Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Planetarium

Planetarium

 

 

Planetarium

 

 

Mâinile tale zemoase
Mi-au sorbit mângâierile
Până la cuticulele nopţii
Saturn după Saturn
Apoi şi-au băgat unghiile-n gând
Să-mi scoată dorul
Rumenit de luna plină
Ce obraji pârguiţi are cerul
Care se-adapă din căuşul luceferilor!
Cuvântul tău aduce cu sistemul solar,
Privirea ta miroase a stea căzătoare.
Te-am aşteptat până la carâmbul
inimii
Ancorând într-o constelaţie de
meteorit.

 

 

Copcă

 

 

Am putea să dăm pe dinafară de
fericire
Dar suntem prea goi pe dinăuntru
şi-n noi înfloresc ramuri de iarnă
ce nămeţesc pragul dorului
Aburul dintre noi e prea fraged,
pojghiţa cuvintelor se fărâmiţează
blând
iar inimile rămân în bastoane chircite
să se-audă mocnit
În undiţă, tăcerea dintre cer şi
pământ…

 

 

Cadastru

 

 

Sub pielea zidului un şantier de vise
la roşu
O crustă înmiresmată de
blesteme, poroase ţipete pe schele
În vene sângele un arhitect, tot
dăltuind mortarul de sub gene
Uite, s-au prins bulbii de cărămizi
Ca o neprihănită umbră, cuvintele
omizi adăpostind
Aceste târâtoare piramide…

 

 

Ca Noe

 

 

Neînduplecat scripete al sufletului
Navigator prin râul întâmplărilor.
O sumedenie de ţărmuri
Ce va să se-aşeze
Precum ecoul sirenelor odinioară,
astupat de ceara din inimi…

 

 

Blană

 

 

Un ac de siguranţă
trece prin ochiurile inimii
Sentimente cu fir de lână
tricotează pulsul adoraţiei
Pieptar de cuvinte
la încheietura vieţii
Te îmbrac să-mi fie cald
dincolo…

 

 

Duel

 

 

Lună plină…
În cerul gurii tale
Sfârcurile consoanelor
Împing vocalele lehuze
Pe buza prăpastiei
Am gustat dulceaţa contururilor
zaharisite
Şi pielea clipelor vătuită
Ca o scrisoare de dragoste
netimbrată
Lună plină…
Tăcere alpină curgând
În afluenţii braţelor tale
Unghii în peşteră
În privirea pustnică
Păduri de smirnă mângâie
Soarele gol odihneşte
Ca un foc de pistol…

 

 

Gadget

 

 

Îşi trage răsuflarea,inima,
tastatură miocardică
pe care s-au bătut monede fără chip
Sufletul a rămas fără memorie
suplimentară
iar pentru dragostea argăsită
se descarcă altă aplicaţie de
nepreţăluit
care să aibă ac de cojocul
hackerilor…

 

 

Lift

 

 

Sufletul tău era o scară fără
balustradă
Te atingeam pe trepte
Cu vârful tăcerii
Cădeai în mine ca-ntr-un gol
locuit
De vitralii
Plonjam în tine ascuţit,ce
ordalii!
Uneori scara ducea la cer,
Alteori nicăieri…

 

 

Dispoziție

 

 

Între două absenţe respir
aerul surdo-mut
Ce poftă de pedeapsă
colorează răsăritul…

 

 

Palimpsest

 

 

E o tăcere, piele şi os
ciorchinii iernii-mi strepezesc mânia
de-o palmă
alunecă sănii pe trup,dureros
Iau forma tandră a cuţitului fără lamă
Vorbe cu beregata colorată-nadins
corăbii de sânge sterp şi mirodenii
în clepsidră tot navighează fără folos
scriu ochii pe epidermă…

 

 

Recenzie

 

 

De la o vreme cărţile au buze
bine conturate
Cuvintele să intre mai bine în
gura lor
Şi să rămână acolo
necunoscute
Cu cărţi de vizită de-o
şchioapă, litere umflate cu
silicon numai bune pentru
recepţii decoltate chemând
suav taxiurile din uşa
somptuoasă a bibliotecii

De la o vreme, coperţile cărţilor
au devenit nişte căi ferate pe
care scriitorii fac manevră
Nişte marfare au devenit
cuvintele fără accize, ca un sac
de tutun, un fum încolăcit ca
şarpele
Care pentru a nu se plictisi a
caligrafiat numele lui Adam
Până când Dumnezeu plictisit
a făcut o recenzie…

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg