Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

“Pietonul aerului” – „zbor în atmosfera” TN Cluj…

“Pietonul aerului” – „zbor în atmosfera” TN Cluj…

 

 

… la premiera din 31 mai a. c.
Le Piéton de l’air (1962, mai mult un eseu poetic) e una din cele patru piese de Eugen Ionescu cu protagonistul Béranger: Ucigaş fără simbrie, 1957-8, Rinocerii, 1959 și Regele moare, 1962. Are premiera la Düsseldorf (1963), de așa prestigiu mondial se bucura autorul român cu absurdul său poetic al vieții. Iată ce declară (tot 1962) în volumul Note şi contranote: Eu n-am putut niciodată să înțeleg diferența care se face între comic şi tragic. Comicul fiind intuiția absurdului, îmi pare mai disperant decât tragicul. Comicul nu oferă nici o ieşire… Spun „disperant“, dar, în realitate, el e dincolo sau dincoace de disperare sau speranță. Prin Bèrenger își exprimă opiniile despre societate, evoluând de la inocența simpatică și bun-simț la non-conformism chiar frondă socială! Renunță și la carieră în lupta cu realitatea dură acceptând senin „înfrângerea”! E o încarnare a modelului de Om din Mitul lui Sisif (Albert Camus, 1942) transformat într-un Icar auto-asumat. La finele actului III din Rinocerii (regia Jean-Louis Barrault, premiera la Teatrul Odéon, Paris, 1960), e singurul care rezistă îngrozitoarei transformări neo-kafkiene a omului în fiară. Bèrenger: Ei bine, orice ar fi, îți jur că nu voi abdica! Daisy: Sărăcuțul de tine, voi rezista alături de tine pînă la capăt (zgomote melodioase cu rinoceri) Auzi? Cântă! Bèrenger: Nu cântă, rag. Daisy: Ba cântă. Priveşte: se joacă, dansează… Bèrenger: Asta numeşti dans?! Daisy: Dansează în felul lor. Sunt frumoşi. Bèrenger: Sunt țopârlani! Daisy: Sînt nişte zei. Monologul final e tipic farsei tragice ionesciene, cu un erou ecou palid al marilor caractere din tragedia antică: Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sînt ultimul om şi voi rămîne aşa până la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut! Umanitatea lui e fragilă și plină de temeri, dar perseverentă. Filiație directă de la Isus, incapabil de ură și violență. E contra puterii pe care o sfidează în felul său original, discret, optând, precum Primul Om, pentru cei mulți. Nu întâmplător, Eugen Ionescu a debutat cu volumul liric Elegii pentru ființe mici – 1931, București.
Pietonul, cu textul său simpluț, e rar jucat, nu ca Lecția, Cântăreața cheală, Jacques sau Supunerea, Scaunele, Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Regele moare. De ce a ales-o regizorul Gábor Tompa și ce reușește din universul ionescian, secundat la decoruri de Adrian Damian, oostume: Luiza Enescu, muzica: Vasile Șirli, mişcare scenică: Ferenc Sinkó, video design: Radu Daniel. Distribuția: Dl. Bérenger / Matei Rotaru, Dna. Bérenger / Anca Hanu, Dra. Bérenger / Diana-Ioana Licu, Ziarist / Cristian Grosu, Englez 1 / Mihai-Florian Nițu cu Soția / Angelica Nicoară și Băiatul / Silvius Iorga, Englez 2 / Miron Maxim cu Soția / Patricia Brad și Fiica / Cecilia Lucanu-Donat, John Bull / Radu Lărgeanu, Bătrâna 1 / Irina Wintze, Bătrâna 2 / Elena Ivanca, Unchiul Doctor / Ioan Isaiu, Angajat Pompe Funebre / Dan Chiorean, Trecător din Anti-Lume-Om în alb / Cătălin Codreanu, Judecător-Călău-Prim asesor / Ruslan Bârlea.
Mai întâi, să decelăm influențe care l-au stimulat pe regizor. În febr. 2023 e premiera Pietonul şi Furia de Alexander Hausvater la Theatrum Mundi. O „juxtapunere” (parțial reușită) cu fragmente din Pietonul aerului, în intenția de a îmbogăți dramatismul, mesajul fiecărei piese în parte și alternativa unui final optimist opus fatalismului final din Furia cu lumea distrusă de un război nuclear. Ambele încep cu imaginea unei societăți amabile, simulând caricatural o civilizație arrmonică. E de ajuns un mic eveniment (o muscă în supă (Furia), o încălcare a „normei” când Béranger reușește singur să zboare / Pietonul areului) pentru ca totul să se năruie. La Hausvater au excelat în interpretare Marius Bodochi / Béranger echilibrat și profund cu Soția / Gabriela Butuc în încercările ei disperate de zbor pe urmele lui și ale fiicei. Muzica lui Mircea Kiraly vibrează printr-o melodicitate captivantă.
Citim pe site-ul TN Cluj: Tompa transformă textul ionescian în o partitură muzicală, în care se joacă fizic și vocal cu ritmul, armonia corală, disonanțele și sincopele, în plimbări, balansări și salturi poetice, readucând în prim-plan o piesă pe nedrept uitată, la fel cum personajele și implicit noi toți am uitat cum să zburăm. Căci cine mai crede astăzi în poeți și care ne sunt idealurile? Durerea intelectualului e că doar când idealurile se transformă în cenușă, se aprinde și combustia interioară a creației artistice autentice, când te confrunți cu frica de moarte, de vid, de a pierde tot ce îți e mai drag (Ștefana Pop-Curșeu). Nobilele intenții… se împlinesc?!
Tompa rămâne la text: Bérenger e cu Soția și Fiica în liniştita stațiune turistică engleză, la malul mării. În teatrul post-2000, scenografii, costumierii, compozitorii și video designerii câștigă de cel puțin 100x mai mult decât autorii, așa că nu s-au făcut economii pentru impresie & șoc vizual – decoruri: Adrian Damian, costume: Luiza Enescu, muzica: Vasile Șirli, video-design: Radu Daniel. Lungă secvență cu interviul luat lui Béranger chinuit în o căsuță cât el și pus să umble cu ea în spate ca melcul – era să se răstoarne de câteva ori pe rampa urcătoare făcută din saltele umplute cu aer. Pe fundal, faleza, marea, un pod, acolo și nelipsitele video-uri de umplutură (n-a căzut, ratând ocazia să râdă publicul măcar o dată). Dezamăgit de lume, își găsește salvarea încercând și reușind să zboare: simbolică etern comună. Le oferă celorlalți soluția, însă nici o șansă cu scrobita societate. Doar Fiica are ceva succes, dar i se interzice. Omul autentic e un neînțeles de snobii prinși în falsitatea jocului lor de-a viața-ascunselea, care sancționează prompt fantezia și libertatea individuală!
Nenecesară, lungă și scena cu Soția amintindu-și moartea tatălui, lipită cu prenadez și ea ductusului diegetic (subțire) spre a ajunge la 1h50min. E un mare efort de „prelungire” a piesei cu momente-scenetă înflorite de regizor în stil bulevardier, musical și seria nesfârșită Piesa 1, 2… 100 în concert – Tompa valsează între ele cu o notă poetică, probabil reminsicență Henrik Ibsen din ultima piesă scrisă în versuri, Peer Gynt, 1867, cu muzica originală de Edvard Grieg, compozitorul național. Totul arattă ca o succesiune de exhibiționisme TikTok. A copiat și ceva din celebrul film francez al anilor ’60: Fifi Înaripatul (1965), o fantezie cu un Zburător cvasi-ionescian care l-a inspirat pe regizorul și scenaristul Albert Lamorisse. Se poate spune că regizorul e și un adept Domenico Modugno: Dacă voi nu mă vreți, eu ZBOR: VOLARE!
Melodiile lui Șirli nu lasă nici o urmă de fredonat și ieși cu un sentiment de iute condimentat ghiveci, o struțo-cămilă cu cap de balaur și 10 capete care, dacă tai unul, cresc două la loc! Accentul nu e text și mesaj (oricum sărace), ci costume, mişcări baroc-afectate (Ferenc Sinkó), decoruri stilizat-alambicate, video-uri lipite forțat în dramaturgie, muzică și coruri ad-hoc într-o estetizare exacerbată „la secundă”! Unele momente bune, ca afirmația-esență Omul contemplativ e în armonie cu lumea, cel de acțiune armonizează lumea cu el! sunt înecate de coruri și hore în dezlânțuit manierism estetic. Și cântecul Anti-sentimente ar fi generat ceva în spectatori, dacă nu s-ar pierde în generala bășcălizare cu gestică și mișcări prețioase: Tribunalul de soft zombies contra unui Béranger strigând Sunt nevinovat! ori Călăului cu satârul în prezența Cioclului cu mască de gaze (ete scârț!), asistența care permanent se fătăie ș. m. a., totul distrăgând de la esențialitate.
Doar actori antrenați și cu deosebite calități pot sincroniza acest demers alambicat. Multe personaje, mai tot ansamblul, dar prototipurile schițate caricatural nu permit vreo artistică „ieșire în evidență”. Sau nu mai avem azi regizori puternici și un Birlic, Dem Rădulescu, Giugaru, Ion Lucian, Mihăilescu-Brăila, Valentin Teodosiu, George Mihăiță, Mihai Constantin…?! Păcat de tot acest efort de enegie și calități pentru constructe neo-baroc manieriste: se știe că era moda ca regii și prinții epocii baroc să colecționeze tot felul de curiozități, în peșteri special amenajate, din Lumile Noi, descoperite atunci. Animale, păsări și plante exotice, obiecte și roci stranii, chiar băștinași (!) și invitau curțile regale străine se admire, invidioase și uimite la culme, aglomerațiile kitschiste. Tot așa arată și majoritatea dramaturgiilor post-moderne cu scopul principal de a șoca și oferii pe scenă „peșteri” de ciudățenii pseudo-estetice! Ei iau doar numele marilor dramaturgi, titlul unei piese și le transformă, sufizant „superiori”, în „produse” pentru noul public la fel de veleitar exhibiționist. Nici urmă de text original, de profunzimea lui! Parcă ar fi o înțelegere cu Ministerul (in)Culturii care îi plătește cu sume regești, să nu deranjeze pe nimeni! Unde sunt dramaturgii englezi care au obligat-o pe Regina Victoria să îi interzică, fiind foarte virulenți cu succesul lor la public și demascarea inechităților, unde e un Ibsen cu profunda radiografie a societății ori celebra generație angry young men engleză (John Osborne, Kingsley Amis, John Braine, Alan Sillitoe, John Wain), americanii (Arthur Miller, Reginald Rose) post-belici care au dat atâtea piese cu ecranizări celebre?! În schimb, noua generație pseudo-esthetic angry ne anesteziază cu „arta lor pentru ceai”-ul snob 19:00’o clock, ora spectacolelor! Sau aleg piese slăbuțe, ca Pietonul, cu o tramă simpluță și comună: Nu sunt ca voi, atunci zbor! Și dăi cu șocuri… Regia tehnică e asigurată de Doru Bodrea, lumini: Jenel Moldovan, Andrei Mitran, sunet: Marius Rusu, video: Vasile Crăciun, sufleor: Alina Forna.
Noul public (cel cultivat, selectiv a murit sau nu mai vine), „antrenat” de ani buni în ale voyeurismului împrumutat servil din Vest, aplaudă siderat cu două chemări la rampă. Se vrea cineva Bèrenger printre spectatori?! Desigur, nu! Și deoarece mesajul nobil ionescian a trecut neobservat, îngropat de rinocerii esteticului p(r)ost-modern!

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg