S-a născut la 28 august 1968, la Tulcea. A absolvit Liceul Pedagogic din Cosntanța “Constantin Brătescu”. Între anii 1986 și 2004 a fost învățătoare, în cea mai mare parte, în municipiul Tulcea.
Din anul 2004 s-a stabilit în Spania, în orașul Parla, comunitatea Madrid.
Pentru o perioadă de timp și-a desfășurat activitatea în cadrul proiectului Institutului Limbii Române, ca profesoară de “Limbă, Cultură și Civilizație Românească”.
Este membru fondator al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania / ASARS Iberica și membru al Cenaclului Literar ASARS.
A făcut parte din conducerea mai multor asociații cu caracter cultural, implicându-se activ în organizarea de evenimente cultural-artistice pentru a face cunoscute valorile poporului român.
Este președinta Asociației de Intervenție Socio-Educativă și Mediere Interculturală “SurDisueña” și coordonatoarea Grupului Vocal “Lira”.
A publicat versuri în Revista “Luceafărul de dimineață”, numărul 3, 2017, la secția “Debut” și în Mișcarea Literară, Revista de literatură, numărul 1, 2018.
A participat la întâlniri poetice în spațiul iberic amintind aici, a patra ediție a „Întâlnirii Internaționale de Artă din Guillena” (Sevilla) din aprilie 2015, o întâlnire la care România a fost invitat special, alături de alte 20 de țări. Țara noastră fiind reprezentată de către ASARS Iberica. Mioara Rîșnoveanu a făcut parte din această echipă.
Face parte din Cenaclul Literar de la Cluj din anul 2018. Debutul editorial a avut loc în același an, în volumul colectiv “Cercul Poeților – Antologie de Poezie. Vol.2”.
La începutul anului 2020, a publicat volumul de debut ,,Aproape urban”, la Editura Colorama din Cluj.

 

Sacrificiu

E noaptea sacrificiului,
nu vreau să-ți văd ruga ochilor
întunecați,
refuz să mușc inima încă vie.
Acopăr umilă
albul colbului
până când
țipătul dintre coaste
se va domoli.
Mă voi boteza
în apa păcatului:
știi că pot iubi și în iad?

 

 

Taci!

În liniștea dureroasă
bocancii tăi sună cu ecou.
Te-ai gândit vreodată
să calci desculț
pe verdele tăcerii
din noi?

 

 

La schimb

Piciorul e strâmb,
mâna întinsă,
cuvintele aceleași…
Aud plânsul anemic,
măsor metalul în buzunar,
adun și scad,
găsesc doar nevoile mele.
O monedă
crește în palma întinsă…

 

 

Ultimii pași

Mă împiedic de strigăte,
deghizate în victorie,
mâini nemuncite
mă poartă către rug,
răzbunare pentru uși închise.
Copiii stau în primul rând,
se miră, strigă,
învață că drumul către împlinire
se străbate într-o limbă necunoscută,
își imaginează o lume fără norme,
fără obligații,
cu jucării lăsate în toate casele
prin care au trecut.
Inima o aruncă la sânul mamelor,
creierul este folosit ca sigiliu
pentru organizații false.
Restul atârnă de guri nesincere.
Doar sufletul mi-a rămas în genunchi
lângă o biserică veche.
I-au smuls crucea
și au făcut din ea,
un lacăt.

 

 

Delir

Cântecul ruginii
mi-a devenit prieten,
fierul sapă subțire în coaste,
iată patul
unde cântau greierii
când zburătorii mă purtau pe brațe.
Corbi se ridică spre fereastra
prin care niciun anotimp nu mai pătrunde –
de aici se vede răsăritul.
Trec zilele printr-un ciob murdar,
limba mă doare de atâta tăcere.
Am încercat să recit un psalm
din aduceri aminte,
dar am mormăit ceva despre un blestem.
Între pereții negri, speranța în mâine
se va micșora
precum flacăra din opaițul ochilor.

 

 

Vinovat

În piața orașului
eșafodul așteaptă moartea mireasă,
mulțimea râde, urlă.
Pașii agață vinovății
și pietre,
de brațele tale atârnă
ultima rugăciune.
Cu urme de melc pe buze
zâmbetul tău s-a frânt:
ești vinovat de iubire.

 

 

Dor

Miroase a doliu,
a salcie, a mentă
și a inimă de tată.
Simt vii mâinile-i pricepute,
vâsle în gândul abătut.
O lebădă tulbură un nufăr,
își amintește o copilă,
apele nu se mai întorc!