Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poezia lui Eugen Barz

Poezia lui Eugen Barz

 

Eugen Barz
Dintr-o altă copilărie
Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană, 2019

 

 

Autor a două volume de poezii, ambele întîmpinate favorabil de critica literară, Cinematograful singurătății (2016) şi Iarba din ceainic (2017), Eugen Barz revine pe scena actualității literare cu un nou volum, Dintr-o altă copilărie, apărut recent la prestigioasa editură Şcoala Ardeleană (Cluj-Napoca, 2019). Volumul e prevăzut cu o judicioasă prefață semnată de Andrei Moldovan. Încă din primele rânduri ale prefeței, criticul încearcă să lămurească o confuzie ce acompaniază receptarea operei tânărului poet, despre care unele voci opinează că ar produce poezie religioasă. „În primul rând, teologul, pentru că poetul este preot în Parla, Madrid, se raportează într-un mod original la sacru, fără să scrie o poezie religioasă în sensul comun al termenului, aşa cum, la o judecată fugară, s-a spus uneori. Autorul înțelege că, în mod obişnuit, orice opera poetică are în ea, inevitabil, raportarea la sacru, prin componenta ei metafizică”.
E limpede acum că preotul de la Madrid nu e numai o respectată personalitate teologică, ci şi un poet matur, impresionând prin modernitatea acută a liricii sale, demonstrând o cultură asimilată organic, printr-o ucenicie smerită la valorile naționale, dar şi la cele ale literaturii universale. Deşi volumele anterioare dovedeau o certă maturitate a gândirii poetice, volumul de față îmbunătățeşte substantial registrul liricii sale, lărgeşte aria tematică, adaugă un plus de dramatism expresiei, remarcându-se printr-o bogată libertate asociativă, nuanțează obsesii mai vechi. Indiscutabil, poezia lui Eugen Barz a câştigat prin noul volum mai multă expresivitate, rafinament şi profunzime.
Lirica preotului de la Parla (Madrid) nu imită pe nimeni, încât putem afirma cu certitudine că prin volumul Dintr-o altă copilărie Eugen Barz şi-a cucerit propria voce. Poezia sa pendulează acum între un livresc rafinat şi intuiția vieții elementare, a vieții moderne, surprinsă sub toate aspectele ei dramatice. Ca bun observator al vieții cotidiene, Eugen Barz refuză transcrierea brută a cotidianului, refuză nota de reportaj, de notație constatativă, adeseori văzând viața prin intermediul unui ecran livresc. Spre lauda sa, poetul nu se lasă sedus de un livresc artificial, ci de unul ce oferă întâmplărilor cotidiene un plus de semnificație, de mister. Lirica lui de ultimă oră ne oferă un mixaj al imaginarului cu realul brutal. Unele poezii dau impresia că poetul vrea să desființeze frontierele dintre real şi imaginar. E edificatoare pentru concepția sa mottoul volumului, cules din celebra carte a lui Giovani Papini, Un om sfârşit: „Şi noi credem că morile de vânt sunt nişte uriaşi şi nu ne ruşinăm cu asta”. Iată un mod subtil de a reabilita dacă nu donquijotismul, cel puțin noblețea imaginarului. Vădit lucru, poetul din Spania face parte din familia rară a celor care văd idei, care cred în sacralitatea lumii, intuind că lirismul e, în fond, o altă modalitate de a redescoperi scânteia divină din lucrurile şi întâmplările care ne înconjoară. „Altă copilărie” delimitează o altă vârstă a umanității, a existenței poetului, în care sacralitatea era încă vie, chiar dacă „camuflată în profan”, spre a folosi cunoscuta expresie a lui Mircea Eliade. Poetul imaginează în volumul Dintr-o altă copilărie un univers în care marile mituri ale umanității sunt încă vii, în care au supraviețuit marile teme ale bibliotecii universale, cum ar fi mitul lui Sancho Panza şi al lui Don Quijote. Volumul Dintr-o altă copilărie le reconfigurează pe fundalul unei epoci moderne, angoasante. Timpul mitic al „altei copilării” e dominat de un mit al eternei reîntoarceri, de un ciclu temporal în care revin structuri fundamentale ale imaginarului mitic al umanității chiar dacă în ipostaze aparent modificate. De pildă, poetul retrăieşte mitul cristic al crucificării, ca în poemul intitulat Fără memorie: „Şarpele de aramă / s-a ridicat / peste ape, / lemnul crucii / a odrăslit /pe umerii mei.” Un alt poem reiterează ideea că existența se desfăşoară după structuri ale unui plan ce a fost scris înaintea naşterii poetului: „Ca aripa deasupra apei zbor / spre cântatul cocoşului / şi tânguirea lui Petru / Înțelepți ca şerpii / fiii pământului scot capetele să mă muşte / bucura-se-vor fiicele trădării de-a mea hula / cu zeița hazardului vor să intre / în timpul vieții mele / dar cartea existenței s-a scris / înainte de a mă naşte –/ sunt nazireu legat de cer / precum liliecii de tavan, / privirea lor zadarnic desenează alt cer” (Ca aripa deasupra apei zbor). Desigur, în acest caz poate fi invocată tema biblică a predestinării, unele noțiuni provenind din vasta cultură teologică a poetului-preot din Spania. Ne referim, de pildă la termenul „nazireu”, ce derivă din ebraicul nazir, „a separa, a consacra, a se abține”. În aceeaşi limbă termenul nezer desemna, „o diademă”, „coroana lui Dumnezeu”, fiind uneori folosit pentru a desemna părul netăiat al unui nazireu. În vechiul Israel, nazireul era o persoană care se izola de ceilalți oameni, consacrându-se lui Iahve printr-un legământ special. Aceste trimiteri la textele biblice nu transformă poezia lui Eugen Barz în una „religioasă” sau „bisericească „, ci doar într-un discurs poetic ce are toate atributele modernității.
După cum citim într-o piesă intitulată Poemul încrestat pe spatele meu, o ars poetica edificatoare, Eugen Barz pare să se îndrepte mai mult spre universul lumii concrete decât spre cel al poeziei, eul poetic simțindu-se „clandestin” printre poeți. E desigur inclusă aici și o orgolioasă definire a propriei singularități. Dar iată poemul ce califică actul poetic ca o damnare, ca o dură probă existențială: „Poemul încrestat pe spatele meu / lovește plămânii, / cuvintele ca aburii ies calde, / se agață de oasele descleiate / dând zadarnic să intre înapoi. / cândva străluceam sub vitrine, / clandestin sunt printre poeți, / versurile lor mă învăluie / ca fumul de cânepă. / mi-e frică de editorul prețios / ce se mișcă moale / și de cititorul de la miezul nopții, / cerșetorul ce ascunde cărțile / sub creștet / mă intimidează. / Cernelurile nu mai curg, /muzele nu mă vor, / singur, poemul încrestat / pe spatele meu / mă mântuie”.
Cu unele note expresioniste, cu o tot mai marcată notă personală, lirica lui Eugen Barz a atins cu cel de-al treilea volum al său maturitatea
deplină.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg