Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Piccole formiche

 

Piccole formiche

Medioriente di fuoco
Libano, Israele, Palestina
Libia, Iran, Siria e Turchia
bombe che esplodono
palazzi che si accartociano,
danni collaterali
religioni contro Dio e contro l’uomo
il petrolio Dio satana
guerre di poveri
per un inutile e transitorio potere
stragi di innocenti
Sudafrica bianca e nera
fratelli impazziti terroristi e razzisti
America violenta e impotente
Cile, Brasile, Argentina
Salvador, Cuba, Messico
diritti calpestati
donne derise violate e offese
Oriente misterioso e tragico
crogiuolo di razze in guerra
ideali in perenne conflitto.
Russia immensa caserma
di libertà ignorate,
Europa invecchiata e molle
dilaniata, presuntuosa e impotente.
Dappertutto
lotte continue
stupide e senza fine.
Dovremmo pensare
che siamo solo
piccoli fragili e transitori
come le formiche della terra.
Antonio Maria Masia

Furnici mărunte

Orientul Mijlociu aprins
Libanul, Israelul, Palestina,
Libia, Iran, Siria şi Turcia,
bombe care explodează
palate ce se răsucesc
daune colaterale
religii contra Domnului şi contra omului
petrolul Dumnezeul satană
războaiele celor sărmani
pentru o putere fără rost şi trecătoare
masacre de nevinovați
Africa de Sud, albă şi neagră
frați înnebuniți terorişti şi rasişti
America violentă şi neputincioasă
Chile, Brazilia, Argentina,
Salvador, Cuba, Mexic
drepturi călcate în picioare
femei batjocorite, violate şi jignite
Orientul misterios şi tragic
creuzet de rase în război
ideal în conflict permanent.
Rusia cazarmă imensă
de libertăți ignorate,
Europa îmbătrânită şi moale
sfâşiată, îngâmfată şi neputincioasă
Peste tot
lupte continue
stupide şi fără sfârşit.
Ar trebui să ne gândim
că suntem doar
nişte mici şi fragili trecători
ca şi furnicile de pe pământ.

 

Settembre a San Pietro a Mare (Valledoria)

Amo

in solitudine
il respiro del mio mare
che un vento continuo sospinge
a settembre più forte.
Lontano
da un lato
l’ antico castello dei Doria solenne
sulla roccia sospesa nel cielo;
all’opposto
un vivo bagliore di fuoco
avvolge l’Isola Rossa
e un’ampia lingua di rena
bianca curvando
congiunge gli estremi.

sento compiuta
la chiara voce paterna
del tempo che scorre
accanto alla piccola chiesa di Pietro
con gli occhi incantati
sulle limpide acque schiumose
trafitte dai raggi calanti
aperte d’amore
al generoso Coghinas
che più verde, più scuro
largo e regale in loro s’adagia.
D’intorno
un cerchio di brulle colline
in trepida attesa
di verdi nuvole amiche
da venti più freddi annunciate.
Sulla sabbia di neve ora quasi deserta
un bimbo s’attarda giocando
al richiamo materno.
D’improvviso
un sole di fiamme
s’inabissa nel cuore delle onde

Septembrie la San Pietro a Mare (Valledoria)

În singurătate
iubesc
răsuflarea mării mele
pe care o împinge un vânt continuu
mai tare în septembrie.
Departe
la o parte
vechiul castel al familiei Doria solemn
pe stânca ce atârnă de cer;
în partea cealaltă
strălucire aprinsă de foc
cuprinde Isola Rossa
şi o largă bucată de nisip
albă curbată
uneşte părțile cele mai îndepărtate.
Acolo
simt ca fiind împlinit
glasul clar părintesc
al timpului care se scurge
alături de mica biserică a lui Petru
cu ochii vrăjiți
peste limpezi ape spumoase
străpunse de raze-n cădere
deschise de iubire
pentru generosul Coghinas
care mai verde şi mai întunecat
larg şi regal se aşează în ele.
În jur
un cerc de coline golaşe
în aşteptarea plină de nerăbdare
a norilor verzi prieteni
anunțați de vânturi mai reci.
Pe nisipul de zăpadă acum pustie aproape
la chemarea mamei
un copil întârzie la joc.
Şi pe neaşteptate
un soare de flăcări
se scufundă în inima valurilor
e lassù nelle minime case
un presepe di pallide luci.
Ora
è più dolce, è struggente
fra i pini e i ginepri
l’infinito rumore del mare.
şi-acolo sus în casele mici
un staul de Crăciun din palide lumini.
Este mai blândă şi sfâşietoare
acum
printre pini şi ienuperi
gălăgia nesfârşită a mării.

A Pietro e Monica

Là, dove il fiume
esausto abbraccia finalmente il suo mare
nella tenera chiesa di San Pietro
solitaria su bianca duna sabbiosa
occhi fuggenti e profondi
in pallido biondo viso rumeno
portano in dono
al nuragico regno di pietra
suggestivi e solenni monasteri
prati enormi gialli e verdi
e carri tirati da cavalli,
retaggio morente
di un mondo antico e valoroso
sfumato
nella Bucarest
splendida di ampi viali
di regali palazzi
e di fresca frenesia inquieta di vita.
Le ansie della transilvanica gente
per secoli oppressa da rapaci stranieri
incrocia per sempre la gente di Pietro,
olivastra e tenace
come il tempo e le pietre.

Lui Pietro e Monica

Acolo unde obosit
râul îmbrățişează marea în sfârşit
în gingaşa biserică San Pietro
singuratică pe alba dună de nisip
ochii vioi şi adânci
pe palidul blondul chip românesc
aduc în dar
regatului nuragic de piatră
sugestive şi solemne mănăstiri
câmpuri enorme galbene şi verzi
care trase de cai
moştenirea care se pierde
a unei lumi străvechi şi valoroase
estompată
în Bucareştiul
luxos de bulevarde largi
şi palate regeşti
şi de proaspăta şi neliniştita frenezie a vieții.
Grijile lumii transilvane
secole întregi apăsată de străini rapace
întâlneşte pentru totdeauna lumea lui Pietro,
măslinie, tenace
ca timpul, ca pietrele.

Negli occhi smeraldo

Negli occhi smeraldo
sognanti
Il fascino di dolci verdi colline
di limpidi specchi d’acqua
di innevate corone di monti
il mistero di nebbie profonde
fra sentieri di bianche betulle
ove si perde e si crea
il mare dei tuoi sentimenti.

În ochii de smarald

În ochii de smarald
visând
fascinația colinelor blânde şi verzi
a unor limpezi oglinzi de apă
de coroane de munți cu zăpadă
misterul unor cețuri profunde
printre cărări de mesteceni albi
unde se pierde, se naşte
marea sentimentelor tale.

Su una riva si nasce. Sull’altra si muore

Chefren elegante
ora brilla colpita dai fari
sotto un cielo ricamato di luci.

Più in là
piccola e tenera
Micerino discreta cerca riparo.

In penombra Cheope superba
sovrasta regina
il desolato pianoro di Giza
di notte nero di pece,
domani bianco assolato di neve.

Oltre l’improvviso tendone vociante,
pregno di profumi e levantini odori di cibi
per la gioia dei festanti turisti,
nel punto più scuro, più strano
giace la Sfinge,
il mistero irrisolto dell’uomo leone,
l’ambiguo ieratico volto di un popolo antico
di un tempo sfinito
di una esoterica gloria perduta
di una muta polvere gialla
che un vento leggero sospinge
in occhi sognanti di sole.

Lontano la valle
un orizzonte sperduto di luci
che lo sguardo non tiene.

Enorme incontenibile Cairo,
sfacciata e regale
elegante e pezzente
miserabile bellissima signora
di un fiero mondo piegato
che prega e tratta su tutto.

Pe un țărm se naşte. Pe celălalt
se moare

Elegantul Chefren
străluceşte acum lovit de faruri
sub un cer dantelat de lumini.

Mic şi gingaş
ceva mai departe
Micerino discret îşi caută apărarea.

În penumbră sumbrul Keops
domină regeşte
desolatul podiş din Giza
noaptea neagră de smoală,
mâine alb însorit de zăpadă.

Dincolo de neaşteptatul cort gălăgios
impregnat de parfumuri şi mirosuri orientale de mâncare
spre bucuria turiştilor veseli,
în punctul cel mai întunecat, mai ciudat
zace Sfinxul,
misterul nerezolvat al omului leu,
chipul ambiguu hieratic al unui popor străvechi
al unui timp terminat
al unei glorii ezoterice pierdute
al unei pulberi mute şi galbene
pe care un vânt uşor o împinge
în ochii visători de soare.

Valea, departe,
o zare nesfârşită de lumini
pe care privirea nu o poate ține.

Enorm şi irezistibil Cairo,
neruşinat regal
elegant şi cerşetor
miserabilă preafrumoasă doamnă
dintr-o lume îngenuncheată
care se roagă şi se târguieşte-n toate.

Su una riva si nasce.
Sull’altra si muore.

Stanno lì a milioni
pigiati gli uni sugli altri
i rassegnati figli orgogliosi
dell’eterno divino Ramsete.

Lì come formiche
in un piccolo lembo
di miracolo verde,
frutto d’amore
di un Fiume maestoso.

Su una riva si nasce,
sull’altra si muore.

Adesso barconi di lusso
di pessimo gusto
carichi di moderna pregiata moneta
irriverenti
solcano il Nilo
in un tripudio di suoni e di canti
e di corpi ondeggianti
che replicano incerti esotiche danze.

Anche a Giza ora sotto le stelle,
una improbabile orchestra senese
ritma forte frenetici suoni,
per voglie inespresse ed approcci sognati,
desideri di maschi, taluni maturi,
ad apparire, ai bagliori, freschi e vitali,
sguardi fuggenti in occhi di sole
di belle danzanti
dentro larghe tuniche egizie di cielo
per arrivederci sperati,
o forse per dolenti rimpianti d’addio.

Pe un țărm se naşte.
Pe celălalt se moare.

Stau acolo cu milioanele
îngrămădiți unii peste alții
copiii resemnați şi mândri
ai veşnicului divinului Ramses.

Acolo ca nişte furnici
pe o mică bucată
de miracol verde,
rod al iubirii
unui Fluviu maiestuos.

Pe un țărm se naşte.
Pe celălalt se moare.

Acum mari corăbii de lux
de un gust foarte prost
pline de monezi moderne de valoare
lipsite de respect
brăzdează Nilul
într-o jubilare de sunete şi de cântece
de trupuri ce se unduiesc
care imită nu prea sigure dansuri exotice.

Şi la Giza acum, sub stele,
o improbabilă orchestră din Siena
ritmează sunete tari şi frenetice,
prin pofte nespuse şi tatonări visate,
dorințe de bărbați, unii maturi,
când apar, la străluciri, proaspeți, vitali,
privirile repezi în ochiuri de soare
ale unor dansatoare frumoase
în lungi tunici egiptene de cer
pentru la revedere sperate
sau pentru dureroase păreri de rău de adio.

D’intorno ricordi se vuoi

il sovrumano silenzio regale
di Akhen-Aton, il figlio del Sole
mentre dolce carezza la sua Nefertiti,
la bella che viene da lontano.

Domani a Saqara, l’antica
una tempesta di sabbia,
… e nei cuori…
una tempesta di emozioni…..

În jur de vrei să-ți aminteşti

neomeneasca linişte regală
a lui Akhen-Aton, fiu al Soarelui
în timp ce o mângâie blând pe Nefertiti,
frumoasa care vine de departe.

Mâine la străvechea Saqara
o furtună de nisip,
… şi în inimi…
una de emoții…

În româneşte de
Ştefan Damian

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg