de mijloc întâlnite la tot pasul În comunitatea noastră și extrase din cotidianul plat sau cel plin de surprize al actualității noastre obsesive. Ele depun mărturie despre sărăcia și violențele din cartier, despre lipsa locurilor de muncă, despre speranța năruită de a se realiza altundeva. Ca în teatrul pirandellian, ele sunt în căutarea unui regizor care să le dea suflu vital. Demersul artistului se oprește la stricta expunere a realității lor în spațiul scenei. Un teatru de atelier prins în chingile politicului afișează, cu acribie de documentarist, dramaturgul din Kosovo Jeton Neziraj, cunoscut în lume pentru pledoaria făcută noului stat declarat independent în 2008 și îndârjirea de a lupta cu forțele politice și culturale de la Belgrad. Demersul început în 2012 la compania independentă Qendra Multimedia pentru a pune în scenă „o comedie patriotică” avea să întâmpine sumedenie de opreliști, ceea ce face obiectul comentariului său înflăcărat în relatarea despre Zbor deasupra Teatrului din Kosovo. E de reținut ironica trimitere spre descoperirea altui cuib de cuci asemănător metaforei lansate de celebrul Ken Kesey. Declarația depusă de tânărul regizor și scriitor polonez Jakub Skrzywanek în Muzeul Holocaustului românesc, o poveste care mai bine rămânea nespusă e un manifest tulburător în vederea eradicării totale a formelor de resuscitare a fascismului care bântuie în unele capete bolnave din contemporaneitatea noastră europeană. În discursul virulent, plin de patos combativ-demonstrativ-argumentativ, simpaticul Jakub Skrzywanek a inclus dovezi referitoare la Holocaustul din România, ceea ce dovedește o judicioasă documentare în interpretarea condamnabilelor evenimente din anii războiului. E un act curajos, puternic, atins de obiectivitatea asumată privirii din afară (din Polonia) a fenomenului reprobabil, în care sunt citați Mihail Sebastian și Mircea Eliade ca actanți în delirul evenimențial. Dinamică, atractivă și intens biciuitoare, ba chiar sarcastică de-a dreptul, este depoziția cehilor Michael Hába și Jindrich Čižek, înscrisă sub titlul zeflemitor Eroi ai muncii capitaliste, calchiat pe sintagma din trecut, intrată acum în dizgrație erou al muncii socialiste. Însoțită de muzică live, mărturia lor are la bază cartea jurnalistei cehe Saša Uhlová despre experiența ei de casieriță într-un supermarket. Citirea paragrafelor cu observații sincere și vitriolante vizavi de robotizarea prin muncă fac deliciul acestei producții lucrate în pandemie.
Motivație cu iz pandemic este, până la urmă, această extindere a lecturilor performance în cadrul festivalului nemțean. Cu toate că n-au abandonat teatrul, artiștii și-au adaptat proiectele la condițiile existente. Pe cât de lipsit de interes la prima vedere, pe atât de acaparant devine pe parcurs acest tip de spectacol-eseu în stare să trezească un viu interes și să suscite lungi discuții cu publicul. Ba mai mult, observ că de citirea textului în fața spectatorilor s-a contaminat, în parte, și trupa venită de la Cluj cu dezbaterea scenică Gewalt la Darabani. Desigur, asta pentru accentuarea componentei documentare a scenariului conceput de Ionuț Caras după „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea Curții cu Juri din Dorohoi”. Un spectacol-reconstituire, un spectacol exploziv, intens animat, inedit și curajos ca tematică, despre violențele dintre români și evrei de acum 143 de ani, care au dus la un răsunător proces în acel timp. Compania „Texte bune în locuri nebune” din Cluj marșează puternic pe montările textelor alese în locuri neconvenționale. La Piatra Neamț, spectacolul s-a desfășurat în grădina Muzeului Memorial „Calistrat Hogaș”, loc minunat pentru „încăierările” dintre cele două grupuri etnice interpretate de Diana Buluga, Andreea Șovan, Matei Rotaru, Ionuț Caras, Mălina Andreescu, Radu Trică, Diana Licu, Dragoș Ioniță.
Interesantă propunerea selecționerilor de a prezenta în paralel proiectele a doi regizori care au pornit de la același text în proză. Este vorba despre dramatizarea prozei Titanicul din volumul Lampa cu căciulă de Florin Lăzărescu. Aici s-au confruntat Platforma Culturală „frilensăr” din București cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. În vreme ce Daniel Chirilă a renunțat la titlul dat de prozator, propunând enumerația alcool, lumină și puțină moarte. studiu de caz, Cosmin Panaite l-a preluat literal, dar cât de mare este diferența dintre cele două montări! Te întrebi, uimit de ceea ce vezi, dacă textul literar mai poate fi considerat altceva decât un simplu pretext pentru saltul în imaginar scenic. Dar asta e de multişor poveste. Sau cât de plată trebuie să fie o simplă lectură fără potențare în prodigios discurs teatral? Sunt probleme pe care cele două montări le ridică spre a fi nuanțate, interpretate, augmentate fantezist. Amândouă fac dovada unor neîngrădite, debordante și amețitoare ingeniozități de fabulație scenică, servindu-se altfel, comic și eficient, de amplasamentul și vegetația din grădina Palatului Copiilor, unde au avut loc reprezentațiile.
Regalul celor cinci zile de festival l-a constituit, fără îndoială, întâlnirea cu Maia Morgenstern, în două spectacole populare, cu mult public. Urarea evreiască Lechaim a unit un spectacol-concert în aer liber cu secvențe din autobiografia revărsată generos pe scenă, alcătuită după volumul Nu sunt eu, găzduită în sala teatrului. Sigla TT nu se dezminte. A făcut istorie și face istorie. Prin acest teatru a trecut, la început de carieră, și Maia Morgenstern, alături de alte nume răsunătoare ale teatrului românesc, contribuind la renumele pe drept câștigat de-a lungul timpului. Conducerea de azi a teatrului ține pasul cu tradiția, reușind să fie uimitor de novatoare în spirit și abordare artistică în acest apăsător postprezent pandemic extrem de vulnerabil și sâcâitor. Unii din tinerii artiști de acum trec pe aici spre consacrare și celebritate. Generațiile se schimbă, stindardul valorii nu.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg