Prin trecători

La început o fâşie albastră:
amintirea părinților
e ca fructele coapte:
ai vrea să o aduni
şi nu poți. E un sunet de goarnă
te atrage
mai mult decât
un cânt de sirene
halucinate
rămase prin trecătorile de apă
dinspre o altă vreme.

Cuvântul

Au reuşit să ne fure visele.
Nu şi umorul: se răzvrăteşte
câteodată
țâşneşte
un geiser nărăvaş
de sub calota de apă.
De-aceea înaintăm fluturând
un surâs aproape absent:
singurul steag pe care-l mai avem
încă pe buze.

Ninsoare

Pulverizări peste case înşirate
de-a lungul unui drum ce suie în cer.
Nu ştiu dacă sunt
pene de înger
sau risipire de zăpadă târzie:
mai important este
ceasul îmbibat
de aşteptare şi melancolie.

Împlinire

Tot ce a prevestit îngerul
s-a împlinit:
chiar şi când a coborât pe pământ
o minune
atât de mare
încît nimeni
nu a putut să o creadă!

Tablou

În tablou era numai fata nebună:
îi ieşeau din priviri
valuri ciudate de ape,
se revărsau în încăpere.
De ce fugiți?
strigase tabloul când l-am luat
de pe perete.
Aş fi vrut să îi spun că privirile fetei
strângeau gâtlejul
odaia sufoca
marea albastră revărsată
din pânză.
Dar ea a continuat să îşi strige
singurătatea până când pânza scorojită
a tabloului
a ajuns asemeni celei de păianjen.

Eroii

Eroii sunt câmpuri de maci
în cele mai bune situații:
roşul lor
mai arde uimirea
ultimei clipe.
Când bate vântul
îi desfoliază
istoria.

Declarație

Unul cu glas răguşit
cânta la radio în timp ce în piață
mari valuri rătăceau căutându-şi
identitatea.
S-a pierdut altundeva
sau poate nici măcar nu se născuse aici
ci fusese adusă
ca un trofeu bun de purtat
la marile sărbători
de care nimeni nu are nevoie.

Generații

Părinții sunt soldați
care au ascultat ordine
mai tari de puterea lor
de a se opune.

Acum stau agățați de pereți
parcă ar vrea să îi sprijine
cu trupurile lor de hârtie
poroasă.

Alteori par nişte fructe coapte:
gata să cadă
la primele respirații de vânt
stârnite de urmaşii lor nărăvaşi
nerăbdători să ajungă
asemenea lor.

Bilete de trandafir

Drumul în sat
e sugrumat de trandafiri.
Păşeşti printre ei
ca prin istorie.
Te afunzi într-un creştet de munte
transilvan
culegător de esențe.

Îți iese înainte
ca o piatră bătrâna:
adună încă ierburi de leac
rămase în sufletul ei frământat
din celălalt veac.

Te apropii

Te apropii de casă: simți mirosul
copilăriei,
al vinului roşu,
al căldurii tot mai puține
chiar dacă numai pereții
mai sprijină părinții
în fotografii veştejite.

Înalți cu greu steagul speranței:
el flutură sincer
pe poarta catedralei
pe care o duci cu tine.

Unde ați fost, îngeri buni

Când au ars torțele
învingătorii înfrânți au ars ca şi ele
într-o fugă mereu colectivă.

Unde ați fost, îngeri buni
când pucioasa şi flacăra s-au revărsat
din paginile Vechiului Testament
peste copiii lipsiți de iubire?

Fluturele de argint

Să trăieşti ca un fluture de argint
agățat la gât – un lănțişor
în ziua ta cea glorioasă.
Care îşi înfige
ghearele fine
în pielea deja îmbătrânită
ce pare o sculptură,
o hartă de pe care au plecat munții
şi râurile
lăsând plajele
scrijelate de vânturi.

În vâltoare

Într-o continuă vâltoare
simțim
cu aceeaşi străvezie durere
cum contradicțiile se împacă
se aranjează şi se contopesc
atunci când sorbim cu lăcomie
frumusețea de care nu suntem demni.

Obsesie

Râsul roşu-portocaliu al acoperişului
în diminețile
atârnate
între pinii satului cu doi locuitori.

Câte o un şarpe străveziu
aluneca printre ierburi
din alte veacuri.
Câteodată ducea în spinare
casele îngropate-n pământ.
Lipsea mărul: cei doi
rămaşi amintire
nu mai aveau nevoie de fructul otrăvit.

În amintire

Copil fiind, totul era prea mare:
chiar şi potecile
deveneau drumuri, străzi, bulevarde
casele blocuri, cazărmi
cartiere în care mă sufocam
nesănătos
alergare mereu spre albastru
unde-i albastrul dacă nu foarte sus
unde nu se putea ajunge defel.
Încercam să strig
nu puteam
necunoscutul îmi umplea gura
cu noapte.