Stabilit de mai bine de o jumătate de veac în Germania, Radu Anton Maier este un nume cu sonoritate în arta contemporană, clasicizat aș spune, dacă mă gândesc fie și doar la faptul că despre lucrările sale a scris și Ionel Jianu, în eleganta sa lucrare Artiști români în Occident1. Criticii însă au fost mulți și generoși de-a lungul impresionantei cariere a artistului. Voi reveni la părerile câtorva dintre ei pe parcursul acestui text care, iată, însoțește o nouă colaborare a artistului cu Tribuna, întâmplată tocmai în preajma aniversării zilei sale de naștere, din 28 aprilie, zi care marchează intrarea în gloriosul deceniu zece al unei existențe jertfite pe altarul artei.
S-a născut la Cluj-Napoca și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, clasa de pictură a profesorului Aurel Ciupe, la catedra căruia a fost asistent universitar în perioada 1960-1967, perioadă în care l-a frecventat și pe Corneliu Baba, la București. A reușit să plece din țară în anul 1967, în semn de protest după ce o impresionantă pictură murală, realizată într-un cinematograf din Cluj-Napoca, i-a fost distrusă din ordinul „regionalei de partid” de la acea vreme, lucrarea fiind considerată „burgheză”, cu „multiple elemente decadente, profund dușmănoase clasei muncitoare”. Evadarea a fost posibilă datorită burselor de studii, venite încă din anul 1963, de la Academia „Pietro Vanucci” din Perugia. S-a stabilit în Bavaria, la München, iar în prezent deține la Fürstenfeldbruck, un orășel din imediata apropiere a metropolei germane, împreună cu soția sa Svetlana Maier, o galerie de artă, RADUART. A fost prezent pe simeze (personal de cele mai multe ori, dar și în expoziții de grup) în toată lumea, în țări precum Germania, Austria, Elveția, Franța, Italia, Belgia, Suedia, până dincolo de ocean, pe continentul american (atât în Nord, la New York, în celebra Lincoln Gallery, cât și în Sud, în Brazilia). Legăturile cu România au fost reluate, firesc, după 1989, cu expoziții în Cluj-Napoca, București, Sibiu, Oradea etc., în anul 1999 fiindu-i acordat titlul de „Cetățean de onoare al orașului Cluj-Napoca”. Despre arta sa au fost publicate numeroase articole în presa din România, dar și în cea din străinătate, în prestigioase publicații precum Süddeutsche Zeitung sau Münchner Merkur, cotidiene germane cu distribuții impresionante, care au acordat spații generoase și albumului Radu-Anton Maier. Maestrul realităților imaginare, apărut la Editura Tribuna în 2021. La finele anului 2022, în cadrul unei ceremonii găzduite de Consulatul României la München, artistului Radu-Anton Maier i-au fost înmânate Ordinul și Medalia „Meritul Cultural” în grad de Comandor, „în semn de recunoaștere și apreciere a importantei și prestigioasei cariere puse în slujba artelor plastice, pentru contribuția majoră adusă la promovarea imaginii României în Republica Federală Germania”,
Eseistul, romancierul și istoricul de artă Pavel Chihaia, stabilit și el de la sfârșitul anilor ‘70 în Germania, s-a aplecat în mai multe rânduri asupra lucrărilor lui Radu-Anton Maier, scriind despre acestea, dar și în mod deosebit despre expozițiile artistului pe care le-a văzut în capitala Bavariei: „În faza uceniciei […] tablourile sale transmiteau previziunea unui univers în primejdie, posibilitatea unui cataclism după care asociațiile formale și de conținut urmau să asculte de o altă necesitate, de alte legi naturale. Critici de prestigiu, ca Erich Pfeiffer-Belli și Günther Ott, au comparat peisajele lui Radu Maier cu aspectul unei naturi fantastice, cu stâncile colțuroase priveghind neliniștea mărilor ale unui Caspar David Friedrich, dar în vreme ce la acest artist constatăm un elan romantic, un sentiment de măreție și de patetică încrâncenare, la Radu Maier se poate desluși singurătatea încremenită a unui deșert fără hotare, în care doar vechile ruine se mai pot zări înainte de coborârea lor subpământeană, dimensiune a singurătății care îl va urmări de-a lungul întregii sale cariere”2. Părere împărtășită și de Ionel Jianu care, în Artiști români în Occident, scria printre altele: „În pictura lui Radu realul și imaginarul coexistă și se întrepătrund într-o viziune extrem de vastă, care ne dezvăluie o latură de vis, o latură de infinit. […] Ceea ce frapează în tablourile sale este caracterul lor meditativ, căutarea unei coerențe filozofice. Căci din călătoriile sale în timp pictura nu aduce impresii, ci reflecții despre sine însuși, despre destinul omului, despre misterele lumii și despre viață. Și chiar imagini ale unui vizionar, care anticipă viitorul”.
Călătoriile artistului nu au avut loc doar în plan metafizic. Străbătând la propriu spații cu puternic impuls inspirațional-creativ, din Grecia, Italia, Egipt, Turcia, s-au născut serii de lucrări tematice, aduse în fața publicului în expoziții purtând titluri generice, așa cum a fost Laguna malata/Laguna bolnavă, în Galeria din cartierul Ismaning, München, 1984; sau expozițiile cu tema Egipt, la aceeași Galerie din München în 1986, ori la Galeria „Pro Arte” din cartierul Schwabing al München-ului în 1988 etc.. „Am fost dintotdeauna un adept al împărțirii tematice a activității mele, – îmi mărturisea pictorul într-un interviu pe care l-am realizat împreună – atât ca artist creator cât și ca galerist, respectiv curator de expoziții de artă. Evidențierea unui subiect anume într-un cadru expozițional are calitatea de a sublinia anumite tendințe artistice și creative într-un context dat.” Svetlana Maier, soția artistului, la rândul ei curator și galerist în Fürstenfeldbruck, crede că RADU (numele cu care semnează pictorul) „a avut o predilecție aparte pentru ruinele daco-romane, iar mai târziu pentru Grecia cu arhipelagurile ei și pentru Turcia cu diversele ei reminiscențe istorice. Printr-o formulă originală, adaptată procesului de remodelare a propriului univers arhetipal, autorul se regăsește și excelează prin simbolistica ruinelor studiate la fața locului, ca instrument ideatic de exprimare a monumentalității trecutului” .
„Fără a se lăsa sedus de formulele extravagante ale unor curente apărute peste noapte – scria Pavel Chihaia – Radu Maier înaintează cu perseverență pe propriul drum, pentru a descoperi și înfățișa și altora noi aspecte, ale unei tulburătoare și imposibile realități”. Cu atât mai tulburătoare, aș spune eu, cu cât privitorul o percepe ca fiind infinită, grație reflecțiilor, a oglindirilor întâmplate pe toată suprafața pânzei, o armonie intensă, vie de colorit care se continuă undeva, pe tărâmuri intuite doar, spre care converg toate elementele tabloului, țelul urmărit de pictor fiind realizarea unui ansamblu monumental. Lumina la RADU este de o claritate exprimată cristalin, în cromatică intervenind mereu inflexiuni în tonuri diverse, de o spectaculoasă intensitate. Stilul lui Radu Anton Maier este mai mult un mod de a simți, de a gândi, hiperrealismul său nu e o manieră ci un limbaj prin care lumile interioare ale eului artistic se înfățișează privitorilor.
Aflat la o vârstă de aur, biologică dar și a artei sale, Radu-Anton Maier continuă să imagineze lumi fantanstice în liniștea atelierul său din inima Bavariei, deoarece, după cum îmi mărturisea cu emoție în finalul discuției noastre din 2020, (doar) „la șevalet amintirile prind culoare, imaginile devin secvențe, secvențele devin trăiri, iar filmul vieții […] se derulează de fiecare dată cu aceeași intensitate profundă”. Să ne trăiți întru mulți ani creativi, maestre!

 

 

Note
1 Ionel Jianu, Artiști români în Occident, Antologie realizată de Ionel Jianu, Gabriela Carp, Ana Maria Covrig, Lionel Scânteie, tipărită de Editura Logos pentru Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, București, 2005. Prima ediție a antologiei, în versiunile engleză și franceză, a fost editată de Academia Româno-Americană pentru Arte și Științe, Los Angeles, California, în 1986.
2 Radu Maier sau despre vocile colorate ale singurătății, text inclus în volumul: Pavel Chihaia, Mărturisiri din exil, Ed. Institutul European, Iași, 1994, p. 160