Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Cin-cin! (monolog cu Umbra)

 

Locul: o cameră sordidă.
Timpul: acum.
Personaje: Inda și Umbra.

Inda: Scârț… deschid ușa. Întuneric. Pac! Aprind lumina! Pac! Sting lumina! Pac-pac! Să fie lumină! În față – nimeni. În spate – Umbra-mi obosită. Intră, draga mea. Ușor-ușor, să nu faci zgomot. Șât, nicio vorbă. Hehehe! Ce bine mă distrez de una singură. Stai! Am uitat să închid ușa. Scârrrrț, închid ușa. Și, acum, ce fac? A, da! Uită-te unde te afli, îmi spun. Cască ochii! Ce vezi în jurul tău? O sărăcie în care până și aerul pute. Rochiile bunicii, ridate de molii, azvârlite de-a valma pe podeaua murdară. O tigaie, un ibric, două farfurii ciobite. De ce două? Doar el a plecat demult. Hâc-hâc! Uf, iar mă apucă sughițul tocmai azi când vreau să mă sinucid. Vezi, Umbră, peste tot, de-a lungul pereților, sunt rânduite, cu dichis, sticle goale, trofee ale trecerii mele prin lume. Colo, pe masă, tronează sticla magică. Lângă, într-o mângâiere tandră, e paharul veșnic plin. Păhăruț-păhărel, cine e cea mai frumoasă, trasă prin inel? Eu! Grija mea e să îl umplu. Îmi torn licoarea jucăușă, o golesc, cu nesaț, și-umplu, din nou, paharul. Păhăruș, taie-mi al vieții căluș! Tu nu poți rămâne gol. Niciodată! Hai, noroc! Și hai, cin-cin! Dă-i cu gin și dă-i cu vin! Gâl-gâl-gâl. Și, acum, ce trebuie să fac? A, da, sigur! Mă învălui în rochia mea mătăsoasă, voluptuoasă, mă așez în genunchi, apuc sticla, o lipesc de podea și o învârt; în sens invers. Îmi place să dau zilele înapoi. Gata! Sunt la cârma navei. Timpul? Acum nouă ani când eu și el am adorat să ne jucăm de-a baba-oarba! Destinația? Necunoscută! De preferință, Luna. Hai, Umbra mea, să zburăm lin printr-un albastru-alburiu, printre stele-lumânărele…

 

Bea din sticlă.

 

… Vâj-vâj, vâjâie vântul! Pajiștea freamătă sub tălpile mele ude. A plouat dis-de-dimineață și miroase a levănțică. În jur, râsete, zâmbete, veselie, mere aurii, șampanie, ocheade. Dragoste în soare. Dansăm în cerc. Ne atingem înfiorați. Orbitor-năucitor. Ah, uite-un greiere! Să nu-l strivesc. Amețesc și el mă strânge în brațe; îmi dezleagă eșarfa de la gât și strigă cu o voce puternică: „Haideți să ne jucăm de-a baba-oarba!”. „De ce eu?”, îl întreb timidă. „E doar o întâmplare, Inda.”, îmi răspunde el, și ochii îi strălucesc de dorință. „Ești frumoasă în rochia ta albă, de sărbătoare.” O clipă, îl privesc visând cu ochii deschiși. „Eu sunt Prințesa Lunii.”, îi șoptesc și inima-mi tresaltă. „Atunci am să te leg la ochi și cel pe care îl vei prinde va fi alesul tău; rotește-te-rotește-te, caută-ți iubitul; aleargă, pândește, trupul tău e numai ochi, doar când crezi că nu vezi, vei vedea cu adevărat, caută-mă în tine când nu știi unde sunt în afara ta; sunt aici! ai grijă să nu aluneci; prinde-mă! nu m-ai prins! hai, vino mai aproape; și mai aproape; cald-cald-fier…; rece-rece; cald-rece; fierbinte!” Ne-am sărutat cu patimă. „Trăiască regele și regina!”, au strigat ceilalți și au aruncat în noi cu firimituri de pâine. În noaptea nunții, mi-a smuls ghirlanda de bujori care-mi învelea sânii, m-a pironit de ușă, și-a nechezat scurt: „Pușcă am? Am! I-ha-ha!”…

 

Bea din sticlă.

 

… Cât e ora? Ah! E aproape trei. Mai am timp. Repede-repede-repede, să-mi pun peruca roz! Și-un pic de ruj pe buze. Și pe obrăjori. Uf, cu cearcănele astea monstruoase voi închide ochii. Și ce dacă? Să le astup cu pudră. Așa! Arăt bine? Excepțional! Și-acum să mă plimb nițel, legănat și îndrăzneț, și auauauaua!!! Era cât pe ce să-mi rup glezna. Uau! Noroc că știu să-mi țin echilibrul; altminteri demult mă culca viața asta nenorocită la pământ. Da-da. Pendula bate trei fix. Clipa jocului de-a knock-out e aici. Ia, să văd! Mănuși de box am? Am! Și-acum, cu un timbru răgușit, înnobilat de alcool, să-l chem în ring. Hrrrr-hrrrr, mrrrr-mrrrr, mi-am dres vocea. Deci: să înceapă lupta! Bărbățelul meu, frumos și deștept și curajos și-și tare mușchiulos la cine-ți zboară gândul? La mine? Nu! Na, ticălosule! Pentru cine îți bate inimioara cât un puricel? Pentru mine? Nu! Na-na! Jigodie! Afemeiatule! Hohoho! Te-ai pleoștit de emoție? Ți-e frică? Hohoho! Fetița ta e foarte nervoasă. Hai, dă! Lovește! Mai tare! Stop! Mi-e sete! Pauză de păhărel. Așa! Stop! Stai, am zis! Încă unul. Nu da! Nu da! Ce face arbitrul? De ce nu oprește meciul? Lasă că-ți arăt eu ție! Ah, am uitat să clatin gheața din pahar, clinc-glinc-clinc. Na și na și na, laș împuțit! N-ai avut curajul să-mi spui adevărul. Toți prietenii știau că te culci cu sora mea, fustangiule! Numai eu nu știam nimic. Veneai acasă și eu, încornorata, îți șopteam, cu dulceață, în glas: „Bună, dragule; cum ți-a fost ziua? lungă? ca de obicei? cina e gata; poftă bună!” Ipocritule! Cum am putut înghiți toate gogoșile tale? Cum am putut fi atât de proastă? Cum de nu m-am gândit o secundă de ce erai mereu obosit și indispus și taciturn? Amantă ai vrut?! Amantă ai avut! Ah, sunt înnebunită după jocul acesta! Stop! Mi-e sete! Ce-i asta? Iar trișezi? Te omor, amorașule! Hohoho! Am un chef să te pupicesc! Vino încoace să te pup cu un pumn! Ba nu, cu doi și trei și patru și… nu mai pot. Pauză! Încă unul! Tu mai poți? Ha? Mai reziști? Mai vrei? Mai ține! Pupi-pupi pupicesc și-nainte-și-napoi, pupi-pupi pupicesc și-la-stânga-și-la-dreapta, și-n-sus-și-ntre picioare… Ah, am amețit. Un pic. Uite-mă cum pătrund în putoarea umedă a unduirilor. Deschid ușă după ușă. Uite-uite! Înaintez, în pași de primadonă, cu brațele pline de flori. Oh, nu! În ritmuri îndrăcite, dănțuite! Și hai, mai repede! Și stop! Opreşte-te! Nu mișca! Unde te duci? Stai, ți-am zis! Canalia naibii! A plecat. Și acum ce să fac? Să fac ca toți dracii, să urlu, să sar în gol. În marele gol. Să sar să sar, dar de pe ce? De pe ce? Ahahahaha! De pe pat. Uau! Uite cum izbesc cerul! Să ningă! Cu fulgi mari și negri…

 

Bea din sticlă.

 

… Întreabă-mă de ce beau. Pentru că plouă! Auzi? Pic-pic-pic! Ce spui? A răsărit soarele? Și ce?!! Și ce dacă?! Beau pentru că nu cade apă pe pământ! Și mi-e frig. Vezi? Nu mai știu. E zi ori noapte? Vinețiu e cerul ori sângeriu? Unu și cu unu fac… cât?! Stai! Unde mi-e cuțitul? Unde-mi sunt amintirile urâte? Vreau să le ciopârțesc! Vreau jocul de-a taie! taie! Taie în carnea vieții tale ce horcăie în gunoi! Hai, curaj! Unde ți-ai travestit frica de a muri? În creier! Taie! Unde ți-ai congelat frica de a trăi? În gât! Taie! Unde ți-ai împăiat frica de a iubi? În inimă! Taie! Ce faci?! De ce-ți sfâșii rochia? Doar ea a mai rămas întreagă. Mi-e sete! Dă-mi să beau! Vreau să sorb tăria cerului, strop cu strop. St-ssstt! Nu mai pot! Șarpele! Uite-l, cum se apropie. Lipicios, rece. Nu, nu mă atinge! Lasă-mă în pace! Nu ți-am făcut niciun rău. De ce mă urmărești? Ce vrei de la mine? Sufletul meu? Nu ți-l voi da! Niciodată! Mă auzi?! Niciodată! Mi-e rău. Ajută-mă, Umbră. Alungă-l. Vreau să mai stau un pic cu tine. Măcar un pic. Așa. Acum mi-e mai bine. Cred că îmi revin. Tu știi de ce șarpele are jumătăți de aripi? Și pene vineții? Ți-am povestit ultimul meu vis? Ce-mi șoptești tu acolo? Nu e ultimul? Te iubesc, tu, Umbră. Ia-mă în brațe. Mângâie-mă, încetișor. Să ți-l spun? Ai răbdare? Bine. Luase casa foc și eram legată de pat cu frânghii groase din fum de pucioasă. Ciudat. Nu mi-era cald. Gura mușca din vâlvătăi, trupul se zvârcolea. Trăiam o spaimă teribilă. Să nu ard de vie. Am vrut să te strig. Dar îți uitasem numele. Nu înțelegeam de ce nu ești cu mine. Îmi aminteam că adormisem împreună. Și-atunci? Unde erai? De ce nu-mi săreai în ajutor? Într-o clipită gândul mi-a înghețat. Limba în flăcări… a șarpelui… acolo… lângă mine… să mă înghită… cu totul… mi-am strâns pleoapele… neputință… știam… voi muri… scânteieri de săbii… nu știu cine m-a salvat… am început să zbor… cadavrele dorințelor mele au înviat… am simțit parfumul candorii… erai tu în mine… Umbra mea…

 

Bea din sticlă.

 

… E târziu. Nu vreau verde! Adu-mi eșarfa neagră. Nu ești bună de nimic! Lasă-mă pe mine. De ce te așezi? Ai obosit? Ce-i cu tine? Ești senilă? Ai uitat că înainte de culcare ne jucăm de-a v-ați ascunselea? Tu te ascunzi și eu te găsesc. Du-te! Și vezi să nu dau de tine prea repede, că strici jocul. Dispari! Stai! Dă-mi cupa! Toarnă! Încetișor. Să aud cum curge. Pic-pic-pic. Încă un pic. Ajunge! Și sticla? Aha! Voiai să-mi furi băutura. Pleacă! Stai! Scoate-mi pantofii! Au! M-ai zgâriat. Nu-mi mai săruta tălpile! Știi că nu suport când ești umilă! Vezi că încep să număr: unu, doi, trei, patru, cinci… gata! M-am plictisit! Și-acum să-mi fac curaj pentru marea aventură. Să-mi umezesc buzele și… du-te… te-ai dus… te voi căuta… și într-o zi… vom fi împreună… din nou… mi-e rău… nu, Umbră, nu pleca… mi-e frică să rămân singură… hai mai bine să aruncăm mere putrede și să ascultăm țârâitul greierilor… vrei?… am obosit… mă sinucid mâine.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg